Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

România, adversarul de serviciu al Ucrainei

Sabina Fati 27.07.2010 - 19:06

Consilierul pre­zidenţial pentru probleme de securitate naţio­nală, Iulian Fota, crede că în relaţia cu Moscova nu doar Bucureştiul trebuie „să apese pe butonul relansării" şi că România mizează pe mai ...

Share

Consilierul pre­zidenţial pentru probleme de securitate naţio­nală, Iulian Fota, crede că în relaţia cu Moscova nu doar Bucureştiul trebuie „să apese pe butonul relansării" şi că România mizează pe mai departe pe investitorii străini, „fie ei ruşi, chinezi sau din alte ţări". În ceea ce priveşte articolele nefavorabile României din ultima vreme, consilierul prezidenţial consideră că ele trebuie privite diferit: despre cele care apar în marea presă rusă nu poate vorbi oficial, presa din Ucraina răspunde nevoilor Kievului de a avea un adversar de serviciu, în vreme ce în privinţa textelor apărute în Occident are „dubii asupra onestităţii demersului jurnalistic". Cât priveşte mass-media autohtone, acestea „constituie o continuă tentaţie pentru serviciile de informaţii străine".

 

La o lună după ce şeful Gazprom spunea că Bulgaria va fi înlocuită de România în South Stream, ministrul rus al Energiei a semnat cu cel bulgar o foaie de parcurs în acest sens. Moscova s-a folosit de România pentru a obţine mai mult de la Bulgaria? Ne-a păcălit?

I.F.: Nu se poate pune problema că ne-a păcălit cât timp România a fost şi rămâne fidelă angajamentului său pentru proiectul Nabucco, proiect sprijinit de UE, realizabil datorită unui raport cost/eficienţă foarte bun. Păcăleala ar presupune o pagubă, o pierdere, or, în speţa respectivă România nu a pierdut nimic. Dimpotrivă, şi-a manifestat deschiderea spre dialog şi spre identificarea de oportunităţi de afaceri. În ce priveşte discuţiile cu Gazprom, în lumea marilor afaceri şi a cooperării regionale nu poţi refuza o invitaţie la dialog. O astfel de atitudine nu ar fi recomandabilă nici din punct de vedere diplomatic, nici din punct de vedere al bunei vecinătăţi. Disponibilitatea noastră pentru dialog sau pentru negocieri nu trebuie însă interpretată nici ca slăbiciune, nici ca lipsă de informaţii sau cunoaştere, mizele, ca şi jocurile, fiind clare. În cadrul Coridorului Sudic, Nabucco este din ce în ce mai aproape de succes.

Preşedintele Traian Băsescu sugera încă de când a apărut ideea South Stream că acest proiect energetic nu va deveni nicicând realitate, mai ales din cauza reliefului neprietenos de pe fundul Mării Negre. Există analize care să-i fi schimbat părerea?

I.F.: Dubiile referitoare la fezabilitatea proiectului South Stream sunt de notorietate inter­naţională. Este un proiect foarte scump, cu finanţare incertă. Nu s-a identificat încă sursa gazului care ar alimenta conducta. Studiul de fezabilitate a tot fost amânat. Este interesant de menţionat că, deşi în ultimele săptămâni Gazprom a întreprins multiple demersuri în Germania pentru a obţine sprijinul RWE (firma din consorţiul Nabucco) şi al guvernului german pentru South Stream, aceştia şi-au reconfirmat sprijinul pentru Nabucco. Pe de altă parte, eu cred că în România, la nivel de informaţie publică, ar trebui să ţinem pasul cu evoluţiile recente din domeniul energiei, inclusiv al gazului, eliberându-ne de fascinaţia artificial construită pentru Gazprom. Da, gazul rămâne foarte important, energetic jucând în secolul 21 rolul pe care petrolul l-a jucat în secolul 20. Pe de altă parte, importanţa gazului rusesc începe să scadă, pentru că evoluţii tehnologice remarcabile au schimbat datele problemei. Din ce în ce mai mult gazul începe să fie produs şi din şisturi bituminoase şi alte tipuri de roci. Valorificând aceste noi tehnologii, producţia de gaz a SUA a egalat-o pe cea a Rusiei. Mai mult decât atât, la acest nou tip de gaz se adaugă şi oferta importantă de gaz lichefiat sau comprimat. Astfel că în Europa diversificarea aprovizionării cu gaz este inevitabilă.

