Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

România și delirul dezbinării

Profesor Doctor Alexandru Vlad Ciurea Actualizat: 22.08.2018 - 10:36
Profesor Doctor Alexandru Vlad Ciurea

Ultimele săptămâni au fost un apogeu al dezbinării româno-române. Violențele din prima zi de miting au consfințit această realitate. Procesele de comunicare extrem de intense din săptămânile de dinaintea violențelor și-au atins scopul.

Scindarea româno-română a devenit atât de puternică, încât nu a mai contat decât URA! Instincte primare s-au rostogolit de pe Internet pe pavajul din Piața Victoriei, iar sloganul comunist „Cine nu e cu noi e împotriva noastră!” a devenit singura rațiune de a funcționa.

Cum a început? A început demult. Adrian Năstase, în duelul electoral pe care l-a avut cu cel care avea să îl învingă și să devină președinte, Traian Băsescu, a vorbit despre „două Românii”. Traian Băsescu a confirmat, tot atunci, acea realitate. Apoi a câștigat alegerile, a fost președinte de două ori la rând, dar nu a lucrat pentru concilierea dintre cele „două Românii”. Preocupat de menținerea puterii, susținător evident al fiicei sale Elena, dispus să apeleze la „soluții imorale”, președintele Băsescu s-a concentrat pe instrumentele pe care a putut să le controleze – serviciile de informații și parchetele – și și-a reglat tirul împotriva oponenților politici prin Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Nenumăratele „protocoale” încheiate de serviciile de informații cu alte instituții ale statului și „câmpul tactic” extins în justiție dovedesc din plin acest lucru. Așa s-a creat și întărit „statul paralel”, un „instrument” prin care s-a condus și dezbinat această țară… De ce? Răspunsul se află în accesul și menținerea la putere a unor grupuri de interese ilegitime!

În același timp, Parlamentul a funcționat mai degrabă ca o sursă de sinecuri pentru membrii săi sau ca o pavăză împotriva cercetării penale a acelora dintre aceștia care au comis ilegalități. Iar guvernele, toate, au performat mereu la „limita de avarie”.

Liderii politici sau conducătorii de instituții aveau nevoie să compenseze lipsa de activitate economică, socială sau politică. Și singurul lucru pe care au știut să îl facă a fost să denatureze realitatea folosindu-se de mijloacele de (dez)informare în masă.  Așa au apărut liderii de opinie și ziariștii partizani. Iar acești profesioniști ai cuvântului scris, ai imaginii de televiziune sau ai internetului au invadat spațiul public cu jumătățile de adevăr convenabile fiecăruia. Atât de mult s-au implicat încât, sunt convins, mulți dintre ei și-au pierdut echilibrul, calitatea care îi face pe jurnaliști cei mai buni apărători ai societății. Câinele de pază al democrației latră și mușcă (la ordin?!) doar în câte o direcție. „Să transformi câinii de pază ai democrației în hiene mi se pare prea mult!”, a spus la un moment dat Octavian Paler. Dacă v-ați uitat la televizor vineri seară sau dacă ați citit presa, ai fi zis că sunt relatări de la două evenimente diferite. Am văzut lideri de audiență care au scăpat de sub propriul control, delirând aproape patologic!

După „președintele-jucător” Traian Băsescu, președintele aflat în funcție, Klaus Iohannis, a preferat rezerva. Președintele a ignorat nevoia de comunicare a oamenilor. A preferat exclusiv statutul de funcțio­nar, a refuzat să se implice într-un management real al schimbării stilului de  funcționare al instituției prezidențiale moștenit de la predecesorul său. Corect, pe de-o parte.  Dar, mai degrabă detașat, Klaus Iohannis a intervenit în discordiile publice în mod subiectiv. Chiar dacă, prin Constituție, președintele este deasupra intereselor partidelor politice, nimeni nu poate să se prefacă și să renunțe la o bună colaborare cu partidul care l-a ajutat să devină numărul 1 în stat. Ar fi absurd să îi cerem acest lucru și nu la acest tip de subiectivitate mă refer. Dar există clar o lipsă completă a echilibrului pe care îl implică demnitatea de președinte de țară. Klaus Iohannis a profitat de crize fie pentru a-și instala „guvernul meu”, după dezastrul de la Colectiv, fie pentru a se face remarcat electoral anul trecut, cu ocazia protestelor împotriva Ordonanței 13.

Președintele a funcționat în aceeași cheie și acum. A condamnat exclusiv Jandarmeria, nu și pe huliganii care s-au manifestat violent și care au provocat distrugeri; sigur, aceștia nu reprezintă diaspora. A preferat o postare pe o rețea de socializare, și nu o intervenție în direct, la orice televiziune, în care să apeleze la calm. Ar fi fost cel mai corect lucru de făcut în acele momente! Din nou, a profitat de o situație de criză pentru a-și pregăti candidatura pentru cel ­de-al doilea mandat.

Partidele opoziției, mici și incapabile de un discurs articulat în Parlament, au făcut același lucru. Liderii lor au profitat de violențe ca să se „vadă” în spațiul public. Încearcă, toți aceștia, să se legitimeze prin crize, pentru că prin vot nu au putut să o facă.

La rândul lor, PSD și ­ALDE comunică prost. Deși au câștigat guvernarea prin luptă corectă, electorală, deși au pus pe masă un program de guvernare care pare coerent, cele două partide nu au reușit să clădească o punte între cele două Românii… Chiar dacă au implementat o serie de măsuri de creștere economică, chiar dacă au susținerea pensionarilor, chiar dacă au crescut ­salariile medicilor, au o problemă de asumare a comunicării deschise cu toți românii. Li se reproșează apetența pentru legile ­justiției, li se reproșează prezența în spațiul public a unor lideri cu discurs ­limitat sau care depășește limitele bunei-­cuviințe. Aceste partide guvernamentale ar trebui să-și rezolve problemele de comunicare – și nu numai! – cât mai repede.

Iar ceea ce cred eu că avem de făcut noi, ceilalți: până nu ne vom da în cap pe stradă unul altuia, să învățăm să privim lucrurile cu echilibru. Violența stârnește violență! Dacă dorim să salvăm această țară pentru copiii și nepoții noștri, rațiunea, credința, bunul-simț și cei șapte ani de acasă trebuie să fie instrumentele noastre de bază, fie că vorbim între noi, fie că ne exprimăm în presă sau pe internet. Altfel, vom deveni cu toții victime ale unui delir care nu se va sfârși niciodată și de care se va găsi întotdeauna cineva care să profite.   

Comentarii

loading...