– Interviu cu Nicolae Manolescu, presedintele USR si noul ambasador UNESCO al Romaniei –
– Ati fost numit oficial in functia de ambasador al Romaniei la UNESCO. Cand incepe efectiv noul dumneavoastra job? Este o functie onorifica? Ce inseamna, de fapt, sa fii ambasador UNESCO? Atributiile dumneavoastra trec de cultura pentru a intra in domeniul politicii?
– Numirea incepe sa fie efectiva din momentul publicarii deciziei in Monitorul Oficial. Pana acum au fost parcurse toate etapele birocratiei asteia minunate, ultima fiind audierea de catre Comisiile de politica externa, intrunite, ale Parlamentului. Voi pleca atunci cand se vor termina formalitatile, care sunt destul de complicate. Functia mea este strict culturala, nu e politica, nu e sociala, nu e, din fericire, economica. Nu presupune, ca o ambasada obisnuita, obligatii de acest tip, pentru ca nu as fi acceptat. Functia mea are in vedere educatia, cultura, stiinta si comunicarea. Este o organizatie a Natiunilor Unite, deci in principiu apolitica.
Este normal ca functia sa nu aiba nimic de-a face cu viata politica, pentru ca, in definitiv, aici este vorba de a promova interesele unei tari, indiferent de cine se afla la putere.
Guvernul trebuie sa se angajeze sa pazeasca monumentele
– V-ati pus deja la punct proiectele la care o sa incepeti sa lucrati sau asteptati sa “intrati in paine”, ca sa zic asa?
– Chiar inainte de a spune da, mi-am cules informatii, ca sa vad ce ma asteapta, ce pot sa fac. S-a adunat un dosar cat toate zilele, de la problemele actuale la istoricul UNESCO. Am vrut sa stiu si raporturile pe care le-a avut Romania cu UNESCO de-a lungul timpului: ce a facut UNESCO pentru noi, cum ne-am prezentat noi in cadrul UNESCO. Cu o singura exceptie, am vazut toate monumentele romanesti care sunt pe listele UNESCO, am stat de vorba cu presedintii consiliilor judetene, pentru ca in mare masura si ei au responsabilitati: trebuie sa faca drumurile, sa aiba grija sa nu se intample nenorociri pe acolo. Sunt multe aspecte practice care trebuie rezolvate si pe care mi-am propus sa le rezolv.
Apoi sunt aspectele de principiu. In primul rand, incercarea de a promova cat mai multe obiecte de patrimoniu – nu e vorba numai de monumente, ci si de educatie. Deocamdata, de la debutul actiunii de inscriere a unui monument pe lista pana la perfectare trec cinci ani. In plus, daca raportul nu e corect, daca se strecoara o greseala, asa cum s-a intamplat cu o biserica din ansamblul Sucevita, raportul este respins si trebuie s-o luam de la capat. Deci, iata, mai bine de zece ani. Iar asta e absolut ingrozitor. Apoi, nimeni nu raspunde pentru ca s-a facut un raport prost. Nimeni nu e intrebat de sanatate, ca si cum am vrea sa ne vedem cat mai multe monumente pe listele UNESCO. Totodata, repet, pentru ca am spus-o si in fata comisiilor parlamentare, cred ca cinstit ar fi ca Guvernul Romaniei sa se implice intr-un mod cat se poate de serios in aceasta privinta. Daca nu exista o garantie ca Guvernul poate sustine financiar monumentele, ca le poate repara, ca poate face cai de acces, ca le poate pazi, atunci mai bine nu le mai scriem pe liste. Eu nu am de gand sa-mi pun obrazul in joc, sa obtin inscrierea pe lista a unui monument, dupa care sa nu mai urmeze nici o evaluare, niciodata, pentru ca dupa 20 de ani, cand eu nu voi mai fi, sa constatati ca monumentul respectiv este delabrat. E absolut necinstit. Cand am spus asta, toti s-au uitat urat la mine: “Esti nebun?! Interesul nostru e sa avem monumente pe lista, nu sa ne punem singuri bete in roate”. Imi pare rau, dar asa nu e cinstit.
