12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăOp & EdOpiniiPacientul România e clinic sănătos. Zice Raportul BNR

Pacientul România e clinic sănătos. Zice Raportul BNR

Raportul prezentat vineri, 29 iunie 2018, de către guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, demonstrează încă o dată că Bănca Naţională a României nu se ocupă de tipărirea banilor. E nu numai un laborator cu înaltă calificare în elaborarea şi aplicarea politicilor monetare şi a politicii de curs de schimb, dar şi o instituţie de pus diagnostice economice-financiare rapide, valabile în timp. Banca Centrală poate fi asemuită chiar unui computer tomograf. Pui pacientul, numit România, la analize, iar radiologii financiar-economici dau un rezultat complet, cu evidenţierea osteocitelor în stare să anchilozeze economia, a tulburărilor benigne, mici, mari consumatoare însă de substanţe nutritive, dar şi a formaţiunilor care pot deveni maligne, dacă nu se intervine rapid în excizia calificată. 

Raportul pe 2017 arată că economia României are o creştere notabilă, plasându-se printre cele mai dinamice economii din Uniunea Europeană. Dacă îl măsori la PIB, pacientul arată că s-a maturizat. Principalul motor al creșterii fiind cererea de consum şi gradul înalt de ocupare a pieţei muncii. Mai pe limbaj comun, pacientul se hrăneşte cam mult şi nu are o eficienţă energetică. Caloriile i se depun în stratul adipos, nu în conturi bancare, cum ar fi firesc unui individ ajuns la vârsta în care nu tot ce zboară se mănâncă. Ca să nu mai vorbim despre investiţii. Cine să-l povăţuiască pe român că din venituri, un occidental, doar o treime cheltuie, o treime investeşte şi o altă treime o pune la adăpost pentru vremurile mai grele? Pacientul nu a mâncat pe datorie, aşa cum insinuează liftele cu agende străine interesului de prosperitate de aici şi de acum. Datoria externă, în raport cu PIB, este cea mai mică din ultima perioadă, a anunţat Şambelanul, care nu se odihneşte sub platani, aşa cum insinuează răii, purtătorii de viruşi care hălăduiesc prin lume, mai ales prin spaţiile centrale, deşi ar fi trebuit să fie băgaţi în carantină, fiind deosebit de contagioşi.  

Raportul Băncii Naţionale a României mai arată că deficitul de cont curent e în limite controlabile, hemoglobina fiind în parametrii normali. “Tabloul de bord” al vasului descris “în derivă,” de către laboroatoarele de însămânţat ură şi de turnat vitriol, a fost finanţat prin fluxuri stabile de capital, în condiţiile în care alţi pacienţi, din saloanele vecine, au fie excedent de adrenalină, fie carenţe de minerale, în condiţiile în care specialiştii găsesc cu greu Ph-ul economic sănătos. 

Rata inflaţiei şi Robor-ul sunt indici veritabili ai vieţii financiar-bancare. Folosiţi în exces, de către doctorii Menghele ai progresismului caviar, devin noii Voldemort din cartea Harry Potter, în stare să sperie săracii de înger, grăbiţi să bage motorină, deşi supraplinul e demult înecat. Cei doi agenţi constatatori – Rata inflaţiei şi Robor-ul – au o talie normală. În parametrii ultimilor ani. Orice creditor către o bancă, având şase ore de matematică, în plus de analiştii tv, poate simţi pe propria piele că deranjul stomacal nu e atât de mare, precum zic ielele pe post de rău-prevestitoare. Un calcul simplu arată o creştere de 10-20 de lei la rata lunară de rambursare a creditului. Şi asta în condiţiile unui aport mai crescut la salarii.

Felcerii nu ajung niciodată doctori, deşi visul lor e să răstoarne noua rânduială, veche de când e lumea, a lui Hipocrate. Asta ar trebui să o ştie şi cei care rod precum caria. Oare să nu fie informaţi că lespezile de lemn de la temelia instituţiei clădite de Eugeniu Carada, au fost schimbate cu grinzi betonate, încă de pe timpul Regelui Carol l?

Pacientul se externează clinic sănătos. Zic specialiştii cei mai calificaţi în sinteze şi analize complexe. 

De că să mergi la AKH sau într-un spital turcesc pentru simple analize şi calificative energetice, ai în centrul capitalei o instituţie cu reputaţie în pus diagnostice. Sigur că trecătorii, ronţăitori de seminţe, cred că acolo se tipăresc bani. Dar de ce să se mai tipărească, în condiţiile în care nu se absorb nici cei existenţi?

Noroc cu “Millenials”, tinerii, frumoşi şi liberi, care au învăţat că viitorul se construieşte pe datorii, aşa cum se întâmplă în state clinic sănătoase şi burduşite de capitaluri, precum gurile băloase ale animalelor din gospodării, invidoase că nu pot ajunge canari. Creditul ipotecar a explodat la sfârşitul anului trecut, deci Băncile ies clinic sănătoase. Nu râdeţi, fără morile lor de vânturat banii, noi n-am avea decât seminţe de pop-corn! De ce să mergi în Dămăroaia să-ţi ghicească o zdreanţă viitorul, când poţi citi un raport sintetic despre cum stai economic la talie şi financiar la port? Diagnosticul pus de BNR arată că leul e mai stabil decât zlotul, că Ungaria are zestrea de aur depozitată în palatele împărăteşti de cincisprezece ori mai mică decât a României, că la  “încheierea anului financiar 2017, rezervele internaționale ale României s-au ridicat la 37,1 miliarde Euro; în cadrul acestora, stocul de aur s-a menținut la nivelul de circa 104 tone la care s-a plasat pe parcursul ultimului deceniu. Păstrarea rezervelor internaționale la un nivel confortabil – în condițiile în care pe parcursul anului au fost efectuate plăți considerabile în contul datoriei publice denominate în valută (inclusiv rambursări de capital și dobândă aferente împrumutului luat de Ministerul Finanțelor Publice de la Comisia Europeană în anul 2009) și al altor obligații externe (inclusiv plata Ministerului Apărării Naționale în sumă de 766 milioane dolari SUA aferentă programului de înzestrare „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare”), iar rata rezervelor minime  obligatorii aferente pasivelor în valută ale instituțiilor de credit a fost diminuată cu două puncte procentuale – contribuie substanțial la asigurarea credibilității externe a României.” Nu am făcut altceva decât să citesc cu bună credinţă un diagnostic pus de doctori specializaţi, cu înalte standarde profesionale. Restul e cimpoi şi vânare de vânt.  Pacientul, repet, e clinic sănătos. Dacă ar mai învăţa un pic de mişcare antreprenorială, s-ar distanţa de plutonul colegilor balcanici. Dar numai în condiţiile în care nu apleacă urechea la calificativele defăimătoare ale Unităţii unite cu Roma-Berlin sau Moscova. Globulele roşii nu pot mânca globulele albe, pentru simplul motiv că ele sunt transportatoare de oxigen şi de dioxid de carbon, necesare vieţii. Aşa că nu vă mai luaţi după urechiştii care vă intoxică şi vă otrăvesc pas cu pas!   

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă