Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Redeschideţi minele!

Marius Ghilezan 06.04.2020 - 03:15
Marius Ghilezan

Criza medicală va trece. Vom rămâne cu cea economică. Mult mai grea. Se prefigurează o scădere economică dramatică şi un şomaj excesiv de mare. Asta în condiţiile în care guvernul susţine şomajul tehnic cu 400 de milioane de euro lunar.

Multă lume se întreabă cum ne vom reveni din contracţia economică. Încă nu sunt suficiente date despre cât de mari sunt pierderile business-urilor private, în condiţiile în care peste o treime din societăţile comerciale şi-au închis activitatea.

Solidaritatea europeană rămâne un deziderat. În aceste săptămâni s-a demonstrat că în situaţii de criză, fiecare ţară se descurcă prin propriile mijloace. Dacă pentru un import de medicamente din Germania a trebuit să intervină premierul Ludovic Orban, ne dăm seama că la chestiuni mult mai importante rămânem fii ploii.

Plan strategic naţional

E clar că nimic nu va mai fi ca înainte. Fiecare ţară va trebui să-şi dezvolte un plan strategic de salvare naţională. 

Am propus trei planuri de măsuri imediate care s-ar încadra într-un deficit de 10% din PIB:

-         finanţarea majoră a lucrărilor publice (construcţia de autostrăzi, de drumuri naţionale etc);

-         redeschiderea minelor închise;

-         investiţii obligatorii în infrastructura agricolă şi subvenţii la producţie, la aceeaşi valoare cu preţul produsului finit;

Toate aceste trei ramuri de activitate ar putea absorbi cam jumătate din cifra de şomeri previzionată.

Despre imperativul lucrărilor de infrastructură am tot scris.

Toate cele trei măsuri propuse de mine au fost îndelung comentate. Pe de parte, la capitolul redeschiderea minelor am înregistrat cele mai negative critici, semn că în mentalul colectiv încă mai persistă fie mineriadele, fie modelările pe creier săvârşite de activiştii civici.

Cifre, date, statistici, nu propagandă...

Să o luăm pe rând şi să nu intrăm în derivaţiile sau efectele propagandei.

Odată ce specialiştii au constatat că materiile prime din Europa reprezintă sub 3% din necesar, Uniunea Europeană a realizat un plan strategic – Strategic Implementation Plan for the European Innovation PartnerShip on Raw Materials, precum şi Raw Materials Initiative, unde domeniul resurselor minerale reprezintă un domeniu prioritar. Acesta se bazează pe trei piloni: garantarea accesului la materii prime, determinarea condiţiilor pentru o aprovizionare durabilă cu materii prime din surse europene, dinamizarea eficacităţii resurselor şi reducerea dependenţa faţă de importuri.

În România, toate aceste premise au făcut din industria minieră o activitate „păguboasă”, în timp ce marile ţări europene deschid mine noi.  

Uniunea Europeană, ca paradox, a fost creată de Franţa lui Charles de Gaulles şi de Germania lui Konrad Adenauer pe Comunitatea oţelului şi cărbunelui.

 

În timp ce Valea Jiului rămâne una dintre cele mai sărace regiuni din Europa, Silezia a înregistrat în anii precedenţi o creştere economică uluitoare

 Europa se declară ecologistă doar pentru unii. Liderii europeni le-au recomandat fostelor ţări din blocul răsăritean să se comporte ca „domnişoare cu guler alb,” care să nu se murdărească la gât cu industria extractivă şi metalurgică.

În România s-a închis aproape totul, iar acum ţara noastră este nevoită să importe mult, de la materie primă la produse finite, adică materia primă cu plus-valoarea conferită de prelucrare.

Mai trebuie amintit că în România se găseau şi se găsesc metale neferoase care acoperă tot Tabelul lui Mendeleev?

 Germania, cel mai mare producător mondial de lignit, nu vrea concurenţă

Cererile Europei erau imperative la adresa României, în condiţiile în care industria minieră din regiunea Ruhr lua avânt. Se redeschideau noi mine. Germania rămâne cel mai mare producător de lignit din lume. Şi nu vrea concurenţă.

Polonia a fost singura ţară din Estul Europei care s-a încăpăţânat să nu devină mironosiţa cu guleraş alb. Deschide, în ciuda recomandărilor din catalogul emisiilor de carbon, la Zloczew, o nouă mină. Partidul Lege şi Ordine doreşte să menţină cota de 80 % consum energetic din resurse proprii. Ministrul energiei Tchorzewski spunea recent că retehnologizarea şi deschiderea de noi perimetre de exploataţii ale cărbunelui de adâncime reprezintă garanţia independenţei energetice a statului.

