– EMIL HUREZEANU: Domnule cancelar Kohl, ultima data ati fost in Romania in vara anului 1976. Sarbatorim acum, am putea spune, cea de-a 30-a aniversare a vizitei dumneavoastra. Aceasta discutie este de fapt prima discutie publica din Romania la care luati parte dumneavoastra, cancelarul Unificarii Germaniei, unul dintre politicienii europeni de exceptie ai ultimelor decenii. Va multumesc pentru acest interviu.
– HELMUT KOHL: Va multumesc si eu.
“Am fost intotdeauna interesat de Romania”
– EH: In vara anului 1976, domnule doctor Kohl, ati fost impreuna cu sotia dumneavoastra, Hannelore Kohl, in statiunea Neptun, la Marea Neagra, la invitatia lui Nicolae si a Elenei Ceausescu. Nu stiu daca aceasta intalnire a fost un stimulent de a descoperi Roma-nia si de a o cunoaste mai indeaproape.
– HK: Nu, nu a fost un stimulent. Eu am fost intotdeauna interesat de Romania. Istoria Romaniei este o componenta importanta a istoriei europene. A existat o casa regala care avea o stransa legatura cu Germania. Apoi am trait vremurile celui de-al doilea razboi mondial. Aveam, pe vremea aceea, adica la sfarsitul razboiului, 15 ani. Dar am avut multi prieteni care erau soldati, chiar si fratele meu, care a cazut la sfarsit, era soldat. Amintiti-va doar de campania din Rusia cand soldatii germani luptau umar la umar cu soldatii romani, de catastrofa de la Stalingrad. Eu vroiam de atunci sa vin in Romania. Intr-un moment cand nu se prefigura evolutia ulterioara a lui Ceausescu. Era mai degraba o presimtire. De aceea m-am dus cu placere acolo, la Marea Neagra, pentru ca reprezenta o ocazie unica. Am fost acolo intr-o baza de agrement a Guvernului Roman, pe care ati construit-o pentru prietenii vostri comunisti din Europa. Eu, ca si crestin-democrat, nu ma incadram foarte bine in peisaj. Cel mai interesant pentru noi a fost ca in apropiere erau foarte multe hoteluri moderne, pline de turisti est-germani. Hotelul era ocupat la capacitate maxima cu oameni din RDG. Si, desi acest lucru nu era privit cu ochi buni, si fusesem atentionat, eu m-am dus acolo de cateva ori, la ora pranzului. Oamenii au fost in mod evident fascinati pentru ca m-au vazut acolo. De aceea, pentru mine, vizita aceasta a fost foarte importanta.
– EH: Printre oamenii cu care ati avut foarte multe legaturi in viata dumneavoastra politica, dar si privata se numara cel putin doi romani, pentru care Germania reprezenta acasa. Primul este dirijorul Sergiu Celibidache, care, daca va amintiti, v-a insotit la Moscova, in noiembrie 1988, impreuna cu Filarmonica din Munchen.
– HK: A facut-o la invitatia mea. A fost chiar ideea mea.
– EH: Exact. A fost un moment prevestitor al schimbarilor din 1989. Atat dumneavoastra, domnule Kohl, cat si Mihail Gorbaciov amintiti in memoriile dumneavoastra de evenimentul coplesitor alaturi de Filarmonica din Munchen, care a interpretat sub conducerea lui Sergiu Celibidache, in Sala Coloanelor din Kremlin, piese de Beethoven si Musorski.
– HK: Asa este. Stiti, este un lucru de neuitat. Pe de o parte i-am invitat, pentru ca una dintre cele mai cunoscute orchestre filarmonice din Germania, ba chiar cea mai cunoscuta, Filarmonica din Berlin, nu si-a manifestat deloc interesul pentru eveniment. Ei au fost chiar aroganti.
Atunci le-am spus ca nu mai este nevoie de ei. Apoi am vorbit cu Celibidache insusi si el a depus un efort imens, pentru ca nu mai era nici el foarte tanar. A fost un concert de neuitat, cu o reactie incredibila, cu un entuziasm debordand si din partea publicului. A fost un moment marcant.
