Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Pandemia în România. Între frică și rațiune

Profesor Doctor Alexandru Vlad Ciurea 30.05.2020 - 16:26
Profesor Doctor Alexandru Vlad Ciurea

Departe de mine gândul de a critica doar de dragul de a critica sau să fiu mânat de vreun interes de altă natură decât interesul pentru sănătatea oamenilor.

Share

Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea

Fac această precizare de la bun început pentru că, în aceste vremuri dificile pentru toți, orice analiză devine pretext pentru atac politic sau chiar de atac la persoană. În egală măsură, ca medic și om de știință, sunt obligat să mă raportez în tot ceea ce fac, inclusiv în analiza unor situații care privesc politicile de sănătate și impactul acestora asupra statului exclusiv în cheie rațională.
 
Primele observații: sistemul de management al riscurilor și capacitatea de a da un răspuns rapid sunt deficitare.
 
Despre riscul unei pandemii se vorbește de multă vreme în lumea medicală internațională. Epidemiile mai vechi, cum este cea cunoscută sub numele de „gripa A” sau H1N1, din 2009, a pus comunitatea științifică, dar și autoritățile publice, pe jar. Responsabilii cu gestionarea acelei epidemii au lucrat și, cel mai important lucru, au tras o serie de învățăminte. Dar a trecut timpul, iar vigilența tuturor a scăzut.
 
În România, responsabilitatea elaborării politicilor de sănătate a revenit, nefast, politicienilor care au pus mereu mai presus de interesul public, legitim, interesului politic, electoral sau de dezvoltare economică a unor grupuri de interese – toate, ilegitime. Specialiștii au trecut mereu în rândul al doilea.
 
Situația de criză a sănătății cu care s-a confruntat România – de la finanțare și dotare a unităților medicale, până la exodul medicilor și personalului medical – a fost dublată de politizarea funcțiilor din sistem. Prin urmare, la apariția pandemiei de COVID-19, sistemul medical românesc era unul vulnerabil. O vulnerabilitate care a dus la răspunsuri extrem de diferite în fața acestei pandemii. Să nu credem că evoluția declarațiilor publice ale președintelui Klaus Iohannis, ca să dau un singur exemplu, care a spus mai întâi că avem de-a face cu o simplă răceală, urmând la scurt timp declararea stării de urgență, este rezultatul analizei singulare făcute de președinte. Dl președinte nu este medic. Ceea ce a prezentat domnia-sa au fost rezultatele consultării cu specialiști din domeniul sănătății.
 
Lipsa de pregătire a autorităților, precum și inexistența unor planuri adecvate în caz de pandemie, au dus la răspunsuri instituționale întârziate. Dacă vă amintiți, înainte de declararea „stării de urgență”, spațiul politic era ocupat de alegerile anticipate. Sigur, putem reproșa politicienilor noștri că au funcționat necorespunzător în pragul crizei pandemice care ne amenința, dar nici ei nu sunt medici. Reproșul ar trebui mai degrabă orientat spre felul în sistemul de sănătate a ajuns într-un nepermis regres din cauza politizării acestuia. Dar aceasta este o boală veche și mă tem că nici pandemia nu va determina schimbări profunde de sistem… în sănătate.
 
A urmat apoi reacția extremă a autorităților române, subsumată „stării de urgență”. Reacție extremă alimentată de frică.
 
Cazul Italiei nu a făcut decât să sporească spaima autorităților că nu pot gestiona situația. Iar cel mai grav lucru în opinia mea a fost faptul că frica nu era legată exclusiv de potențialul ucigaș al noului coronavirus, cât de reproșurile care se pot aduce oamenilor de decizie după pandemie dacă aceasta ar fi scăpat de sub control. Prin urmare, guvernul a încercat să controleze toate dimensiunile funcționării societății românești pentru a nu deconta ulterior o notă de plată defavorabilă. Să nu uităm că România a activat articolul din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care permite derogări de la aplicarea acesteia  încă din luna martie, înainte de declararea „stării de urgență”. Doar alte trei țări au mai cerut acest lucru: Republica Moldova, Letonia și Armenia. Niciuna dintre democrațiile de la vest de noi nu a ajuns la o asemenea măsură, chiar dacă problemele provocate de coronavirus au fost mult mai mari în unele state decât la noi.
 
