Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Sufletul tatălui meu, Doki, s-a ridicat la cer

Marius Ghilezan Actualizat: 09.10.2020 - 15:49
Marius Ghilezan

Departe de freamătul tribunelor și de iubirea vieții lui, Poli Timișoara, căreia i-a dedicat cu pasiune, credință și determinare zeci de ani, tatăl meu, doctorul Gheorghe Ghilezan, s-a stins din viață la vârsta de 83 de ani.

Share

S-a născut în Ghilad, județul Timiș, la 19 septembrie 1937. Tatăl său, Moise, era protopop al Ciacovei. Mama lui, Emilia, fiică de mic moșier, l-a crescut singură de la vârsta de 9 ani, când a rămas văduvă.
De mic copil, a colindat țara pentru a fi alături de idolii săi de la Știința (comuniștii au schimbat numele echipei de fotlbal Politehnica Timișoara):Curcan, Ciosescu, Gârleanu, Lereter, Lazăr. Pentru el și mulți alții cu sânge violet iubirea era unică: Poli.
În anul 1955, “a reușit fără loc” la Facultatea de Medicină din orașul de pe Bega. Mai precis, deși avea media de admitere, nu a fost admis în primul an. Dosarul său nu era ”clinic sănătos,” din punctul de vedere al orânduirii socialiste. Era fiu de mic burghez. Așa era considerat de comuniști preotul.
De-abia în al doilea an a intrat la Medicină.

Participant la protestele din Octombrie 1956


Primul an de facultate l-a prins în mijlocul protestelor studențești din octombrie-noiembrie 1956. A fost unul dintre cei 3.000 de tineri care în ziua de 30 octombrie 1956 au organizat primul protest anticomunist din România, după revoluția din Ungaria.
Seara l-au săltat și l-au aruncat și pe el în dubă. Milițiile regimului i-a dus pe studenți la Becicherecu Mic. Norocul lui a fost că rectorul de la acea dată era un fost prieten de-al preotului Moise, tatăl său, și l-a scăpat de pârnaie.
Nu s-a potolit. Energia și-a consumat-o, pe lângă băncile amfiteatrelor universitare, pe stadioanele patriei, alături de Generația de Aur a Științei Timișoara.

Suferința după înfrângerea cu Progresul București

A suferit în 1958 atunci când la București, Progresul i-a administrat iubitei sale echipe un 7-0 năucitor și a pierdut titlul de campioană la golaveraj. Ulterior, Știința, ca o consolare, câștiga Cupa României. 
În 1962 a absolvit Facultatea de Medicină. A fost repartizat la Cicârlău, județul Maramureș, doctor de țară.
Deși însurat cu mama mea Elena, nu s-a astâmpărat. A pornit de la zero cu o echipă de fotbal la Ilba Handal.
În 1964, la botezul meu, a băut ultima oară în viață.
După trei ani, la insistențele străbunicii sale, Elena, considerată de organele statului periculoasă, pentru că era chiabură, s-a reîntors în Banat.
Prin repartiție a primit un nou post de doctor de țară, la Dumbrava – Igazfalva, județul Timiș, într-o comunitate de maghiari.
 
Vocile lumii:
”Astăzi spunem MULȚUMESC unui medic, domnului doctor Gheorghe Ghilezan. Un om al cărui angajament, generozitate și grijă plină de pasiune a mers dincolo de datorie” primarul comunei Dumbrava, Ioan Iuhasz.


Un om care a muncit zeci de ani în comuna Dumbrava, sacrificând timp și bucurii. Pe fiecare dintre noi ne-a ajutat la un moment dat: ne-a salvat o mamă, un copil, ne-a îndrumat cu sfaturi bune în direcția potrivită. Modest și dăruit profesiei”, a scris pe facebook Ihasz Janos, primarul din Dumbrava.
Apreciind bătrâneţea la care mulţi nu mai ajung, fostul director al Şcolii Generale din Mănăştiur, Moise Roşu, a trimis un mesaj familiei: „Este un specialist respectat! ...a lucrat la oraș, ca medic cu responsabilități mari, a fost apreciat și... putea rămâne acolo! ...modest, cu simțul responsabilității, a înțeles să fie prezent cu priceperea sa, acolo unde era mare nevoie , în mijlocul locuitorilor din comunele Dumbrava și Mănăștiur, fiindu-le mereu aproape!”
 
