Modul în care s-au năpustit, precum hienele, deontologii statului de drepţi şi corifeii noii orânduiri cu trese asupra lui Marius Oprea arată că dezvăluirea sa, potrivit căreia în spatele partidului lui Dacian Cioloş ar sta fostul maior de Securitate Alexandru Iordache, de la Cercetări Penale, i-a lovit direct în inimă pe oficialii Partidului PLUS, care nu întâmplător are cuvântul „Unitate“ în titulatură. Aveau ceva de ascuns, iar gunoiul ridicat i-a asfixiat. Există cel puţin trei motive pentru visceralitatea discursurilor. Să le luăm pe rând.
Încolonaţi, rânduri-rânduri, au apărut toţi sconcşii adormiţi ai băsismului.
În loc să justifice sau să explice legăturile lui Cioloş cu Securitatea, s-au năpustit să-l pună pe istoric la podea. Pentru ştiinţa unora, nu există ex-istoric, cum n-a existat niciodată ex-rege. Se pare că factorul de depresie e mult mai influent decât factorul de protecţie.
Vocalii revoluţiei ideologiei cu trese s-au manifestat visceral, precum fetele de pe centura politicii. Aruncând cu zoaie în ventilator, s-au mânjit de nu-i mai spală niciun cetepism sau Moise-gură-n eter.
Băieţii din arondismentele Parisului şi din districtele Washingtonului, legaţi ombilical de Mama Securitate, au simţit nevoia de a se manifesta gregar în sprijinul a ceea ce laboratoarele au ticluit Partidul nou, al celor fără de prihană.
Nu trebuie blamaţi tinerii din generaţia zombi că sunt duşi cu pluta revoluţionară pe mările tulburi ale neomarxismului. Corneliu Coposu avea dreptate că nu trebuie judecate victimele propagandei, ci trebuie căutate interesele celor care mânuiesc temele ideologizante.
Nevricos şi netrecut prin tăvălugul electoral, Dacian Cioloş, lăsând la o parte josnicia de a pune un egal între două nume – unul al luptătorului din tinereţe cu Securitatea şi a celui năşit să fie ministru la bătrâneţe, de către oamenii sistemului –, a spus că, într-un fel, toţi am colaborat cu Securitatea.
Dacă am fi colaborat, probabil noi eram în postul de prim-ministru, nu ne chinuiam cu zeci de joburi şi şcoli pentru a birui în viaţă.
Am fi mers serviţi ca el, omul cu o singură performanţă: aceea de a studia agronomia zece ani. Poate că nouă, cu mai multe şcoli, ne-ar fi fost suficiente câteva luni. Dar, deh, nu toată lumea se trage cu Vulpea de coadă şi nu toţi au avut privilegiul de a studia în străinătate pe bani necunoscuţi, dar bănuiţi.
Jignind o parte din societate, Julien şi-a limitat succesul electoral. De ce şi-a îngustat câmpul de acţiune? Nu se poate explica decât din două motive. Primul: sindromul Stockholm, acea stare psihologică ce descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să îşi simpatizeze torţionarul. Subconştientul l-a trădat. A simţit nevoia de a-şi apăra devenirea, chiar cu riscuri de pierderi uriaşe. Al doilea motiv a fost lipsa de control. Pur şi simplu nu s-a gândit cu doi paşi în faţă. A răbufnit ca ţaţa Mariţa, prinsă cu mâţa-n sac.
Un alt fericit al soartei, ce-şi permitea să plimbe citostatice prin aer, cum plimbau odată porumbeii mesajele cu tâlc, dându-şi cu factor de protecţie, a ajuns nu numai director la o bancă străină, chiar cogeamitea ministrul Sănătăţii. Acum recunoaşte că „în 9 luni nu am fost lăsați să înființăm partidul, prin tot felul de întârzieri fără nicio bază și cu largul concurs al instituțiilor controlate de vechile partide cărora nu le pică deloc bine o forță politică nouă“. Păi, cum aşa?
Înfiinţările de partide se fac prin deciziile tribunalelor, atât de lăudate de ciracii sistemului. Clăbuci făceau când mai auzeau o sentinţă. Se tăvăleau de bucuria arestărilor. Păreau că iubesc perversiunile cu cătuşele şi procurorii. Şi acum, tocmai ei să se plângă de justiţia selectivă?
Marius Oprea pare să fie la a doua reuşită. După ce a distrus parcursul glorios al APR-ului lui Theodor Meleşcanu, prin dezvăluirile din campania „firului roşu“, este pe cale de a trimite în moarte clinică pruncul nebotezat al cuplului de pomină electorală Secu-Julien.
Atacurile subumane îl califică pe Marius Oprea în rol de terminator al celulelor neoplazice de sistem.
Modul cum reacţionează beizadelele Securităţii arată că nu au hormonul masculinităţii şi nici pe cel al ferocităţii. Stelele le-au prefigurat un destin şi un parcurs rapid spre cele mai înalte poziţii. Când sunt ridicaţi de pe oliţă, mânjesc pereţii şi denunţă bona că nu a setat bine programul de defecare. N-au fost imunizaţi şi nici n-au dat piept greutăţilor în viaţă. Lor le-a curs mierea şi li s-au lustruit căile. La ei, nici moartea propriului copil nu-i opreşte din năduful ridicării zmeelor ideologice. Merg serviţi, crezând că setting-ul „revoluţia“ e un default.
Ca unul care am supravieţuit revoluţiei, pot spune că pot privi cu detaşare şi înţelegere beizadelele puse pe oliţă şi şterse la botic când făceau spume cerând, tare, Mamă, vreau să fiu preşedinte! Iar mama se ducea săgeată la duhovnicul din Pădure pentru a-l ruga să dea reset programului de creştere artificială. Printr-o programare neuro-securistică, baby-boom-erii de azi se cred Mesia. Fiind aplaudaţi de un corp de nefericiţi în căutarea serotoninei, prin iarmaroace sau printre fumigene, se cred în putere. Dar puterea lor e fără vlagă, astfel explicându-se depresia din ultimele zile.
Dacă n-ar avea atât de mult „enforcement laws“ şi beduini cu zvastica „intelligence“ tatuate pe cefele groase, ar fi comedianţi ai teatrelor absurdului. Având factor de protecţie Zero, zero ca absorbţia, zero ca devenirea, sunt sub reflectoare şi trebuie disecaţi cu stiletul fin al dezvăluirilor despre laptele pe care l-au supt.
Vina nu e a lor. Ci a sistemului care i-a făcut, din fiinţe, post-umani. I-a ridicat în cer, contra gravitaţiei, şi acum cad precum penele îngerilor negri. Aşa-i când altcineva ţi-a raţionalizat viitorul şi te-a făcut să te crezi zeu, când dimensiunile tale sunt de pigmeu.
Lovitura lui Marius Oprea i-a căsăpit. Nu ştiu cum se vor mai ridica redutele civice în apărarea cuplului Julien-Secu.