Altfel spus, România nu crede în South Stream şi nici nu a crezut vreodată?

I.F.: România fiind o ţară democratică, putem să avem mai multe opinii şi atitudini. Preşedinţia României rămâne fidelă proiectului Nabucco şi ideii de diversificare, lucru demonstrat şi de un alt proiect sprijinit de preşedintele Traian Băsescu, respectiv AGRI şi colaborarea cu Georgia şi Azerbaidjan.

Ministrul Videanu mizează pe investitorii ruşi, după cum spunea într-un interviu pentru România Liberă, însă relaţia cu Moscova nu pare complet refăcută. Ce lipseşte?

I.F.: Mizăm în continuare pe investitori străini, fie ei ruşi sau chinezi, sau din alte ţări. România continuă să fie atractivă pentru investitorii străini. Pe de altă parte, relaţia cu Moscova evoluează în parametrii obişnuiţi, cu discuţii şi negocieri la nivel de secretari de stat şi miniştri. Substanţa vine cu timpul.  Nu numai Bucureştiul trebuie să apese butonul relansării relaţiilor.

În ultima vreme, în presa inter-naţională, atât în cea dinspre Est, cât şi în cea dinspre Vest, se duce o campanie împotriva României pe motiv că oferă cu largheţe paşapoarte europene cetăţenilor din Republica Moldova. Cine credeţi că stă în spatele acestei campanii?

I.F.: Aceste articole denotă rea-credinţă şi necunoaşterea problemei, mizând şi pe sensibilităţi sociale, precum fobia faţă de noi imigranţi, specifică anumitor ţări europene. Anumite ciudăţenii legate de redactarea articolelor, modul în care sunt manipulate cifrele mă fac şi pe mine să fiu foarte suspicios, având dubii asupra onestităţii demersului jurnalistic. Sper că este un accident, şi nu o campanie de denigrare bazată pe difuzarea de informaţii false. Pe de altă parte, ce te mâhneşte este să constaţi că la această denigrare din exterior a României participă şi unii dintre românii noştri, care se grăbesc să mediatizeze excesiv prostiile şi manipulările altora. Înţeleg solidaritatea de breaslă a jurnaliştilor, dar nu cred că ar trebui să fie mai puternică decât loialitatea faţă de propria ţară. În ceea ce priveşte marile mize naţionale, presa nu ar trebui să ţină partea „străinilor", semnificaţia naţională a problemei ridicate nefiind chiar atât de greu de înţeles.

Această campanie preluată de presa autohtonă din ziare occi­dentale este dublată cu o frec­venţă mult mai mare de o cam­panie dusă de presa ucraineană şi de cea rusă. Cine are interesul să demonstreze că Ro­­mânia are tendinţe imperiale?

I.F.: „Făcăturile" inventate de o parte a presei ucrainene nu trebuie luate în serios. Scopul campaniei este uşor de înţeles. Ucraina este un stat tânăr, căutând di­oferite forme de consolidare a sta­­talităţii sale, sens în care unul din­tre vecini trebuie să fie „adver­sarul de serviciu". Se pare că presa de la Kiev a selectat România pentru acest rol. Altfel este clar pentru orice analist serios că România respectă atât integritatea teritorială a Ucrainei, cât şi suveranitatea sa, în spiritul ideii de bună vecinătate continuând să o sprijinim pentru aderarea la UE şi NATO. Ce apare în presa rusă este o altă poveste, simplă şi ea, dar mai greu de discutat în public.

După cum sugera şeful SRI, serviciile de informaţii ruseşti au devenit mult mai active după înfiinţarea bazei militare americane din România. Credeţi că în astfel de campanii de presă se amestecă de obicei şi specialişti din structurile secrete?

I.F.: Nu am nimic de adăugat la declaraţia domnului director George Maior. Este un profesi­onist şi este cel mai în măsură să facă astfel de afirmaţii.

Pe de altă parte, ce pot să spun este că presa din România, influentă şi foarte incisivă, va constitui o continuă tentaţie pentru serviciile de informaţii străine. Trăim o epocă a rafinamentului excesiv, în care nu se mai cuceresc teritorii cu forţa armelor, ci psihicul populaţiei cu metode bine puse la punct. Asta a spus-o Al. de Marenches, un fost şef al serviciilor de informaţii franceze.

