Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Sminteli în formă continuată

Eugen Șerbănescu 08.08.2019 - 18:06
Eugen Șerbănescu

Ministrul de Interne pleacă, șeful Poliției pleacă, dar incompetența, indiferența, dezinteresul, nesimțirea, obrăznicia rămân. E chestie de ADN.

Share

La Galați, o fată plină de sânge, în plină stradă, nu primește nicio reacție de sprijin din partea unui echipaj de Poliție staționat la un metru distanță, în pofida trecătorilor care îl somează să acționeze. Sancțiunea aplicată polițiștilor în cauză? Vor patrula biped, nu în mașină! Te-ar umfla râsul, dacă nu ar fi de plâns.

La Dioști – satul din Dolj de unde a dispărut, în aprilie, Luiza, fata pe care Dincă a recunoscut că a ucis-o – o altă fată de 15 ani, Isabela Bira, s-a ciocnit de Poliție, dar a avut noroc, ea scăpând totuși cu viață. La apelul ei repetat de ajutor – fiind hărțuită de fostul ei iubit, care i-a intrat în curte de două ori cu toporul („Îți pun capul în gardul școlii!“) –, lucrătorii de la secția de Poliție i-au răspuns: „Te amendăm dacă mai suni la 112!“. Care secție de Poliție? Aceeași care s-a (dez)ocupat, într-o primă fază, și de cazul dispariției Luizei. Care polițiști? Aceiași care i-au replicat mamei Luizei că fiica ei „a plecat cu un Făt-Frumos“. Pam-pam.

Pe zi ce trece, se dovedește că impotența lustruită, cu ștaif, a structurilor polițienești de stat – care au masacrat cazul Alexandrei și al Luizei și al celor 400 de dispăruți doar în 2018 – nu este excepția, ci chiar regula lor de comportament, chiar felul lor de a fi. Un modus vivendi halucinant pentru o țară intrată – calendaristic – în secolul 21 și membră – formal – în UE. Cei în cauză, mulți, sunt atinși de ceea ce dna Ingrid Mocanu numește inspirat „sindromul dumnezeirii“, căruia însă i-aș extinde conținutul avut în vedere de autoare, de la autosuficiența profesională la una și mai gravă, falimentară în ordinea funcționării statului de drept – „autosuficiența impunității“.   

Modul lor de a se comporta în exercițiul funcțiunii este unul nu de servant al societății civile – cum ar trebui să fie –, ci de stăpân al ei (prin pârghii văzute sau nevăzute), de staroste deghizat în agent, care nu riscă nicio consecință în caz de rea conduită și de batjocorire a celor pe care sunt plătiți să-i deservească. Mai pe românește, dacă ești om de rând, și nu persoană publică, dacă nu vii din partea „cuiva“ sau nu sună nimeni pentru tine, te poți considera fiul ploii, nu se uită nici dracu’ la tine, ba mai ești luat și la mișto, dacă nu ești făcut de-a dreptul suspect în cauza pe care ai venit s-o reclami. 

Or, arbitrariul și umoarea personală fiind două sminteli ce înfloresc cu precădere la cei care se bucură de impunitate (deasupra lor nemaifiind nicio altă entitate dispusă să-i cenzureze), respectivii se văd niște „mici dumnezei“, mai exact, ținând cont de timp și loc, niște mici ceaușei post-decembriști. Ei reprezintă proiecția freudiană, peste decenii, a unei perioade represive, în care instituțiile de forță nu deserveau, ci însclavizau populația, și care, iată, hăituiește – și după 30 de ani – mentalul patriarhalo-tribal autohton, născând, în continuare, monștri cu epoleți.    

Poliția luptă acum pe toate fronturile nu pentru corectarea de fond a prestației, ci pentru salvgardarea propriei imagini. Coarnă, Ciocan și ceilalți gladiatori de ecran muncesc din greu să dreagă busuiocul. Dar nici chiar ei nu pot să explice de ce expertizarea laptopului și a telefoanelor inculpatului survine la 10 zile de la eveniment. De ce câinii de depistare a urmelor au apărut așa târziu în scenă? De ce petele de sânge n-au fost prelevate în prima zi? Amatorism înfiorător, delăsare sau... complicitate cu infractorul? Cine poate ști? 

Ce se vede cu ochiul liber este conduita disperată, îndreptată, pe de o parte, spre limitarea anchetei – cine știe cine se află pe lista contactelor criminalului... – și, pe de alta, spre opacizarea ei. Totul e confidențial. Lucruri noi nu se află de la oficialități, ci de la avocații apărării – care evident că, pentru a se băga în seamă la televizor, „dau din casă“ informații ce pot dăuna anchetei. În acest vid de informații, nu e de mirare că presa scrie un vraf de scenarii, intoxicând volens-nolens opinia publică. Lipsa de comunicare din partea autorităților face ca poporul să devină mai nebun decât nebunul. Chiar și dl Cumpănașu – fără a cărui zbatere extraordinară acest caz nu ar fi ajuns la notorietatea de acum – pare că mută accentul critic de pe autoritățile așa-zis tehnice (Poliție, Parchet, STS etc.), care puteau efectiv să împiedice crima, pe autoritățile legislative (parlamentarii locali), demers oarecum platonic întrucât niciunul nu recunoaște vreo legătură nepotrivită – nici usturoi n-au mâncat cu interlopii locali, nici gura nu le miroase.

Este evident că, oricâți șefi s-ar schimba, puroiul rămâne, pentru că se află la bază, iar baza și suprastructura nu se dau în gât reciproc. MAI trebuie reformat din temelii la nivelul mentalității. Nici chiar ministrul Fifor – care în aceste 45 de zile de interimat își joacă viitorul politic – nu pare să înțeleagă momentul. Relocarea fostului șef al Poliției – Buda – ca șef al Poliției de Frontieră este rizibilă. Asta e reîmprospătarea care ni s-a promis? La fel, numirile celor doi (Cucoș – la Jandarmeria București, după ce a fost implicat, anul trecut, în evenimentele din 10 august, și Drăgan – purtător de cuvânt MAI, după ce, în aceeași calitate, dar la Poliție, a avut ghinionul de a da explicații privind dezastrul de la Caracal) sunt cel puțin tot atâtea greșeli politice, dacă nu și profesionale. Chiar nu se înțelege că politica se face cu percepții? Chiar nu se mai găseau alte persoane în afară de orice critică și de orice controversă?

La MAI trebuie înființat un fel de batalion de dezintoxicare, în care lucrătorii care își bat joc de cetățeni să fie reeducați, să fie scoși din prejudecățile medievale și aduși în modernitate. Dacă o femeie, care a avut o relație consensuală, vine și-ți reclamă că nu mai vrea să aibă acea relație, trebuie s-o aperi potrivit plângerii ei, de-asta ești plătit – nu să faci psihanaliza reclamantei. Punct. Poate să se răzgândească de 20 de ori și să-ți ceară ajutorul tot de 20 de ori. De fiecare dată, o aperi la fel. Punct. Asta înseamnă polițist în secolul 21 în Uniunea Europeană. Sunt 50 la sută farse? Ăsta e poporul. La așa popor, așa polițiști. Dacă nu, să mutăm România înapoi în feudalism, de unde, în multe privințe, n-a ieșit încă.

Dincolo de orice farsă, ceea ce te izbește la acești indivizi este continua tentativă de minimalizare a plângerii petentului, totala lor detașare de problemele „triviale“ ale cetățeanului de rând, de nevoile lui, de apelurile lui de ajutor, inclusiv neglijarea totală a prevenției infracționalității, ca și când sarcina de apărare și protejare a cetățeanului i-ar deranja teribil, le-ar sta ca un ghimpe în coastă, fiind o a șasea roată la căruță printre sarcinile de serviciu (care or fi celelalte??). În realitate este chiar sarcina lor de căpătâi, alfa și omega menirii lor, a rațiunii lor profesionale – dar nu le spune nimeni.

Încliftați în uniforma statului ca într-o gogoașă, ca niște coconi grași și rumeni, trăiți bine, cot la cot cu Bercea-Mondialii locali – după modelul instituit prin 2014, chiar de la Cotroceni, de dl Băsescu –, participanți neobosiți, cu bărbiile unsuroase, la festinuri sardanapanice, care se lasă, la desert, cu diverse „delicatese“, aghezmuite cu manele vulgare (în textul cărora se urinează pe Diasporă, vezi cazul dlui Bădălău), grofii specifici farsei democratice române trăiesc într-o devălmășie continuă cu interlopii locali, la care, la ananghie, apelează să le rezolve problemele de serviciu. Cu toții joacă în alt film decât cel care rulează în țările occidentale, în care structurile omologe n-au ascendența bolșevic-represivă a celor de la noi și nici nu fraternizează programatic cu hoții. Multe sminteli se pot anihila, dar cultura disprețului față de populație în formă continuată nu poate fi nici anihilată, nici extirpată. E chestie de ADN.

Comentarii

loading...