– EH: Celalalt roman se numeste Matei Hoffmann, nascut la Bucuresti. El a fost ani de zile seful de birou al cancelariei dumneavoastra. Astazi, domnul Hoffmann este ambasador al Republicii Federale Germania, daca nu ma insel. Dupa ce i-ati cunoscut pe Ceausescu, Celibidache si pe Hoffmann v-ati putut da seama ca, din fericire, nu toti romanii sunt la fel.
– HK: Romanii, ca si toate celelalte natii, prezinta o diversitate foarte mare. Exista diferente mari, care caracterizeaza oamenii in viata lor. Acestea tin de mediul in care se formeaza, de dezvoltare, de educatie. Mie romanii insa mi-au fost intotdeauna simpatici. Aceasta este insa o alta chestiune. Romanii erau priviti in istoria moderna, daca includ aici si vremurile de dinaintea primului razboi mondial, ca niste oameni cu pofta de viata, foarte culti. Romania era considerata o tara cu o relatie determinanta cu Franta. In plus, in Germania mai circula si o poveste la acea vreme, si anume ca in Romania traiesc cele mai frumoase femei.
“Sansa nasterii tarzii”
– EH: Valahele… In 1984 vorbeati, in calitate de cancelar, in cadrul unei discutii cu adunarea deputatilor din Kneset, de “Sansa nasterii tarzii”, pentru a caracteriza generatia dumneavoastra. La inceputul acestei saptamani, aici, in Romania, o comisie prezidentiala a condamnat comunismul ca fiind criminal si ilegitim. In memoriile dumneavoastra recomandati sa se traga invataminte din trecutul imtunecat, astfel incat demnitatea si drepturile fundamentale ale omului sa fie protejate ca bunul cel mai de pret si aparate cu fortele proprii ori de cate ori este nevoie. “Acest lucru inseamna pentru mine”, spuneti dumneavoastra, “Sansa nasterii tarzii”.
– HK: Haideti sa pornim de la afirmatia “Sansa nasterii tarzii”. Este o afirmatie foarte importanta, care a fost interpretata de nenumarate ori impotriva mea. Ceea ce pentru mine este de neinteles. Ce anume spune aceasta afirmatie? Am sa raman la exemplul meu: aveam 9 ani in 1939, atunci cand a izbucnit razboiul, si 15 ani atunci cand acesta a luat sfarsit. Deci la finalul razboiului aveam 15 ani. Eram un baietel, un scolar, un copil, daca vreti. Am fost martor la urmarile razboiului. Am trait toate acele realitati crude. Faceam parte din grupurile de scolari care contribuiau la apararea antiaeriana. Afirmatia aceasta sustine ca am fost martor la cele intamplate. Dar nu am putut sa influentez lucrurile. Nu eram un factor de raspundere. Dar am trait acele imtamplari. Pentru mine “Sansa nasterii tarzii” inseamna ca nu poti uita niciodata acele intamplari. Pentru mine inseamna chiar mai mult: inseamna ca cineva din generatia mea, si acest lucru este valabil pentru multi, care in acele vremuri era prea tanar, dar a fost martor la cele intamplate, are obligatia sa transmita mai departe aceste lucruri, generatiei urmatoare, alaturi de o evaluare coerenta. Intr-o epoca a istoriei atat de incercata, precum cea pe care am trait-o in secolul XX si pe care o traim acum la inceputul secolului XXI, greutatea consta in faptul ca a aparut o generatie cu totul noua. Am sa va spun cum stau lucrurile din perspectiva Germaniei. Circa un sfert din cetatenii Europei, ai Uniunii Europene acum, au crescut intr-o perioada marcata de cel de-al treilea Reich, de Hitler si de cel de-al doilea razboi mondial. Dar acum exista inca trei sferturi care nu stiu absolut nimic. Ei stiu cate ceva din carti, daca stiu. Stiu cate ceva din povestirile celor mai in varsta. Dar ei trag foarte repede concluzii. Si acum ajung la subiectul abordat de dumneavoastra. Acesta nu este insa un subiect romanesc. Oamenii sunt fricosi, oamenii se ascund atunci cand izbucneste uraganul. Isi salveaza propria viata fugind. Unii oameni fac lucruri murdare, isi toarna vecinii. Am trait toate aceste lucruri.
