Reprezentantul special al lui Vladimir Putin: „Pachetul Energetic III” al UE creează probleme suplimentare în cooperarea România-Rusia

Laurentiu Mihu 24.04.2013 - 16:33

Federaţia Rusă este interesată în dezvoltarea şi diversificarea relaţiilor economice cu România, in condiţiile în care creşterile din ultimii ani au fost modeste, iar volumul schimburilor rămâne în urma ...

Share

Federaţia Rusă este interesată în dezvoltarea şi diversificarea relaţiilor economice cu România, in condiţiile în care creşterile din ultimii ani au fost modeste, iar volumul schimburilor rămâne în urma potenţialului, susţine, într-un interviu acordat României libere, Konstantin Kosachev, co-preşedinte al Comisiei interguvernamentale (mixte) româno-ruse de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică.

Prezent la Bucureşti între 18 şi 19 aprilie, la cea de-a XI–a sesiune de discuţii, oficialul adaugă, însă, că disponibilitatea existentă la Moscova şi Bucureşti se confruntă cu unele obstacole.

Potrivit lui Kosachev două dintre el ear fi preţul prea ridicat al energiei electrice, ca şi alinierea României la standardele UE în materie de tranzitare a gazelor şi liberalizare a pieţei de energie. Konstantin Kosachev, totodată reprezentant special al preşedintelui rus în relaţia cu ţările din CSI, dar şi membru în conducerea Partidului “Rusia Unită” al lui Vladimir Putin, confirmă interesul Moscovei pentru programul de privatizare al guvernului de la Bucureşti.

Dar, adaugă el, “depinde de condiţii, pentru că nu mai suntem o economie de stat, în care deciziile se iau la nivel central. Dacă ele vor fi atractive, vor fi competitive, bineînţeles că Rusia, ca ţară investitoare, este un partener foarte interesant”.

România liberă: Care sunt subiectele principale pe care le-aţi abordat la Bucureşti, care a fost de fapt agenda şi cu ce oficiali români aţi avut întâlniri?

Konstantin I. Kosachev: Am fost aici cu ocazia celei de-a 11-a sesiuni a comisiei mixte. Precedenta reuniune a avut loc la Moscova acum un an şi jumătate, în octombrie 2011. A 11-a rundă ar fi trebuit să aibă loc în toamna a nului trecut, dar a fost amânată din cauza alegerilor parlamentare care au avut loc la Bucureşti. Am ieşit puţin din program, dar nu e nimic dramatic în asta. Mecanismul existent pune faţă în faţă oficiali din cadrul mai multor ministere şi agenţii guvernamentale, dându-le ocazia să interacţioneze direct, în cadrul celor cinci grupuri de lucru: comerţ şi economie, energie, ştiinţă şi tehnologie, agricultură şi cooperare militară. De data aceasta, s-au reunit patru din cele cinci grupuri, fiind exceptat cel pe cooperare militară, întrucât partea română nu a fost pregătită. În ceea ce mă priveşte, am avut întâlniri cu prim-ministrul Victor Ponta, ministrul delegat pentru Energie (Constantin Niţă – n.r.), al Economiei, domnul Vraujan Vosganian, şi cu membri ai celor două camere ale Parlamentului, care fac parte din aşa-numitul grup de prietenie cu Rusia. Vizita a fost bună, pentru că am avut posibilitatea să discutdiverse aspecte ale cooperării bilaterale.

Pe ce s-au axat discuţiile cu premierul Ponta şi cu ministrul Vosganian?

Evident, nu voi dezvălui toate detaliile, dar pot spune că am confirmat faptul că Rusia este interesată să-şi intensifice cooperarea cu România. Credem că am pierdut numeroase oportunităţi în ultimele două decenii, când factorul politic a dominat ansamblul relaţiilor dintre noi şi uneori a creat probleme suplimentare, care au afectat cooperarea economică. Cred că reacţiile pe care le-am receptat dinspre partea română sunt similare. La diferite niveluri se doreşte, la fel, dezvoltarea relaţiilor economice cu Rusia, iar Rusia este considerată un partener important pentru România, ceea ce este o veste bună.

Aceeaşi deschidere, spre diversificarea relaţiilor comerciale dintre cele douăţări, a fost anunţatăşi de ambasadorul Rusiei la Bucureşti. Dar este Rusia interesată de programul de privatizare al statului român, care are în vedere scoaterea la vânzare a unor pachete de acţiuni la companii mari, precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica sau CFR Marfă?

