Jurnal de război – Iohannis s-a urcat pe cal. Începutul ofensivei anti-PSD

Silviu Mănăstire Actualizat: 06.08.2018 - 07:30
Silviu Mănăstire

Prins în menghina politică a lui Cioloș și Blaga, președintele Iohannis a fost obligat să renunțe la aparenta neutralitate politică și la un binevenit concediu estival extins.

Share

La congresul PNL el a ridicat steagul rebeliunii anti-PSD de frica pierderii controlului asupra singurului partid care i-a arătat loialitate, dar și aceea scrâșnită din dinți. Debusolații liberali aveau nevoie să știe că Iohannis este alături de ei, altfel de ce și-ar risca pielea într-un război total cu PSD-iștii din teritoriu. În județe viața e grea pentru opoziție, lipsa de resurse, de sinecuri și ferocitatea „ciumei roșii“ i-au făcut pe mulți liberali să se vândă ca la iarmaroc. Multe dintre căpeteniile locale din PNL au abandonat lupta.

Blaga l-a obligat pe Iohannis să intre în sufrageria partidului, să-l pună la colț pe facilul Orban și să preia de facto conducerea PNL. Sică Mandolina a fost descăunat simbolic la congres, iar în locul lui președintele Iohannis a numit un „consiliu de coroană“, format din unsprezece lideri liberali, care îi vor superviza deciziile celui care a devenit de acum „președinte de formă“ al PNL.

În visele lui umede sărmanul Ludovic intenționa să devină un mic dictator, apoi chiar premier, contextul însă i-a fost total nefavorabil. Orban trebuia să știe cât este de disperat Iohannis să aibă un partid funcțional  și puternic în alegerile prezidențiale. Mai ales după trădarea celor de la USR și a lui Cioloș. Cu toate acestea, după un an de șefie, Orban s-a remarcat prin șușanele și combinații minore, umbla după un loc de muncă pe la Târgu-­Mureș, mai croșeta un loc la europarlamentare.

Situația din partid devenise explozivă, iar iminenta debarcare a lui Orban de către tabăra revoltaților i-a oferit lui Iohannis pretextul preluării PNL, sub forma unei împăcări între diversele tabere. Două ore de discuții la Vila Lac 3 i-au trebuit lui Iohannis pentru a-l scoate din joc pe Orban și a accepta întoarcerea lui Blaga la masa deciziilor; între președinte și Blaga situația nu este încă lămurită, Blaga îl acuză pe la colțuri pe Iohannis că nu l-a protejat de abuzurile procurorilor DNA.

Preluarea PNL de către ­Iohannis va grăbi și declanșarea războiului total cu PSD. Iohannis aștepta de fapt luna septembrie ­pentru a începe diversele operațiuni politice de hărțuire. Acum PSD îl va ataca frontal cu toate armele. Și are toate motivele. Iohannis a făcut spectacol la congres. Astfel, pentru a-și confirma noua poziție de șef oficial al Opoziției și al PNL, președintele a flagelat guvernarea PSD, i-a umilit pe Dragnea și Dăncilă. Liberalii, în special foștii PDL-iști, au jubilat, au simțit că au un jupân la butoane, ca pe vremea lui Băsescu.

Iohannis și-a găsit în sfârșit și o posibilă temă de campanie. Fără fraze alambicate, simplu și direct, președintele a tras cu tunul în guvernarea PSD. Firul roșu al discursului în fața delegaților a fost tema prostiei. Prostia imuabilă care tinde să devină brandul de guvernare al PSD. Să ne înțelegem: românii pot suporta hoții cu ușurință, hoții deștepți, dar nu aroganți. Urăsc însă proștii. Dacă te-ai ștampilat cu imaginea asta ca politician, ești ca și terminat.

Iohannis a acționat așadar simplu și previzibil pentru că PSD îi dă muniție zilnic prin șirul interminabil de gafe pe care diverși proțăpiți în funcții îl execută. De la „tricoaiele“ Centenarului la gafele diplomatice ale premierului, mediul online românesc se bate pe burtă în valuri de hohote de râs. Aici a înflorit rezistența anti-PSD care face caterincă și bancuri. Iohannis știe însă că nu este suficient să râdă și el de prostia PSD, de „guvernarea irelevantă“, penibilă, așa cum a numit-o; pentru a avea eficiență electorală trebuie să o propage în societate de la înălțimea funcției.

Prostia este letală pentru că după ce râzi de ea vezi că îți afectează viața de zi cu zi. În prima fază te vei simți mult mai bine să ­constați că guvernanții sunt mai încuiați ca tine, dar când bagi mâna în buzunar să plătești vei avea ­surpriza să constați că prostia ­produce inflație, creșterea facturilor la utilități și energie, la combustibili, la chirii și la ratele bancare. ­Iohannis a înțeles în ­sfârșit că ­„anticorupția“ nu mai ­poate fi tema ­campaniei sale electorale din 2019.   

 

Comentarii

loading...