S-a intamplat si la noi, in Germania, in ceea ce-i priveste pe evrei. Aceste lucruri trebuie stiute. Nu e elegant, dar pot pune intrebarea. Sincer, cum te-ai fi comportat tu in aceasta situatie? Aceasta intrebare trebuie pusa si tinerilor, celor nascuti ulterior. Cum te-ai fi comportat tu in aceasta situatie? Ai fi fost un erou? Rezistenta impotriva lui Hitler este plina de exemple. Lumea era la inceput foarte incantata. Dupa aceea au constatat ca acest om ne conduce tara catre o catastrofa si au incercat sa se ridice impotriva lui. Pentru aceasta ei au fost spanzurati. Au riscat totul. Cei din generatia urmatoare spun acum ca este foarte bine ca au riscat totul si ca au fost spanzurati. Dar la inceput au avut alta opinie. Poate asa stau lucrurile. Insa concluzia finala au tras-o chiar cei despre care vorbesc acum: au indraznit si pentru asta au fost executati. Sunt intru totul de acord. Pot intelege acest lucru. Consider prezentarea de catre presedintele dumneavoastra, acum in fata Parlamentului, a acestei Carte Albe un act de mare curaj.
“Adevarul ii elibereaza pe oameni”
– EH: O condamnare. Este o condamnare oficiala.
– HK: Mi se pare foarte curajos din partea statului sa recunoasca greselile facute si sa isi ceara scuze pentru acestea. Acest lucru mi se pare demn de tot respectul. Imi este de asemenea clar ca nu genereaza bucurie prin aceasta publicare. Cei vizati spun ca lucrurile au stat cu totul altfel. Este o chestiune dificila. Dar adevarul ii elibereaza pe oameni. Si nu putem propaga minciunile istoriei de-a lungul unei intregi generatii.
– EH: Dupa 17 ani noi inca ne punem intrebarea de ce a trebuit sa moara, numai in Romania, in decembrie 1989 peste o mie de oameni pentru libertatea lor?
– HK: Acest lucru face parte din istorie. Tot ce s-a intamplat atunci cu Gorbaciov si altii a fost posibil doar pentru ca s-a deschis o noua dimensiune a politicii mondiale. Pentru ca s-a inceput dezarmarea. Este exclus ca polonezii sa fi avut o asemenea evolutie daca marele colos sovietic nu ar fi inceput sa se clatine. Dezarmarea. Discutiile cu americanii inca din vremea lui Brejnev au schimbat lumea comunista. Lumea comunista a recunoscut apoi in vremea lui Gorbaciov ca nu poate continua ca pana atunci, ca din punct de vedere economico-financiar este distrusa. Trebuia sa poarte negocieri in vederea dezarmarii. Aveau nevoie de ajutor economic. Trebuia sa le spuna satelitilor Moscovei, Varsovia si Berlinul de Est, ca nu mai pot fi ajutati. Incercati sa va ajutati singuri. Trebuie mentionat ca li s-a permis oamenilor din SED sa discute cu noi, cei din Vest, despre ajutor financiar. Aceste lucruri erau de neconceput cu trei-patru ani in urma. Acest lucru inseamna ca lumea s-a schimbat in mod dramatic. Mie mi se pare extraordinar ca pacea si dorinta de libertate sunt mai puternice decat orice altceva. Bineinteles ca au existat diferente. Ungurii au trait in 1956 o experienta amara si poate de aceea au fost mai circumspecti dupa aceea. Polonezii au avut o situatie speciala. Aici, religia catolica, Biserica Catolica erau adanc intiparite in gandirea oamenilor si constituiau o forta importanta. Polonezii cantau un cantec: “Polonia inca nu este pierduta”. Acesta reprezenta, sa spunem asa, forta lor simbolica ce reflecta aceste realitati. Acum as putea spune ce este valabil in cazul nostru. Nu numai in cazul nostru, insa in mod special la noi. Otto von Bismark a spus o vorba mare: “Cand mantia lui Dumnezeu isi croieste drum prin istorie, trebuie sa sari si sa o prinzi”.