In ultimul rand, nu stiu ce se intampla cu fondurile UNESCO.
Ce se intampla cu fondurile UNESCO?
– Adica?
– Nu exista nici un document, nicaieri, nici pe internet, nici la Ministerul de Externe nu apare vreo indicatie cu privire la bani. In acest moment nici macar nu stiu daca au fost finantari UNESCO, de ce valoare si pentru ce. Nu am reusit sa aflu.
– Totusi, finantari au fost.
– Si daca nu au fost? A fost Manastirea Probota, dar am aflat ca acolo nu au fost fonduri UNESCO, ci fonduri japoneze. Acum, poate e lipsa mea, poate lipseste undeva o veriga. In mare, astea ar fi problemele.
– Biroul presupun ca va fi la Paris.
– Da, exista un birou la Paris, un birou intr-o cladire stalinista, ca un stup, groaznica.
Nu renunt nici la Uniune, nici la facultate
– Ce veti face cu Uniunea Scriitorilor?
– Cu Uniunea Scriitorilor? Fiind functie aleasa, nu exista nici un fel de incompatibilitate. Socoteala mea este urmatoarea: Uniunea functioneaza, nu mai sunt presat de nimic, am terminat de reparat tevi si instalatii sanitare – asta face un presedinte, strange bani pentru toate astea. Voi veni, pe banii mei, evident, pentru ca pe banii statului pot veni o data, de doua ori pe an, nu stiu exact care sunt regulile, la doua-trei luni, voi sta o saptamana in tara, sa imi fac orele la facultate, la care nu vreau sa renunt. O sa le grupez pe toate, deci voi fi si la Uniune. In rest, exista Internet, exista telefon. Voi delega o parte din raspunderi, statutul imi permite, ca sa fie semnaturile curente asigurate.
USR a castigat 12 miliarde din timbrul literar
– Inteleg ca la Uniune lucrurile au mers bine in ultimul an. Numai cat ati adunat din timbrul literar, tot este peste asteptari.
– Legea, care este din 1998, nu a fost aplicata. Rezultatul, dupa socotelile lui Varujan Vosganian – pot fi exagerate, desi nu cred – este ca s-au pierdut, din '98 pana in 2005, circa 6 milioane de euro. E o suma atat de mare incat nici nu-mi vine sa o pronunt, pentru ca cineva trebuie sa raspunda pentru asta. Nu sunt banii mei, personali, sunt banii unor oameni care in timpul asta au fost refuzati cand au cerut pentru inmormantari etc., pentru ca la nenorociri simte omul ca nu sunt bani. Ca sa nu mai spun ca nu am putut face o multime de alte lucruri. In 2005, primul an in care s-a strans ceva, s-au adunat 400 si ceva de milioane de lei vechi. Din iunie 2005 pana in iulie 2006, s-au strans 12 miliarde de lei vechi. E o diferenta foarte mare. Erau bani pe care legea ni-i dadea.
Am castigat procesul cu MCC
– Bun, sa spunem ca asta s-a rezolvat, dar ce se intampla cu celelalte probleme ale Uniunii: procese, proprietati etc.?
– In privinta Casei Vernescu, ultima faza a procesului pe care il avem cu Ministerul Culturii si Cultelor am castigat-o noi. Acum asteptam sa vedem daca ministerul face sau nu recurs. Pana la urma, nu e o problema capitala, chiar daca ministerul face recurs si castiga, tot nu se intampla nimic, pentru ca este o chestie pur formala. Ministerul ne cere o reinnoire a protocolului, pentru ca asa il obliga nu stiu ce lege, dar oricum nu are de gand sa ne ia cladirea inapoi, pentru ca o avem pe 49 de ani, din care au trecut 5. Chiria ramane la noi, am renegociat-o si am marit-o.
