Poate aceasta este explicația superficialității cu care s-a prezentat în România dezbaterea televizată din 29 septembrie între dnii. Donald Tramp și Joe Biden. S-a remarcat doar caracterul ușor ”de mahala” al dezbaterii caracterizată printr-un dialog al insultelor și al exotismului verbal.
Există totuși și analize extrem de atente și subtile ale acestei dezbateri care au descoperit sub haina spectacolului electoral și elemente de profunzime ce privesc esența actualei politici economice americane, rezultatele ei, ca și perspectivele pe termen mediu și liung.
O astfel de analiză este cea a laureatului Premiului Nobel pentru economie (2006) Edmund S Phelps. Domnia sa remarcă modul în care dnul. Trump s-a ferit să abordeze frontal problematica economică deoarece, susține dnul. Phelps, s-a temut să recunoască eșecul politicii sale de reducere a taxelor în beneficiul marilor corporații. Aceste măsuri nu au produs investițiile și creșterea promise, ci au avut ca principal efect adâncirea deficitelor bugetare în primii trei ani ai președinției Trump. ”Neglijarea de către Trump a acestei risipe fiscale, comentează laureatul Premiului Nobel, creează un precedent, acela al posibilelor deficite inutile în cadrul viitoarelor administrații…Cruciada prost înțeleasă de către Trump pentru reducerea deficitului comercial a subminat comerțul mondial, reducând eficiența alocării resurselor în țară și în străinătate.”(vezi : Edmund S Phelps : ” The Economic Case for Biden” Project Syndicate”). O reacție interesantă la dezbatere a avut-o și celebrul Nouriel Roubini care spunea : ”Dacă democrații preiau controlul atât asupra camerelor Congresului, cât și asupra Casei Albe, administrația Biden ar urmări un stimul fiscal mai mare care vizează gospodăriile, lucrătorii și întreprinderile mici care au nevoie de ea, precum și crearea de locuri de muncă pentru infrastructură și investiții în economia verde. Ei nu ar investi în reduceri de taxe pentru miliardari, ci mai degrabă în educație și recalificare a lucrătorilor, precum și în politici industriale și de inovare proactive pentru a asigura competitivitatea viitoare. Acestea ar milita pentru politici de restabilire a puterii de negociere și renunțare la un protecționism absurd, pentru o abordare mult mai sensibilă a comerțului internațional, și de urmărire a unei politici de “co-opetition”, mai degrabă decât politica ” lose-lose” și de izolare față de China. În timp ce convingerile personale ale lui Donald Trump sunt greu de stabilit și au variat de-a lungul anilor, protecționismul este unul dintre puținele sale articole de credință. (vezi: Nouriel Roubini:”Why Biden is better than Trump for the Economy”.PS.30/09/2020).
Într-adevăr, așa după cum semnalează analiza dezbaterii din 29 septembrie, în preajma alegerilor prezidențiale politica protecționistă a administrației Trump este cea care caracterizează relațiile economice externe ale Statelor Unite nu numai relativ la relațiile cu China dar și cu Uniunea Europeană. Donald Trump a pus la baza politicii protecționiste instrumentul tarifar.
De aici și porecla de ” Tariff Man” pe care președintele și-a dat-o singur. ” Tarifele ar proteja piața americană sau ar forța partenerii comerciali să își deschidă piețele. Datorită lor, războaiele comerciale sunt un lucru bun, și ușor de câștigat”, declara el în 2017. (vezi : Briefings & Statements.2017).
Pe măsură ce se apropie scrutinul electoral, administrația Trump accentuează trendul protecționist pe care îl consideră cea mai importantă politică în sensul reducerii deficitelor și al ieșirii mai rapide din criza cononavirus. Principalul aspect al cestui trend protecționist îl reprezintă așa zisul ”război comercial cu China”, în principal prin impunerea de tarife.
