Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Schelee: Românii fac totul în ultimul moment

Sabina Fati 12.05.2010 - 20:42

La 62 de ani, Jonathan Scheele este director general pentru Transporturi la Comisia Europeană, funcţie pe care o ocupă din 2007. Jonathan Scheele a stat cinci ani în România ca ambasador al Uniunii Europene şi cunoaşte bine ...

Share

La 62 de ani, Jonathan Scheele este director general pentru Transporturi la Comisia Europeană, funcţie pe care o ocupă din 2007.

Jonathan Scheele a stat cinci ani în România ca ambasador al Uniunii Europene şi cunoaşte bine ţara, ştie româneşte şi a învăţat că principala calitate a românilor este capacitatea lor de a face, chiar dacă în ultimul moment, ce au promis că vor face. Din punctul său de vedere însă, această calitate este, de fapt, şi principalul defect.

După intrarea României în NATO şi UE, elita politică autohtonă nu a formulat un nou obiectiv naţional. Care ar putea fi următoarea ţintă pentru o ţară relativ săracă, periferică, dar cu ambiţii europene?

J.S.  Pentru a soluţiona problemele pe care le-aţi subliniat, fiecare  stat membru al UE cu ambiţii europene are nevoie, în primul rând, să-şi  clarifice ambiţiile naţionale.  Altfel spus, ce fel de Românie se doreşte?  Doar după ce a răspuns la această întrebare poate să  se gândească  cum să  transforme unele dintre ambiţiile sale naţionale în ambiţii europene.  Şi doar românii pot să hotărască ambiţiile României, nu eu ca străin. 

Există analize făcute de specialişti de la Bruxelles din care rezultă că România nu era pregătită să intre în Uniunea Europeană în 2007. Cu ce era rămasă România în urmă?

J.S. În primul rând, nu există un standard absolut privind gradul de „pregătire" a unei ţări. În opinia mea, problema în cazul României a fost de a şti dacă era pregătită suficient. Această evaluare a fost şi rămâne una dificil de făcut. În orice caz, cetăţenii României merită ca ţara lor să atingă acest nivel, cu sau fără aderarea la UE. Ei sunt îndreptăţiţi să se aştepte ca în ţara lor să se aplice legea statului de drept, şi acest lucru este atât în interesul lor, cât şi în interesul ţării.

La sfârşitul  negocierilor din 2004 se cunoşteau deja domeniile importante unde era nevoie de progrese suplimentare - competiţia, reforma judiciară, concurenţa.  Din păcate, nu toate aceste probleme au fost rezolvate în mod satisfăcător  până la sfârşitul anului 2006.  De aceea a fost stabilit Mecanismul de cooperare şi verificare, care este încă în funcţiune şi acum, în 2010, dat fiind că mai sunt necesare progrese. Administraţia publică din România are, de asemenea, nevoie de reforme pentru a putea răspunde aspiraţiilor cetăţenilor români şi, în acelaşi timp, să gestioneze mai eficient fondurile UE.

Cum vedeţi retrospectiv amiciţia şi creditul acordate în anii 2000 liderilor PSD, premierului de atunci Adrian Năstase?

J.S.  Guvernul PSD condus de Adrian Năstase a venit la putere la sfârşitul anului 2000.  Nu este rolul unui străin să respingă un guvern ales în mod democratic, atât timp cât acest guvern respectă regulile şi valorile de bază ale UE.  De fapt, guvernul condus de Adrian Nastase a luat o serie de decizii importante în vederea atingerii criteriilor de la Copenhaga.  Şi, în contextul unei lipse frustrante de progres din partea guvernelor de coaliţie din trecut, atitudinea hotărâtă a guvernului său a fost foarte binevenită.  Din păcate, au existat şi unele acţiuni individuale ale unor membri ai guvernului său, care ar trebui  cel puţin clarificate, dacă nu mai mult. Ar fi în interesul şi spre mulţumirea tuturor dacă acest lucru ar putea, în sfârşit, avea loc.

Cât credeţi că mai poate continua mecanismul Comisiei Europene de monitorizare a justiţiei autohtone?

J.S.  Asta depinde de România şi de poporul român.  Cu cât veţi îndeplini mai repede criteriile rămase, cu atât va putea fi eliminat mai repede acest mecanism.  Dar cred că până atunci va fi menţinut.

Acest mecanism este văzut de unii ca un stimulent, însă politicienii români socotesc că e vorba despre umilirea ţării, în contextul în care, de pildă, nici justiţia italiană nu funcţionează întotdeauna mai bine.

J.S.  În România există tendinţa des întâlnită de a gândi în ter-meni comparativi, în loc să se urmărească interesele cetăţe-nilor. Indiferent de ce s-ar spune  la Bruxelles şi indiferent dacă justiţia română e mai bună sau mai rea decât cea a altor state membre, n-ar fi minunat dacă România ar avea un sistem judiciar de invidiat?

De ce credeţi că justiţia românească rămâne unul dintre domeniile cel mai greu reformabile?

J.S.  Din mai multe motive, unele datând din primele momente de după 1990, când s-au pus bazele sistemului judiciar. Cred că atunci s-a făcut greşeala de a se alege o structură  foarte complexă într-o perioadă în care nu existau suficienţi profesionişti în domeniu. Şi nu cred că s-a găsit încă un echilibru în sistemul român de justiţie între independenţă si arbitrar.

Dacă s-ar fi aplicat o lege a lustraţiei, România ar fi evoluat mai repede?

