Mihai Răzvan Ungureanu: "Traseismul este o temă falsă"

Sabina Fati 16.09.2012 - 19:25

Uşile Partidului Forţa Civică rămân deschise şi pentru alţi politicieni care vin din alte partide, fiindcă potrivit lui Mihai Răzvan Ungureanu formaţiunea sa are nevoie de astfel de oameni cu experienţă.   Fostul ...

Share

Uşile Partidului Forţa Civică rămân deschise şi pentru alţi politicieni care vin din alte partide, fiindcă potrivit lui Mihai Răzvan Ungureanu formaţiunea sa are nevoie de astfel de oameni cu experienţă.

 

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, 44 de ani, noul lider al Partidului Forţa Civică, consideră că „traseismul este o temă falsă" pentru noua Alianţă România Dreaptă, pe care membrii acesteia o pot exploata doar pentru a-şi „submina propria construcţie politică". Pentru fostul prim-ministru priorităţile Alianţei sunt altele: „Să producă un program politic, un program de guvernare şi candidaturi solide pentru a câştiga alegerile".

Ungureanu consideră că nu se poate vorbi despre traseism în cazul liderilor noului său partid, Marian Săniuţă, fost ministru de Interne în Guvernul Năstase, Ioan Bazac, fost ministru PSD al Sănătăţii, Ştefan Pirpiliu, ales deputat PDL, sau Dan Liga, pentru care Forţa Civică este al patrulea partid pe care îl alege, după PD, PRM, PC şi iar PDL. MRU spune că definiţia traseismului trebuie să ia în calcul „profitul" pe care îl obţine cel care schimbă partidul, iar din acest punct de vedere cei care ar veni într-un partid nou mai degrabă riscă decât câştigă. Din punctul de vedere al fostului premier, uşile partidului său rămân deschise şi pentru alţi politicieni cu experienţă, fiindcă Forţa Civică are nevoie de expertiză în acest domeniu practic pe care nu are cum să-l acopere altfel. Oricum, Ungureanu sugerează că definiţia traseismului urmează să fie negociată şi în funcţie de această definiţie vor fi date verdictele de către Comisia de Etică a Monicăi Macovei.

În protocolul noii Alianţe ­România Dreaptă nu este menţionat felul în care vor fi împărţite locurile eligibile. Pe ce procent mizează Forţa Civică?

M.R.U.: Protocolul nu este definitivat. Această chestiune va fi tranşată zilele următoare, în funcţie de rezultatele simulării. Oricum, din punct de vedere tehnic nu există circumscripţii sigure.

Care este ţinta pe care şi-o propune Alianţa la alegerile din decembrie?

M.R.U.: Un vot în plus faţă de USL.

La începutul anului, Traian Băsescu spunea că PDL ­trebuie să obţină doar peste jumătate din voturile USL pentru a primi din nou guvernarea.

M.R.U.: Acum, Alianţa România Dreaptă vrea Victoria.

Alianţa a pornit la drum fără partidul Noua Republică al lui Mihail Neamţu. E o pierdere?

M.R.U.:  Alianţa s-a închis între partidele constituente, dar şi cine va veni după va fi bine primit.

De ce aţi preferat să intraţi în Partidul Forţa Civică în loc să mergeţi în PDL, partidul care v-a acceptat ca prim-ministru?

M.R.U.:  Pentru mine opţiunile erau: cu partid sau fără partid. Fără partid ar fi însemnat că Iniţiativa Civică nu ar fi putut participa la alegeri. Ini­ţia­tiva este o organizaţie neguvernamentală formată mai ales din oameni care au cariere profesionale de succes, dar mai puţină apetenţă pentru politica militantă.

Majoritatea celor din Iniţiativa Civică vor intra în noul dvs. partid?

M.R.U.: Sunt destul de mulţi.

Câţi? 1.000-2.000? Mai mulţi?

M.R.U.: Cam de acest ordin, dar în Partidul Forţa Civică vin şi oameni din afară.

Mulţi dintre simpatizanţii dvs. din PDL s-au simţit trădaţi după ce aţi intrat într-un alt partid, deşi astă-vară le-aţi ­cerut să fie „ungurenii" dvs.

M.R.U.: Sunt în continuare: am cu PDL un parteneriat pe care eu l-am respectat. Este un cuvânt pe care l-am folosit în susţinerea pe care am acordat-o candidaţilor la alegerile locale, iar apoi prin implicarea mea în referendumul pentru demiterea preşedintelui. Nu este vorba despre o trădare, de altfel, chiar presupunând că aş fi intrat în PDL, prevederile statutare ale partidului m-ar fi oprit să acced în conducere.

Se putea folosi o derogare, ­n-ar fi fost pentru prima dată.

M.R.U.: Opţiunea mea a fost în acest fel, ţinând foarte mult ca Iniţiativa Civică să poată participa la alegeri.

Deci aţi preferat un partid de buzunar, dar care seamănă destul de mult cu restul partidelor autohtone.

M.R.U.: La nivelul electoratului român pe felia de centru-dreapta, cele două partide se raportează complementar unul la celălalt.

Vreţi să spuneţi că electoratul dvs. nu e acelaşi cu cel al PDL.

