Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Şi-a tras Cioloş un glonte în picior?

Eugen Șerbănescu Actualizat: 17.01.2019 - 09:39
Eugen Șerbănescu

Anunţul dlui Cioloş, cum că va candida pentru europarlamentare, a surprins doar pe cei neavizaţi, adică pe naivii săi suporteri.

Share

A doua zi, dându-şi seama că a dat cu oiştea-n gard, s-a repezit să dea un interviu, cu scopul de a le răsuci minţile şi mai tare, dar mai mult s-a înfundat. Astfel, a spus că nu exclude nicio candidatură în ţară, inclusiv pe cea la prezidenţiale, iar pe cea la parlamentarele din 2020 – nici mai mult, nici mai puţin – o dă drept sigură! La întrebarea reporterului dacă va lăsa Parlamentul European (al cărui membru va fi la momentul respectiv) ca să se întoarcă în Parlamentul român, Cioloş – prins cu mâţa-n sac – o abureşte, o ameţeşte, o dă la întors, pretinzând că „pentru mine, prioritatea este România, indiferent ce mandat îmi asum, o fac pentru România“.

În faţa acestei prostiri de la obraz, nu poţi să nu te întrebi dacă, în tinereţe, dl Cioloş nu a practicat cumva patinajul artistic. Practic jigneşte inteligenţa multor semeni şi nimeni n-are curajul să i-o spună. Nici vorbă de omul proaspăt pe care îl credeau unii, nici vorbă de un altfel de politică. E vorba, şi la el, de politica interesului propriu, deghizată sforăitor în binele comun şi patriotard. Îşi lasă colegii să-şi spargă – ei – capul în lupta dură din Legislativul român, el preferând să consume moules în Grand-­Place. Les adieux de Julien à la ­Roumanie. 

De ce-şi păcăleşte fostul prim-ministru alegătorii, amăgindu-i că va fi prezent, că se va ocupa de partid, că va candida în ţară etc.? Răspunsul este foarte simplu. Pentru a nu-i pierde, măcar până apucă să le prindă mâna şi să-l voteze pentru Bruxelles. Iar după ce-şi vede sacii-n căruţă, se poate transforma din nou din Julien în Dacian pentru a se prezenta la balul preziden­ţial din decembrie proxim. Deşi sondajele nu-l indică, unii observatori bagă mâna în foc că Cioloş îl poate devansa pe însuşi preşedintele Iohannis. Asta ar fi posibil în două ipoteze – fie dacă Iohannis s-ar retrage, fie cine îl sprijină basculează la Cioloş, ceea ce nu se întrevede. Mai există o posibilitate: cine îl sprijină pe Iohannis să îl sprijine şi pe Cioloş, adică să joace la două capete…

Deocamdată, cocoşul galic montează un simulacru de democraţie în interiorul nou-înfiinţatului +PLUS, participând la o aşa-zisă competiţie de alegere a candidaţilor pentru Bruxelles. Substratul manipulator este evident: „supunându-se“ competiţiei, urmăreşte să-şi legitimeze evadarea, în sensul în care, dacă partidul, alegătorii aprobă, el nu se poate opune, va trebui să-i dea curs şi să se ­„sacrifice“.  Însă, dincolo de această şmecherie ieftină, problema care apare este una de etică, de morală, dacă nu chiar de desconsiderare a propriului electorat: poţi să pleci ca ­europarlamentar fiind chiar preşedintele ­partidului?

 

Un iepure recuperabil?

Făcând anunţul candidaturii cât încă este „simplu“ membru de partid, Cioloş foloseşte o stratagemă în plus, dând impresia că este în perfectă legitimitate morală de a se autopropune. Dar pe data de 26 ianuarie va avea loc prima Convenţie naţională. Nu e niciun dubiu că preşedinte va fi ales chiar el.  Astfel că, pe fond, se intră exact în întrebarea de mai sus. După ştiinţa noastră, nu s-a mai pomenit ca pe băncile primitorului for european să se regăsească vreun preşedinte de partid cât de cât serios. Toţi preşedinţii de partid cu pretenţii – chiar şi dna Le Pen, care şi ea vrea, în felul ei, să facă bine Franţei – rămân la ei acasă, numai dl Cioloş o tunde fără niciun scrupul. Ce să înţelegem când spune „am de gând să muncesc pentru ţara mea şi voi face asta şi acasă, şi în Parlamentul European“? Că e iute de picior, că aleargă suta de metri în 8 secunde? Că introduce o strategie de partid metafizică, anume ubicuitatea, prin care va fi prezent, în acelaşi timp, şi la Bruxelles, şi la Bucureşti?

Mai apare şi o altă curiozitate. Nu este clar dacă decizia i-a venit chiar lui sau a venit din altă parte. Oricum, de la Iohannis nu a venit. Judecând după răceala de gheaţă care i-a despărţit pe cei doi la ceremonialul de la Ateneu, lanţul de iubire s-a rupt. Pe de altă parte, preşedintele are nevoie de fiecare vot, ţinând cont că nu toate dinspre dreapta îi aparţin sub formă de PNL. Unele – despre care consideră probabil că i se cuvin – merg către fostul pupil Cioloş. Evident însă că, în turul doi – în ipoteza, destul de plauzibilă de altfel, că va exista un asemenea tur de manivelă –, bazinetul lui Cioloş se va vărsa tot la dl Iohannis. Situaţia poate părea paradoxală, afinităţile suporterilor fostului tehnocrat – de factură globalist-neomarxiste – nu prea concordă cu principiile de dreapta, dimpotrivă. Din acest punct de vedere, reiese că dumnealui ar fi un fel de iepure, cu singura deosebire că, în timp ce un iepure clasic are misiunea de a dispersa voturi, în cazul de faţă ar fi vorba de un iepure recuperabil, care, în turul doi, ar putea să le readucă înapoi şi să facă diferenţa în favoarea lui Iohannis. 

 

Prăjitura Cioloş extrasă din tortul Macron

Este evident că +PLUS – creat din prea-plusul unei gândiri strategice de laborator – a avut menirea iniţială de a polariza pe cei nemulţumiţi şi dezamăgiţi de prestaţia preşedintelui, PLUS nehotărâţii. Nici pe unii, nici pe alţii nu poţi să-i laşi să rătăcească în pustiu sau, mai rău, să treacă în partea cealaltă. ­Trebuie să ai grijă de sufletele lor aflate în căutarea unui nou crez, unele pe bună dreptate deziluzionate – de-a lungul a decenii – de clasa politică bucureşteană. De aceea li s-a oferit, în compensaţie, prăjitura franţuzească Cioloş extrasă din tortul Macron. Ideea era ca, în turul doi, nemulţumiţii, nemaiavând încotro, să se dez-nemulţumească şi – PLUS nehotărâţii – să-l voteze tot pe Iohannis. Întrebarea este în ce măsură Cioloş, anunţând că pleacă la Bruxelles, nu şi-a tras un glonte în picior, alienându-i pe cei care credeau cu religiozitate de Woodstock în el. De aici apare perspectiva ca nemulţumiţii să se întoarcă în braţele dlui Iohannis mai repede decât în turul doi. Cu alte cuvinte – a doua dezamăgire o anihilează pe prima. Dar ce se va întâmpla cu nehotărâţii? – aceasta-i întrebarea. E posibil ca gestul de a o şterge – mai mult englezeşte decât ­franţuzeşte – executat de ­Cioloş să nu fie apreciat nici de aceştia. 

Oricum s-ar ascunde într-o retorică versatilă, care trădează, de fapt, o totală lipsă de ideologie – mai ­binezis: o amoralitate ideologică nemaiîntâlnită în spaţiul post-decembrist –,  cel puţin o întrebare persistă: este Cioloş un om politic interesat cât de cât de bătătura carpato-danubiană sau doar un alt fripturist de salon, care – între două pahare de şampanie şi câteva bobiţe de caviar presărat pe untul President – iese cu pieptul dezgolit să fraternizeze cu protestatarii rebegiţi? Plecarea lui e de natură să le smulgă credulilor perdeaua de pe ochi, forţându-i să se întrebe dacă nu cumva au fost folosiţi drept masă de manevră pur şi simplu pentru confortul euro al liderului, căruia numai de bohotinul autohton nu-i arde. 

Faptul că omul şi-a dat jos masca de pe figură n-ar trebui însă să surprindă pe nimeni, judecând după cameleonismul ce l-a caracterizat până acum. Ne amintim că, întâi şi-ntâi, a anunţat că nu îl interesează politica, apoi a vrut să se proţăpească în fruntea PNL, de unde evident că a fost huşuit. S-a apucat şi de arta acronimelor – ulei de frână PR100, urmat de şi-mai-seducătorul MRÎ – ca să ajungă, acum, la cabalisticul +PLUS, orice-ar însemna asta. E ezoteric rău de tot. A plecat de la ultra-naţionalismul tip Vatra şi a ajuns la globalismul tip Şcoala de la Frankfurt, adică taman invers. Nici că se poate un şpagat mai mare. Este ca un produs de ­eprubetă, ca un perfect joc de Robotron politic cu mască umană, băgat românilor pe sub uşă, prin geam, pe horn, pe toate căile, dar – neavând carismă nici cât negru sub unghie – Julien trebuie să blufeze tot timpul, devorat de propria ambiţie ascunsă sub diverse codificări.

Nu e exclus ca, mâine-poimâine, să plece şi de la Bruxelles, de exemplu la ONU, de unde – din calitatea de emisar pentru seceta din deşertul Gobi – să-i asigure în continuare pe protestatarii din Piaţa Victoriei de tot sprijinul lui dezinteresat. Sete o fi şi pe-aici, nu-i vorbă, mais qui a bu boira. Sau, mai pe româneşte, cu iaurt, cu gugoşele, te făcuşi vornic, mişele. 

Comentarii

loading...