Sarafoleanu: „tu nu ai prescris viitorul, ci l-ai construit. Vei rămâne un model puternic pentru urmaşii tăi medici şi o icoană pentru săteni.”
 
A profesat aproape 60 de ani

Generația de Aur nu mai era pe teren, doar Manolache și Lereter au mai rămas printre fantasticii jucători ai Științei. Echipa a revenit la numele de Poli Timișoara.
O viață a visat să o vadă pe Poli campioană.
În 1978 l-a ajutat Dumnezeu. A ajuns prin detașare (postul nu a vrut să-l lase, pentru că se considera hărăzit medic de țară), doctorul echipei sale favorite.
Cu unele întreruperi, a slujit sub drapelul alb-violet, aproape 30 de ani. A prins momentele de glorie ale lui Dan Păltinișanu, Dembrovski, Nucă, Nadu, Bungău, Dumitru, Anghel, dar și ale lui Timofte, Vlaicu, Oloșutean, Bozeșan, jucători care reușeau să aprindă la propriu tribunele.

Fotbalul fără public e ca nunta fără lăutari

Când nu veneau 20.000 de spectatori în tribune, țin minte, suferea. “Fotbalul e pentru public”, zicea mereu. Era convins că sportul dă surplusul de adrenalină, fără de care nu poate exista o viață în mișcare.

Avea doza de nebunie în sânge, chiar și atunci, când înaintea marilor meciuri internaționale, Securitatea venea să pună amfetamină în cafelele jucătorilor. I-a refuzat pe ciraci.
După generația Timofte s-a retras medic la țară. Mama mea murise în 1996.  

Țărănist și monarhist până la moarte

Asemenea tatălui său, a rămas un țărănist și un monarhist pur sânge.

Bunicul meu Moise Ghilezan a fost unul dintre ctitorii Catedralei Metropolitane din Timișoara. S-a sfârșit odată cu alungarea Regelui, în 1947.

Sub sigla ”Ochiului”, în alegerile locale din 2000

În anul 2000 a candidat la Primăria Dumbrava, pe listele PNȚCD, cu mesajul: “un doctor cu har, un medic primar.” A pierdut. A rămas toată viața în trendul anti-PSD.
În epoca de glorie a lui Marian Iancu, colegii rămași la club, l-au rechemat să li se alăture iar. Le-a spus: ”sunteți nebuni. Am 70 de ani. Nu mai pot alerga pe teren.”

Cum l-a bătut pe Leonida Nedelcu la 100 de m

Țin minte că prin ’87, încălțat în pantofi, l-a bătut pe vârful Leonida Nedelcu la 100 de metri sprint. Și avea 50 de ani, iar vedeta alb-violetă 30.

A avut una dintre cele mai lungi cariere de medic. Aproape 60 de ani. Dar și sprijinul Corinei, femeia care i-a fost alături sufletește și la cabinet. Ea l-a îngrijit până în ultimul ceas al vieții.
În luna iunie 2020, l-a trosnit ca din senin o boală năucitoare. Nu putea înțelege că nu se va mai întoarce niciodată să mai muncească pentru cei peste 2.200 de pacienți din cele trei comunități Dumbrava, Răchita și Mănăștiur. S-a despărțit uluit de pacienți. Nu putea să creadă că mai există și un sfârșit.


 

În septembrie anul acesta a închis în lacrimi cabinetul medical. După o lună, avea să închidă și ochii pentru ultima oară.
La terminarea carierei, prietenul lui de-o viață, Prof. Dr, Dorin Sarafoleanu,i-a transmis prin intermediul media:„L-aş cita pe Abraham Lincoln: tu nu ai prescris viitorul, ci l-ai construit. Vei rămâne un model puternic pentru urmaşii tăi medici şi o icoană pentru săteni.”
 
Dumnezeu l-a chemat la el pentru a întregi echipa celestă 
 
Înmormânarea va avea loc sâmbătă 10 octombrie, după ora 13,00 în Cimitirul Rusu Șireanu din Timișoara.