Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Justiția, în rochie de bal. Balet în sufrageria lui Oprea

Tudor Artenie 04.03.2018 - 19:50
Tudor Artenie

Justiția nu e întotdeauna egală cu dreptatea. Știm cu toții acest lucru. Mai știm că mediul, instrumentele și resursele care fac justiția dreaptă pot fi subiective.

Share

Pot fi influențate în multe feluri și de mulți „actori“ implicați în acest proces, de la diferitele grupuri de interese până la tributarii mentalităților depășite.

Justiția anilor ’90 avea lacrimi sub eșarfa de pe ochi.

Acum mai bine de un sfert de veac, nevoia de dreptate se exprima acut. Dar mecanismele care puneau justiția pe drumul cel bun se construiau ane­voie. Un acut sentiment de frustrare marca anii de după ieșirea din comunism. Justiția nu putea vindeca anii de pușcărie ai deținuților politici. Justiția nu aducea înapoi proprie­tățile confiscate și nici nu-i întorcea în facultăți pe cei care fuseseră excluși de către comuniști. Reparațiile – atâtea câte s-ar fi putut face – nu puteau întoarce timpul înapoi.

Justiția nu putea repara destine. Dar putea, simbolic, să ne redea demnitatea.

În ce măsură s-a întâmplat acest lucru? Greu de spus. Dar în vremea când se striga „Jos Securitatea!“, oameni din linia a doua sau a treia a vechiului sistem s-au înstăpânit pe mecanismele statului cel nou și au făcut ce știau ei mai bine:  l-au controlat. ­Show-ul politic, cu bătăliile sale electorale cu tot, nu era decât fața vizibilă a unui aisberg care sub luciul apei a adunat forțele ce puteau controla societatea: serviciile de informații și parchetele. Justiția avea o aripă frântă. Fostul președinte Traian Băsescu a rafi­nat până aproape de perfecțiune acest mecanism al puterii. Cu un teribil instinct de prădător politic, domnia-sa și-a îmbogățit familia, și-a promovat prie­tenii și aliații și chiar a „cucerit“ câțiva intelectuali cu o bună notorietate.

Justiția a devenit un personaj tragic al unei piese de teatru.

Epoca Băsescu s-a încheiat, dar controlul societății a devenit miză pentru grupurile ce i-au urmat. Nimeni nu a pus pe masă vreun proiect al cărui scop răspicat să fie construirea unui stat european modern. Dimpotrivă. Grupurile scăpate de autoritatea lui Traian Băsescu au declanșat un veritabil război pentru a dobândi controlul instituțiilor pe care se construiește puterea în statul român de azi: serviciile de informații și parchetele. Personaje de tot felul se plimbă prin studiourile de televiziune, fac declarații publice, își promovează mesajele pe Facebook, mascând, de fapt, o crâncenă bătălie pentru controlul societății. Trist e că mulți jurnaliști „pleacă după fentă“ sau au abdicat de la misiunea meseriei și sporesc perdeaua de fum care ascunde adevărata miză a bătăliei din jurul justiției…

Sufrageria lui Oprea nu a fost doar o… încăpere. A fost o definiție a puterii nelegitime.

Sufrageria lui Oprea a fost locul în care unul dintre grupurile care astăzi fac tranșee pe câmpul justiției și-a înțeles forța. O forță capabilă să influențeze cea mai însemnată manifestare a democrației: alegerile. Nu știe nimeni – cu excepția celor aflați acolo – cât și cum a fost influențat procesul electoral. Dar e limpede că toți cei care s-au aflat  acolo au știut ce fac. De aceea se și apără cu înverșunare și de aceea tac în legătură cu prezența lor acolo. Și de aceea sunt vulnerabili în fața celor care îi atacă. Taberele se cunosc unele pe altele. S-au tolerat sau chiar s-au susținut când interesele au cerut-o. Iar acum războiul e în plină desfășurare.

Statul strâmb nu poate judeca drept!

Scriam mai demult în „România liberă“ că statul strâmb nu poate judeca drept, iar judecata strâmbă frustrează până la traumă. Ieșită traumatizată din comunism, fără elite, fără lideri autentici, societatea românească nu a avut reperele de înțelegere a ceea ce ar fi trebuit să fie reinventarea statului. Temele mari au avut public restrâns (cât să încapă într-o sufragerie de general), protocoale secrete, umbre și acoperiți, și profitori de calibru.

Justiția este prima victimă a acestui sistem nenorocit. O doamnă în rochie de bal, violată cu frenezie de prădătorii ­societății românești în bătălia lor pentru putere și bani.    

 

Acest articol a fost publicat inițial pe dezacorduri.ro.

Citește totul despre:

#justiția #oprea

Comentarii

loading...