La Belfast, trupa lui Rădoi, s-a dus să obțină victoria în fața unui adversar ce n-avea ce pierde. Meciul a fost mai plictisitor decât o miuță în spatele școlii.
Golul lui Bicfalvi n-a ridicat masele de fani în aer și nici nu a mai provocat emoțiile de altă dată.
Burtoșii irlandezi voiau toate punctele, la fel ca acum 30 de ani
După meciul de sâmbătă seara, suporterii irlandezi au plecat dezamăgiți, dar și cu 400 de cazuri noi de coronavirus. După opt meciuri au smuls doar două puncte. Și acestea doar cu România.
Împătimiții stadioanelor ar fi așteptat o luptă bărbătească. În urmă cu 30 de ani, la Genoa, în șaisprezecimile de finală ale Campionatului Mondial din Italia, naționala României făcea tot un egal cu Irlanda, doar că ratarea penalty-ului de către Daniel Timofte a rămas mult timp pe retina necăjiților români.
Azi nu mai e niciun suspin, nicio durere, pentru o națională care nu mai acoperă nici jumătate din audiența „Românilor cu talent.”
Nici să se miște cu talent nu știu
Unii zic că nu mai avem talente, alții că stranierilor nu le pasă. E o criză de destin la Națională. Să nu joci la europenele, desfășurate, la tine în ogradă, asta da o lovitură pentru fani.
Totuși, naționala lui Rădoi și-a îndeplinit obiectivul. Întră în a doua urnă valorică pentru Campionatul Mondial din Qatar, alături de Elveția, Polonia, Suedia, Țara Galilor, Austria, Ucraina, Turcia, Serbia, Slovacia.
România n-a mai jucat la un Campionat Mondial tocmai din 1998, de pe vremea „Generației de Aur” condusă de Gică Hagi. Tot mai există o speranță.
Grupa ușoară care ne face viața grea
Iar ni se predică din amvonul cunoscătorilor fotbalului o grupă ușoară. De parcă cea cu Norvegia și Austria au fost “Groapa cu lei” de la Guadalajara.
Fotbalul românesc e slab, încă de pe vremea transferului leagănului fotbalului românesc, Timișoara-Arad-Oradea, la Chindia, Chiajna sau Voluntari.
Și e și mai slab de când cluburile și-au vândut fotbaliștii care, cât de cât, mai făceau spectacol.
La fel ca servitoarele din filmul diasporei și aceștia mai mult curăță de praf băncile de rezervă ale marilor cluburi continentale. De la indivizi fără personalitate, striviți de pofta banului fără de măsură, n-ai prea mari așteptări. Cum nici eu nu mai aștept femeia de serviciu, plecată să spele doi bătrâni în Austria…
Vocile lumii
În foto: Luka Jovic
Naționala României depindea de scorul meciului dintre Serbia și Rusia pentru a putea urca în a doua urnă a preliminariilor pentru Campionatul Mondial.
Serbia le-a întins o mână de ajutor românilor și au distrus Rusia în prima repriză. Radonjic a deschis scorul în minutul 10, iar Jovic a mărit avantajul în minutul 25. Vlahovic a marcat în minutul 41 din pasa lui Jovic, care a reușit să facă dubla în primul minut de prelungiri!
Show-ul naționalei antrenate de Ljubisa Tumbakovic a continuat și după pauză. După ce a reușit două ratări în prima repriză, Filip Mladenovic și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor după o pasă a aceluiași Vlahovic.
A fost de altfel și ultimul gol al partidei, care a ajutat România să prindă urna a doua pentru preliminariile Campionatului Mondial din Qatar, a scris portalul sport.ro
Dacă suporterii din Generația Zombi sunt mai interesați de frizurile și de tatuajele eroilor cu picioare de gumă, n-ai de unde pretinde performanță
Rămân doar amintirile
Rezultatele de azi erau demult previzibile. Când nu crești nimic și învârți păsări voiajoare în chip de investitori pe la cluburi, când n-ai criterii de selecție (altele decât buzunarele scouterilor), antrenori calificați și cu pasiune, nimeni nu mai moare de infarct, pentru că n-are pentru cine.
Fotbaliștilor români parcă le-a pierit pofta spectacolului. Poate că și rigoarea occidentală a cluburilor în care robotesc, poate și dezinteresul pentru Națională, au făcut ca echipa de șchiopi de la mine din sat să fie redutabilă față de cea a lui Rădoi.
Serbia a scos naționala României de la ATI. Fără epocalul rezultat de la Belgrad, toate speranțele se năruiau și potopul ar fi căzut pe capul băieților, fără vină că s-au născut într-o epocă a non-valorilor și a slugăritului pe afară.
Vremurile de glorie au apus. Fotbalul, înainte de rezultat, a însemnat mai întâi spectacol, creator de adrenalină.
Generația Zombi, tatuajele și pensații
Cine să mai sufere pentru un pensat ca Ion Gheorghe sau pentru un căzut din lună ca Borja Valle, care a anunțat că ar dori să plece din Ștefan cel Mare după doar 3 luni. Păi, să plece!
Tătărușanu și-a anunțat retragerea de la Națională. Presa a catalogat drept emoționantă epistola sa către publicul dezertor.
Pe cine să mai impresioneze, veșnica rezervă a cluburilor din afară? Ce emoție mai poate crea portarul Stelei, vândut pe câteva milioane, doar pentru a nu mai fi văzut pe acasă.
E o vreme de lele nebună. Nici publicul nu mai este la fel de calificat ca cel de acum 30 de ani. Dacă suporterii din Generația Zombi sunt mai interesați de frizurile și de tatuajele eroilor cu picioare de gumă, n-ai de unde pretinde performanță.
Dar nu mai avem nici antrenori. Dacă îi numeri lui Viorel Moldovan cluburile în care s-a parașutat, faci de-o cinzeacă cu șnur și ghete puse-n cui.
Fotbalul nu mai e rege într-o țară care s-a despărțit de rege
Câți dintre fotbaliștii români de azi mai știu istoria? Le-a predat-o cineva? Mai știe cineva cum Octav Luchide l-a convins pe Regele Carol al ll-lea ca naționala României să fie trimisă la Cupa Mondială din Uruguay? Mai are cineva idee de sacrificiul lui Steiner, care a jucat jumătate de oră cu piciorul rupt împotriva celeștilor?
Tânăra generație nu știe nici de Naționala de Aur, poreclită așa de presă, din prea mare entuziasm.
Chiar dacă echipa lui Gheorghe Hagi nu a reușit ceva rocambolesc, dar a fost purtată pe aripi de un public fără egal.
Până la noi orientări și perspective, să ne mulțumim să răsucim fusele orare ale regretatului Ioan Chirilă.