“Ceausescu credea ca este vesnic”
– HK: Acest lucru inseamna ca trebuie sa stim ca exista Dumnezeu si mantia Lui. Trebuie sa le vedem si sa avem curajul sa sarim spre acestea, sa le prindem. Atunci se poate intampla ceva ce nu credeam inainte. Asa au stat lucrurile la noi in Germania si in multe alte tari. Si aici s-a intamplat la fel. Ceausescu credea ca el este vesnic. Dar, stiti, nici un dictator nu a invatat din experientele istoriei. Ministrul sau de Externe i-a spus lui Napoleon I atunci cand se afla la apogeul puterii si toata Europa ii statea la picioare: “Sire”, pentru ca acesta era modul de adresare pentru un rege, “Sire, pe baionete nu se poate dormi!”. El i-a spus imparatului: “Soldatii si tunurile sunt o chestiune. Dar vor asculta acestea mereu de comanda ta? Nu exista forte mai puternice care sa aiba efect?”. In Europa, anii de dupa 1985 au adus o multitudine de astfel de exemple. Stiti, sunt foarte multe lucruri pe care le-am trait. Printre acestea se afla o discutie cu ministrul de Externe polonez de atunci, de la finalul stapanirii. Era un stalinist autentic. Unul ca din carti. El a fost la Bonn atunci, la mine, si l-am intrebat cate ceva despre miscarea de reactiune Solidarnost. Atunci el
mi-a spus cu aroganta unui reprezentant al puterii: “Nu-i nici o problema, domnule cancelar! Puteti sa o uitati”. Atunci i-am povestit despre ce am vazut la televizor. Papa a fost in Cestohova, orasul national sfant din Polonia, unde au venit 1,3 milioane de oameni. 1,3 milioane de oameni! Doua treimi dintre acestia erau femei. Iar eu l-am intrebat: “De unde aduceti atatia ofiteri de politie pentru atat de multi oameni? Nici nu aveti destui.” Iar el mi-a raspuns: “Domnule cancelar, avem totul sub control!”. Apoi eu l-am intrebat: “Domnule ministru, seara, cand se sting luminile si politistul sta intins in pat langa sotia sa, este prezent si ministrul de Interne sau are cu totul alta influenta?”. In acel moment el a intrerupt discutia. S-a simtit jignit. Aceasta reprezinta insa realitatea vietii reflectata in acest exemplu.
– EH: Domnule doctor Kohl, de unde venea atunci extraordinara dumneavoastra convingere, care se regaseste si intr-un vers al imnului national al Romaniei, “Acum ori niciodata!”.
– HK: Da. Si mie imi place foarte mult. Primul lucru necesar intotdeauna de-a lungul istoriei inaintea unor decizii, inaintea unor evolutii majore, este ca noi insine sa credem in acestea. Intelegeti? Pentru mine nu a reprezentat niciodata o problema sa cred ca unificarea Ger-maniei va veni. Nu stiu insa daca majoritatea nu era impotriva la acel moment. Poate au spus: “Asta este, poate se vor ocupa stranepotii nostri de asta”. Ei traiau dupa acest motto. La fel gandeau si multi dintre colegii mei straini din guvernele europene. Cu exceptia lui George Bush si a lui Felipe Gonz'lez, premierul spaniol, care sustinea necon-ditionat unificarea Germaniei.
– EH: Nu cel al Italiei, nu doamna Thatcher.
– HK: Nu, nu.
– EH: Ba, dimpotriva.
– HK: Acestia erau mai degraba impotriva, de la dansa a venit afirmatia “De doua ori v-am invins. Acum iar ati aparut!”, referitor la razboi.
– EH: Da.
– HK: Cu siguranta, asa stau lucrurile. Trebuie sa crezi intr-un lucru. (…)
– EH: Istoricul Arnulf Barig scria la inceputul anilor '90 in Frankfurter Allgemeine Zeitung ca “Germania de azi este o sinteza reusita dintre Reich-ul lui Bismarck si Uniunea Rinului, a lui Adenauer. Domnule cancelar, dumneavoastra sunteti un urmas politic al lui Adenauer…
– HK: Da.
“Hitler nu a picat din cer. El a fost ales”
– EH: … Cat de important a fost faptul ca Germania a ramas si dupa 1990 ancorata in vest?
– HK: Aceasta este o teza istorica pe care eu nu as formula-o astfel. Nu puteti intelege istoria Germaniei daca nu intelegeti perioada lui Bismarck. De asemenea, nu puteti intelege istoria Germaniei daca nu cunoasteti si intelegeti Republica de la Weimar, perioada dintre 1919 si 1933. Apoi am avut perioada nazistilor, dupa aceea am pierdut razboiul in mod dramatic, cu distrugeri de amploare. Apoi un nou inceput. In dreptul acestui nou inceput se afla numele lui Adenauer. Dar nu uitati ca Adenauer nu a picat din cer. Adenauer era deja un om in varsta. Pentru ca lucrurile sa fie clare, in 1917 Adenauer devenea primarul general al orasului Koln. Aceasta era una dintre cele mai importante functii din Germania. Deci, el inca l-a putut primi pe Imparatul Wilhelm in timpul vizitei sale la Koln. Este acelasi Adenauer care mai tarziu ajunge sa lucreze cu inaltii comisari la intemeierea noii Germanii in 1949-1950. Exista o stransa legatura intre aceste doua lucruri. Dar din aceasta imagine lipsesc piesele intermediare. Intelegeti? Dupa perioada Bismarck a existat Republica de la Weimar care a esuat. Au existat idei fantastice, dar au esuat atat din punct de vedere economic, cat si politic, in final. Apoi a existat caderea grea din perioada national-socialismului. Dar nu trebuie sa uitam ca Hitler nu a picat din cer. El a fost ales. Au existat peste noua milioane de membri ai Partidului National-Socialist German al lui Hitler pana in 1945. Au existat o multitudine de factori. Norocul nostru dupa razboi a fost intr-adevar ca in urma acestui impact a rezultat un amestec sanatos. Dar aici a fost in cea mai mare masura meritul americanilor si al aliatilor, care au facut mai mult decat noi insine. Daca evaluam insa situatia Germaniei de astazi… Acum exista o moda de a spune ca nu-l mai aminteste nimeni pe Bismarck. E o prostie. Bineinteles ca nu putem compara unificarea Germaniei din vremea lui Bismarck cu unificarea Germaniei din vremea mea. Prima s-a infaptuit in urma unui razboi greu, soldat cu multi morti, in urma conflictului dintre Germania si Franta, in urma ocuparii Parisului si a multor altor lucruri. Cealalta a fost prima unificare a unei tari europene la care nu s-a tras nici un foc de arma, la care nu a murit nici un om.
“Romanii trebuie sa se regaseasca pe ei insisi”
– EH: Domnule cancelar, in 1990 l-ati avut ca oaspete la Bonn pe prim-ministrul roman de atunci, Petre Roman. Apoi, in 1996, l-ati primit la Bonn pe presedintele de atunci Ion Iliescu, iar in vara anului 1997 pe presedintele Constantinescu. A existat insa impresia ca dumneavoastra priveati Romania postcomunista cu o oarecare rezerva. Cum vedeti astazi evolutia Romaniei?
– HK: Romania nu a picat peste noapte din cer. Romania s-a trezit intr-o dimineata si Ceausescu disparuse; o dictatura de o intensitate incredibila, pe care multi din afara nici nu au cunoscut-o, nici nu au inteles-o astfel. Acum romanii trebuiau sa se regaseasca pe ei insisi. Ei nu aveau o istorie democratica de durata. Trecusera decenii, la fel ca si in Republica Democrata Ger-mana, si trebuiau sa traiasca alaturi de oamenii care erau acolo. Si erau multi apropiati ai regimului trecut. Altii insa nu fusesera apropiati ai regimului. Existau tot felul de dus-manii si animozitati. Iar eu trebuie sa va spun deschis ca am aratat intotdeauna intelegere pentru astfel de lucruri. Stiti, daca ma trezesc in America si ma intalnesc cu o astfel de situatie, atunci pot sa ma uit in Manualul Democratiei si sa spun ce trebuie facut, dar lucrurile nu se petrec ca in carti. Oamenii sunt aici si tara lor la fel. Bucurestiul constituie un exemplu. Pentru o evolutie vie trebuie sa fie vizibile toate aceste curente. Iar daca presedintele dumneavoastra se duce in fata Parlamentului si isi cere scuze, lucru pe care eu il consider demn de tot respectul, dar in acelasi timp enumera, nu doar in linii mari, si toate nedreptatile care s-au comis, atunci ramanem desigur cu un gust amar. Aceasta amareala este insa necesara atunci cand tara se regaseste pe sine, daca doreste sa-si castige stima, respectul de sine.