În mod clar, este nevoie de diversificarea cooperării economice, pentru că în prezent predominant este comerţul şi mai puţin invesiţiile. Dar şi comerţul, vorbesc din punctul de vedere al Rusiei, este concentrat, în proporţie de până la 90%, pe materiile prime şi resurse energetice. Sunt, bineînţeles, importante şi cred că era chiar inevitabil, dacă avem în vedere faptul că Rusia este bogată în resurse energetice, iar România are o economie în expansiune, aşa că are nevoie de asemenea materii prime. Nu e, deci, nimic rău în asta, dar nici nu ar trebui să rămână unica dimensiune a comerţului. În al doilea rând, este nevoie de cât mai multe proiecte comune posibil. Potrivit statisticilor oficiale pe care le am, volumul investiţiilor româneşti în Rusia şi ale celor ruseşti în România este cam acelaşi, situându-se în jurul a 22-23 milioane euro. Dar, neoficial, se estimează că întregul capital rusesc în România ar tinde spre 2 miliarde euro, adică de 100 de ori mai mare decât reflectă statisticile oficiale. Am în vedere aici faptul că multe asemenea investiţii în România se fac prin filiale ale companiilor ruseşti dintr-o terţă ţară, deci nu sunt luate în calculele oficiale, deşi sunt tot bani ruseşti. Încă o dată, nu e vorba de statistici, ci de interes, iar interesul există. Iar cât priveşte disponibilitatea de a participa la privatizările pregătite de România, depinde de condiţii, pentru că nu mai suntem o economie de stat, în care deciziile se iau la nivel central. Dacă ele vor fi atractive, vor fi competitive, bineînţeles că Rusia, ca ţară investitoare, este un partener foarte interesant. Mai trebuie reţinut că economia noastră este mult mai stabilă decât alte economii de pe glob, inclusiv decât Uniunea Europeană. Recent, premierul rus a prezentat Parlamentului raportul anual şi aş menţiona aici două lucruri foarte importante: rata de creştere a economiei ruse este a doua ca mărime în cadrul G20, iar deficitul bugetar este relativ scăzut. Nu împrumutăm bani în ritumul în care o fac Grecia, Cipru Spania sau Portugalia. Apoi, datoria Rusiei este de doar 10% din PIB. SUA au 100%, Japonia 200%, Grecia, de pildă, 150%. Prin urmare, există resurse pentru o creştere economică mai mare. Suntem, deci, un partener economic foarte, foarte interesant, iar pentru România cred că este important să ofere condiţii adecvate pentru cooperare.  Apar, însă, probleme suplimentare din cauza faptului că România trebuie să se supună reglementărilor europene. Iată cazul Mechel, care a devenit foarte vizibil şi mediatizat aici.

Aţi discutat despre Mechel cât v-aţi aflat la Bucureşti?

Nu, pentru că povestea s-a încheiat. Din fericire sau din nefericire, s-a terminat totul. Mechel a vândut activele unor investitori români, deci Mechel a ieşit din joc.

La precedenta reunire a comisiei mixte Mechel a figurat pe agenda discuţiilor.

Bineînţeles, pentru că era un subiect sensibil, iar deciziile care urmau să se ia erau importante pentru angajaţi. Când am analizat situaţia şi când i-am ascultat pe cei de la Mechel, mi-am dat seama că s-au străduit foarte mult. Şi-au îndeplinit toate angajamentele din contractul de privatizare cu opt luni în avans şi vorbesc aici de obligaţiile privind investiţiile, cele de mediu şi cele sociale. Toate acestea au fost aduse la cunoştinţa Comisiei Europene. Probabil au existat şi unele erori de calcul din partea Mechel, în ceea ce priveşte dezvoltarea afacerii, dar problema majoră a constituit-o, în mod constant, creşterea preţului la energie electrică. Anul trecut, tariful s-a majorat cu 30%, pe tot anul. Motivul? Pretenţia Uniunii Europene de a liberaliza piaţa energiei. Probabil că acest lucru ar fi benefic pentru economia României, în ansamblul său, dar în cazul Mechel a generat probleme secundare. Planul inţial de investiţii avea la bază reglementările româneşti, nu normele cerute de UE, care au afectat dezvoltarea. Acelaşi lucru este valabil şi pentru tranzitul de gaze. Uniunea Europeană a introdus „Pachetul energetic III”, care probabil este în avantajul consumatorilor, dar nu şi al producătorilor, mă refer aici şi la Rusia. Cooperarea noastră ar putea fi afectată şi în acest sector.