Am rezolvat in buna masura si alte probleme, cum ar fi Sovata, unde avem o casa care a inghitit bani peste bani, pe care o avem concesionata pe jumatate de secol. Bani peste bani sa fie reparata si nu s-a facut nimic. Am gasit o firma, am gasit un concesionar care o va prelua si, pana la sfarsitul anului, va deveni functionala: un hotel de trei stele, foarte cautat in zona – am inteles ca sunt preturi foarte bune -, pastrandu-se pentru scriitori o serie de avantaje. Asa cum am facut cu hotelul de pe Caderea Bastiliei. E gata, functioneaza. Am schimbat si acolo contractul, de la 3.000 de dolari la 9.000 de euro. Avem facilitati, scriitorii care trec prin Bucuresti pot sta la jumatate de pret, sunt oameni foarte draguti, sunt la prima lor afacere. Hotelul e intr-o zona foarte buna, in plus se cauta hoteluri mici. Mai avem un an de plata a creditului. Exact peste un an, in septembrie, am incheiat creditul, asa ca banii astia ne vor ramane.
Mai avem la Valea Vinului o casa pe care vrem s-o reparam. Din pacate, este atat de departe si accesibila doar intr-un scurt interval de timp, de prin iulie pana prin septembrie.
Burse de creatie pentru scriitori
– Daca aceste spatii tot devin utilizabile, moderne etc., nu va ganditi sa faceti niste burse de creatie pentru membrii USR?
– Am facut deja. La Neptun, sezonul se deschide in mai si se inchide in septembrie-octombrie. Aici am micsorat toate preturile, le-am pus pe masura hotelului. Le-am spus: voi cereti aici bani ca pentru un hotel de patru stele, iar el abia daca e de doua. Am micsorat si tarifele. Din octombrie, partea de casa veche care se incalzeste si iarna, pentru ca acolo sta administratorul, sunt sase camere, foarte confortabile. Acolo am stabilit un sistem de burse, cu o valoare de nu stiu cate zeci de milioane, in asa fel incat in octombrie-noiembrie, februarie-mai camerele sa poata fi ocupate in acelasi timp de unul sau de mai multi scriitori care vor sa lucreze.
– Cat vor plati pentru asta?
– Ei nu vor plati nimic, platim noi totul, doar bani de buzunar nu le dam. Mai avem o mica problema: ce le cerem la urma? Pentru ca nu vrem, totusi, sa transformam casa intr-un loc unde se duc toti derbedeii sa manance si sa bea.
– Asta e riscul.
– Da, clar, asta e riscul. Atunci trebuie sa le cerem ceva. E greu sa ceri cuiva ca dupa o luna de stat acolo – sunt sejururi de doua saptamani si de o luna – sa iti faca o carte.
– Cum e sistemul? E suficient sa vina scriitorii si sa faca o cerere?
– Da, mai ales ca acum, la inceput, pana se afla, nu vor fi atat de multi. Dupa, desigur vom incepe sa-i alegem. Nu stiu insa criteriile. Eu i-as alege si dupa starea financiara. Daca vine unul care are trei slujbe, poate sa stea si acasa. Unul care are doar o pensie sau are copii mici… poate veni aici sa scrie.
“Istoria literaturii” va aparea in vreo doi ani
– Cand publicati Istoria cu care ne amenintati de ceva vreme?
– Mai am un an jumate pe contract.
– Douazeci de volume?
– Nu, e un singur volum.
– Un singur volum? Cate pagini?
– Habar nu am. Va avea dimensiuni mari, clar.
– La ce editura?
– La Paralela 45. Cu ei am contract. Peste jumatate de an o termin, fac un an biografia, recitesc, asortez, tai si altele, apoi o dau.
Revista pentru tineri la USR
– Ce s-a intamplat cu proiectul de revista de la USR?