– EH: Domnule cancelar, imaginea Romaniei privita din spa-tiul german a suferit schimbari decisive in ultimul secol. Cum comentati aceasta evolutie?
– HK: (…) Daca privesc lucrurile din perspectiva actuala, dat fiind faptul ca Romania va intra in cateva zile in Uniunea Europeana si data fiind evolutia Uniunii Europene, cred ca relatiile dintre Romania si Germania se vor dezvolta foarte intens din multe motive. Nu cred ca exista o concurenta intre Franta si Germania in ceea ce priveste Romania. Nu cred acest lucru. Trebuie ca romanii sa decida. Si pentru a lua o decizie trebuie sa stim alaturi de cine se poate face ceva in Europa. Iar romanii sunt oameni destepti, inteligenti. Astfel, ei arunca o privire in jurul lumii. Si oricum am privi lucrurile, numarul unu in Europa este Republica Federala Germania. Cu o populatie de 82 de milioane de locuitori, este tara cea mai populata din Europa. Si desi se afla intr-o perioada de regres economic, este tara cu cea mai puternica economie din Europa. Nu exista contraargumente, nu exista aversiuni care sa fi aparut pur si simplu. Eu am acum 76 de ani. Probabil ca nu voi mai trai sa vad toate evolutiile, dar sunt sigur ca daca se va discuta, sa zicem peste 10-15 ani despre acest subiect, nu se va mai putea discuta asa cum o facem noi doi astazi. Oamenii vor spune ca avem o relatie excelenta. Si in ceea ce priveste circulatia persoanelor in strainatate. Exista multi romani care lucreaza in Germania. Este de ajuns sa va urcati intr-un avion. Veti vedea multi oameni tineri care se duc sa studieze la universitati din Germania. Sunt foarte optimist.
“Romania va avea un loc extraordinar in Europa”
– EH: Domnule cancelar, ce le puteti spune romanilor despre viitorul lor european?
– HK: Deci, trebuie sa va spun ca se vehiculeaza foarte multe prostii. Mi se pune permanent o intrebare, si trebuie sa va spun ca sunt unul dintre cei care vorbesc foarte mult in cadrul universitatilor germane.
Intrebarile care mi se pun cel mai des sunt: “Ce ne ofera, de fapt, UE?”, “La ce ne foloseste?” Raspunsul este unul simplu si este valabil si pentru Romania. “Voi sunteti oameni tineri. Voi reprezentati prima generatie care nu mai trebuie sa plece la razboi. Nu mai exista alte cimitire pentru soldati. Trebuie sa privim de unde venim. Primul razboi mondial, cel de-al doilea razboi mondial; intre Saarbrucken si Paris pana la Verdun exista numai de-a lungul drumului 17 indicatoare catre cimitirele soldatilor germani. Nu mai vrem cimitire pentru soldati. Noi vrem pace. Vrem ca tinerii sa-si gaseasca fericirea. Acest lucru trebuie sa-l spuna cineva. Nu mai trebuie sa pleci la razboi. Si aici in Romania au existat destui morti in cele doua razboaie. In multe familii lucrurile au stat asa. Trebuie sa spunem ca avem noroc ca de 50 de ani este pace in Europa. Si lucrurile vor ramane asa. Asta in primul rand. In al doilea rand, vorbim despre o Europa mare. Este de ajuns sa privim harta ei. Este una dintre cele mai puternice constructii ale lumii. Si ceea ce este cel mai important este faptul ca exista o convietuire in Europa care nu ne distruge identitatea. Mult timp am avut o zicala, inca din anii '50. Si eu o utilizam, dar era falsa. “Noi construim Statele Unite ale Europei.” Apoi am combatut vehement aceasta zicala, pentru ca este neadevarata. Daca spunem “Statele Unite”, prima asociere se face cu Statele Unite ale Americii. Si tocmai acesta nu este cazul Europei. Vedeti, cetateanul care traieste la New