Din 2018, Statele Unite și China au crescut constant tarifele pentru multe produse chineze precum fierul și aluminiul, panourile solare, carnea de vită, porumbul și multe altele, într-o evidentă escaladare protecționistă. Adăugarea taxelor americane și chineze din 2018 până în ianuarie 2020 duce la un total de aproape 735 de miliarde de dolari în bunuri afectate de impunerea tarifelor.
Pe 15 ianuarie 2020, în contextul acestui ”război”, s-a încheiat acordul bilateral China-SUA. Care este natura acestui acord? Angajamentele asumate în cadrul acordului pot fi clasificate în două categorii. Pe de o parte, există angajamente asumate de Republica Populară Chineză de a-și opri practicile ilegale, în special în ceea ce privește proprietatea intelectuală, transferul de tehnologie și devalorizarea monedei în scopuri competitive. În același timp, China se angajează să cumpere cu 200 de miliarde de dolari pe parcursul a doi ani, mai multe produse americane față de 2017. Această cifră se referă la patru sectoare: produse industriale (39%), produse agricole (16%), produse energetice (26%) și servicii (19%). Acest angajament este problematic, deoarece contravine realităților structurii actuale ale comerțului economic dintre China și Statele Unite. A crede că este posibil să se inverseze tendința structurală a deficitului comercial al SUA prin stabilirea unei anumite cantități minime de achiziții pe care un partener comercial va trebui să le facă, este puțin probabilă. Este de fapt imposibil pentru China să-l onoreze.
La șase luni de la încheierea acordului, achizițiile Chinei cresc doar la 23% din obiectivele stabilite prin acord (Coronavirusul fiind parțial responsabil). În plus, această abordare împinge China să își urmeze politica de piață centralizată, deoarece aceste angajamente comerciale sunt garantate de statul chinez. Pe de altă parte, forțând China să cumpere produse din SUA nu va duce în mod automat la o creștere a producției, este mult mai probabil ca acestea sa fie pur și simplu capturate de China în detrimentul altor țări: prin urmare, nu neapărat câștiguri suplimentare pentru Statele Unite. Deficitul comercial al SUA cu China s-a redus, dar acest lucru se datorează reducerii schimburilor comerciale dintre cele două țări și nu exporturilor mai mari ale SUA.
Evoluția comerțului SUA-China (miliarde dolari)
Sursa: American Census Bureau
În mod similar, deficitul comercial global al SUA s-a redus doar ușor la sfârșitul anului 2019 și rămâne cu mult peste nivelul anterior măsurilor protecționiste.
Evoluția deficitului comercial SUA (miliarde dolari)
Surse: American Census Bureau
Acest lucru sugerează că scăderea importurilor chineze în Statele Unite a dus la o creștere a importurilor altor țări, cum ar fi Coreea de Sud, Taiwan, Mexic sau Uniunea Europeană.
Evoluția deficitului comercial SUA cu
principalii parteneri comerciali ( miliarde dolari)
Sursa: American Census Bureau
Dincolo de impactul macroeconomic, care au fost efectele războiului comercial asupra cetățenilor americani?
Sectoarele agriculturii, bunurilor fabricate și transporturilor au fost deosebit de afectate, cu o scădere semnificativă a investițiilor străine (aproape 0 pentru trimestrul următor anunțării primelor măsuri protecționiste) și a ocupării forței de muncă (o scădere de 2 % în sectoarele în cauză după impunerea primelor tarife). De exemplu, fermierii americani au pierdut aproape întreaga piață chineză, forțând guvernul să le acorde o subvenție în valoare de 23 miliarde de dolari. În general, costul războiului comercial din Statele Unite este estimat la 300.000 de locuri de muncă. Pe de altă parte, creșterea costului produselor impozitate a fost suportată de majoritatea importatorilor americani și, prin urmare, de consumatorii americani. Prețul de achiziție al produselor supuse tarifului a crescut cu o medie de 3%. (Vezi: Jules Devie: ”Trump contre la Chine. Les consequences de protectionnisme sur l’economie americaine” IREF.30/09/2020).