Ar putea exista şi interese ale unor grupuri din ţară pentru campanii negative în exterior?

I.F.: Pe vremea fanarioţilor întâlneai des tipul ăsta de comportament. Dacă aşa ceva se mai întâmplă astăzi, este o prostie individuală şi o gravă eroare politică. Prostie pentru că tu, cel care ajuţi campania din exterior, te consideri mai important decât ţara. Dacă vă uitaţi la ţările mari, ele nu-şi spală niciodată rufele decât în familie. E o gravă eroare politică, pentru că, scoţând în străinătate o problemă internă, înseamnă să pierzi controlul asupra ei. Este posibil ca această problemă să se transforme într-un bumerang şi să-i lovească chiar pe cei care au generat-o, între timp ajunşi ei în funcţii de decizie. Repet, în ţările puternice aşa ceva nu face parte din instrumentarul politic intern.

Sugeraţi, pe de o parte, că vecinii noştri estici sunt nemulţumiţi de apropierea României de Republica Moldova şi că se folosesc de cercuri mediatice autohtone pentru a boicota relaţia specială dintre cele două state? Este vorba despre cercuri politice din ţară sau din afară?

I.F.: În următorii ani România va avea de înfruntat anumite adver­ -
sităţi, fie de natură politică, fie de natură economică. Nu toată lumea este fericită că suntem membri ai NATO şi UE, aşa după cum nu toată lumea este fericită cu anumite politici regionale ale noastre. Inevitabil, cercuri din străinătate vor încerca să ne obstrucţioneze în buna desfăşurare a politicilor naţionale, profitând inclusiv de vulnerabilităţile noastre, de riva­lităţile politice, de dorinţa de rapidă îmbogăţire sau de corupţie. Într-o ţară săracă întotdeauna se găsesc mai uşor cozi de topor.

Ce se va întâmpla dacă, într-un fel sau altul, la Chişinău vor reveni la putere comuniştii?

I.F.: Eu nu cred că aşa ceva se va întâmpla. La fel ca şi restul Europei, şi noi vrem o Republică Moldova europeană. Dar dacă prin alegeri libere, corecte, revin comuniştii la putere, dincolo de anacronismul şi unicitatea situaţiei, urmând a fi singura ţară din Europa condusă de comunişti, nu ne va rămâne decât să constatăm situaţia. Atitudinea noastră va fi formulată în funcţie de principalele politici ale noilor autorităţi. Dar, repet, eu cred că forţa filonului european este mai mare decât vor unii să sugereze.

Rusia şi SUA încearcă să pună bazele unei altfel de colaborări, iar acest lucru l-a făcut pesemne pe generalul rus Vladimir Dvorkin, fost şef al unui institut de cercetări militare, să spună că Rusia ar putea propune dislocarea unor sisteme de rachete C-300 în România şi Bulgaria, în cadrul cooperării Moscova-Washington. Ar fi posibilă o astfel de combinaţie de rachete americane şi ruseşti pe teritoriul autohton?

I.F.: Colaborarea cu Rusia în problema apărării antirachetă poate fi gândită doar în cadrul cooperării NATO-Rusia. Ca membră a NATO, România a fost de acord ca Rusia să fie încurajată să coopereze cu Alianţa pe acest subiect.

A fost o greşeală să fie făcute atâtea referiri negative legate de presă în Strategia Naţională de Apărare?

I.F.: În primul rând, vreau să spun un lucru pe care nu vrea nimeni să-l vadă. În Strategie, referirile la presă ca instituţie sunt toate pozitive. În capitolul intitulat „Securitatea şi apărarea naţională", presa este menţionată cu un rol important în exercitarea controlului democratic asupra politicii de securitate naţională, pentru a „garanta eficienţa efortului şi legitimitatea sa". În text, mass-media sunt aşezate în acelaşi paragraf cu Parlamentul, ceea ce constituie o recunoaştere a rolului acestora. La capitolul referitor la principiile şi caracteristicile Strategiei se recunoaşte importanţa participării presei la efortul de apărare a ţării „cel puţin prin consultări". Dacă acceptăm ideea că în Strategie există o referire negativă asupra presei, precum cea atât de incriminată de la capitolul vulnerabilităţi, ea nu vizează presa în ansamblul său, ci doar un anumit tip de comportament, manifestat prin derularea de „campanii de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora". Iar cazuistica ultimilor ani include denigrarea statului, aparent fără motiv, prin difuzarea de informaţii false, de la acuzaţii fără dovezi privind pretinse legături ale şefului statului cu organizaţii teroriste până la promovarea ideii că în serviciile de informaţii din România lucrează sute de mii de angajaţi şi au bugete exorbitante. Cui foloseşte ca în situaţii de criză economică, când tensiunile sociale ating un anumit nivel, să întărâţi populaţia împotriva unor instituţii publice cu rol atât de important în apărarea ţării?

La ce ajută? Nu pot fi demontate fără zgomot astfel de riscuri?

I.F.: Nu se pune problema să le „demontăm", nu am ajuns până acolo. Eu cred că prin simpla dezbatere publică a acestor aspecte, prin autoreglementarea de către mass-media a propriei activităţi şi printr-o altă conduită a sa lucrurile se pot îndrepta. În definitiv, dacă nu avem campanii bazate pe informaţii false, nu avem o problemă. Presa poate să critice cât vrea şi ce vrea, dar fără minciună şi manipulare.

Tot din Strategie rezultă că statul nu funcţionează în România: e o problemă de voinţă sau de putinţă?

I.F.: Eu cred că voinţă există, dar, ca ţară, vom avea probleme din ce în ce mai mari cu „putinţa". Deprofesionalizarea ca urmare a politizării excesive din ultimii 20 de ani a redus mult din putinţa statului, înregistrându-se mari probleme de funcţionare. Toate partidele politice parlamentare ar trebui să acorde o mult mai mare atenţie lipsei de viziune naţională pe termen mediu şi lung, trasând obiective clare birocraţiei, asigurându-se şi de îndeplinirea lor. În zona birocraţiei fluenţa prea mare de personal favorizează atât incompetenţa, cât şi lăcomia. Mandatul unui post public poate fi suficient de scurt ca să-ţi ascunzi lipsa de profesionalism, dar suficient de lung pentru a te putea bucura de avantajele poziţiei. O altă consecinţă negativă ajunge să fie pierderea memoriei instituţionale, extrem de importantă în zonele strategice. Strategia Naţională de Apărare trage un semnal de alarmă în toate aceste privinţe.

Vă atrage o carieră politică? PDL a atras în ultima vreme o serie de intelectuali. De ce nu v-ar tenta şi pe dvs.?

I.F.: Cunosc bine clasa politică, am făcut şi eu parte din ea, dar cred că în următorii ani pot fi mai util ţării mele din postura de technician decât din cea de politician. Problema României nu este că nu are suficienţi politicieni, ci că nu are suficienţi tehnicieni. Pe lângă întrebarea „ce facem?" - întrebarea clasică a politicienilor -, trebuie să răspundă cineva şi la întrebarea „cum facem?" - întrebarea clasică a specialistului.    


"Într-o ţară săracă întotdeauna se găsesc mai uşor cozi de topor."

 "În ceea ce priveşte marile mize naţio­nale, presa nu ar trebui să ţină partea «străinilor», semnificaţia naţională a problemei ridicate nefiind chiar atât de greu de înţeles."


CV: Iulian Fota (45 de ani)

2009-prezent - consilier prezidenţial;

2005-2009 - director al Colegiului Naţional de Apărare, MApN;

2002-2005 - consilier, Departamentul pentru Integrare Euro-Atlantică şi Politică de Apărare, Ministerul Apărării Naţionale;

1998-2001 - şeful Secţiunii Militare, Misiunea României la NATO şi UE, Bruxelles, Belgia;

1997-1998 - consilier al secretarului de stat pentru Integrare Euro-Atlantică şi Politică de Apărare, Ministerul Apărării Naţionale;

1998 - Colegiul pentru Studii Internaţionale şi de Securitate, Centrul pentru Studii Europene de Securitate „George C. Marshall", Garmisch, Germania;

1994-1997 - expert parlamentar, grupul PNŢCD, Camera Deputaţilor;

1996 - Facultatea de Relaţii Internaţionale, Şcoala Na­ţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), România;

1993 - Colegiul Naţional de Apărare, România;

1990 - Facultatea de Instalaţii pentru Construcţii, Institutul de Construcţii Civile.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...