York, in Philadelphia este american. Dar romanii, si nemtii, si olandezii, si francezii sunt in primul rand romani si olandezi. Dar ei se afla sub un acoperis. Pentru un roman patria lui este aici, in aceasta tara, in aceste provincii. Identitatea lui. El vorbeste limba, dialectul. Pietrele cu care a crescut, in case, in cimitire, acestea reprezinta patria lui. Cuvantul german “patrie” este un cuvant foarte puternic. Este practic intraductibil. Daca putem privi lucrurile asa, atunci eu raman neamt, dar sunt totodata european. Nu am insa intentia de a-mi schimba identitatea. La Campionatele Mondiale de fotbal, cand intra echipele in teren, nu putem vorbi despre nationalism atunci cand 50.000 sau 100.000 de oameni isi incurajeaza echipa. Acest lucru se intampla si aici, la dumneavoastra, atunci cand se intalnesc doua echipe din orase diferite. Suporterii nu renunta la identitatea lor de romani. Dar unii tin cu Sibiul, iar ceilalti cu Bucurestiul sau orice alt oras. Teama este deci nefondata. Am putea exprima lucrurile si altfel. Cred ca in aceasta Europa unita culorile Romaniei, simbolic vorbind, vor fi mult mai puternice. Va veti prezenta mai clar istoria, veti arata ce stiti sa faceti mai bine. Nu trebuie sa va fie frica. Desigur, lucrurile nu se vor putea face peste noapte. Este vorba de una dintre cele mai uriase schimbari din istorie. Este nevoie de ani de zile, poate chiar de un deceniu in unele domenii. Dar tot revin la tineri. Pentru viata lor lumea este deschisa. Pentru ei nu exista granite. Ei se pot duce la aeroport sau la gara, vor plati in moneda europeana si pot pleca oriunde. Este fantastic faptul ca noi putem vorbi despre asa ceva fara ca cineva sa spuna: “Domnule Kohl, sunteti nebun”, la putin timp de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, pentru ca au trecut doar 50-60 de ani de atunci. Asa stau lucrurile. Atunci cand, in pofida tuturor impotrivirilor, am introdus moneda euro, am fost declarat nebun. Ei au spus ca nu va iesi nimic din asta. Pe vremea aceea aveam dolarul. Dar ce se intampla acum? Avem doua monede mondiale. Avem dolarul si euro. Ba, dimpotriva, acum tot aud ca euro este prea puternic pentru export. “Ar trebui sa fie mai slab.” Nu yenul japonez a devenit cealalta moneda mondiala, ci euro. In doar cativa ani, oamenii aceia tineri pe care i-am intalnit mai devreme se vor duce in alte tari si vor plati in euro. Ei vor trai in Europa pur si simplu, fara a-si face prea multe ganduri despre acest lucru. Va spun ca eu nu mai iau temerile in serios. Imi amintesc de aderarea Spaniei si a Portugaliei. A existat un scandal urias despre faptul ca forta lor de munca va umple piata noastra a muncii pana la refuz. Nimic nu a fost adevarat. Nimic nu s-a intamplat. Romania este o tara harnica. Un sistem idiot i-a furat roadele muncii. Acum aveti o mare sansa. Bineinteles ca este nevoie si de rab-dare. Politica reprezinta insa acum o mare sansa pentru ca demagogii sa-si faca aparitia. Pentru mine lucrurile sunt clare: Romania va avea un loc extraordinar in Europa, un loc simpatic. (…)
– EH: Domnule cancelar, va multumesc mult si va doresc un Craciun fericit!
– HK: Un Craciun fericit va doresc si dumneavoastra si tuturor compatriotilor dumneavoastra! In primul rand, la 1 ianuarie se deschide larg poarta Uniunii Europene pentru Romania. Este un moment fericit atat pentru Romania, cat si pentru Europa, pentru noi toti. Va urez pe acest drum mult noroc si sa va binecuvanteze Dumnezeu!
