Klaus Iohannis, adevăratul şef al guvernului, a vrut să ia faţa, cum s-ar zice în lumea fotbalului. Profund afectat de scandalul îmbarcării sclavilor pentru plantaţiile germane de sparanghel, preluând în piept acuzele de servilism faţă de Angela Merkel, a urmărit să-şi recâştige punctele pierdute din sondaje.
Dar ce s-a întâmplat de la telefonul lui Donald Trump încoace ne arată că se schimbă registrul tactic. Mai puţine testări şi mai multă izolare?
De ce a sunat Trump?
Americanii au deschis o puzderie de procese împotriva Chinei (nota bene: la ei pretenţiile financiare nu se timbrează ca la noi), prin care solicită trilioane de dolari. Tot mai mulţi cer anchete internaţionale despre centrul de microbiologie din Wuhan. Ce i-a mai cerut iar Trump? O implicare a internaţională? Păi şi aşa Administraţia Iohannis a refuzat orice deal cu chinezii.
România se află, ca deobicei, între două luntrii.
Una spre Germania şi alta spre Partenerul Strategic.
Din comunicarea oficială în urma telefonului intempestiv al lui Donald Trump transpare îngrijorarea preşedintelui american faţă de criza COVID-19 din România? Să fim serioşi. Nu a sunat el de grija românilor. Altele sunt raţiunile apelului.
Dacă se adevereşte principiul americanii nu au prieteni, au doar interese, ce ne facem cu relaţia paternalistă cu Germania?
Parteneriatul, ca datorie
De câte ori a mai sunat un preşedinte american în România? Odată pe Emil Constantinescu înainte de războiul din Iugoslavia. Ce a urmat se ştie. Acum e a doua oară? Ce urmează? Se ştie? Sau doar se bănuieşte?
Am spus că suntem iar între două luntrii.
Pe deoparte cu Germania septentrionară, nevoiaşă de zilieri şi aspră cu bugetele UE, pe de alta, cu aliaţii strategici, cărora le-am dat prinosul financiar, uman, nu numai de recunoştinţă.
În urma ultimei vizite la Casa Albă, nu ne-am ales doar cu o şapcă. Ci cu o foaie de parcurs precisă: 5G (fără liderul mondial Huawei), cu o datorie de a plăti echipamente militare în avans, cu relaxarea condiţiilor pentru exploatatorii de gaz din Marea Neagră, cu o poziţie în favoarea SUA în războiul cibernetic cu Rusia şi China.
Aici, credem că e cheia. Trebuie să ne alăturăm noului asalt asupra Chinei. Poate aşa ne explicăm şi de ce România nu ia ca Ungaria credite preferenţiale de la Eximbank China.
Vocile lumii:
„Președintele Klaus Iohannis a evidențiat sprijinul american pentru obținerea, de către România, a unui echipament de detecție de tipul RT-PCR, printr-un program al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), finanțat de SUA, precum și ajutorul de 800.000 de dolari pentru România dedicat exclusiv luptei împotriva pandemiei cu noul coronavirus”, comunicat Administraţia prezidenţială
Ţările care au raportat cele mai multe infectări şi cu cei mai mulţi morţi de pe urma pandemiei cu COVID-19, vor primi bani mai mulţi din coşul european
Dar ce ne facem cu Germania?
Livrarea zilierilor către plantaţiile de sparanghel nu e suficientă. Germania e arhitectul bugetului comunitar. Are şi Merkel interese, nu doar Trump.
România testează puţină populaţie pentru COVID-19, faţă de Germania, unde strategia e bazată pe mulţi, nu puţini.
Traian Băsescu a scos porumbelul. Profesorul Adrian Streinu – Cercel a fost scos din Comisia anti-COVID-19 pentru că s-a pronunţat pentru varianta germană, aceea a testării în masă.
Păi şi de ce Administraţia de la Bucureşti nu copiază modelul german? Să fie o antiteză gândită sau o acţiune dirijată?
Metodic, e simplu de calculat. Tot Germania câştigă în cazul elaborării unui eventual Plan Marshall pentru Europa. Ţările care au raportat cele mai multe infectări şi cu cei mai mulţi morţi de pe urma pandemiei cu COVID-19, vor primi bani mai mulţi din coşul european. Statele mai protective, bani mai puţini. Aceasta e logica jocului.
Cine face tămbălău mare (vezi Grecia) primeşte mai mult. Cine tace, stă cuminte, are doar mâna Cancelarului pusă pe capul şefului de stat. Deh, altceva decât şapca americană.
Coronavirusul mijloceşte şi schimbări în geopolitica lumii. Asta e clar. Nu s-a oprit planeta în zadar. Strigătul cobor la prima nu se aude. Toată lumea stă încolonată spre destinaţia hărăzită de puternicii lumii. Cine se opune marşului forţat spre resetarea impusă şi nu aleasă e liber să nu urce în trenul progresului.
Avem vreo idee despre interesul naţional?
Cât costă biletele? Asta stabilesc conducerile colective ale căilor ferate, nu posesorii de bilete. Ei doar plătesc călătoria.
V-aţi fi aşteptat să avem şi noi un punct de vedere? Cine să-l formuleze? Dar avem vreo idée despre vreun interes naţional? Ştim doar să ascultăm. Să fim cuminţi. Să o luăm spre dreapta când bate vântul german, să o luăm la stânga când bate cel răsăritean.
Ne-au dresat cu lupta anticorupţie şi nu mai avem alte pretenţii. Ne-au arătat coruptul şi ne-am băgat capul singuri în lesă.
Cum poate câinele legat să mai aibă pretenţii?
Vâslim în ape tulburi. Dăm la rame. Foaia de parcurs e la şef. Nu ştim dacă plecăm spre o ţintă sau spre o destinaţie. Momentan, şedem. Nu gândim. Dar nici nu vâslim. Vine ea vremea când ni se vor pune centurile. Şi ne vom bucura ca proştii. Vom cânta. Suntem în mers. Vom zâmbi intens. Vom râde la superlativ.
Ni se arată China? Strigăm „comuniştii!” E nevoie de bani pentru bugetul militar? Scot băieţii ameninţările cu Crimeea.
Războiul nu e al nostru. Dar noi ştim să ne bucurăm ca nişte copii. E grădiniţa închisă? Stăm şi jucăm pe tablete jocul lor. Şi câtă bucurie pe capul celui convins că luptă de partea celor drepţi.
PS Gâinile mele pozează fericite. Ele cresc. Mănâncă. Stau în ţarc. Nu ştiu ce oală va fi pe capul lor. Cu capac.
