Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Să ne rugăm pentru părintele Varlaam!

Marius Ghilezan Actualizat: 20.10.2020 - 06:10
Marius Ghilezan

Trupul părintelui Varlam, ctitorul așezământului monahal de la Partoș, inima ortodoxiei bănățene, este azi biciuit năpraznic de coronavirus. Virgil Musta, mâna lui Dumnezeu, îl veghează și îi dăruie toată priceperea sa și cele mai noi leacuri de pe pământ.

Share

Să ne rugăm pentru doctor! De sufletul părintelui se ocupă biserica noastră tradițională!
Dumnezeu să le dea putere amândurora spre slava neamului românesc, atât de greu încercat!
Rugați-vă pentru apostolul Sfântului Iosif de la Partoș și nu veți mai rătăci! Aveam să scriu pe facebook după publicarea alarmantului anunț al îmbolnăvirii sale subite.
Acum e sub pavăza aparatelor și în grija lui Dumnezeu la secția ATI a Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara. Întors cu fața în jos, pentru a putea respira mai bine, asistat de aparate, e vegheat de sus de îngerii care nu-l vor lăsa să se prăpădească, în plină putere de creație. 

M-a îmbrățișat de trei ori, sperând la o revedere

În urmă cu zece zile am participat la liturghia oficiată de prea bunul părinte, căruia enoriașii îi spun simplu Padre.
După aflarea cumplitei vești, mult îndrăgitul părinte a  făcut apel, pe pagina de facebook a mănăstirii, la credincioși să respecte regulile: să poarte mască, să păstreze distanța și să se spele pe mâini. 
După Liturghie m-am bucurat de îmbrățișările sale părintești. M-a strâns de trei ori în brațe, semnificația Sfintei Treimi. Amândoi purtam însă mască. Am stat șapte zile în izolare.  

Triumful cuminicării într-o comunitate în care salutul e ”șe lucri?”

Slujba sa a fost un triumf al cuminicării  (din latinescul cummĭnĭcāre – actul împărtășaniei, ritual prin care se gustă pâinea, trupul lui Iisus și vinul, sângele Mântuitorului), cuvânt păstrat din latină, numai la mine în Banat.
Un imbold nespecific m-a îndemnat să-i filmez predica. Bunul simț că, totuși, participam la o slujbă în aer liber, m-a reținut din acțiune. De obicei nu practic astfel de îndeletniciri în spațiile sacre. Uit de profesie. Actul liturgic e o taină, între credincioși și Dumnezeu. În fața altarului, închipuire a cerulului sau paradisului, părintele dă binecuvântarea. În același timp, preotul îi reprezintă pe primii oameni - înainte de căderea lor în păcat. Nu e de cuviință să înregistrezi o reuniune a sufletelor pereche. Așa că m-am calmat.

Cuvântul ca o sămânță. Nu are aceleași înțelesuri pentru toți

În predica sa, a vorbit despre cuvântul care însămânțează. A vorbit cu mult har despre pilda treierătorului care scapă din rodul pământului în zona fertilă, o parte, a doua într-un spațiu dominat de mărăcini și a treia, într-un loc pietros. A făcut o analogie, dragă mie, despre rolul cuvântului și al binecuvântării celui care crede în el.
A surprins în fraze simple simple două acțiuni: temeiul săditului pentru a culege rod și al împărtășirii gândurilor cele bune în diferite lumi, a celor care pot și vor să audă, a celor surzi și a celor care refuză să asculte.
Ca trăitor la sat, simplu posesor de moșii, dar și meșteșugar de cuvinte, am înțeles perfect mesajul său.
 
 
Vocile lumii:
Mănăstirea Partoș a fost desființată în anul 1778, fiind reactivată în anul 1944, așezându-se aici călugărițe. În anii comunismului, viața monahală a fost întreruptă, locul fiind luat de parohia Partoș. Între anii 1955– 1956 se efectuează săpături în interiorul bisericii vechi, iar moaştele Sfântului Iosif cel Nou sunt scoase din mormânt şi duse la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, în vederea canonizării oficiale, unde se află şi astăzi. În urmă cu zece ani, Sinodul Mitropoliei Banatului a decis reînființarea Mănăstirii Partoș, cu destinație pentru călugări. Din 2008, Irmonahul Varlaam păstorește comunitatea formată din trei călugări (PressAlert.ro)
 
 

 
Părintele Varlaam trece printr-o cumpănă. De partea sa sunt minunații medici timișoreni și rugăciunile, făcătoare de minuni, ale clerului ortodox, dar și ale celor păstoriți cu atâta har într-o comunitate la margine de țară, dar în mijlocul unei credințe, cu seminții arhaice
 
 
Nevrednicilor degeaba le spui adevărul. Ei nu pricep. Un cuvânt de bine, pronunțat în lumea nelegiuiților (personificată atât de bine de pildă, în împărăția mărăcinilor), îl spui în zadar. Acesta va fi mistuit de ierburile dușmănoase, asemuite necreștinilor. Locul pietros pare a fi întruchiparea ținuturilor sterpe, ale celor ce nu pot da rod.

Cuvântul zidește. Ura dărâmă

Vorbele lui Padre au căutat în duminica respectivă terenul fertil, al celor care știu să transmită mai departe binele și să-i sporească aura mântuitoare.

Stând proptit de Bisericuța în care a slujit Întâistătătorul Bisericii creștine din Banat, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, cel ce prin mila lui Dumnezeu a fost apostolul creștin al veacurilor de mijloc ale Evului Mediu, mă gândeam oare de ce e pictat în icoane cu mantii aurite și cu toiaguri cu pietre scumpe?

De ce m-am proptit de peretele văruit parcă ieri?

Convins că fără seva trecutului ești o fire-n vânt, m-am sprijinit de zid (bisericuța fiind construită din lut și paie) pentru a lua din seva trecutului, singura energie pe care eu o cred mântuitoare.


Pe Sfântul Iosif cel Nou nu mi-l puteam imagina intrând cu o mitră cât Catedrala Mântuirii Neamului pe sub un cerdac, la nivelul ochilor unui păstor înalt, de talia lui Varlaam.
Bisericuța e mică, exact cât o taină rostită cu suflet. Știu, o să-mi răspundeți că un Sfânt nu poate avea straie omenești. Că în iconoclasm, pictorii de biserici ilustrau mărirea și slava. Numai că cel mai slăvit e Dumnezeu care nu s-a arătat în chip.

Cumpăna lui Varlaam, o provocare pentru cei care mai cred în apa vie


Părintele Varlaam trece printr-o cumpănă. De partea sa sunt minunații medici timișoreni și rugăciunile, făcătoare de minuni, ale clerului ortodox, dar și ale celor păstoriți cu atâta har într-o comunitate la margine de țară, dar în mijlocul unei credințe, cu seminții arhaice.
Constructor de vocație a ridicat din bani europeni și din mila enoriașilor săi un așezământ pentru bătrâni.
Din 2008, în calitate de iermonah, a redeschis Mănăstirea, locul în care Sfântul Iosif cel Nou s-a întors, când a refuzat în 1653 să fie Mitropolit al Banatului. Comunitatea sa numără doar trei păstori.
L-am rugat să se rânduie echipa care să se ocupe de restaurarea Castelui Banloc, aflat la 5 km, pentru a face din acesta un spațiu intercultural, la granița dintre trei națiuni, pe Axa 5 a Programelor UE.
După trei zile am aflat că Principesa Margareta revendică moșia, iar după cinci zile că s-a infectat.
Dumnezeu ai milă pentru spiritele vii, dedicate construcțiilor dăinuitoare.

Să ne rugăm pentru părintele Varlaam!

E prea iubit de oameni și plăcut de Dumnezeu.
Gând la cer, vorba părintelui Rafael de la Bisericuța din curtea Liceului C.D. Loga din Timișoara, pentru însănătoșirea trupului încercatului părinte.