Trăim în era suprareglementării. Legislația a ajuns atât de stufoasă încât a devenit nocivă însuși principiului democratic al participării la actul legislativ. Un electorat care nu mai are decât un acces intermediat – prin specialiști – la propria legislație, nu poate decide în cunoștință de cauză asupra propriului destin. Pentru că nu poate cuprinde cu mintea multitudinea reglementărilor existente, și nici nu poate sonda, așa cum ar face-o un specialist, conținutul acestora.
Unul dintre principiile de bază al tehnicii legislative este prezervarea accesibilității conținutului și spiritului legii de către toate părțile vizate de aceasta. Orice cetățean sau entitate economică trebuie să poată înțelege legislația care i se aplică, în așa fel încât să o poată respecta și să participe activ la modificarea acesteia dacă nu funcționează corect.
Ceea ce trebuie înțeles de la bun început este faptul că, deși se realizează prin mandat, adică de către reprezentanți aleși, actul legislativ rămâne apanajul și răspunderea cetățeanului. Drept pentru care, nici cu prețul revendicatei sofisticări a vremurilor în care trăim, legea nu trebuie să construiască piedici de comprehensiune. Accesul la legea aplicabilă trebuie să fie democratic, precum și înțelegerea acesteia.
Una dintre problemele majore cu care ne confruntăm este, cum spuneam de la bun început, multitudinea de reglementări per fiecare subiect – legi, ordonanțe, regulamente, directive, ordine de ministru. Toate dublate de amendamente multiplu-stratificate în timp, de anulări, de anexe și norme metodologice, de coduri de aplicare. Ne uităm din ce în ce mai des la un adevărat hățiș de legi, cu din ce în ce mai puține șanse de a înțelege.
Există în lume cel puțin patru democrații care s-au apucat să facă ordine în propriul haloimăs legislativ. Canada, Marea Britanie, SUA și Germania. Acestea au gândit un sistem prin care orice nouă inițiativă poate fi acceptată ca atare doar dacă vine la pachet cu cel puțin o propunere de eliminare a alteia mai vechi, de preferat chiar două. La intrarea pe ușă a unei legi doi, două mai vechi trebuie scoase la pensie.
Metoda mi se pare că adresează nu doar reducerea inventarului de legi în vigoare, dar și face în așa fel încât orice nouă reglementare să fie scrisă în cunoștință de cauză de către inițiatori, care vor fi obligați în acest mod ingenios să studieze subiectul în profunzime, și să își asume cu adevărat gestul de legiferare. De asemenea, ca rezultat al împuținării corpului legislativ, cetățeanul va putea accesa mai rapid și mai eficient, legislația care i se aplică.
Este esențial ca, spre exemplu, competiția politică din anii electorali să se bazeze pe discernământul unui electorat bine informat și care are o idee cât mai precisă de ce anume trebuie schimbat ca lucrurile să meargă mai bine. Dacă aș avea o minte mai diabolică, aș spune că nu e de neglijat faptul că un electorat sprijinit de o legislație clară, simplă, eficientă, este fatalmente mai puțin manevrabil.