Aceleaşi probleme, pe care le-aţi invocat când v-aţi referit la România, au stat şi la baza cererii formulate de Rusia, ca Republica Moldova să renunţe la „Pachetul energetic III”?

Nu este o chestiune particulară, care are legătura cu România sau altă ţară. E o problemă generală, în relaţiile dintre Rusia şi Uniunea Europeană. Dialogul pe această temă se duce la nivel de Uniune Europeană, dar UE însemană o sumă de state membre, printre care şi România. Cred că fiecare ţară ar trebui, pe de o parte, să manifeste interes pentru scopurile comune, dar pe de altă parte să abordeze dezvoltarea proprie şi prin prisma interesului naţional. Cât timp acest „Pachet Energetic III” creează probleme suplimentare în cooperarea dintre ţări ca România şi Rusia, cred că România are motivele şi dreptul de a-şi expune preocupările la Bruxelles. Dar asta depinde de România, eu doar am indicat ce nu merge bine în prezent şi ce ar putea reprezenta o problemă mai mare pe viitor.

Cunoaşteţi foarte bine directivele UE, iar pe de altă parte aveţi contacte cu oficialii români la diferite niveluri. Credeţi că România ar fi putut solicita de la UE derogări?

Nu ştiu, pentru că e vorba de relaţiile dintre România şi Uniunea Europeană, fapt pentru care aş dori să evit orice alte comentarii. Dar ceea ce eu cred este că, la final, cooperarea energetică va da roade numai dacă va fi profitabilă pentru toată lumea, ceea ce nu se întâmplă în prezent. Uniunea Europeană îşi protejează propriul interes şi încearcă să facă toate aranjamentele astfel încât să le fie bine membrilor săi.  Am înţeles, dar nu va merge dacă rezultatul nu va fi bun şi pentru celelalte ţări din afara UE, cum e Rusia, care este un mare producător. Nu va funcţiona, iar Bruxelles-ul şi statele membre trebuie să se gândească la asta. Probabil se va atinge un rezultat bun pentru moment, dar el nu va fi sustenabil, nu va fi oportun pe termen lung. Este în interesul fiecărui stat membru să aibă în vedere o construcţie temeinică şi funcţională pentru deceniile care vin.

Ce alte reacţii aţi cules de la investitorii ruşi care activează pe piaţa românească în domenii care necesită consum mare de energie electrică?

Cu toţii sunt preocupaţi. Vor fi sau nu bune anumite decizii, pe cale de a fi luate de guvernul român, cum este şi cea privind reducerea preţului la certificatele verzi sau îmbunătăţirea taxării pentru sectorul energetic? Ei bine, nu am de unde să ştiu. Ştiu, însă, că unele companii ruseşti sunt mai fericite, altele mai puţin. Problema generală priveşte preţul prea mare al energiei electrice în România.

Vreţi să spuneţi că există în Rusia companii interesate să investească în sectorul energetic, în siderurgie, dar pe moment şi-au îngheţat planurile din cauza problemelor pe care le ridică directivele europene?

Nu pot spune că acest lucru este valabil în 100% din cazuri, dar în majoritatea da. Introducerea anumitor pachete, precum cele agreate cu UE, induce un anumit grad de impredictibilitate, mulţi sunt preocupaţi de faptul că nimeni nu ştie cum vor afecta astfel de reglementări economia reală. Din cauza asta, este adevărat, multe companii ruseşti sunt în aşteptare.

În ultimele şase luni, s-a vorbit mult despre Oltchim. Premierul Ponta, dar şi alţi oficiali, vorbeau la finele anului trecut de interesul companiei ruseşti TISE în privatizarea combinatului de la Râmnicu-Vâlcea. Ce ne puteţi spune? Sunt TISE sau alte firme din Rusia interesate să cumpere Oltchim?

Oltchim nu figurează pe agenda comisiei mixte, pentru că este o speţă comercială. Nu am fost abordat de nici o companie din Rusia care să îmi ceară să plasăm privatizarea Oltchim pe agenda comisiei mixte. Asta însemană fie că negocierile se duc pe căile comerciale obişnuite, fie că ele nu continuă. Nu ştiu, nu am fost implicat. Totul este în seama celor implicaţi în operaţiuni comerciale, ei să găsească soluţii reciproc avantajoase. Dacă se va întâmpla asta sau nu, dacă guvernul României sau altcineva va fi capabil să facă o popunere bună, nu v-aş putea spune. Cert este că subiectul nu se regăseşte pe agenda comisiei mixte.  

