Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ordinul de luptă: “An-ti-ci-pa-te”

Marius Ghilezan 20.01.2020 - 07:10
Marius Ghilezan

Când e pace nu-i război. Marele general nu are tihnă. După ce şi-a zdrobit adversarul cu broşa de inimă roşie, acum vrea totul.

Share

Marele General şterge orice urmă pe unde a trecut hoarda vrăjmaşă. A dat ordin cătanelor să-i schimbe ambientul. Zugravii regimentului de gardă i-au scris pe pereţi: “An-ti-ci-pa-te.” La început nu era în apele sale. De câteva zile însă, Marele general e mai bine. Mai pătruns de sine. Mai determinat să acţioneze. Fericirea i-ar fi survenit, potrivit iscoadelor, doar după ce sinistrul şef l-a asigurat că-i scoate de garderob orice scamă. “Nimic nu va mai fi ca înainte,” i-ar fi spus cel din urmă, într-una din zilele de ianuarie.

Povestea însărcinării şi a naşterii noului cod

Cineva a dat ordin pe unitate ca nu numai marele cartier general să fie împânzit de cuvântul poftit de Marele Comandant de oşti şi de plutoane vasale, ci şi în gazetele de propagandă.

Ce atâta pace? Se întreabă mai marele peste regimente. Poporul vrea prizonieri. Iar dacă oamenii de rând vor sângele vrăjmaş pe pereţi, el e dispus să meargă şi la Marele Vizir cu fustă. Zis şi făcut. Cel din urmă, cum se spune prin dregătorii, l-a mandatat. Un fel de însărcinare specială. Ca să nu mai fie ca înainte. Vrăjmăşie şi pluralism în colonie. 

Marele general trebuie să domnească

Pentru a sa mărire şi veşnică impărăţie e delegat de Înalta Poartă să domnească, nu doar să organizeze oşti. La vreme de ciumă, decret de anticipate. Batalionele sunt înregimentate. Ce era înainte Ordinul “Radu cel Frumos,” acum poartă numele de cod: “anticipate.”

Trebuie să răsuflii aerul tare al popotei ca să înţelegi cât de însufleţiţi sunt camarazii, mulţi dintre ei racolaţi dintre paraditorii sistemului, zic pe la colţuri ajutoarele de ospătari. Chipurile, marii ofiţeri vorbesc zilnic despre anticipate. Nu mai există alt subiect. Totul se învârte pe vrerea şefului, cum se învârtea odată globul de discotecă.

Gâtlejurile ofiţerilor iau foc de atâta hotorâre de luptă. Ce pensii speciale, ce măriri de lefuri sau facturi mai mici la energie? Nu le pasă că leul s-a dus dracului, îmi şopteşte unul dintre angajaţi. Oare se ştie că papagalii s-au debranşat de la starea de colivie şi acum sunt guriştii noului cor al robilor? Filosofez eu. Nu au timp să bage de seamă că nevestele îşi fac de cap cu ordonanţele, mai zice sursa. Nu vremea e calică, mă gândesc eu. Duşmanii sunt puţini. Vorbele de gen „să curgă vinul!” cică se aud şoptit. Taraful e acum orchestră funerară. Mai destăinuie delatorul. Acordurile instrumentale curg pe ritmul dictat: : “an-ti-ci-pa-te.” Întreg conservatorul, cu dascăli şi virtuoşi, e cantonat zilnic la luat notiţe. Toţi scriu partituri. Există un  du-te vino, ca pe bulevardul marilor speranţe. Ospătarii nu mai prididesc în căratul carafelor de vin. Nu pot fi lăsate gâtlejurile goale. Şi dacă-mi descoperă iscoada?

Nimeni nu toarnă dulceaţă în galoşi

În acelaşi timp, sus în Deal, la Marele Cartier General, Marele General îşi admiră recuzita, mai toarnă unul rămas din vechea gaşcă. Chipurile, rastelul străluceşte. La fel ca dinţii sinistrului şef, care s-a lăsat până şi de fumat ca să nu-i pută gura când sărută mâna Marelui General, mă gândesc eu cu lipsă de reproş.

Iscoada zice că în interiorul Comandamentului pereţii sunt vii. Culorile ard ca tămâia. Până şi din trunchiurile arborilor de afară răzbate mândria de a fi contemporani cu “Anticipatele.” Sunt asigurat că numai spălătoresele nu pricep ce vreme de slavă se anticipează. Spală ca roboţii. Nu-şi dau seama că deasupra lor se lucrează pentru zâmbetul lor fecund.

Prin palat, patricienii vorbesc că până şi şobolanii fredonează. Aflu că el, chestorul cu grade multe pe umăr, a aranjat totul. Toţi cu vrute, nevrute, vertebrate sau necotiledonate, trebuie să cadă în extaz numai la auzul mierosului “An-ti-ci-pa-te.” Întradevăr colosal. Magistral.

Cum era să-şi piardă mâna sinistrul şef?

Mi se mai toarnă că pentru ca atmosfera să fie plenară, regizorii pădurii au ticluit ca liliecii să scrie pe boltă în fiecare noapte vrerea Marelui General: “An-ti-ci-pa-te.”  Cică odată, poftit să admire marea vasalitate a bântuitorilor nopţii, era să se înece cu propria mirare. Din prostie sau nepricepere, sinistrul şef i-a dat una după ceafă. Repede a sărit pretorul să-i taie mâna. Norocul suveranităţii, Marele General a îngăduit rătăcirea şi a recomandat ca astfel de impoliteţuri să nu mai fie repetate. Drept pedeapsă, i s-a înmânat o foaie de parcurs, pas cu pas, pentru asumări pe proprie piele, un fel de tatuaj cu fierul încins.

Prin pieţe iar bântuie speranţa

Nu m-aş mira ce aud. Cică pentru că a fost iertat, marele sinistru a luat locul câinelui într-o noapte pe preş. S-a culcat la uşa dormitorului Marelui General. Gurile rele, relatează sursa, spun că ar fi visat cum pe stadioanele patriei elevii ridicau viniluri cu ordinul de magie pură: “An-ti-ci-pa-te.”

Prin târguri şi oboare au reapărut vânzătorii de speranţe. Asta se vede cu ochiul liber. Nu-ţi trebuie iscoade. Strigă, precum odinioară vânzătorii de ziare, “An-ti-ci-pa-te.” 

Precupeţele - neduse încă la altarul închinării - se întreabă ca proastele ce-s ălea “An-ti-ci-pa-te?” Reprezentanţii societăţii în civil bagă de seamă dilema. Se răspândesc degrabă ca muştele printre tarabe. Ca nu cumva să dea dracu să intre printre pieţari morbul îndoielii. Tacticoşi, meticuloşi, foarte hotărâţi explică oricui pare dezinteresat că prin   “An-ti-ci-pa-te” vine fericirea şi se aşterne prosperitatea ca un râu de miere şi lapte. Gurile căscate râmân paf. Li se recomandă ca înainte de rugăciune să repete de trei ori cuvântul magic “An-ti-ci-pa-te.” 

Cum s-au tocmit elitele?

Iscoada mai relatează că totul s-a pregătit într-o noapte de conclav. Au fost chemate toate elitele. După principiul turma urmează pe oier, s-a stabilit în Consiliul Naţional de Supunere a Vrăjmaşului că intelectualii trebuie să înveţe să cânte la fluier. Astfel încât poporul, obişnuit să reacţioneze la sunete înalte, să fie condus de muzică. Nimeni nu a văzut fumul alb. Dar se ştie printre cătane că totul a mers zeiss. Repede subordonaţii au jurat sub drapel că vor “An-ti-ci-pa-te.”

Gânduri despre tabăra adversă

Când unui popor îi faci bine cu forţa se cheamă că nu ştii de ce lupţi.

O majoritate cade captivă doar prin halucinări colective. Asta o ştie orice aranjor de luptă cu soldaţii de plumb.

Strategii Marelui Cartier General au obţinut repid acordul naturelului simţitor al apţilor necombatanţi pentru că au ştiut ce vor. Adversarul e deja cupă de inimă neagră. Nu ştie că înainte de luptă (cam ca la pat) trebuie să stăpâneşti arta seducţiei. Aceste deprinderi nu le dobândeşti doar la şcolile din Pădure. Îţi mai trebuie şi practică la Unitate. Acolo unde baştanii sorb cuvintele Marelui Înţelept, vremelnic numit Marele General, precum în vreme de vară libelulele picurii de apă de pe frunze.

Universul de consimţire al suveranităţii binelui s-a obţinut după manual. Frica şi ura au fost stârnite din timp. Poporul era pregătit să lupte. Convingerea generală e că “an-ti-ci-pa-te-le” ţin de foame şi de frig. Nimeni nu simte răceala timpul de ocupaţie. Cum să nu fie strivit adversarul ca un gândac? Mai ales că el n-are nimic împotrivă.  

Comentarii

loading...