12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiȘcoală, politică și profit

Școală, politică și profit

În urmă cu 40 ani, derbedușul ce se manifesta în spațiul public altfel decât o cerea dogma regimului avea toate șansele să prindă reeducarea, un stagiu sau două, după caz, în ditai salba de stațiuni miniere ale României: Lupeni, Petrila, Motru, Rovinari.

Programul național implementat abuziv se intitula ”Tineretu-n mină!” și făcea ravagii doar în statistici, zeci de mii de tone de cărbune extrase suplimentar scoțând la linie planul cincinal în doar trei ani și jumătate. Altfel, zurbagiul tuns și dezbrăcat în gura minei se întorcea, după câteva luni de ”penitență” mult mai motivat la plete, blugi, viniluri cu Rolling Stones și frondă la adresa autorității obtuze a vremii.

Azi, derbedușul de ieri a schimbat pletele pe un set de clătite la ceafă, cămașa-nflorată – pe-o duzină de costume Armani iar Trabantul – pe Merțul obez din care manelistul zilei râgâie cu rimă la fiecare trecere de pietoni. Boemul de ieri e acum guvernant sau parlamentar și rupe, alături de alții ca el, porțile școlii pe care cu greu a absolvit-o, la fiecare început de an școlar, în septembrie. Guvidul, însă, nu se așază în bancă ci se trage în poză, uneori chiar cocoțat cu picioarele pe catedră după ce, în prealabil, și-a tot târât tălpile luxos împantofate prin propriile-i rahaturi propagandistice. Fronda-i fumată, regimul se tratează azi cu susținere. E mai trendy, mai cool și-n plus, la final ieși pe profit.

Cineva ar trebui, totuși, în România, să propună de azi un nou plan de instruire. Unul care să scoată la tablă, oră de oră, guițătorul cu guler alb și CV de politician. O creație în spirit curricular care să-i învețe pe cei mai mulți alfabetul și scrierea uzuală, fără majuscule, unora să le completeze anii de liceu ce lipsesc diplomelor de facultate pe care și le-au procurat, iar altora să le predea aritmetica pură și nu cea pervertită de breasla din care fac parte – doi plus încă doi ani de mandat egal cât mai multe milioane de euro fraudate.

O programă de reeducare. Chiar și la ”Fără Frecvență”.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă