Marcel Ciolacu, liderul PSD, se pregătește pentru amânarea acestora la primăvară. Are încă majoritatea parlamentară. Poate că reușește poate că nu.
Klaus Iohannis are puterea constituțională de a amâna o dată promulgarea noii legii care abilitează Parlamentul să fixeze data de organizare a alegerilor. Are la îndemână acest instrument. Poate să o retrimită spre analiză celor două camere ale forului legislativ. Timpul zboară. Constituția are limite privind termenul vieții parlamentare.
Jocul cu legea poate dura. Eu nu cred că alegerile parlamentare se vor amâna. Dar să mă explic.
Pandemia pune cruce multor români
Indiferent de rezultatul acestui meci, pandemia e la cote critice. Dacă legile se pot dribla, boala nu iartă.
Suntem la un pas de catastrofă epidemiologică. Electoratul numai de grija zburării PSD de la putere nu moare.
Iohannis forțează. Știe că o iarnă grea, cu eventuale carantine și prăbușirea leului, ar fi în defavoarea PNL, partid din care a emanat, așa cum alt președinte spunea de multe ori.
Alegeri acum sau alegeri la primavară?
E totuna din punct de vedere al componenței viitorului parlament. Listele electorale se scriu acum. În partide au loc bătălii crâncene. Fiecare parlamentar sau aspirant se consideră îndreptățit să fie pus pe locurile eligibile. Hotărârea de guvern prevede că până în 22 octombrie trebuie să se depună listele semnate de liderul partidului.
Filialele partidelor parlamentare se fac că organizează competiții interne. Decizia finală, așa cum prevede legea, e la președintele partidului. E lesne de înțeles că cel ce-a fluierat în forurile reprezentative, aleluia loc eligibil.
Se întreabă multă lume de ce nu apar elitele sociale pe listele parlamentare?
E simplu. În orice democrație funcțională sau în oricare dintre regimurile capitalist-liberale, meritocrația e comensuală intereselor economice.
E o amăgire să crezi că un profesionist al dreptului lasă bara din sala de judecată pentru un post reprezentativ atunci când e în putere.
Oriunde în lume, profesioniștii ajung să candideze atunci când și-au încheiat cariera.
Academicienii și junghiul politic
Mulți cred că-n Academia Română se dezbat problemele fundamentale ale statului. Nimic mai greșit. Păsărelele din cuiburile arborilor, alăturați sălilor cu inteligență înaltă, ciripesc că acolo se discută despre cum să-și vindece bolile bătrâneților sau cum să mai adauge un ban în plus la indemnizația, mică după buget.
Mai există o altă categorie de oameni care știu din propriile lor greșeli cum se face politică înaltă. Aici mă gândesc la foști prim miniștrii, demnitari ai statului, pensionari ai forurilor europene. Ei ar vrea să mai intre încă o tură în joc, doar că timpul pentru ei nu are loc. De ce?
Vocile lumii:
”Dacă voturile oamenilor ar conta atunci nu s-ar mai organiza alegeri, postula Mark Twain
Acoperiții serviciilor românești, fie ale celor străine (mai mult de jumătate din actualul parlament), nu pot fi dați afară pentru că s-ar strica establishment-ul unei țări vasale
Nimic despre politruci
E o chestiune psihologică. Niciun lider de partid nu ar accepta să semneze pentru un candidat mai deștept și mai bine pregătit decât el. Cunosc zeci de cazuri de foști președinți de Consilii Județene sau de foști parlamentari, care odată cu înaintarea în vârstă, au dobândit, ceea ce e pentru alții rămâne doar un deziderat, mai multă înțelepciune.
Aceștia cred că li se cuvine un loc pe liste. Se amăgesc. Cultura organizației lor politice de acum e alta. Sunt alte făpturi prin filiale, ce-și zic lideri. Tinerii joacă sigur cu tinerii. E în firea lucrurilor.
Revenind la elitele profesionale, de ce nu ajung acestea pe listele parlamentare? Păi, nu aș da decât un simplu exemplu. Un doctor, dacă e și profesor universitar, ridică ad-labam peste 40.000 de lei pe lună. Salariul unui parlamentar e pe undeva la 12.000 de lei. La scorul ăsta nu se mai uită niciun profesionist din sănătate. Poate doar vreun felcer, precum Emanoil Ungureanu de la Cluj, trezit duminică dat afară de pe viitoarele liste de către colegii din Cluj ai USR-PLUS.
Pentru că veni vorba, există astfel de specimene, foste cadre de nădejde ale partidelor, trezite peste noapte că nu mai corespund.
Nu ar fi drept să dau doar câteva exemple care-mi trec prin minte. O sumedenie de parlamentari, în fostele legislaturi, și-au văzut de coțcării, de afaceri cu statul și de făcut lobby unor grupuri de interese, nu că acestea ar fi peiorative, cum le-a încadrat odată Traian Băsescu.
O categorie aparte e formată din cei acoperiți. Fie ai serviciilor românești, fie ale celor străine. Aceștia nu pot fi dați afară pentru că s-ar strica establishment-ul unei țări vasale.
La vremuri noi, oameni noi
Politrucii sunt azi mai vii ca niciodată și mai puși sub reflectoare.
Ca unul care a participat la lucrările tutoror parlamentelor din 1990 încoace, pot face un desen – și pentru orbii care văd doar salvări prin fel de fel de coțofane – prin care să arăt că viitorul legislativ e mult mai aplatizat la creier decât cel de după CFSN.
În 1992-1996, au existat voci reprezentative. Sigur că ne-am distrat cu unii demagogi de clasă. Cine nu-și mai amintește din generațiile noastre de Brătianu-cartof sau de deputatul în sutană? Era un meci plăcut între roșii și albaștrii.
Astăzi, nici măcar nu vezi actori politici demni de Cosi fan tutte, darmite de o dezbatere parlamentară din perioada interbelică.
Și mai e ceva. Nici așteptările, pregătirile sau cunoașterile alegătorilor nu sunt ca în trecutul istoric. Azi, omul nou este dispus să acorde încredere în orb unei cătane trimise de regimentele străine. Ce să mai aștepți profesioniștii? De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.
Prin noua propagandă, boul ajunge să fie văzut girafă. După patru ani, publicul constată că nu e decât o biată mârțoagă. Și povestea se reia de la capăt. Parlamentul României nu poate fi decât o proiecție a societății și a electoratului.
Votul unui hoțoman la cântar, care urlă că el e cu anticorupția, are aceeași valoarea cu cea a unui moralist ingenuu. Și de aici tot deranjul de reprezentare.
Cât despre amânarea alegerilor, treaba e clară. Atât va amâna Klaus Iohannis promulgarea legii de abilitare a parlamentului de a decide data alegerilor, încât se va ajunge în ziua de Moș Nicolae. Ziua de 6 decembrie e bătută-n cuie.