Din analizele dumneavoastră care sunt perspectivele schimburilor comerciale dintre România şi Rusia în următorul deceniu?

În acest moment, România este al 35-lea partener economic al Rusiei, iar ponderea României în comerţul nostru exterior este de 0,5%, ceea ce este relativ bine, dacă se are în vedere fundalul relaţiilor. Experţii noştri spun că e destul de bine, nu e eşec. Anul trecut, creşterea a fost de 1,4%, ceea ce nu este bine. Într-adevăr, nu a fost sub zero, dar e practic o stagnare în marjele de eroare, cum s-ar spune. Vreau, de aceea, să reiterez ce am spus mai sus: economiile noastre merită mai mult şi trebuie să găsim noi proiecte pentru cooperare, pe lângă cele din domeniul energetic. De aceea sunt aici. Simt că se doreşte asta şi la nivelul Guvernului român şi pot să vă confirm că asta este şi ambiţia guvernului rus.

Concret, de ce anume este nevoie pentru a dinamiza aceste relaţii, în sensul creşterii volumelor?

Este destul de simplu: avem nevoie de poveşti de succes, ceea ce până acum nu s-a prea întâmplat.
Există câteva proiecte în desfăşurare, în care sunt implicate Lukoil, Gazpromneft sau TMK. Sunt activi, dar fiecare dintre aceste proiecte se izbesc de probleme. Probleme diferite, e drept, dar de fiecare dată când vorbesc cu reprezentanţii companiilor ruseşti active în România, ei îmi tot spun: asta nu e merge bine, aialaltă nu merge bine, pe partea asta lucrurile stau mai prost în România decât în alte ţări. Prin urmare, nu pot menţiona nici măcar o singură poveste de succes şi nu una interesantă doar pentru Euronews sau pentru cititorii ziarului dumneavoastră, ci care să reprezinte un semnal puternic pentru alte companii, pentru alţi investitori care văd în România un potenţial partener.

Este pe drumul cel bun achiziţia de către Gazpromneft a reţelei de benzinării în România? Este acest proces în grafic?

Nu este napărat în grafic, dar nici nu trebuie dramatizat din cauza asta. Gazpromneft a avut nevoie de obţinerea a patru autorizaţii de la autorităţile române. Pe una a primit-o, dar mai sunt pe drum celelalte trei. Sunt chestiuni tehnice şi birocratice, dar nimic nu indică existenţa altor probleme. Această afacere ar putea deveni o poveste de succes, dar trebuie întâi depăşite fazele birocratice şi tehnice ale obţinerii licenţelor necesare.

A fost pe agenda discuţiilor de la Bucureşti şi preţul la gazele importate de România din Rusia?

Nu, pentru că şi aceasta este o chestine comercială. Discuţiile se axează pe bazele legale ale cooperării. După cum probabil ştiţi, cele două conventii interguvernamentale, în curs, privind tranzitul de gaze vor expira în 2015 şi 2016, iar contractele semnate pe baza respectivelor conventii se vor încheia până în 2015 şi 2023. De aceea, ne interesează ce se va întâmpla de atunci încolo. Adică dacă România va fi capabilă şi pregătită să semneze sau să prelungească actualele conventii, în condiţiile de până acum, sau dacă România se va supune regulilor Comisiei Europene - ceea ce eu cred că va fi nevoită să facă -, iar asta înseamnă rediscutarea condiţiilor, dar este posibil ca ele să fie considerate inacceptabile de partea rusă.

Voi cita acum din afirmaţiile, 2011, ale consilierului economic al Ambasadei ruse la Bucureşti, Igor Sidorov, legat de dorinţa României de a cumpăra gaz direct, nu prin intermediari: „Depinde de partea română să obţină un preţ mai bun la gaz. Este nevoie de tratative. Dacă oferiţi ceva, dacă faceţi o propunere, atunci Gazprom va veni cu un preţ mai bun”. Există condiţii pe care Rusia le discută cu România, astfel încât să se ajungă la momentul achiziţiei directe de la Gazprom?

