Simțindu-se hărțuit de ziariștii de investigație coordonați de Cătălin Tolontan, primarul sectorului 4, Daniel Băluță, le-a intentat un proces, atât redactorului șef, cât și publicației “Libertatea,” pentru campania de articole despre presupusa sa relație cu interlopii. Publicația și-a continuat nestingherită partitura cu mafia, invocând interesul public. Recent, magistrații de la Judecătoria sectorului 2 s-au pronunțat: articolele trebuie șterse.
Jurnalistul nu e Dumnezeu
Judecătorii au publicat, la sfârșitul săptămânii trecute, motivarea sentinței prin care ziarul “Libertatea” este obligat să scoată șapte articole de pe site. Ei desfințează munca de investigație și rețin, în fapt, că în ciuda reputației sale de jurnalist de investigație, Tolontan n-a adus probe pentru niciuna dintre presupusele conexiuni între primarul sectorului 4 și clanurile interlope, la care a făcut referire de zeci de ori. Și Zeul e om. Omul nu e Zeu. Prin silogism, jurnalistul de investigație nu e Dumnezeu.
„Raportat la probele administrate, instanța reține că în cauză, pârâții nu au făcut dovada existenței unei minime baze factuale cu privire la veridicitatea faptelor menționate în articolele indicate de reclamant în cererea de chemare în judecată,” se spune în textul motivării.
De la ce a pornit procesul?
Într-un articol, publicat în ziarul “Libertatea,” cu titlul: ,,Gruparea Goleac – primarul PSD Băluță se afișează cu mafia. Șef din Poliția Locală Sector 4, la piscina din curtea casei liderului Clanului Sportivilor,” semnat de Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan, a apărut imaginea primarului suprapusă peste o piscină din casa unuia din Clanul Sportivilor. Prin colajul fotografic, jurnaliștii au indus ideea că Băluță patronează mafia. Și era începutul de campanie electorală. Pentru a avea o și mai mare expunere, articolele cu vestea că primarul face baie îmbrăcat în piscina interlopilor a mai fost preluat și de alte UM-uri de presă.
Suveica UM
Pentru stilul suveică, un jurnalist publică ceva, apoi e preluat de altul, în vederea creării efectului de domino, mai există un dosar deschis la Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și de Justiție, pe numele lui Tolontan și al altor colaboratori, după ce procurorii de la DIICOT s-au declarat incompetenți să soluționeze cauza.
desen realizat de Ștefan Popa Popa’S
Pe tot timpul procesului de la Judecătoria sectorului 2, relatau sursele de presă, Cătălin Tolontan a susținut că nu poate face dovada adevărului informațiilor publicate, pentru că astfel și-ar dezvălui sursele confidențiale. A susținut sus și tare că prin acest proces se defăimează presa de investigație.
Judecătorii n-au ținut seama de protejarea surselor și au dat sentința: jurnalistul n-a administrat probe. Sigur că soluția nu e definitivă. Dar ce se poate înțelege din motivarea făcută public e că invocarea nevoii de protejare a surselor – așa cum e prevăzut în codul deontologic al presei – nu va mai putea fi folosită ca argument în apărarea multor colegi.
Tolontan trebuia să documenteze relația lui Băluță cu interlopii, altfel rămâne o partitură din aria calomniei.
Sentința pare normală împotriva unui jurnalist care n-a putut administra probe. Nu trebuia să spună de la cine le are, dar să aducă veridicitatea în lumina sălii pașilor pierduți.
S-a creat un precedent, numai din dorința de desființare a primarului sectorului 4
De acum înainte, jurnaliștii de investigație vor fi mai reținuți în publicarea unor anchete. E o grea lovitură dată muncii “pe surse.”
Aici cred că e elementul de noutate. Nimic nu va mai fi ca înainte. Pentru a se apăra de adevăratele clanuri mafiote, care s-au cam obișnuit să cheme jurnaliști în fața instanței, doar pentru a-și ține onoarea neștirbită, colegi de-ai noștri vor risca să pună în dosar probele, astfel încât acuzații să-și facă alibi?
Alibi pentru clanurile mafiote
“Victimele” anchetelor cer și sume serioase de bani, ca să descurajeze munca unor ziariști de investigație, nu ca primarul Băluță, care a solicitat doar scoaterea articolelor de pe site.
Tolontan a reușit, fără să vrea, să deschidă o neașteptată cale de atac asupra libertăților de exprimare și o îngrădire a libertății presei.
Ce e prea mult strică. Zice o vorbă din popor. Jurnalistul nu e inchizitor. Am același număr de ani de presă cu “învinsul de către justiția independentă.” Dar nu cred că rolul presei e să desființeze pe cineva, nici să trimită victima la moarte.
Ancheta Hexi Pharma s-a încheiat în fir de păr
Invocarea interesului public este just. Dar de ce autorul nu a mai continuat seria investigațiilor care l-au dus pe patronul Hexi Pharma spre un pom sau spre o extragere forțată? E o simplă întrebare venită din partea publicului.
O investigație poate continua doar dacă vin probe noi. Dar a o ține langa, ca Surda Regimentului, că Băluță are legături cu mafia și că fiul fostului director al ADP sector 4 era în piscină, când el a negat, duce la gândul de campanie orchestrată sau dirijată.
Pe cine deranjează Băluță? Primarul, nu fotbalistul oltean.
Jurnalistul vs fiară
Și eu am realizat mai multe anchete, dar niciodată nu mi-am înfipt colții în victimă. Mai contează că am fost printre primii jurnaliști care am publicat informația că studiile lui Vlad Voiculescu sunt îndoielnice? Am fost asaltat cu documente colaterale despre activitatea sa. M-am oprit la timp. Înainte de a fi demis de către premier. Ca nu care cumva să creadă că duc o campanie împotriva lui. Nu obișnuiesc să-mi fac trofee. Știu că viața unui ziar e de doar o zi.
Eu cred că un jurnalist român poate dărâma un primar, parlamentar, ministru, prim ministru, numai într-o singură situație: dacă vrea regimentul.
Atfel, puterea presei e limitată. Mai ales în aceste vremuri “corecte politic,” în care adevărul din post-adevăr e bine tolerat de masa celor care din lozinci și-au făcut crez de luptă.
Tolontan a reușit să creeze un precedent periculos. Să vedem rezultatul apelului.
Vocile lumii
Evenimentul zilei
Ziar
