Se întâmplă azi. Un procuror din DNA, din exces de zel sau din necunoaşterea legii cinematografiei româneşti, l-a făcut penal pe scenaristul, eseistul, dramaturgul, diplomatul, prozatorul Eugen Şerbănescu, acum pensionar, editorialist la “România liberă” şi “Cotidianul,” pentru că pe timpul mandatului său de director al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), din perioada 2010-2013, nu a deschis procese împotriva producătorilor români, pe motiv de întârziere a predării copiei standard.
Prejudiciul decretat de procuror este de aproximativ 46 de milioane de lei (9,5 milioane de euro), adică exact finanţarea celor 55 de filme incriminate.
L-au făcut penal, fără a i se imputa obţinerea vreunor foloase materiale
Procurorul de caz, căruia din respect pentru justiţie nu-i voi da numele, după trei ani de cercetări, l-a găsit vinovat şi i-a blocat conturile doar directorului Eugen Şerbănescu, în condiţiile în care finanţările filmelor se fac după o lungă procedură de selecţie, care culminează cu votul întregului Consiliu de Administraţie.
L-au găsit ţap ispăşitor pe Eugen Şerbănescu. E pe vreo listă neagră lăsată de Laura Codruţa Kovesi? Sistemul începe să pedepsească pe cei care nu se închină la noul rit modern şi acceptat al corectitudinii politice?
Eugen Şerbănescu este acuzat de abuz în serviciu, fără a i se imputa obţinerea vreunor foloase materiale. Păi cum vine asta? El este vinovat, în mintea procurorului, că nu i-a târât în justiţie pe Tudor Giurgiu, Ada Solomon, Cătălin Mitulescu, pentru că au întârziat predarea filmului, după data stabilită.
„Eu când vreau să fluier, fluier,” premiat cu “Ursul de argint” la Festivalul de la Berlin, este considerat de DNA prejudiciu
În cazul distopic în care Eugen Şerbănescu se adresa justiţiei, ce se întâmpla cu filmele? Nu se mai terminau. Nu mai luau premii şi statul de drepţi era mulţumit? De abia atunci s-ar fi creat prejudiciu, întrucât filmele nefiind terminate nu puteau fi exploatate pentru rambursarea creditului.
Nu toată lumea trebuie să ştie legea, dar procurorii, da. Nu saltă douăzeci şi ceva de mii de lei pe lună pentru a pune cătuşe fluierului. „Eu când vreau să fluier, fluier,” premiat cu “Ursul de argint” la Festivalul de la Berlin, este considerat de DNA prejudiciu. Şi actorul principal se reîntoarce la puşcărie, după ce s-a pozat cu “Ursul de argint”.
Finanţarea de la stat e de fapt un credit
Legislativul român, în înţelepciunea sa, a gândit prin Legea cinematografiei să dea un credit producătorilor români de filme, care să-i ajute la găsirea altor finanţări. Contractul pentru fiecare produs cinematografic se încheie pe 15 ani. Banii obţinuţi din bilete sau din eventuala vânzare către case de distribuţie sau televiziuni revin statului, până la stingerea debitului. În rare cazuri, statul român recuperează mai mult de 3-5% din credit. După perioada contractuală, datoria se stinge, prin lege, iar filmul intră în proprietatea statului.
Vocile lumii:
Sub titlul “Nu viața bate filmul, ci DNA”, Ion Cristoiu scrie: În timp ce achizițiile pe timp de pandemie făcute de guvern sau prin firmele unor interpuși ai miniștrilor țin capul de afiș în unele publicații, DNA s-a apucat de cercetat industria cinematografică.
Vă daţi seama ce lovitură dă un simplu parchetar? Distruge un juriu internaţional, pune la podea reputaţia unui regizor, închide sursele de finanţare pe care le-ar mai putea produce actul cinematografic.
Statul dă credit industriei cinematografice, exact ca o bancă
Deci, să o luăm ca la şcoală.
Pentru filmul X, al casei de producţie Y, CNC-ul oferă de exemplu, prin Consiliul de Administraţie, 500.000 de euro (nu mai mult decât 50% din bugetul total). Producătorul mai face rost de alte 500.000 de la bănci sau parteneri străini şi porneşte la drum. Selectează actori, caută locaţii, închirează caii, montează decoruri şi nu în ultimul rând tocmeşte figuranţii. Trage mii de duble, consumă peliculă, dă de mâncare la oameni, cazează actorii şi aduce facturile la CNC. După ce predă întreg filmul i se mai dă 10%, ultima tranşă din credit, certificată de un auditor.
Procurorul decide că „Ursul de argint” s-a dat unui produs ilegal
În mintea procurorului de caz toţi banii cheltuiţi sunt prejudiciu. Nici procurorii brigadieri nu găseau asemenea capete de acuzare. Banii au fost cheltuiţi pentru un produs de patrimoniu: filmul care, printre altele fie spus, a adus mai multe beneficii de imagine României decât zecile de campanii externe cu frunzele de stejar.
Procurorul poate fi citat de media străină. “Ursul de argint a fost câştigat de un produs ilegal.” Vă daţi seama ce lovitură dă un simplu parchetar? Distruge un juriu internaţional, pune la podea reputaţia unui regizor, închide sursele de finanţare pe care le-ar mai putea produce actul cinematografic. Procurorul a fost înzestrat cu putere maximă. Nu în zadar strada cerea ca el să fie noul Dumnezeu al celor care din castraţie sinaptică şi-au făcut religie.
Poate că cititorul nu a priceput destul de bine ce e în capul procurorului de caz.
Voi mai da un ultim exemplu.
Banca dă banii, dacă nu termini casa fluieră?
Vrei să-ţi construieşti o casă. Ai doar 50% din bani (să zicem de la nuntă). Mergi la bancă. Semnezi un credit ipotecar. Primeşti cealaltă jumătate. Te apuci de ridicat imobilul. Banca devine proprietară, doar în momentul în care ai făcut recepţia şi ai intabulat casa. Ai întârziat din cauza ploilor sau a meşterilor finalizarea lucrărilor? Un bulă de procuror se aruncă peste creditor. Îl acuză că nu te-a dat pe mâna justiţiei. Ce se întâmplă în cazul în care banca ascultă de parchetar? Te dă pe mâna justiţiei. Casa nu e gata. Banca nu intră în posesia imobilului. Pe tine te arestează. N-are cine rambursa creditul. Şi, dincolo de gratii, auzi şlagărul “DNA, să vină să vă ia!”
Cine este interesat să aresteze filmul românesc? Să pui cătuşe florilor sau cătuşe fluierului?
PS Apropo de justiţie, Un producător de film s-a dus în Tribunal să-şi revendice dreptul la ultimii bani, cuveniţi prin contract. Î.C.C.J. i-a dat câştig de cauză. Procurorul din dosarul inculpării lui Eugen Şerbănescu şi-a pus plăcuţa suedeză pe sentinţa Înaltei Curţi. El e mai presus de lege. Pentru că aşa a stabilit societatea în civil.