Este o întrebare la care eu nu pot răspunde, pentru că răspunsurile sunt la Gazprom şi, probabil, la alţi parteneri, dar nu la comisia din care fac parte. Ceea ce, însă, remarc eu este lipsa de contacte directe între Gazprom şi alte asemenea companii din Rusia, pe de o parte, şi firmele din România, pe de alta. Misiunea mea este tocmai să contribui la dezvoltarea acestor contacte, iar în timpul discuţiilor pe care le-am avut la Bucureşti s-au emis idei şi s-au făcut propuneri interesante, pe care eu le voi transmite la Moscova.  

Aria în care activaţi are şi o dimensiune culturală...

Aproape am finalizat acordul interguvernamental privind înfiinţarea celor două centre culturale, unul român la Moscova, şi altul rus la Bucureşti. Cred că documentul va fi semnat într-o lună sau două. Cel puţin în ceea ce ne priveşte, ne-am propus să deschidem centrul de la Bucureşti anul viitor sau, cel mai târziu, în 2015.

De ce a fost nevoie de cele două instituţii şi cum vor funcţiona ele, practic?

Vom introduce cursuri de limba rusă şi vom organiza diverse expoziţii şi evenimente legate de moştenirea culturală comună. De exemplu, una dintre ambiţiile mele este să organizez centre, cum va fi şi cel din Bucureşti, dotate cu tehnologie audio şi video de ultimă generaţie, astfel încât să poţi proiecta pe un ecran gigant, în direct, premierele de la Teatrul Balşoi şi orice alt eveniment cultural de anvergură din Rusia. Suntem activi cu astfel de centre culturale în 59 de ţări, iar rezultatele sunt pozitive.

Astfel de schimburi educaţionale şi culturale sunt ele parte a ceea ce se numeşte „soft power”, capitol la care, spuneaţi într-un interviu, Rusia trebuie să lucreze din greu.

E vorba de imagine. Plăcut sau neplăcut, în acest moment este la modă să gândeşti în termeni negativi despre Rusia.

De ce credeţi că se înâmplă asta?

Pentru că e mai simplu, pentru că nu mai este nevoie să intri în detalii. E  mai uşor de zis: ruşii se poartă prost, vor să ne atace, să ne fure banii, să ne şantajeze cu gazul lor şi aşa mai departe.

Românii gândesc la fel?

Eu am în vedere imaginea generală. Am mulţi prieteni printre jurnaliştii străini acreditaţi la Moscova, iar ei îmi spun că şefii lor, din ţara de origine, nu sunt intresaţi de ştirile pozitive din Rusia, că un articol negativ va fi întotdeauna publicat, în schimb unul care descrie evenimente pozitive se va evapora. E greu de spus de ce se întâmplă asta. Rusia încearcă şi, cred eu, reuşeşte să aibă o politică externă independentă, iar asta îi irită probabil pe mulţi. Când apar situaţiile în care Rusia se comportă diferit de restul, se interpretează că Rusia are un interes comercial particular. S-a întâmplat asta în cazul conflictului din Siria, Libia, fosta Iugoslavie. Dar în fiecare din aceste cazuri nu a fost vorba de interesele comerciale, ci de modul în care ne raportăm la dreptul internaţional sau la suveranitate. În cazul Siriei, de pildă, unii vor crede că noi încercăm să sprijinim regimul Assad în lupta cu rebelii. Nu este aşa. Pur şi simplu nu ne implicăm şi respectăm dreptul cetăţenilor sirieni în a lua decizii pe cont propriu. Aceasta este poziţia Rusiei şi vom respecta orice decizie luată de poporul sirian.

În Siria, instrmentele pe care le are regimul la dispoziţie sunt disproporţionate faţă de cele ale rebelilor.

Nu sunt abilitat să vorbesc despre politica internaţională. Dar acele state care au declarat încă din fazele incipiente că nu-l mai recunosc pe domnul Assad, că regimul este ilegitim au transmis uneia părţi a poporului sirian un mesaj greşit: acela că nu mai este nevoie să încercaţi să negociaţi, nu mai trebuie căutată o rezolvare politică, începeţi să luptaţi şi veţi câştiga. Unele ţări s-au implicat în fazele de început ale crizei, când, teoretic, comunitatea internaţională putea interveni într-o manieră mai înţeleaptă, dând un mesaj că violenţa nu este o soluţie şi încurajând discuţiile pentru găsirea unei soluţii paşnice. Însă nu s-a înâmplat asta. Anumite ţări cred că au dreptul să le spună cetăţenilor altor ţări cine are dreptate şi cine nu, cine este legitim şi cine nu, cine luptă pentru libertate şi cine e terorist. E complet greşit.

