Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Roşia Montană în UNESCO. Cine câştigă? Cine pierde?

Marius Ghilezan 03.02.2020 - 08:00
Marius Ghilezan

Roşia Montană e „salvată” de ea însăşi. Prin decizia guvernului Orban de a înscrie comunitatea pe lista pentru antecamera UNESCO se pune practic capăt unui proiect minier care ar fi adus 2,4 miliarde de dolari statului român şi ar fi creat 2.300 de locuri de muncă.

Share

Pe toate reţelele sociale se anunţă victoria. Sigur că Roşia milenaristă s-a înfrânt. Probabil definitiv.

O ştie şi un copil de grădiniţă. UNESCO nu dă bani. E doar un blazon.

Cine câştigă şi cine pierde?

Prin decizia Ministerului Culturii, statul român le-a umflat pupa avocaţilor Gabriel Resources. După cum se ştie, investitorii canadieni au deschis un litigiu la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Washington (ICSID) cu statul român, după ce oficialii români au refuzat orice solicitare de mediere. Avocaţii acestora invocă încălcarea obligațiilor din tratatele de investiții bilaterale, cerând daune în valoare de 4,4 miliarde de dolari pentru pierderi legate de blocarea cu bună ştiinţă a proiectul minier.
Astăzi, prin înscrierea pe lista de aşteptare a UNESCO, guvernul României face un favor uriaş avocaţilor Gabriel Resources. Cu mâna ministrului culturii, cei din urmă au mai scos o probă irefutabilă că România nu-şi respectă acordurile semnate.
Acţiunile Gabriel Resources au crescut în săptămâna sfinţirii cu tămâia UNESCO a vestigilor romane cu 14%. Încă un motiv indubitabil de bucurie şi de succes financiar.

Arbitrii de la ICSID pot fluiera rapid sfârşitul partidei. Golurile din bugete sunt valide. Vârfurile de atac ale echipei de salvare pot să-şi primească, pe merit, bonusurile de succes. Guvernul s-a înfrânt. Localnicii sunt liberi la sărăcie.

Cine pierde?

În primul rând, comunitatea Roşia Montană. Pusă în genunchi nu se mai poate ridica. E condamnată să reziste prin fel de fel de intreprinderi sociale, în care împletitul de ştrimfi nu rezolvă lipsa piţulelor din buzunar.

Al doilea mare looser e guvernul României, care imediat la finalizarea arbitrajul va fi bun de plată. Dacă pentru plătirea despăgubirilor pentru fraţii Micula s-au cutremurat finanţele, păi să vezi cum va veni apocalipsa peste buget la scadenţă. Poate că Orban ştie că nu va mai fi custode al Palatului Victoria în ziua de după. Sau dacă va mai fi va mări deficitul şi va răbufni: “asta e viaţa.”

Cea mai mare mină de aur din Europa e declarată oficial închisă. Cineva nu vrea să ne alimentăm bugetele, să ne folosim de resurse. Poate că suntem planificaţi să fim doar o ţară de consum, nu de industrie şi de producţie. O ţară turistică în care să vină să se închine cuvioasele lire englezeşti sau înnobilaţii yeni japonezi. Monedele Botwsanei fi-vor prea mici pentru ofertele turistice prea mari.

Care e scopul bătăliei?

Cum nu ştiţi? Se cumpără 100 de milioane de Euro cu 4,4 miliarde. Istoria finanţelor publice româneşti va putea consemna cea mai scumpă tranzacţie de la per Scorilo încoace. Care e faza cu suta de milioane? Atât costă reabilarea centrului istoric, minele romane şi programul de punere în valoare a vestigilor istorice.  

Cine sunt fericiţii câştigători ai tragerii speciale?

Întradevăr va fi o tragere specială. Să nu vă închipuiţi că la masa bogată a fondurilor de patrimoniu, miruite cu duhul salvării, vor sta minerii sau odraslele lor.

Echipa e demult organizată şi cu roluri distribuite din timp. Păi credeţi că s-au luptat umbrele lui Cioloş pentru salvarea liliecilor din mine? Nu. Pentru bani. Bani pentru ONG-urile de arhitectură şi firmele grupului de acţiune organizată, adunate sub flamurile #unitisalvam.

Credeţi că salvarea e pe inima goală?