Silezia poloneză - 70% din media PIB-ului european

În timp ce Valea Jiului rămâne una dintre cele mai sărace regiuni din Europa, Śląskie, cum zic polonezii Sileziei inferioare, a înregistrat în anii precedenţi o creştere economică uluitoare. Raportat la PIB, ocupă locul doi după Varșovia ( 57 miliarde de euro, conform Eurostat, 2019). PIB-ul regiunii reprezintă 12,2% din PIB-ul național. Are 70% din media PIB-ului european.
Spre comparaţie, judeţul Hunedoara are doar 60% din PIB-ul României şi sub 30% din PIB-ul european. Despre ce vorbim?

De ce finanţează Germania protestele împotriva companiilor de minerit?

Este clar că Germania nu vrea concurenţă pe piaţa europeană. De aia şi finanţează fel de fel de organizaţii de mediu, pentru a bloca orice iniţiativă pe acest domeniu.
România lui Orban nu va putea ieşi de sub directiva germană. Este de datoria celor care vor veni să treacă peste Ordnung şi să procedeze ca polonezii unsere disciplin. Adică să nu le pese guvernanţilor de cântecul sirenelor îmbrăcate în salvatori de profesie.
Acum în situaţii de criză, ne dăm seama ce importantă e să ai o componentă naţională în industria mineritului.
Cu şase luni în urmă, uncia de aur era de 1.100 de dolari. Acum e în jur de 1.600.
 
 200.000 de mineri în Silezia inferioară
 
În Silezia poloneză sunt peste 200.000 de mineri cu o leafă de o mie de euro pe lună.

Ultima dintre cele mai năstruşnice propuneri ale Bruxelles-ului este transformarea câmpurilor agricole din Europa în lanuri cu eoliene şi sisteme fotovoltaice. Cel mai mare producător mondial de astfel de tehnologii e Germania. Despre ce vorbim?

Poate că niciunde în ţările europene n-a prins atât de bine activismul ecologic ca la noi. Oare să fie întâmplătoare finanţarea unor ONG-uri de mediu, care activează pe teritoriul României, de către ministerul mediului din Germania?

Mining Watch, câinele de pază al societăţii în civil, care apără dreptul licuricilor din mine la împerechere să aibă de unde da coronavirusuri noi, are printre principalii finanţatori Granturile SEE și Norvegiene. Serios? Acestea activează cu banii publici ai Norvegiei, care din resursele petroliere şi-a dezvoltat în anii 1970 o ţară. Acum, după 50 de ani, are un venit de 70.000 de euro pe cap de locuitor. Iar principalele companii din energie sunt tot de stat. Mai nou, Nussir, o companie din ţara respectivă, deschide dincolo de Polul Nord, în zona Arctica, o mină de cupru. Nimeni nu a mai protestat în apărarea somonilor sau a aurorelor boreale.

Kittilä, nu Chitila. La Roşia Montană se împerechează liliecii

Finlanda este unul dintre cei mai mari producători de aur din Europa. Noua mină, ultra tehnologizată, e operaţională de câţiva ani în Kittilä, fiind deținută de compania canadiană Agnico Eagle, cu o producţie anuală de 6 tone de aur.
Roşia Montană Gold Corporation  e un  proiect închis la toţi nasturii. Poate fi demarat de mâine. Cu două condiţii. Una, guvernul Orban să-şi retragă cererea de înscriere a Roşiei Montane în patrimoniul mondial UNESCO şi acordarea de către guvern, în procedura de urgenţă, a avizului de construcţie a minei. Statul român are 19,6% din acţiunile companiei. Sunt aproape 20 de miliarde de euro în joc. Îi luăm sau plătim 4,5 miliarde la finalul procesului de arbitraj cu Gabriel Resources de la Washington? Mai trebuie să o consultăm pe Merkel?

Redeschideţi minele!

În Roşia Montană şomajul e de 80%. Numai un singur proiect ar putea absorbi 2.800 de muncitori. Şi mai sunt încă 36 de perimetre aurifere în zonă. Noi la şcoală nu am învăţat de Munţii Apuseni, ci despre Munţii Auriferi.

România mai are 6.000 de tone de aur în zăcăminte, în valoare de 224 de miliarde de euro, spun specialiştii. Îi scoatem sau îi lăsăm îngropaţi acolo, pentru vremea când alte stăpâniri vor federaliza ţara?

 

Comentarii

loading...