Vorbind despre imaginea ţării şi pornind de la cazul Siriei, trebuie spus că au existat tentative, la nivelul NATO de pildă...

Da, dar aduceţi-vă aminte de ce s-a întâmplat în Libia...

Impresia creată a fost că Rusia şi China blochează Vestul în încercarea sa de a rezolva situaţia din Siria. Şi mai există raţiunile de ordin geostrategic.

NATO nu a fost abilitat să rezolve ceva decât în interiorul spaţiului NATO. Amintiţi-vă cum au decurs lucrurile în Libia: a existat o rezoluţie a Consiliului de Securitate a ONU care a fost interpretată şi implementată greşit de ţările membre NATO. Au intervenit, dar situaţia nu s-a îmbunătăţit. Îi simpatizez pe cetăţenii Libiei, dar perspectivele acestei ţări nu arată prea bine. Ştim ce s-a întâmplat şi în Irak, în Egipt şi multe alte ţări, unde soluţiile au fost cumva impuse din afară. Este o abordare greşită, este ceea ce noi dorim să prevenim oriunde în lume, indiferent că Rusia are sau nu interese.

Dar pentru Rusia, evoluţia din Siria este interesant de urmărit şi din perspectiva marinei militare.

Nu. Din nou, reiterez că aşa-numitul interes nu este decisiv când vine vorba de poziţia Rusiei. Iar poziţia Rusiei se întemeiază în proporţie de 100% pe un singur principiu: respectul pentru suveranitatea Siriei şi pentru poporului sirian, care trebuie să-şi decidă singur soarta. Atât.

Care sunt principiile campaniei de „soft power” pe care Rusia o duce?

Nu este o campanie, ci un instrument foarte important al politicii externe în orice ţară. Obiectivul este cât se poate de clar: vrem să fim trataţi în mod obiectiv, fără prejudecăţi. Dorim ca informaţiile care circulă despre politica noastră externă şi internă, evoluţiile de la noi, istoria noastră să fie corecte.

Ce loc îi este rezervat Uniunii Sovietice în încercările dumneavoastră de a îmbunătăţi imaginea şi a genera peste graniţe o percepţie rezonabilă despre Rusia?

Rusia nu este Uniunea Sovietică.

Nu este, dar face parte din moştenirea istorică a ţării dumneavoastră. Cum abordaţi această realitate, în contextul de care vorbim?

Nu ştiu, totuşi, dacă am înţeles întrebarea dumneavoastră, dar pot să vă spun că am trecut peste momentul Uniunea Sovietică, ţine de trecut şi suntem gata să discutăm orice moment istoric, dar fără ca dezbaterea să fie politizată. Nu ajungem nicăieri când un politician adoptă o anumită poziţie, interpretând un anumit fapt istoric. Istoria trebuie lăsată în seama istoricilor. Munca aceasta nu a fost dusă încă la bun sfârşit, mai sunt lucruri de discutat şi poziţii de reconsiderat. Avem, însă, formate foarte bune cu multe ţări, în care discutăm toate acestea. Avem un asemenea format cu Polonia, dedicat dificultăţilor generate de istorie, dar şi cu Ţările Baltice.

O nucă tare a relaţiei România-Rusia este reprezentată de soarta Tezaurului de la Moscova. Care este abordarea?

Nu ţine de competenţele mele.

Este, însă, vorba de imagine, iar dumneavoastră gestionaţi imaginea Rusiei în afara ţării. Ştiu că există o comisie bilaterală care discută acest subiect...

Doresc succes acestei comisii. Pot să vă confirm că asemenea discuţii nu pot dura la nesfârşit şi va fi nevoie de un rezultat comun. Comun! Un rezultat comun! Trebuie depolitizată această cercetare istorică pe cât de mult posibil. Este important pentru imaginea Rusiei, la fel de important şi pentru imaginea României, care ea însăşi nu a fost scutită de o anumită moştenire istorică.

Rămâne, deci, strict o problemă istorică?

După mine, da şi trebuie tranşată de istorici, nu de politicieni.

E şi posibil să fie rezolvată doar de istorici?

Sper. Eu sunt optimist.

 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...