Unul dintre aspectele cele mai controversate ale politicii protecționiste practicate de către administrația Trump este poziția față de participarea companiei Huawei pe piața europeană 5G.
Implicațiile războiului tehnologic 5G dintre Beijing și Washington sunt deja vizibile în Europa. În timp ce Statele Unite solicită ferm țărilor europene să renunțe la infrastructura producătorului chinez de echipamente pentru viitoarea rețea 5G, pozițiile țărilor europene variază. (vezi :”Huawei: le trouble jeu du goubernement” Tribune 27/07/2020).
Studii recente, realizate de profesioniști din industria franceză, sunt preocupate de costurile potențiale ale excluderii Huawei de pe piața europeană.
Renunțarea la Huawei ar putea avea consecințe extrem de grave. Aceasta este una dintre principalele preocupări ale unor operatori francezi, dintre care mulți sunt deja dependenți de Huawei pentru structurile lor 4G. (vezi: ”Telecoms: la 5G bouleverse le paysage concurrentiel.” Les Echos.28/11/2020).
Este cazul Bouygues, a cărui 47,5% din rețeaua 4G este echipată de compania chineză și SFR, a cărui 52% din rețea este furnizată de Huawei. În februarie anul trecut, Martin Bouygues a lansat un avertisment serios către autoritățile franceze, anunțând temerile privind “denaturarea concurenței” în favoarea rivalilor săi.
Rețeaua franceză este structurată în jurul plăcilor geografice, ale căror echipamente provin de la un singur furnizor. Această logică răspunde unei coerențe economice evidente, facilitând întreținerea rețelei și nefiind nevoită să instruiască tehnicieni în dispozitive eterogene. Excluderea Huawei ar echivala cu realizarea unei revizuiri totale a anumitor rețele pe întreaga parte a teritoriului.
Acest proces ar fi, fără îndoială, consumator de timp și costisitor. Senatul francez, într-un raport al Comisiei pentru afaceri economice (vezi: Les comptes rendus de la commission des affaires économiques. Oct/2019), subliniază, de asemenea, “lipsa interoperabilității” între diferitele echipamente, afirmând în mod logic că este mult mai ieftin să se efectueze o simplă actualizare a infrastructurii 4G, mai degrabă decât să le revizuiască complet. Prin urmare, devine foarte dificilă posibilitatea de a imagina un 5G european fără Huawei. Și, mai presus de toate, este dificil să se calculeze costul pentru operatorii europeni. Un raport al GSMA, asociația care reunește principalii jucători de telefonie din Europa, stabilește o sumă suplimentară de 55 de miliarde de euro.
Pentru România, campania electorală americană și ideile pe care le putem extrage din dezbaterile candidațiilor sunt importante. Ne pot da o imagine asupra intențiilor de politici economice pe care le vor pune în aplicare după câștigarea mandatului.
Desigur, atenția principală o vom da problemelor parteneriatului nostru strategic cu SUA pe care îl dorim trainic și din ce în ce mai puternic. Suntem conștienți că fără sustenabilitatea acestui parteneriat strategic, siguranța și independența noastră ar fi în mare pericol, dar nu trebuie să neglijăm nici orientarea politicii economice a partenerului nostru strategic. Deși economia românească are o pondere mică în ansamblul economiei globale, suntem totuși participanți ai economiei și comerțului internațional, ceea ce înseamnă că orice poziționare a celor două mari puteri economice, SUA și China pe piața mondială, ne va afecta direct sau indirect, mai devreme sau mai târziu. Interesul nostru național, dar și al celui pe care îl avem ca membri ai Uniunii Europene ne determină să dorim și să sperăm că vom beneficia de condițiile unei piețe globale neafectate de războaie comeciale.