M.R.U.: Nu. Vreau să spun că electoratul de centru-dreapta s-a micşorat faţă de alegerile din 2008 şi 2009. Potrivit ultimelor sondaje, foarte mulţi dintre cei care spun că acum patru ani votau cu centru-dreapta şi pentru Traian Băsescu pentru un al doilea mandat fie au intrat în cercul celor care nu mai sunt interesaţi de politică, fie au fost atraşi de celelalte partide. Forţa Civică se adresează acestui electorat care şi-a abandonat simpatiile de dreapta.

Care ar fi ţinta, procentual vorbind?

M.R.U.: Credem că putem atrage circa 30-35 la sută din acest electorat de centru-dreapta.

Radu Berceanu a spus că aţi procedat incorect, fiindcă „dacă vrei să participi la meci, te pregăteşti şi intri într-o echipă, nu faci o echipă nouă".

M.R.U.: Nu e o problemă de corec­titudine, ci de opţiune, cu atât mai mult cu cât relaţia cu PDL este foarte bună, cel puţin din perspectiva mea.

Cu toate acestea, există nemulţumiri printre liderii democrat-liberali.

M.R.U.: Întotdeauna există şi nemulţumiţi. Datoria mea este să-i conving că am făcut bine.

Înainte de a vă hotărî să intraţi în Partidul Forţa Civică aţi ­discutat şi cu liderii PDL?

M.R.U.: Bineînţeles, de altfel o alianţă politică se poate face doar între partide.

Fruntaşii Iniţiativei ­Civice ar fi putut participa ca independenţi susţinuţi de Alianţa România Dreaptă?

M.R.U.: Şansele ar fi fost redu­se, iar legile actuale, Legea ale­gerilor şi Legea partidelor, nu favorizează prezenţa inde­pen­denţilor în alegerile uninominale şi atunci ar fi trebuit ca oamenii Iniţiativei Civice să intre în unul dintre partidele ei: PNŢCD sau PDL. Noi avem însă o identitate aparte, pe care Forţa Civică o poate exprima mai bine.

Printre criticii din PDL se numără şi Monica Macovei, care v-a avertizat că, potrivit criteriilor Comisiei de Etică, „traseismul politic este interzis". Mulţi dintre liderii Forţei Civice au trecut prin cel puţin un partid înainte să vi se alăture.

M.R.U.: Principiile de reprezentare nu au fost încă negociate, deci nici principiile Comisiei de Etică nu au fost încă negociate şi nu există încă un consens din partea partidelor care participă la Alianţa România Dreaptă. „Traseismul" comportă definiţii multiple şi nu cred că acest subiect reprezintă cea mai stringentă problemă de dinaintea alegerilor parlamentare. Alianţa trebuie acum să producă un program politic, un program de guvernare şi candidaturi soli­de pentru a câştiga alegerile. Acesta este adevăratul test al calităţii umane din interiorul său, testul viziunii, competenţei şi capacităţii. În acest orizont, „traseismul" chiar este o temă falsă, pe care o putem exploata pentru a ne submina propria construcţie politică, atât timp cât folosim, interesat sau nu, accepţiuni diferite ale termenului. Eu când am vorbit despre traseism m-am referit la acei membri ai coaliţiei care susţineau Guvernul Ungureanu şi care au trecut, înaintea moţiunii de cenzură, dintr-o parte a baricadei politice în cealaltă. Era o schimbare de joc politic imorală. Însă cineva care se află într-un partid care nu-l mai reprezintă şi pleacă în altul, fără un folos imediat, nu este un traseist. De pildă, un membru PNL, nemulţumit de cursul pe care l-a luat propriul partid, în momentul în care părăseşte partidul o face criti­când şi prin acest gest el rămâne consecvent cu propriile principii. Iar dacă regăseşte aceste principii în Forţa Civică, putem vorbi de traseism? Cu siguranţă că nu. În plus, cei care vin în partidul nostru o fac pe baza generozităţii, nu pe baza unei mize: partidul este mic şi are un drum lung de parcurs până să devină o forţă politică amplă.

Vă gândiţi la cineva anume din PNL?

M.R.U.: Sigur că am mai multe nume în minte.

Vă simţiţi mai confortabil lângă fostul ministru de ­Interne din perioada Năstase, ­Marian Săniuţă, lângă ­deputatul Dan Liga, care a trecut prin trei partide, sau lângă fostul ­ministru PSD al Sănătăţii, Ioan Bazac, mai cunoscut ­pentru afacerile sale şi mai puţin pentru ­activitatea politică, decât alături de noul val din PDL: Monica ­Macovei, Cristian Preda, Sever ­Voinescu, Teodor Baconschi?

M.R.U.: Problema nu se pune în acest fel, fiindcă nu este vorba despre o dihotomie între PDL şi Forţa Civică.

Dar e mai confortabil lângă Marian Săniuţă sau Dan Liga decât ar fi fost lângă Cristian Preda şi Monica Macovei?

M.R.U.: Cei doi sunt, oricum, fondatori ai Iniţiativei Civice. Mă simt confortabil nu doar lângă dl Săniuţă, ci şi alături de miile de oameni care, având o biografie profesională în spate, sunt membri ai Partidului Forţa Civică. Dl Săniuţă a fost un minis­tru incoruptibil, un om care şi-a făcut treaba foarte bine la Ministerul de Interne. A plecat din PSD mai demult. De fapt, ce judecăm aici? Competenţele unui om sau opţiunile sale politice trecute? Cred că viaţa politică românească ar trebui să ţină cont mai puţin de acest tip de gândire sectară şi mai mult de potenţialul creativ al omului politic.

Atunci când aţi intrat în politică aţi spus că vreţi să atrageţi oameni noi, necontaminaţi de viciile din politica românească, dar în conducerea partidului dvs. cei mai mulţi par să provină din partide vechi.

M.R.U.: Din ce partid vine Florin Bolchiş sau Radu Botezatu, un reprezentant al societăţii ­civile?

În afară de aceştia, aveţi la ­vârful partidului oameni veniţi din PSD, din PNL, din PDL şi mai pe ocolite chiar din PRM. Electoratul dvs. se aştepta la ceva nou şi curat. Ce vă mai diferenţiază de celelalte ­partide?

M.R.U.: În primul rând faptul că este un partid care porneşte de jos şi care angrenează compe­tenţa.

Înţeleg din ce spuneţi că la ­negocierile cu celelalte partide care formează noua Alianţă România Dreaptă vă veţi opune principiului care interzice ­traseismul.

M.R.U.: Eu nu am spus că mă opun acestui principiu. Aş vrea doar să ştiu care este definiţia asupra căreia vom conveni cu toţii.

De ce ar fi mai morală venirea lui Marian Săniuţă în partidul dvs. decât mişcarea Simonei Plăcintă dinaintea votării moţiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului ­Ungureanu?

M.R.U.: Când un om părăseşte poziţia pe care o are şi îşi inves­teşte competenţa într-un partid care abia se naşte, fără să aibă o garanţie şi fără să i se ofere vreo „plată" pentru gestul său, nu avem de-a face cu o chestiune imorală, nu putem vorbi de traseism. Atunci nimeni nu a trecut de partea cealaltă a baricadei fără să fi avut o miză personală. Acesta e traseismul. Un om ca dl Săniuţă nu a avut nimic în comun cu PSD, în afară de episodul ministerial, în schimb este un excelent specialist în administraţie publică, fiindcă a fost şi prefect. Totuşi, cei mai mulţi membri ai partidului nostru nu au o biografie politică, dar sunt specialişti în domeniile lor de activitate.

Deci aveţi nevoie de aceşti ­oameni cu experienţă politică?

M.R.U.: Avem nevoie de ei, fiindcă nu poţi face un partid cu oameni care dincolo de realizările din propria carieră nu au avut niciodată vreo activitate politică. Este nevoie şi de organizatori, pentru că un partid nu porneşte la drum doar cu ­idealuri şi planuri, ci are nevoie şi de oameni care ştiu ce înseamnă tactica politică propriu-zisă, care ştiu ce înseamnă o filială şi cum se organizează lucrurile. Acest pragmatism nu se desparte însă de o etică a politicii, aşa cum o vedem noi, iar în partidul nostru nu intră oameni care au ­probleme cu justiţia, care au trecut printr-o condamnare, care nu-şi pot dovedi averea. Codul nostru etic este mult mai dur decât al celorlalte partide.

Uşile Partidului Forţa Civică rămân, deci, deschise şi ­pentru alţi oameni cu experienţă de partid?

M.R.U.: Partidul nu este o co­lecţie de nemulţumiţi, ci un proiect politic. Oamenii sunt primiţi aici în funcţie de competenţele pe care le au, de ataşamentul faţă de principiile partidului nostru de centru-dreapta.

Nu vi se pare ciudat că aceşti politicieni veniţi de la PSD ­şi-au schimbat ideologia peste ­noapte?

M.R.U.: Nu s-a întâmplat chiar aşa. A fi membru PSD nu este o crimă. Dar atunci când un partid îşi contrazice propriile principii, un om consecvent cu sine ce ar trebui să facă: să accepte doar pe baza disciplinei de partid orice face partidul sau să se despartă de el pentru a rămâne liniştit cu propria etică? Despre acest lucru este vorba.

Spuneaţi că în Forţa Civică sunt o serie de specialişti. Cam câţi sunt?

M.R.U.: Vorbim de câteva mii bune, deşi de la Convenţia partidului au trecut puţine zile. Totuşi, nu este un partid de specialişti, ci de cetăţeni, dar mulţi dintre ei sunt şi specialişti, care ar putea la un moment dat să asigure baza ­unei guvernări solide.

V-aţi fi aşteptat să fiţi atacat de unul dintre aliaţii dvs.? Mihail Neamţu a declarat că sunteţi „o dezamăgire" ­pentru ­electoratul de dreapta şi a comparat partidul dvs. cu UNPR: „Un partid făcut din ­oamenii altor partide".

M.R.U.: Nu, nu mă aşteptam, mai ales că e împotriva logicii simple pe baza căreia funcţio­nează orice alianţă.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...