– Am avut cinci proiecte, atat pe continut, cat si pe grafica. Proiectele au fost destul de bine facute, dar au venit cam in ultima clipa, ceea ce m-a facut pe mine sa-mi dau seama ca tinerii scriitori si-au facut inainte vacanta de vara, dupa aia si-au facut proiectele. Daca mie imi dadea cineva sansa sa fac o revista, cred ca nu dormeam trei nopti si ma duceam cu proiectul.
Unii ne-au cerut niste lefuri destul de mari, desi in anuntul nostru se spunea clar ca aceasta revista va fi in regimul tuturor revistelor Uniunii.
– Ce inseamna asta?
– O schema redactionala fixa.
– La ce salariu trebuie sa se astepte un redactor simplu, fara functie?
– Salariile sunt de la 10 milioane, pentru redactorul-sef, pana la 6-7 milioane, in schema nefiind mai mult de cinci persoane. Pentru cateva numere, le asiguram noi hartie, tipar, dupa care ei trebuie sa incerce sa-si gaseasca si surse alternative. Daca eu ma apuc sa dau acum acestei reviste absolut totul de la zero, va trebui sa reduc numarul celorlalte reviste. Eu stiu ca multe dintre ele sunt proaste, dar nu pot sa tai acum. Nu pot sa fac ca MCC, care se lauda ca sta mai bine ca oricand si da la AFCN sume derizorii. Nu pot sa ma laud ca stau bine financiar si sa tai revistele.
– Revenind la proiectul de revista.
– Au fost cinci proiecte, a castigat cel al Luminitei Marcu. Au mai trimis Marius Ianus, Ionut Chiva, Dan Mircea Cipariu, Livia Rosca si Luminita Marcu. A castigat al Luminitei Marcu – ma rog, a fost votul Comitetului Director – pentru ca ni s-a parut cel mai bun. Deocamdata, ea ii spune “Literatura noua”. Nu am vorbit inca nici despre numarul de pagini. Am spus: hai sa vedem proiectul, dupa care toata partea asta practica, in functie de ani etc. Ea a mers pe doua variante, una cu mai putine pagini, alta cu mai multe, cu macheta Mihaelei Schiopu. Avantajul ei a fost ca a propus chiar o revista de literatura.
– Se cauta un proiect de revista de cultura sau numai de literatura?
– Numai literatura, pentru tineri. Ceea ce nu inseamna ca vor publica numai tineri. In fine, e problema lor, nu ma amestec. Mie mi-ar fi usor s-o fac, dar mi-ar iesi “Romania literara” si nu e bine.
Defectul celorlalte proiecte era ca aveau caracter de magazin, care mergea de la unul serios pana la unul de divertisment. Iar unele erau extrem de jucause.
Nu ma intereseaza sa se vanda
– Da, dar e posibil ca tocmai cele mai jucause sa atraga public mai mult, deci reclama.
– Posibil, dar eu vreau totusi sa-i vad pe tinerii scriitori publicand literatura, care nu inseamna neaparat poezie, proza. Poate sa insemne critica, poate sa insemne eseu, orice. Dar vreau sa fie literatura-literatura, nu divertisment. Eu nu impartasesc ideea unora ca, data fiind economia de piata, trebuie sa facem toti “Vacanta Mare”. Cata vreme eu subventionez aceste publicatii, eu sunt dispus sa subventionez literatura buna. Nu ma intereseaza sa se vanda. Chiar nu cred ca trebuie sa se vanda. Incep sa ma uit urat la Cartarescu, ca vinde cam bine. Si i-am citit si eu “Baroane!” si imi dau seama de ce vinde. Eu nu vreau asta, nu vreau ca voi sa scrieti doar de dragul de a vinde. Scrieti cum vreti voi, indiferent de ce reactie veti avea de la mine sau de la ceilalti critici. E la moda deschiderea catre marele public. Dar marele public nu trebuie sa citeasca, presiunea va fi atat de mare incat o sa incepeti sa scrieti numai prostii ca sa le faceti gustul. Nu vreau sa citeasca toata lumea de pe strada.
