În plin scandal pe marginea legilor justiției, al protocoalelor secrete dintre diversele parchete și principalul serviciu de informații al României, al demiterii (sau nu!) a șefei DNA, încă o achitare face prima pagină a ziarelor: luni, 25 iunie 2018, Curtea de Apel Iași a achitat-o definitiv pe doamna profesor doctor Doina Azoicăi într-un proces în care era judecată pentru corupție. Cazul e cunoscut publicului sub numele de „Tava și ceainicul”.
Povestea începea în urmă cu patru ani. Atunci, procurorii DNA din Iași o trimiteau în judecată pe doamna Azoicăi, decan al Universității de Medicină și Farmacie din Iași, pentru că, susțineau procurorii, aceasta ar fi primit mită o tavă și un ceainic din Maroc, de la rudele unui student de origine marocană care se transfera de la o școală de medicină din Belgia la universitatea ieșeană. Cadourile ar fi fost o recompensă pentru admiterea acestui transfer fără ca studentul să prezinte actele originale care să ateste faptul că tânărul a fost într-adevăr student în Belgia.
Alături de doamna decan au fost cercetate și trimise în judecată și alte persoane cu funcții din cadrul UMF Iași. La acel moment, mass-media a preluat imediat perspectiva procurorilor, iar scandalul a devenit public. Imaginea UMF Iași și a unor profesori din cadrul acestei instituții a fost făcută praf și pulbere. Mai mult, la 5 ianuarie 2017, procurorii au „triumfat” în acest mare dosar de corupție (vă rog să îmi iertați ironia, dar eu credeam că DNA se ocupă de cazuri grele, cu prejudicii foarte mari, așa cum ar fi cazul Microsoft sau cazul EADS) și au obținut condamnări în primă instanță. Doamna Azoicăi a fost condamnată atunci la trei ani de închisoare…
Dar Curtea de Apel Iași nu a fost de acord nici cu opiniile și cererile procurorilor, nici cu verdictele pronunțate în prima instanță. Doamna Azoicăi a primit, într-adevăr, o tavă și un ceainic cadou, dar valoarea acestora este mult mai mică decât o stabiliseră procurorii, iar actele din Belgia nu aveau ștampilă pentru că în Belgia nu se mai ștampilează documente de foarte mulți ani, este suficient antetul instituției. Așa cum s-a stabilit și la noi, prin lege, în anul 2016.
Cazul este închis, dar isprăvii „Tava și ceainicul” merită să îi acordăm un pic mai multă atenție. Ridicarea unei persoane după ce a fost oprită în trafic cu trupe speciale mascate este o procedură care nu poate fi validată în cazul unei femei despre care se presupunea (nu existau nici un fel de dovezi) că a luat mită. Este adevărat însă că are un mare impact la public. Dar tot un mare impact are și asupra persoanei arestate atât de spectaculos. Trebuie să fii foarte puternic sufletește ca să îți revii repede după o astfel de întâmplare, mai ales după ce aceasta a devenit publică. Pătarea imaginii, a reputației profesionale, convingerea vecinilor, a prietenilor, a colegilor că „ceva a fost, că altfel nu se putea întâmpla așa ceva” sunt distrugătoare pentru orice ființă umană, fie aceasta bărbat, fie aceasta (sau, cu atât mai mult!) femeie. Iată că după câțiva ani s-a făcut dreptate. Foarte bine! Dar cine repară ceea ce s-a distrus atât de profund prin această acțiune greu de înțeles din partea unor procurori care nu numai că au greșit, dar au și cules, până la momentul achitării, lauri pe care nu îi merită? Cum cuantifici suferința sufletească provocată de o mare nedreptate? Cum întorci anii în care cariera acestei doamne putea evolua? Evident, nu există cale de întoarcere și nici de recuperare a prejudiciului. Și nu există, iată, nicio cale de a împăca cele două mari tabere – pro și contra DNA – care au scindat, practic, România. Ce putem însă învăța din această ispravă? Eu cred că sunt mai multe lucruri de reținut. În primul rând, avem nevoie să creștem profesionalismul procurorilor și avem nevoie de o justiție ruptă de influențele politice sau de altă natură. În al doilea rând, mă aștept ca jurnaliștii să nu se grăbească atunci când în articolele lor nu au decât poziția unei singure părți. Nu goana după audiență, dar adevărul exprimat cât mai obiectiv ar trebui să fie presiunea profesională a jurnaliștilor. Și, în al treilea rând, să împământenim și aici, la noi, realitatea sloganului „Nu primim atenții”. Oricât ar fi acestea de mici și neînsemnate. Etica trebuie pusă la baza profesiunii fiecăruia dintre noi, orice loc am ocupa pe scara socială.
În aceeași ordine de idei, trebuie spus că în țările pe care le admirăm pentru sistemul lor democratic orice cadru universitar este obligat să raporteze primirea oricărui cadou. Regulile și procedurile asumate exclud astfel suspiciunile de corupție. Prof. univ. dr. MSc Alexandru Vlad Ciurea este șeful Secției Neurochirurgie a Spitalului
