15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiNepoții lui Marx s-au vopsit în anticomuniști

Nepoții lui Marx s-au vopsit în anticomuniști

Pentru ca perversiunea să fie completă și conformă trick&trak-ului Diavolului, care se îmbracă acum de la Pra(v)da, deputații USR (partid neomarxist n.a.) Cristian Ghinea și Vlad-Emanuel Duruș tot insistă cu propunerea lor legislativă, privind interzicerea organizațiilor și propagandei comuniste. Ei vor ca propaganda comunistă să fie tratată la fel ca cea fascistă. Asta așa să ia fața lumii. N-a reușit Ticu Dumitrescu în anii săi de glorie, darmite belzebuții.

USR-PLUS vrea să se spele de imaginea de neomarxiști, proiectată deja și cu ajutorul nostru.

Propunerea reapare ștuț la butoiul ideologic, după ce Claudiu Năsui și-a publicat pedigreeul anticomunist.

Prin anii 1990, când ne exprimam convingerile anticomuniste, validate prin luptele noastre pe toate fronturile, Corneliu Coposu avea să ne prorocească: blestemul acestei nații e ca, peste douăzeci de ani, FSN-ul să fie și la stânga și la dreapta.

Râdeam că vor veni vremurile în care vom putea spune: “puțini am fost, mulți am rămas.” Și iată azi o inflație de anticomuniști, de te dor ochii. Nu-i poți cuprinde pe toți, fără să roșești de jenă.

Nepoții sunt mai șpilcuiți

desen realizat de Ștefan Popa Popa’S

Nepoții comuniștilor români sunt mult mai dedați la perversiuni, decât apropiații ideologici ai lui Marx, neamț, fără o zi lucrată, dar care a luptat pentru clasa muncitoare.

Pentru cei care nu știu, comuniștii aveau dușmani de clasă: burghezii și boierii.

Dacă ar mai exista azi celule bolșevice, de care, chipurile, se tem împielițații ordinului de salvare, cu cine s-ar lupta? Păi, comuniștii la bază erau internaționaliști. Să dea lovituri corporațiilor și să scoată tinerii bărboși, dar pensați, din acvariile lor de zi cu zi?

Nu înțelegem? Unde sunt comuniștii?

La mitingurile de duminică, din fața mai multor prefecturi și primării, conduse de liberali și de useriști, s-a strigat din nou: „Jos comuniștii!” Păi, unde se ascund termitele rozătoare ale binelui?

E timpul să ne organizăm, vorba bancului.

”Comuniștii!”, îi strigau juzii useriști miniștrilor lui Dragnea, atunci când duceau boxele prin parlament, de ziceai că e nuntă: se mărită Antihrista cu gherțoiul salvator de muște.

Unde se trag în forme măștile anticomuniștilor de mucava?

Totuși, ne macină gândul că undeva, în tenebrele Diavolului, se trag la forjă anticomuniști. Altfel nu se explică perversiunea: cei acuzați că ar fi neomarxiști se revendică, sigur cu mult tupeu, de la Aleksandr Soljenițîn, fără a fi citit Arhipelagul Gulag.

Tatăl meu îmi tot repeta, în timpul dictaturii, vorbele lui V.I. Lenin: “Feriți-vă de burghezia proletară!”. Iată că azi, noii îmbogățiți ai securității apar plenar, ca un coif de pene pe capul lui Năsui&comp.

Tata nu-și imagina după revoluție, capacitatea regeneratoare ale râmelor viitorului.

Șiretlicul miliardarilor, creați pe afaceri cu statul, e despuiat la nasturi, de se văd secerele și ciocanele din codul genetic al autorilor.

Păi cum poți crede în sinceritatea lui Claudiu Năsui, când știi că unchiul era mare ștab de partid și tata, lucrător la DIE? Tot anticomunist era și când și-a adus în minister o colaboratoare a fostei Securități? Vezi AICI!

“Fiecare își are propriul său diavol și-și face propriul iad”, avea să scrie cândva Oscar Wilde. Micuțul gură bogată și-a conturat deja țarcul și speră să facă prozeliți. Nu vrea să-și mai aducă lumea aminte de tunul “Motorola” sau de alte misiuni. De aceea Cristian Ghinea s-a băgat să țeasă sub mantia protectoare a anticomunismului o lege care să-i spele pe cei stigmatizați.

Dorel se voia președintele PNȚCD

Tata, Dorel, a cochetat cu PNȚCD. Prin anii destructurării acestuia, de după Miluț (parcă el l-a și adus sau Ciuhandu n.a.), s-a visat președinte al partidului lui Maniu. Dacă-i reușea cucerirea măiestuosului trofeu al moralității, mai era astăzi Claudiu un lătrău și doi dinți pictați? Te pomeneai, un demn urmaș al lui Vaida Voevod. Sau chiar a lui Virgil Madgearu?

Comuniștii s-au temut mereu de simboluri și de principii. Au vrut să le seducă și apoi să le distrugă.

Cucerirea piscului țărănismului n-a reușit. Și așa miliardarii s-au reorientat. L-au trimis pe tânărul fiu, năimit cu diplome fine și obiceiuri galante, spre userism, ‘napoi la marxism. Ce nenorocire epistemiologică.

Volodea, măcar, era un anticomunist de conținut, dar cu același nărav

Măcar Vladimir Tismăneanu a reușit să se încapsuleze în propriul cocon. Nimeni nu mai crede în sinceritatea anticomunismului său de șușanea. A reușit să-i îndepărteze pe toți apropiații, din cauza răbufnirii nomenclaturismului, subsecvent personalității sale dedublate.

Volodea își consumă propria dramă, așa cum noul ștab userist cariera, căzută ca o saftea, de nu știe să o mănânce sau să o țină pentru calende.  

Acuzați că sunt neomarxiști, userișii, la braț cu pluseriștii, și-au tatuat pielea cu vinișoarele fine ale luptătorilor din munți. Mâine, poimâine, ne vor predica reeducarea. Au țâfnă, bani și rețele.

Niciodată Diavolul nu fu mai pervers. Să fim vigilenți! Ăștia ne rescriu istoria și ne aruncă la câinii ideologici ai permanentei resetări, o altă formă de luptă de clasă.

Vestonul întors pe dos e fâș. Comunistul vopsit arată ca dracu.

Vocile lumii

C.S. LEWIS

Cartea: „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr”
 

 

“ „Sarcina noastră e să le luăm oamenilor de sub ochi şi eternul şi prezentul. În acest scop, alegem uneori să împingem pe unul sau pe altul (cum ar fi o văduvă ori un savant) să trăiască în trecut. Doar că aici resursele sunt limitate. “

 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Rusia susține că a doborât 50 de drone ucrainene. Doi civili și-au pierdut viața

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că apărarea sa antiaeriană a interceptat şi distrus 50 de drone ucrainene în cursul nopţii, respingând unul...

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă