13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiScrisoarea celor 4: Joițico, fii bărbată!

Scrisoarea celor 4: Joițico, fii bărbată!

Ura, s-a găsit scri­soa­rea mult trâm­bițată de U.M.-urile din media. Ca-n dezbaterile de la Radio Erevan și în scrierile lui I.L. Caragiale, misiva mult așteptată de partea militară din PSD are consistență, argumentație, logoree, dar n-are numărul de semnatari prestabilit de acoperiții din presă. O fi de bine, o fi de rău?

Cert e că sub numiții Paul Stănescu, Gabriela Firea, Adrian Țuțuianu, Marian Neacșu fi-vor sus-purtații, cel puțin până în crucea nopții de vineri, când e convocat CEx-ul, de întreg aliotmanul rezistenței unite cu Pădurea. Li se vor trimite bezele. Vor fi înălțați pe culmile neprihănirii. Li se vor uita trecutele fapte, fi-vor tratați asemenea soldaților romani aduși sub scut. Glorie pentru curajoși. Toate mângâierile, însă, vor fi din partea celor care nu au drept de vot în forul partidului.

În I.L. Caragiale, Cața­vencu era convins că prin pierderea și găsirea scrisorii va fi propus candidat. Nu știe că e impus de la „centru“ Dandanache. Cine e Trahanache din lista scurtă a juraților că nu se vor da înapoi de la execuția președintelui PSD?

Într-o lectură sumară, scrisoarea de azi pare a fi un rechizitoriu făcut lui Liviu Dragnea. Doar pare. Așa cum se poate citi ­printre rânduri, inițiatorii demersului de răsturnare a președintelui nu urmăresc să dea pe tavă preșe­dintelui guvernarea pentru a fi singurul încoronat cu lauri după 1 ianuarie 2019, când România va prelua pre­ședinția Uniunii Europene. Ci că rămân cu ­Viorica Dăncilă, interimară. Păi și atunci de ce atât deranj, dacă nu pleacă premierul din savarina președinției UE?

Scrierea e consistentă. Ca un kebab cu de toate. Mai un pic piper adus de la popotă, o sare din marea lăsaților la vatră, un cimbru cu miros de Arsenal și pătrunjel cât cuprinde. Ce mai, esență militară pură. 

În ce cheie de dulăpior metalic poate fi citit articolul 2? „PSD se află într-un război permanent, purtat pe prea multe fronturi, cu o parte importantă a societăţii româneşti: Preşedintele României, partidele politice din opoziţie, SRI, SPP, Ministerul Public, DNA, societatea civilă etc.“ Text blană. Nici Monica Macovei nu putea fi mai sinceră. Fără căciulă pe „a“. Semnatarii nu puteau ține-o pe noua Joițica fără steaguri la Primărie și la Prefectură. 

Au acționat. Și bine au făcut. Au eliberat ringul așteptărilor dătător de junghiuri la stomac. Ori, ori. La bal, ori la spital. 

Scrisoarea celor 4 e ca un balon de oxigen pentru Liviu Dragnea, care face și desface guvernări, pare a avea o stea norocoasă, chiar dacă posedă o mână proastă la oameni. 

E cazul ca vineri durerile din registrul tactic al uverturii urcării steagurilor pe primărie să se termine cu cel puțin o cezariană. Doar n-o să rămână Joițica neplodită. 

E dreptul fiecărui om să se facă măcar o dată în viață de băcănie. Nășiți de aceeași mamă, în CEx nu se vor tăia la jugulară, poate un pic la împrejurul guvernării, pentru că prea au fost legați unii sectanți ai ordinului de fireturi la ­ombilicul gras al bugetelor de peste un miliard. E ­timpul unei prihăniri ­tihnite, nu lihnite. Nu e un capăt de țară retragerea la vatră. Sunt alții mai pensionari decât ei la vârste mai mici. 

Cei care vor aștepta pe Kiseleff sânge și capete trosnite, de la Neagoe Vornicul, la Basta și Ipsilanti, trebuie să știe că istoria trădării la români are pârtie deschisă. Din prea mult plictis sau de prea desele împungeri de la spate, unii au stabilit să fie eroi de o zi. Dacă ar fi trecut pe la Oracol, ar fi aflat că de CEx, în ziua îndurării, nu, vor muri. Atenție la virgulă. 

S-au sacrificat pe sine pentru a ridica voalul unității de monolit a partidului. Știu și ei – ca și noi – simplii lectori ai statutelor și a legilor că un for de talia CEx nu este un loc de execuții publice. Orice profan înțelege că un miruit de Congres poate fi desțelenit tot de Congres. E lupta logică a proiecției în oglindă. 

Au tras glonțul de aur. Și Viorica merge mai departe. Câtă zarvă și cât zbucium? Cineva va trece pe jurnalul de luptă misiune îndeplinită. 

Vorba unui analist, divizia civilă din PSD nu s-a înțeles la vremea scrierilor acestor rânduri cu divizia militară.  

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă