Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

La 29 de ani, vrea să găsească leacul împotriva cancerului

Laura Stefanut 13.01.2011 - 20:26

Cercetătoarea de 29 de ani Cristina Ghenoiu a primit anul acesta Marele Premiu LSRS (Liga Studenţilor Români din Străinătate) pentru Excelenţă Academică în străinătate datorită meritelor la nivel mondial în domeniul ...

Share

Cercetătoarea de 29 de ani Cristina Ghenoiu a primit anul acesta Marele Premiu LSRS (Liga Studenţilor Români din Străinătate) pentru Excelenţă Academică în străinătate datorită meritelor la nivel mondial în domeniul biologiei celulare şi geneticii.

Cristina Ghenoiu este doctorand la Cornell University din New York, unde studiază biologie celulară şi cromozomială, biologie moleculară, genetică şi biochimie. Este câştigătoarea a numeroase burse de cercetare şi coautoare în publicaţii ştiinţifice de renume mondial, printre care revista Science.

Cristina colaborează şi cu Centrul de Cercetare şi Tra¬ament al Cancerului din New York, Memorial Sloan Kettering Cancer Center, şi este cercetător la un laborator al celebrei Rockefeller University, unde a fost invitată să lucreze. Instituţia reprezintă unul dintre cele mai importante centre de cercetare din lume, a avut 23 de cercetători câştigători ai Premiului Nobel şi a revo¬luţionat lumea ştiinţifică prin descoperiri precum existenţa grupelor sangvine, înţelegerea ADN-ului uman, constatarea că există viruşi care determină cancerul.

Ce visai să fii când erai copil?

C.G.: Îmi plăceau animalele şi plantele şi doream să înţeleg din ce erau făcute, şi cum ideea de cercetare nu era întâlnită des la şcoală şi în societate, în general, mi s-a spus că asta fac doctorii, şi voiam să fiu doctor.

Care este povestea plecării tale în 1998?

C.G.: Dorinţa de a călători şi a cunoaşte cât mai multe m-a făcut să caut burse pentru a putea explora lumea. Pe avizier la George Coşbuc era o reclamă pentru o bursă la un colegiu internaţional. Nu am înţeles bine despre ce era vorba, dar părea foarte interesant şi am aplicat la bursa United World Colleges. Cum pe atunci toată lumea credea că trebuie să ai relaţii pentru a primi o bursă, nu mă aşteptam să o iau, şi asta m-a dezinhibat şi m-a ajutat să fiu eu însămi în timpul celor două interviuri personale şi în grup. Ulterior am aflat că aceste colegii sunt prezidate de către Nelson Mandela şi Maestatea Sa Regina Noor a Iordaniei şi că scopul lor este să aducă la un loc tineri din toate ţările ca împreună să înveţe să treacă în mod paşnic peste diferenţele de opinie, de etnie, de cultură şi de religie. Eu am câştigat o bursă integrală pe doi ani pentru Liceul Lester B. Pearson din Canada unde se aflau în acel an 200 de tineri aleşi să reprezinte peste 83 de ţări şi de unde am luat o diplomă de Bacalaureat Internaţional.

Din nefericire bursa United World Colleges nu este nici până astăzi foarte cunoscută şi este mare păcat. Recomand celor interesaţi site-urile www.uwc.org şi www.iicbucarest.esteri.it.

Cu ce aşteptări ai plecat la momentul acela?

C.G.: În momentul plecării eram un membru foarte activ al Clubului de Biologie şi Ecologie de la Clubul Copiilor Sector 6 şi eram implicată în proiecte cu organizaţia Salvaţi Copiii. Pot să spun că eram o idealistă care aspiră să schimbe lumea cu fiecare copac pe care îl plantăm. Când am aflat de bursă am fost foarte fericită să pot să-mi reprezint ţara şi să învăţ cât pot de mult despre lume. Dorinţa mea era să mă întorc acasă pentru a împărtăşi şi cu cei de aici experienţa pe care am avut-o.

Ai ajuns una dintre acele persoane, despre care se poate spune, fără exagerare sau patetism, că oamenii îşi pun speranţe în tine. Percepi acestea ca pe o presiune?

C.G.: Absolut deloc, deoarece a avea un impact pozitiv cât mai mare asupra societăţii este un ideal şi o responsabilitate pe care mi le-am asumat singură. Pentru fiecare proiect pe care l-am efectuat am dat tot ce am putut şi atâta timp cât eu ştiu asta, nu sunt dezamăgită, oricare ar fi rezultatele.

Eşti beneficiara a numeroase burse de cercetare. Ce ţi se pune la dispoziţie printr-o astfel de bursă?

C.G.: Bursele şi condiţiile pentru doctoranzi sunt foarte variate, însă în general, în SUA, studenţii primesc un stipendiu care este aproape de salariul mediu pe economie, atât cât să ai un trai decent pentru a te putea concentra asupra experimentelor şi nu asupra asigurării nevoilor de bază. Deoarece ştiu că cercetarea se face nonstop şi pentru a nu te împiedica să faci un experiment şi la 3 dimineaţa, universităţile pun la dispoziţie studenţilor cazare subvenţionată în cămine sau case aflate foarte aproape de institutul de cercetare. Aşa se face că locuiesc chiar în inima Manhattanului, altfel nu mi-aş fi permis.

În ceea ce priveşte resursele de laborator şi suma disponibilă pentru cercetare, asta variază în funcţie de cât de faimos şi bine finanţat este profesorul cu care îţi alegi să lucrezi. La instituţiile la care îmi desfăşor activitatea, precum Cornell şi Rockefeller, fondurile sunt printre cele mai generoase şi dotările printre cele mai moderne. Concret, pentru a face cercetare de performanţă în acest domeniu, un laborator de 4-6 persoane consumă peste 250.000 de dolari pe an.

Putem deveni optimişti în privinţa rezultatului luptei cu cancerul?

C.G.: Putem să fim optimişti, dar trebuie să fim aşa pe termen lung. Progrese se fac în fiecare zi, dar cancerul este o maladie extrem de complexă mai ales datorită faptului că variază enorm de la persoană la persoană şi din acest motiv paşii înainte sunt mici şi lenţi.

Cu siguranţă, se întrevăd tratamente din ce în ce mai eficiente şi cu cât mai puţine efecte secundare. Este greu să vorbim despre un leac, din simplul motiv că fiecare persoană reacţionează diferit la tratament. Un anumit tratament poate fi un leac pentru o persoană, poate să fie fatal alteia. Din acest motiv, vestea bună este că se fac paşi mari pentru a ne îndrepta spre o medicină personalizată.

Mai precis, ce înseamnă această medicină personalizată?

C.G.: Abilitatea noastră de a cunoaşte şi analiza rapid şi ieftin fiecare secvenţă de ADN din compoziţia genomului uman (secvenţarea genomului) ne va ajuta enorm în a transforma medicina personalizată în realitate. Sper ca în viitorul apropiat această tehnică să fie disponibilă la scară largă şi că orice persoană care suferă de cancer sau de o altă maladie genetică să poată afla exact ce secvenţă de ADN este afectată şi, astfel, care este tratamentul optim.

Ce este cancerul pentru tine?

C.G.: Este o luptă! Ca om de ştiinţă, găsesc procesele biologice care duc la instalarea cancerului extrem de interesante, însă complexitatea şi dificultăţile pe care le avem în a descâlci şi înţelege aceste procese pot fi solicitante şi tocmai de asta mă atrage cel mai mult.

În măsura în care poţi ierarhiza, care au fost cele mai importante obiective şi realizări ale cercetărilor în care ai fost implicată?

C.G.: O mare parte a cercetării pe care am făcut-o a fost în domeniul diviziunii celulare. Obiectivul nostru a fost să desluşim în detaliu mecanismele care stau la baza segregării cromozomilor. Multe tipuri de cancer sunt caracterizate de un număr aberant de cromozomi şi este foarte important să înţelegem care sunt cauzele acestui defect. Munca noastră a dus la descoperirea mecanismului de activare a două molecule esenţiale pentru diviziunea celulară, Aurora B şi Survivin, ţinte importante ale terapiei anti-cancer, în special al celui pulmonar şi de prostată. În studiul pe care l-am publicat recent în revista Science, demonstrăm că mecanismul de activare al acestor molecule importante depinde de fosforilarea histonei H3 de către kinaza Haspin.

De asemenea, sper ca în acest an să public un studiu în care identific proteina Haspin ca un nou substrat - cheie al kinazei Polo-like kinase I, una dintre cele mai promiţătoare ţinte ale medicamentelor anticanceroase (în special în cancerul de sân şi de plămân).

Deşi eşti dedicată activităţii de cercetare şi eşti „curtată" de instituţii de renume mondial, ţi-ai propus să fii şi o voce care susţine schimbarea socială în România. Cum te-ai adresat României şi cum ţi-a răspuns aceasta?

C.G.: Am fost primită cu foarte multă căldură şi apreciere. Din păcate, nu am avut şansa să vorbesc mai pe larg despre idei de schimbare socială în România, însă dacă ar fi să transmit un mesaj, este acela că schimbarea nu vine doar prin a vorbi despre ea.

Este extrem de important ca fiecare dintre noi să-şi asume o responsabilitate mai mică sau mai mare pentru a efectua această schimbare în timp util. Lucrul care mă întrista cel mai mult atunci când reveneam în ţară, era faptul că orice sugestie pe care o dădeam, cât de mică, precum „să reciclăm", era imediat contracarată de afirmaţia: „păi nimeni nu o face, aşa că orice aş face eu nu o să conteze!". Acest tip de gândire nu ne va duce prea departe. Fie chiar şi dacă lucrul cel mai mic pe care l-am face ar fi să ne efectuăm slujba cu seriozitate în pofida remuneraţiei, ar ajuta enorm la lupta noastră pentru un viitor mai bun.

Până la momentul de faţă, cum ţi-a recunoscut societatea românească meritele?

C.G.: Prietenii şi familia au fost întotdeauna foarte generoşi cu susţinerea şi încurajările, însă până la primirea premiului Ligii Studenţilor Români din Stăinătate, efortul meu nu a fost recunoscut de către societatea românească. Ba chiar atunci când am încercat să-mi găsesc o slujbă după facultate, m-am lovit de faptul că nici măcar diploma mea de liceu (bacalaureat internaţional) nu era recunoscută în România. Mă bucură că a sosit momentul în care studenţii români încep să se coalizeze, un bun exemplu fiind crearea LSRS, pentru a se susţine şi aprecia unii pe alţii. Doar aşa putem să progresăm cât mai repede.

Cum găseşti România ori de câte ori revii în ţară?

C.G.: Pentru mult timp, faptul că nu m-am întors în ţară după liceu, l-am perceput ca pe un eşec personal sau o trădare a propriilor idealuri. Însă de câte ori mă întorceam în ţară, îmi dădeam seama că aveam prea puţină experienţă de viaţă pentru a inspira oamenii la o schimbare majoră. Impactul meu era restrâns la familie şi prieteni. Am înţeles că pentru a avea un impact mai mare trebuie să mă dedic consolidării unei cariere şi mă bucur că eforturile mele mi-au permis a mă alătura LSRS, ale cărei idealuri le împărtăşesc pe deplin.

Ce vrei să faci în viitor?

C.G.: De cum am descoperit cercetarea, mi-am dorit să devin om de ştiinţă. Nu ştiu dacă voi face acest lucru prin a deveni profesor universitar sau şef de laborator la o companie farmaceutică.

Oricum, în domeniul meu drumul este foarte lung până acolo (încă 4-6 ani de postdoctorat) şi multe se pot întâmpla, aşa că mă pregătesc prin a-mi dezvolta cât mai multe aptitudini. În final, sper să fac ceva creativ şi care să aibă un impact bun cât mai larg asupra oamenilor.

Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) asigură cadrul de organizare reprezentativ al studenţimii române de peste hotare, promovând o puternică solidaritate între membrii săi, ca reprezentanţi de valoare ai României, şi o atitudine pozitivă faţă de perspectivele întoarcerii lor acasă. Scopul principal al LSRS este de a apăra şi promova drepturile şi interesele academice, profesionale, sociale şi culturale ale membrilor săi, facilitând contribuţia lor la dezvoltarea României.

2000-2004 -a studiat la Facultatea de Biochimie - Colegiul Mount Holyoke din Statele Unite

2005-2011 - candidat la doctorat, Biologie celulară şi cromozomială- Cornell University, New York, SUA.

2006 - prezent lucreazăîn cercetare la Rockefeller University din New York.

Colaborează cu Centrul de Cercetare şi Tratament al Cancerului din New York, Memorial Sloan Kettering Cancer Center.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...