Școala online ajunge să surprindă autoritățile, precum zăpada

Laurențiu Mușoiu 15.03.2021 - 00:13
Laurențiu Mușoiu

Așa cum era pe vremuri, începutul lunii martie a adus vreme schimbătoare pe teritoriul României, în acest an.

Share

Mai mult sau mai puțin, și de această dată, autoritățile au fost luate prin surprindere de fenomenele meteorologice.

Un alt fenomen previzibil pare să intre în aceeași tradiție de a surprinde autoritățile statului român: trecerea cursurilor școlare exclusiv în online.

Datele raportate de Ministerul Educației arată că tot mai multe școli își suspendă cursurile cu prezență fizică, în condițiile creșterii numărului de cazuri de persoane infectate cu Sars COV 2.

Președintele Klaus Iohannis ne avertiza de curând că, în perioada Paștilor, am putea avea din nou parte de un locdown.

Este adevărat că elevii se vor afla în vacanță școlară atunci, dar, la cum evoluează situația și la mentalitatea pe care au demonstrat-o cei care guvernează această țară, trecerea din nou a învățământului în online pare, din nefericire, inevitabilă.

Mai îngrijorător este că Executivul pare să fi abandonat planul de a asigura dispozitive digitale conectate la internet pentru toți elevii.

Cu alte cuvinte, pandemia și trecerea școlii în online ar putea să ne surprindă din nou.

După luni de tăcere, de la preluarea mandatului de ministru al Educației, l-am mai auzit recent pe Sorin Cîmpeanu că abordează, cât de cât, această temă.

Ministrul ne anunța că platformele pentru învățare online “ar putea” fi achiziționate din din fondurile europene alocate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Aceste “s-ar putea”, “vom vedea” și “vom face” (dar nu se știe când) bântuie școala românească încă de la începutul pandemiei COVID-19, din guvernarea Ludovic Orban.

Se pare că aceste exprimări nu pot părăsi Palatul Victoria și instituțiile subordonate.

Am văzut că de la nivelul conducerii Ministerului Educației se compun povești frumoase despre digitalizarea școlii românești, dar mulți elevi nu au de pe ce să citească nici aceste compuneri ministeriale.