Ce a funcționat? Din păcate, a funcționat improvizația!
 
Autoritățile s-au văzut în situația de a gestiona pandemia aproape fără a avea repere de acțiune prestabilite. În afară de anchetele epidemiologice și de excepționala dăruire a medicilor și personalului medical din linia întâi, cam toate deciziile s-au luat de pe o zi pe alta. Ordonanțele militare s-au corectat rând pe rând. Întoarcerea acasă a românilor din zonele roșii a fost gestionată cu dificultate. Măsurile corecte, de închidere a restaurantelor sau hotelurilor, s-au amestecat cu cele nenecesare – cum ar fi închiderea parcurilor. Comunicarea oficială a fost lipsită de empatie, reprezentanții oficiali ai statului insistând mult prea mult pe numărul de decese și îmbolnăviri pentru a justifica măsurile de control al pandemiei.
 
Din păcate, gestiunea pandemiei a dus la grave probleme economice. Mii de firme medii și mici s-au închis, sute de mii de oameni au intrat în șomaj tehnic, dar autoritățile nu au avut capacitatea de a da un răspuns viguros căderii economice. Miniștrii au fost mereu în situația de a analiza și de a evalua diferite probleme, și foarte rar în situația de a decide. Țările din UE, inclusiv cele de lângă noi, au alocat procente importante din PIB pentru a ajuta firmele și angajații. În toată lumea, statele au făcut ceea ce se numește „injecții de capital” în economie. La noi, atunci când s-au luat decizii de genul șomajului tehnic, miniștrii au spus mereu „guvernul a dat”. Expresia este electorală și profund incorectă. Guvernul nu are ce să dea, pentru că banii statului sunt banii românilor și ai firmelor românești care plătesc taxe și impozite.(ATENTIE : SUNT BANII NOSTRII, AI ROMANILOR!) Guvernul doar administrează acești bani și avea obligația ca atunci când contribuabilii sunt în dificultate, să intervină pentru a-i ajuta. Așa cum s-a întâmplat în Germania, Spania, Italia sau Ungaria și Bulgaria.
 
Ce am avea de învățat?
 
Acum suntem în „stare de alertă”. Nu știm cât va dura, dar mergem spre așa numita „relaxare” a măsurilor restrictive. Trec peste faptul că „distanțarea socială” înseamnă altceva decât „distanța fizică” și că „relaxare” are alt înțeles decât cel pe care insistă autoritățile să îl dea măsurilor de revenire la normal. Cunoașterea limbii române nu mai este demult un criteriu de departajare politică.
 
Primul lucru pe care trebuie să îl învățăm și să îl aplicăm este că un sistem profesionist, indiferent de natura sa, nu are voie să fie politizat! Cu atât mai mult, sistemul de sănătate. Din faliment poate îți revii, dar din deces... Înțelegeți ce vreau să spun.
 
Al doilea lucru: trebuie să fim pregătiți pentru situații excepționale! Acest lucru înseamnă să alocăm resurse de toate tipurile, de la bani la oameni pregătiți, și să le antrenăm neîncetat. Trebuie să constituim stocuri din toate materialele de care am putea avea nevoie. Toate acestea în regim de urgență!
 
Nu în ultimul rând, suntem obligați să renunțăm la funcționarea raportată doar la mize politico-electorale! Frica de a nu pierde voturi este păguboasă. Curajul de a înfrunta o problemă, de a spune adevărul și de a acționa, chiar cu asprime, în interes public sunt mult mai apreciate de oameni decât spaima necontenită că vreo măsură luată de guvern poate duce la pierdere de voturi. Între frica de orice (de exemplu, de pandemia de azi) și rațiune, trebuie să alegem RAȚIUNEA!