J.S. Nu sunt sigur dacă este mai important să existe o lege a lustraţiei sau o transparenţă totală despre ce s-a întâmplat în timpul comunismului şi în perioa-da imediat de după decem-brie 1989. Doar după atingerea unei astfel de transparenţe va fi posibil să se ajungă în România  la  un nivel de încrede-re reciprocă menit să permită funcţionarea eficientă a demo-craţiei. În cazul unei astfel de legi, există pericolul ca ea să se focalizeze pe măsuri de excludere şi/sau  sancţiuni împotriva anumitor persoane şi, astfel, să devină un instrument politic.

Unii experţi internaţionali susţin că raportul făcut anul trecut de Dominique de Villepin, prin care fostul premier francez avertiza că Bulgaria ar putea recădea în sfera de influenţă a Moscovei, s-ar putea aplica şi României. Există un astfel de pericol?

J.S.  N-am citit raportul lui Dominique de Villepin, de aceea nu pot să comentez în detaliu.  Dar nu există nimic care să indice că politicienii români ar dori să plaseze România în aşa-zisa „sferă de influenţă a Moscovei" - un termen cam demodat în Europa Centrală de astăzi.

Aţi stat în România cinci ani şi aţi avut ocazia să cunoaşteţi bine ţara. Care ar fi locul în care v-aţi retrage?

J.S.  Deşi îmi place mult România, îmi iubesc şi ţara de origine, Anglia, şi presupun că  mă voi retrage acolo.  Dar dacă ar trebui să aleg un loc anume în România, aş alege Maramureşul, cu riscul de a-i supăra pe cei din celelalte regiuni.

V-aţi gândit vreodată să vă mutaţi în România?

J.S.  Uneori, dar nu sunt sigur dacă aş putea să suport în fiecare zi nivelul de agitaţie al vieţii din România.

De ce ar rămâne un occidental în România?

J.S.  Pentru că, în ciuda tuturor problemelor sale, România este o ţară occidentală care a fost întotdeauna apropiată din punct de vedere cultural Europei de Vest.  Şi am citit recent o carte minunată - „Along the Enchanted Way"  -,  care explica de ce un compatriot de-al meu - William Blacker - a ales să locuiască în România.  În cazul lui a fost vorba despre o iubire atât pentru România, cât şi pentru o frumoasă româncă.

Vi se pare că există ceva ce-i diferenţiază în mod expres pe români de ceilalţi?

J.S.  Românii  au o istorie diferită faţă de istoria noastră, a celor din alte parţi ale Europei - de exemplu, au cunoscut ocupaţia otomană şi apoi comunismul. Toţi suntem afectaţi într-o anumită măsură de istoriile noastre, astfel că, în sensul acesta, românii -sunt- diferiţi.  Dar cetăţeanul român obişnuit împărtăşeşte aceleaşi valori şi multe dintre aspiraţiile persoanelor din alte ţări, şi asta, indiferent dacă clasa politică românească este sau nu capabilă să le îndeplinească.  Alt-fel spus, răspunsul meu este „şi da, şi nu".

Ce vă place cel mai mult la români?

J.S.  Căldura şi ospitalitatea lor.  Românii ştiu să petreacă.   Şi capacitatea lor de a face, chiar dacă în ultimul moment, ce au promis că vor face.

Ce vă displace cel mai mult la români?

J.S.  Tendinţa lor de a face totul în ultimul moment - şi nu întotdeauna în totalitate. Cum puteţi vedea, am dobândit obiceiul românesc de a mă contrazice, care e un bun exemplu al complexităţii ţării.  Mi se pare, de asemenea, regretabilă lipsa de încredere a românilor în capacitatea lor şi a ţării de a se comporta corect.

Adesea românii reuşesc mai bine după ce pleacă din ţară. Credeţi că în România nu este încurajată meritocraţia?

J.S. Aveţi oarecum dreptate spunând asta, dar cred că e vorba mai mult de un anumit stil local de conducere decât de locul geografic în sine. Românii  au dovedit faptul că, atunci când beneficiază de un mediu de conducere corect, pot să obţină rezultate foarte bune oriunde ar locui.  Să luăm exemplul mul-tinaţionalelor prezente aici, în România: majoritatea lor sunt conduse de echipe formate în întregime din români şi per-formanţa lor este egală sau chiar mai bună decât în ţările din care provin firmele respective. Chiar şi la nivel individual, românii sunt perfect capabili să  creeze şi să dezvolte întreprinderi mici şi mijlocii fără  să recurgă la corupţie pentru a reuşi; cunosc chiar eu astfel de persoane.

E adevărat că femeile din România ar fi mai atractive decât celelalte europence? De ce s-ar spune asta?

J.S.  Cred că sunt mulţi cei care cred asta; din păcate,  cei care fac trafic cu femei şi copii au aceeaşi părere.  


Jonathan SCHEELE, CV

2009-2010   Cercetător la Centrul European de Studii al St. Antony's College, Universitatea Oxford.

2001-2006  Şeful Delegaţiei Comisiei Europene în România.

1999-2001  Şeful Diviziei „Asia de Sud", director general pentru Relaţii Externe al Comisiei Europene.

1993-1999  Şeful Diviziei „Relaţii Internaţionale", director general pentru Transporturi al Comisiei Europene.

1989-1992  Director general pentru Relaţii Externe, Comisia Europeană.

1982-1988  Consul al Delegaţiei Comisiei Europene la Geneva.

1976-1982  Director general pentru Relaţii Externe al Comisiei Europene.

1974-1976  Director General pentru Afaceri Industriale al Comisiei Europene.

1973-1974  Analist de vânzări şi marketing la Austin-Morris, Birmingham.

1970 Obţine  un master în ştiinţe mecanice la Trinity Hall, Cambridge.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...