Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Lecția smereniei pentru Statele Unite

Eugen Șerbănescu Actualizat: 14.05.2020 - 18:52
Eugen Șerbănescu

“Care este scopul nostru? Admiterea adevărului sau să-l facem să mintă, ca să-l putem acuza pentru a-i cauza demiterea?”

Share

Renunțarea din partea Departamentului de Justiție la urmărirea penală a generalului Michael Flynn, un veteran de 33 ani în armata americană,  fost consilier pentru securitate națională al președintelui Trump, a trecut aproape neobservată pe fond pandemic. Generalul cu trei stele recunoscuse că l-ar fi mințit pe vicepreședinele Mike Pence în legătură cu o discuție avută cu ambasadorul Rusiei la Washington, Serghei Kislyak, atitudine pe care ar fi repetat-o și față de doi agenți FBI, veniți la Casa Albă să-l interogheze în același sens. Acuzația i-a atras concedierea, Trump încercând să se derobeze, formal cel puțin, de fostul său colaborator.  Flynn a pledat “vinovat” și a acceptat să coopereze cu procurorul  în schimbul unei condamnări cu suspendare. 

Nu este exclus ca tocmai președintele sau vicepreședintele să-i fi cerut să aibă acea discuție cu Kislyak, iar în momentul în care FBI a intrat pe fir, cei doi să fi “tăiat” legătura, Flynn luând totul asupra lui. Se practică la un asemenea nivel, când e vorba de salvat un președinte.  Nu e clar cât de grav era conținutul acelei convorbiri, dar din punctul de vedere al adversarilor lui Trump,  era suficient pentru a-l lega pe președinte de ruși,  veșnicul cal de bătaie al democraților în tentativa lor continuată de a-l răsturna pe atipicul președinte republican.  Prin debarcarea lui Flynn, președintele  „s-a scos”. Dar problema s-a complicat ulterior.

În momentul în care un judecător federal a avertizat cu o condamnare nu cu suspendare, ci cu executare, Flynn și-a schimbat echipa de avocați pe care cheltuise deja 3 milioane de dolari, și-a retras declarația de vinovăție și tot cazul a luat o altă turnură. Suspiciunea de comportament impropriu al FBI a început să prindă tot mai mult teren, în special pe fondul lipsei de dovezi incriminatoare la adresa președintelui din raportul Mueller.  Între timp, directorul FBI, James Comey (care a venit și pe la București să dea lecții de "specialitate" cui a avut timp să-l asculte), numit de fostul președinte Obama, suspectat că se află în spatele metodelor tipice de instrumentar politic, a fost înlocuit.  Au ieșit la iveală și dovezi contra FBI.

Astfel, nici chiar The New York Times, recunoscut ca “politic corect” (în pofida vizibilei orientării pro-democrate și anti-Trump a ziarului), nu a putut - în încercarea publicată recent de asasinare a caracterului lui Flynn - să evite evocarea dovezii irefutabile a prestației de instrumentar politic a FBI în acest caz.  Este vorba de apariția câtorva note scrise de mână de către Bill Priestap, la momentul respectiv șef al diviziei de contra-spionaj al FBI, care dezvăluie exact această implicare politică a instituției.  (Și în eposul nostru au circulat note, bilețele scrise de mână pe diverse teme. Te și întrebi:  oamenii ăștia de pe diverse meridiane nu sunt de specialitate, nu cunosc ABC-ul meseriei?) “Care este scopul nostru? Admiterea adevărului sau să-l facem să mintă, ca să-l putem acuza pentru a-i cauza demiterea?”, se întreabă, olograf, oficialul FBI în legătură cu Flynn.

Într-o încercare avocățească frizând ridicolul, apărătorii FBI au pretins că notele respective demonstrează imparțialitate și nu părtinire („the FBI’s impartiality, not its bias”). Dar numai aducerea în discuție interogativă  (adevăr contra represalii politice) demonstrează clar precaritatea deontologiei și contrapunerea scopului declarat, oficial, al existenței FBI (de aflare a adevărului)  cu scopul subteran, ilegal, de compromitere politică (indiferent de adevăr) a celui investigat - ceea ce reprezintă o gravă derapare de la statutul constituțional al instituției și de la statul de drept.

Cu ani în urmă, mai precis între 1993-1994, în cadrul unei burse Humphrey (oferite de guvernul SUA, și nu de Soros), autorul prezentului comentariu, pe vremea aceea șeful Secției politice la România liberă,  a studiat, mai pe-ndelete, la Universitatea Statului Maryland, la College Park, și pe lângă ziarul The Philadelphia Inquirer, setul de principii și valori democratice care stau la baza funcționării SUA  - încă de pe vremea părinților fondatori - și a lumii libere, în general, precum și aplicarea lor în practică și reflectarea lor într-un jurnalism de calitate. Mulți tineri din întreaga lume au beneficit de cunoștințele și de formarea unei gândiri democratice, acumulate în acel stagiu, care poartă numele unui eminent om de stat american, Hubert H. Humphrey.  Diploma noastră de absolvire poartă semnătura președintelui Statelor Unite, la vremea aceea Bill Clinton.  

Ulterior, am continuat să militez – cum o făcusem din secunda întâi post-decembristă - în paginile ziarului de acasă pentru aplicarea și în România a preceptelor democrației și advocarea necesității intrării în NATO și UE. Era pe vremea când majoritatea influencer-ilor și liderilor de opinie de astăzi fie nu se născuseră, fie nu se treziseră după ce îi salutaseră cu temenele pe Iliescu și pe mineri, năpârlind apoi și devenind crucișători, până să devină astăzi feroci anti-comuniști apres la lettre și să dea lecții de protestocrație pentru prostimea fanatizată.  Ca și FSN-iștii în primii ani de după decembrie  ’89, care au uzurpat adevărata revoluție, și ei uzurpează, la rândul lor, după cum bat vântul și ordinele,  adevărata gândire democratică – aceea fără compromisuri, netrunchiată, neselectivă, nu aceea practicată după cum ne place și contra cui nu ne place.  Este vorba de un enunț  simplu, de la Voltaire citire ("Je ne suis pas d’accord avec ce que vous dites, mais je me battrai pour que vous ayez le droit de le dire"), trecând apoi prin Churchill, apoi prin Rațiu. În cuvinte directe:  „Nu sunt de acord cu ce spuneți, dar mă voi bate pentru a avea dreptul să o spuneți”. Atât. Este totul.

Față de acest backgound, găsesc cu atât mai obligatoriu  să semnalez și să expun deraierea statului paralel sau subteran (deep state) din State,  despre care nu am învățat o iotă la bursa de la College Park. Căci un scenariu stupefiant apare la orizont. Iată-l în versiunea publicației The American Conservative:

”Negocierea capetelor de acuzare este un aspect nefericit al sistemului american de justiție. Are meritul de a-i forța pe oameni să recunoască infracțiuni pe care nu le-au comis pentru a scăpa de cheltuielile procesului și a încerca să-și pună la adăpost familia și prietenii de eventuala răspundere în fața legii. Dacă scopul unui asemenea abuz de putere procedural este lupta împotriva infracțiunilor, poporul american s-a obișnuit să se facă că nu vede ce se întâmplă. Dar, dacă scopul este răzbunarea politică pe cineva care a căzut în dizgrația puterii, atunci negocierea capetelor de acuzare este un atac direct la Constituție și ar trebui să fie o insultă pentru orice american, indiferent de ce parte se află în dosarul respectiv. Cazul generalului Flynn face parte din ultima categorie”

Dintr-o dată apare o altă fațetă. (Nu există fapte, există interpretări, spunea Nietzsche.) Generalul Flynn, șantajat cu cine știe ce, pentru a recunoaște o vinovăție pe care n-o avea. Caz în care ar fi fost destituit de la Casa Albă – ceea ce s-a și întâmplat – pentru a începe o colaborare cu procurorii  - în ce scop? Evident în scopul de a-l implica pe președinte. Și puzzle-ul se leagă. Ce spunea șeful contraspionajului FBI în nota scrisă de mână? „Admiterea adevărului sau să-l facem să mintă, ca să-l putem acuza și să-i cauzăm demiterea?”

Cazul Flynn zdruncină serios piedestalul moralist al SUA și predicile pro-democrație și pro-stat de drept ținute de onor reprezentanții diplomatici americani mai peste tot în lume (sau chiar de vicepreședintele Biden la București, în timp ce fecioru’, la adăpostul tătâne-său, încasa mălai dubios în Ucraina și poate nu numai acolo). Dar intransigenta dnă Nuland pe unde o mai fi? O surdină și o smerenie parcă s-ar cuveni.

Oare ambasadorul Zuckerman, de la București,  cunoaște ce se întâmplă la Washington? Vede ce pățește președintele Trump?  A auzit, în practica avocățească, de conceptul de „dublă măsură” sau de “justiție selectivă”? Își dă seama că, sub oblăduirea unui anumit „stat de drept”, oricine poate să fie un Michael Flynn? Chiar dacă, pe malurile Potomacului, nu s-a ajuns încă la „faza pe judecători” (sau nu știm noi încă),  își dă seama dl ambasador cât de periculos este statul subteran la adresa democrației, acasă sau oriunde în lume? Își dă seama cu ce răspundere se încarcă oricine l-ar cauționa orbește, acasă sau oriunde în lume,  prevalându-se, dar și ascunzându-se în spatele stereotipurilor principiale - altfel cât se poate de enunțiativ-respectabile, dar care, iată, chiar și în Statele Unite se  pot dovedi  găunoase?    

Întreabă un vechi bursier Humphrey.

 

 

 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...