Puțini au realizat în anii ’80 sensul dialogului dintre doi protagoniști ai operei sale fundamentale: ”Arta conversației” și modul cum autoarea a exteriorizat literar regimul de carceră al intelectualilor în comunism.
Într-un interviu recent, publicista se întreba, pe bună dreptate: ”Ce modele să mai aibă cei tineri, când bordelul e o mănăstire față de politică și când la televizor și prin gazete sunt aproape numai obscenități, când se cultivă doar incultura?”
Răsfoind scrierile sale, înțelegi de ce o lume apune odată cu plecarea Ilenei Vulpescu. O lume a miracolelor firii umane, atunci când bunul simț organizează viața, se prăpădește.
Celor care maidanul le-a fost mamă și tată
“Lipsa de educaţie poate fi invocată până la 20, hai 25 de ani. După aceea, nici dacă singura locuinţă si mamă ţi-ar fi maidanul, nu mai poţi invoca lipsa de educaţie. Vine o vreme când mintea proprie îţi este un educator sufficient,” avea să ne spună în cartea groasă cât șoriciul cefelor late care ne conduc azi.
Dar despre ce putem vorbi acum, când haterismul a ajuns modus vivendi în societate, când gadgetarismul conduce tinerii spre stradă, iar Iphone-ul e expresia condiției sociale?
Vă puteți imagina că în tomul cât o literatură de condiție nu se prezintă conversația prin telefon?
Acest lucru pare imposibil în mijlocul generației Zombie, a tinerilor care își exprimă sentimte prin emoticoane și transformă camera de chat în bordel virtual. Nimic fără telefon, rămâne deviza tinerilor cu aspenger și cu turul pantalonilor departe de măsura politeții și a aurei bunului simț.
Lumea se schimbă. Ideologii îi spun reformă. Politrucii poreclesc învârteala globalistă, laboratorul de imersat personalitățile în vidul sufletului colectiv, drept resetare. O batjocură la adresa condiției umane.
Când internetul a ajuns noul maidan, educația devine pudoare.
Copiii nu au voie la mine, la masă, să se joace pe telefon
Fiind de modă veche, la mesele pe care le organizam înainte de pandemie la moșie, copiilor care butonau telefonul – în timp ce mănâncau – le recomandam politicos să meargă în altă parte, semn că nu-i interesează conversațiile, Mi s-a întâmplat ca odată, unii dintre părinți să se supere că le-am apostrofat plozii. Și nu i-am mai chemat a doua oară.
În societatea progresistă, bunul simț a coborât, precum jambierele la nivelul gambei. Mușchii sunt folosiți la ridicarea pisicilor la rang de parteneri de dialog social.
Vedeți câtă însingurare aduce epoca non-conversației? Politețea, simplitatea, buna dispoziție, în compania celor dragi, au ajuns ridicole, într-o lume guvernată de GPS-uri și nesimțire.
Cum să ceri tinerilor să dea ascultare, când bip-urile canalelor de transmisie digitală sunt precumpănitoare artei conversației?
La început a fost cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu. Părintele Varlam de la Partoș avea să spună, în ultima sa predică, pilda semănătorului, cu referire directă la ceea ce semeni, aia culegi.
desen de Ștefan Popa Popa’S
——————————————————————————————————-=———————————-
“Caricaturist? Da. În măsura în care împărţim arta pe genuri. Altminteri l-aş numi un geniu al portretului, un psiholog care atinge şi cea mai ascunsă cută a celui căruia-i face portretul: o viață: trecut, prezent, viitor. Din cîteva linii de creion.
Îi mulțumesc cu plecăciune pentru generoasa onoare de care ne-a învrednicit pe soțul meu și pe mine, făcîndu-ne un portret necaricatural, pentru o carte de interviuri.
Dumnezeu să ne ocrotească acest mare artist, o mîndrie a neamului,” a scris Ileana Vulpescu, în cinstea maestrului Popa’S
———————————————————————————————————————————
Educația are astăzi alte referințe. Privitul prin vizor pare sport internațional. Parcă niciodată lipsa de sens nu a primit atât de mare importanță, nu vi se pare? Nimicul a ajuns la o grandilocvență uluitoare. Tăcut și resemnat, privești cum “inteligenţa şi bunătatea,” despre care Ileana Vulpescu vorbea atât de prozaic, se cuibăresc în biblioteci, iar prostia devine infinită.
Nu mai e azi la modă cinstea. Cariere se fac din învârteli. Vrei să ajungi cineva te faci securist. Și-ți merge din plin. Mai au sens, astăzi, când bordelul e mănăstire, acordurile dialogului civilizat, când ființele au ajuns precum animalele din celebra carte a lui Sarah Gruen: Apă pentru elefanți? Imbecilii se calcă pe picioare. E atâta îngesuială, de nu poți smulge pirul nesimțirii din glodul, transformat în pudră de vopsit cearcănele urii, pentru a lăsa salata crudă să crească.
Năsucurile pudrate și complexul devenirii
Pe cine să crezi? Care mai sunt valorile? Mai are sens arta conversației în imensul cor al urii? Din prea multă neputință, zorii lumii noi închid bibliotecile, pentru a deschide calea ipochimenilor pixelați și posedați de zgomotul căștilor de pe urechi.
Îmi amintesc că un puști a fost lovit acum câțiva ani de un tramvai. Căștile îi bubuiau creierul, de nu a mai auzit mica sirenă din mâna vatmanului. Cu atâta însingurare, nici nu mai are rost să descifrezi rosturile lumii noi. Genurile, din prea multă corectitudine politică, au luat locul ființelor purtătoare de suflet.
Generația cu cercei în nas nu are mirosurile fine și nu e aptă artei conversației. Odată cu plecarea Ilenei Vulpescu se închide o lume și se deschide minunatul circ al omului nou. Cine nu crede în progres, marș în bibliotecă!
Vocile lumii
Ileana Vulpescu
Arta conversației