Nu. Doar mitingiştii scoşi pe stradă cred că prin împădurire şi repopularea ţării că noii croitori cenuşii, patriei îi va fi mai bine. Rămaşii în ţară vor fi condamnaţi să supravieţuiască din ciosvârta rămasă din city-break-uri, tot mai ieftine. Doar nu vă închipuiţi că britanicii îşi vor lăsa Stonehengii în bălării ca să descopere liliacul din grota romană? Şi mai e ceva. De la Cluj sau Sibiu, infrastructura e praştie.

Revenind la fericita echipă câştigătoare a marii extrageri Loto “100 din 4,4 miliarde,” ea are jucători bine pregătiţi, chiar dacă numerele lor de pe tricou sunt scrise cu cerneală simpatică, să fie văzute doar de scufiţele pădurii, locul din care s-au selecţionat jucătorii partidei de vis. Reţineţi miza! Un euro achiziţionat cu 44 de Euro. Nu e asta o Divizie fantastică?

Dar ca să nu o mai lungim că se închid tranzacţiile jucăuşe de pe bursa din Toronto, poate e timpul să aflăm componenţii lotului de aur (aur din patrimoniu, nu cel din dinţi n.a.). Dispunerea în terenul financiar nu e musai în ordinea numerelor de pe tricou. Ei se salută între ei cu întrebarea: “ce eşti la bază? Dar la vârf?”  Salutul “şe lucri?” e doar în Banat.

Partida împotriva bugetului naţional nu ar fi fost câştigată dacă prestigioşii componenţi ai echipei nu s-ar fi antrenat îndelung şi nu ar fi făcut moluri repetate în mijlocul societăţii în civil.

Ce mai atâta aşteptare?

În UNESCO nu se dă cu târnăcopul, nici nu se fac placaje la vedere. Lista marcatorilor eseurilor (din centrul de comandă) nu poate începe fără Sergiu Nistor, preşedintele ICOMOS şi consilier al lui Iohannis (ICOMOS este societatea “civilii şi asociaţii”, iniţiatoarea demersului de acreditare în antecamera UNESCO), Ştefan Bâlici, preşedintele Institutului Naţional al Patrimoniului (organism statal în acte, parastatal la simpla verificare de prostată), Vlad Alexandrescu, fost ministru al culturii, actual senator USR, asociaţia ARA şi OPUS. Vedeţi cât de simplă orientare au în teren băieţii? Jucători puţini, la o miză mare. Asta da un joc cu ţintă fixă: marele gol din buget, pentru marea debarcare a FMI sau altor creditori de geniu.

Câteva steaguri cu #unitsalvam au convins guvernul să dea lovitura finală.

Cine împarte banii?

Banii vor veni la mijlocaşul la deschidere Ştefan Bâlici, care într-o altă viaţă servea Gold Corporation, dar a fost extras la timp şi azi i se etalează plenar rostul. De la Institutul Naţional al Patrimoniului se vor dirija sumele (tot ai statului, că de la UNESCO vin doar diplomele) pentru reabilitări.

Ştefan Bâlici este jucătorul cheie. În jurul lui roiesc pilierii de la ARA şi OPUS, simple sifonării din lacrimile răstignirii patrimoniului.  

Pe linie civilă (adică în afara terenului de joc), mijlocaşul la deschidere, Ștefan Bâlici, e lector în cadrul Departamentului de Istorie şi Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism ”Ion Mincu”, unde şef de catedră este Sergiu Nistor. Aţi ghicit. Puteţi fi fericiţii câştigători ai biletelor virtuale spre abisul din munţii auriferi. Bâlici, altă dată goldist în acte, dar sorosist la simţământ, este în subordinea lui Sergiu Nistor în cadrul ICOMOS România, afiliat ICOMOS Internaţional, organism consultativ care analizează dosarele de înscriere şi face propunerile de listare în lista patrimoniului mondial UNESCO. Vedeţi cum se leagă? Vă mai întrebaţi de ce Iannis Hagi nu e Gheorghe Hagi? Succesul nu se bazează pe filiaţii, ci prin decoraţii şi legături doar de iniţiaţi ştiute.

Tare greu va fi jetoanelor de pe tabla strategică să sugă 100 de milioane de euro? În urma lor vor rămâne vestigii romane lustruite şi făcute bec. Asta dacă fabrica de sifoane nu-şi schimbă principalul obiect de activitate. 

Cu patru jucători în teren şi câţiva taloneri, o trupă de gălăgie pe străzi, a biruit cogeamitea bugetul de stat. O adevărată echipă fantastică. Poate fi felicitată. Şi dată ca model. Românii să înveţe cum civilii ştiu să scoată bani din stropul de rouă. Nu din poveşti cu miligrame le tonă.