Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Școala începe cu bătaia… pe profesor

Laurențiu Mușoiu 07.02.2020 - 12:35
Laurențiu Mușoiu

Ne aflăm în perioada anului când erup celebrele scandaluri și discuții interminabile despre înscrierea copiilor în învățământul preuniversitar.

Share

La baza acestor discuții stau mereu preferințele părinților pentru o anumită unitate de învățământ sau pentru un anumit cadru didactic.

De aici s-a creat cadrul ideal pentru dezvoltarea unor grupuri care să controleze acest proces, prin puterea de influență, dobândită, în cele mai multe cazuri, pe filieră poitică.

Am văzut o intenție a actualei conduceri a Ministerului Educației și Cercetării (MEC) de a stopa acest fenomen.

În cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) se vorbește despre înmatricularea copiilor la clasa pregătitoare, în ordine alfabetică, pentru a împiedica alegerea preferențială a clasei sau a profesorului.

Totuși, și în această situație, suntem departe de a ne afla într-o situație corectă.

Procesul de educație modern ar trebui realizat prin colaborarea cadrului didactic cu părinții elevilor de la clasă.

În niciun caz școala nu trebuie să funcționeze pe principii polițienești.

Este adevărat că părinții potențialilor școlari din România s-au obișnuit să selecționeze cadrele didactice care să predea la clasa copiilor lor. A devenit o adevărată modă.

Probabil că mulți părinți chiar se simt defavorizați, dacă nu se agită puțin în stânga sau în dreapta, pentru a găsi “profesorul ideal” pentru copilul lor.

Nu este, în totalitate un aspect negativ.

Și ar fi foarte bine dacă am vedea interes din partea celor aflați la conducerea Învățământului pentru următoarea problemă: De ce se manifestă această disperare a multor părinți pentru a alege profesorul care să predea la clasa copilului lor?

Evident, vorbim despre o teamă. Este teama părinților că vor avea parte de un profesor slab pregătit pentru copilul lor. Și nu putem condamna părinții pentru acest lucru.

Principalul aspect pe care, într-adevăr, ar trebui să se axeze cei care ajung la conducerea Educației ar trebui să fie pregătirea cadrelor didactice și modernizarea tuturor unităților de învățământ (nu doar a celor unde sunt directori cu pile), pentru eradicarea scandalurilor și a aranjamentelor legate de înscrierea copiilor la școală.

Da, din punct de vedere moral, preferința părinților pentru o educatoare, pentru un învățător sau pentru un profesor nu este corectă.

Fiecare profesor, din România, a fost pregătit pentru această nobilă meserie (cel puțin în teorie). Dacă se demonstrează că nu este așa, atunci, vina pleacă de la fruntea ministerului de resort, de la cei care au condus destinul școlii românești, în ultimii 30 de ani, de la cei care au distrus sistemul performant de pregătire a dascălilor.

Vorbim despre o meserie care implică foarte multa responsabilitate, o meserie vocațională. Dar, tot atât de adevărat este că nu poți colabora cu părinți ai copiilor care nu te doresc.

Școala modernă înseamnă implicarea tuturor factorilor, în procesul de educație: copii, profesori, părinți, autorității.

Orice ,,fractură", în acest angrenaj, înseamnă educație deficitară.

Deci, trebuie să se țină seama și de preferințele părinților.

 

Mai dă-le să roadă ceva,,,

În România, în prezent, sunt 6.293 de unități școlare, unde învață elevi de învățământ primar și gimnazial, potrivit datelor Ministerului Educației.

Institutul Național de Statistică raporta 7.020 de unități, până în anul 2018.

Astfel, se constată că avem cea mai mare scădere de unități școlare, din 2010.

Programul ,,O masă caldă" se aplică, în prezent, în 50 de unității școlare.

Dar, au fost probleme datorate faptului că banii soseau târziu și, astfel, a apărut încă una, destul de serioasă, pentru directorii școlilor și pentru personalul didactic auxiliar, oricum mult deficitar.

Actualul guvern dorește o extindere a programului, pentru încă 100 de unități școlare. Foarte bine! Dar ce facem cu ceilalți copii din celelalte unități de învățământ preuniversitar din România.

Am înțeles că este un program pilot. Dar cât trebuie să mai pilotăm?

Sau poate guvernanții își amintesc că avem aproape 2.000 de școli cu toaleta în curte. Unde ar servi masa acei copii?

Copiii din cele peste 6.000 de unități școlare nu au nevoie, și ei, de o masă caldă? E nevoie de mult pilotaj pentru a se ajunge la un răspuns în acest sens?

Ori se aplică acest program pentru toți copiii din școlile din România, ori trebuie să se renunțe la el.

Copiii nu pot fi discriminați, nici măcar în România!