Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Regizor anonim îşi caută celebritatea printre negaţioniştii pandemiei

Marius Ghilezan 10.08.2020 - 07:12
Marius Ghilezan

Dacă regizori mult mai mari ca el, Spielberg, Francis Ford Coppola, Martin Scorsese și George Lucas au nevoie de ajutorul Netflix pentru ca filmele lor să aibă mai multă audienţă, regizorul român Cristi Puiu a ales o cale mai simplă: înregimetarea sa în tabăra anti-covid.

Share

La TIFF, festivalul internaţional de film de la Cluj-Napoca, Cristi Puiu s-a urcat pe scenă şi a spus că că este "inuman" ca spectatorii să privească filmul său "Malmkrog", de 200 de minute, purtând masca de protecţie pe faţă.

Ce spune artistul în 3 ore şi jumătate?

Multă lume s-a uitat în gura lui, dar puţini au sesizat că opera sa durează trei ore şi jumătate. Puiu ar fi putut mai degrabă să se înscrie într-un maraton, devenea şi el celebru.

Mai mult, jigneşte memoria celor care au început revoluţia la Timişoara în 1989.

„Dacă dumneavoastră sunteţi aici şi vă uitaţi la un film azi, este pentru că au existat nişte oameni indisciplinaţi în România în decembrie '89 şi care au zis 'Nu' dictaturii. Puterea instalată ar face bine să discute cu oamenii, să intre în dialog, nu să ne trateze ca pe nişte vite. Da, există această problemă, există o epidemie, există un virus, dar tonul autorităţilor statului este inacceptabil", a afirmat regizorul, fiind aplaudat de audienţă.

Cristi Puiu n-a înţeles că Revoluţia din Decembrie 1989 a fost făcută pentru o schimbare radicală

Ca unul care a supravieţuit asaltului militaro-securistic din Decembrie 1989, îi pot spune pudibondului pictor, cu pretenţii de regizor, că “ieşeala” noastră în stradă a fost pentru disciplină şi rigoare capitalistă, nu pentru ca unul cu o meserie liberală să trăiască de pe banii statului.

“Indisciplina noastră” a fost pentru o societate a liberei concurenţe, nu pentru ca unii regizori să răstoarne vechii dinozauri ai filmului românesc şi să se pună ei în locul lor.

Dacă nu era Revoluţia de la Timişoara, bucureşteanul nu ajungea să studieze în Elveţia, nici să facă filme pe banii statului român, decât printr-o singură condiţie: se înscria în Partidul Comunist Român şi făcea temenele cuplului dictatorial.

Vârsta l-a ajutat să nu-şi îngăduie astfel de compromisuri. Dacă din revoluţie n-a înţeles nimic, nici eu nu pot înţelege cum poate să se prezinte un individ drept producător de film, când firma lui Mandragora are o cifră de afaceri de 50.000 de euro, comparabilă cu a unei covrigării, fără pretenţii de Gopo. Asta, în timp ce “omologii” săi din lumea Holywood-ului se bat cu miliarde în conturi.

Lupta lor împotriva dinozaurilor

Nu pricep. Am ieşit pe străzi în Decembrie 1989 pentru deschiderea pieţelor şi libera circulaţie a oamenilor. Tânjeam la viaţa din occident. La rigorile sale. Imperialismul ne făcea ochi dulci. Credeam într-o himeră, sunt sigur acum văzând cum se manifestă un producător, coate goale. Un lucru este cert, nu am ieşit în bătaia puştii ca unii să-l răstoarne pe Sergiu Nicolaescu şi cascadorii săi de la Buftea. La 30 de ani, reprezentanţii “noului val” se bucură că statul le sponsorizează filmele.

De ce filmele lor nu-şi scot banii?

Aţi auzit de vreun mega profit scos de filmele găştii Puiu? De vreun  film care să iasă în profit? Asta am înţeles noi cu lupta noastră. Capitalism înseamnă performanţă şi bani. Nu premii internaţionale, scoase din senzaţionalul cotidianului.

Ce uşor e să te urci pe cadavrul vechii cinematografii şi să scoţi venituri la limita de subzistenţă din discreditarea şi punerea în lumină a unor cazuri teribile din ţara ta!

Ăstea sunt rezultatele preluării steagurilor cinematografiei româneşti. Câteva premii internaţionale şi acelea smulse din gregaritatea vieţii dintr-o ţară fost comunistă, pentru unii, înseamnă succes. Numai că “odiosul” capitalism e cu cifrele. Registrul Comerţului arată în dreptul casei Mandragora sume modeste, comparabile cu ale unui salon de coafură. Sau poate că regizorul Cristi Puiu lucrează pe cont propriu şi nu-şi declară veniturile.

Marea performanţă cinematografică a lui Puiu e “Moartea Domnului Lăzărescu.” Nenorocirea unui om i-a adus lui notorietate. Măcar dacă nu ar fi fost un caz real.

Marii regizori explorează imaginarul, Cristi Puiu e preocupat de vitele din staul

Filmul cu forţă de impact provoacă imaginarul, în timp ce Cristi Puiu se luptă cu scoaterea vitelor din staul.

Nu râdeţi. E o voce a noii paradigme româneşti. Ilaritatea nu-i dă frisoane. Din contră, îi dă subiecte. Copiază excepţionalul vieţii şi apoi toarnă. Un film. Şi pentru că luptă pentru audienţă, s-a gândit că acum e un moment potrivit să se urce pe cocoaşa COVID-ului.

E un fel de a fi. Când nu ai idei, te împrumuţi. Şi scoţi audienţă dintr-o mişcare.

Cristi Puiu a simţit că există un public anti-covid. Le-a făcut pe plac anticovidiştilor să mai ia o brumă de audienţă.