Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Interviu cu Vladimir Milov, lider al opoziţiei ruse: Putin se va prăbuși. Dar nu ca Ianukovici, ci ca Erdogan

Laurentiu Mihu Actualizat: 28.10.2015 - 18:25

În 2011, cu un câteva luni înaintea alegerilor parlamentare din Rusia, Radio Europa Liberă îl prezenta pe Vladimir Milov (astăzi în vârstă de 43 de ani) drept „figura proaspătă a opoziţiei ruse“, o opoziţie divizată, dar în primul rând oprimată de aparatul propagandistic şi poliţienesc controlat de Vladimir Putin.

Share

În 2011, cu un câteva luni înaintea alegerilor parlamentare din Rusia, Radio Europa Liberă îl prezenta pe Vladimir Milov (astăzi în vârstă de 43 de ani) drept „figura proaspătă a opoziţiei ruse“, o opoziţie divizată, dar în primul rând oprimată de aparatul propagandistic şi poliţienesc controlat de Vladimir Putin.

Cu doar un an înainte, Milov, Vladimir Ryzhkov, Mihail Kasyanov şi Boris Nemțov (executat la începutul lui 2015 în centrul Moscovei) formaseră o coaliţie cu care să concureze partidul prezidenţial Rusia Unită în legislative.

Nu au avut prea mult succes, după cum recunoaşte Milov însuşi într-un interviu acordat României libere, dar, o spune tot el, vremurile au adus noi oportunităţi, pe care opoziţia, dacă vrea cu adevărat o schimbare, va trebui să le fructifice cu multă răbdare.

Milov, care în timpul Guvernului Mihail Kasyanov a fost ministru adjunct al Energiei, critică dur stilul sovietic al Gazprom şi inadecvarea la realitate a strategiilor girate de Putin şi conducerea gigantului rusesc.

România liberă: În 2012 aţi încercat să unificaţi opoziţia din Rusia. Ce obstacole aţi întâmpinat?

Vladimir Milov: În ultima decadă, opoziţia rusă a suferit de sindromul abţinerii de la implicarea oficială în procesul politic, în alegeri, oamenilor fiindu-le limpede că nu erau corecte. Mi-am spus, însă, că trebuie cel puţin să luăm parte la procesul politic formal întrucât un număr mare de votanţi practic asta îşi doresc. Exista realmente cerere pentru o alternativă politică, erau aşteptate schimbări de natură socială, economică şi am considerat că trebuie să le capitalizăm. În orice caz, eforturile mele de atunci, de a convinge liderii opoziţiei să participe la alegeri, nu au fost prea încununate de succes, însă acum e ceva mai bine. S-a înţeles între timp importanţa participării la alegerile locale, la cele regionale. Din fericire, priorităţile au glisat în această direcţie şi am reuşit să formăm recent o coaliţie largă de diferite formaţiuni de opoziţie, care include şi partidul faimosului blogger anti-corupţie Alexei Navalny, sau formaţiunea fostului prim-ministru, Mihail Kasianov. Am participat împreună în coaliţie la ultimele alegeri regionale, în septembrie, şi planificăm o campanie pentru alegerile legislative federale de anul viitor. Un scrutin care va fi o piatră de hotar importantă, mai ales în contextul în care sprijinul pentru partidul aflat la putere (Rusia Unită, al lui Vladimir Puțin – n.r.) scade, contrar a ceea ce probabil aţi fi văzut în sondajele comandate de Putin. Rusia se confruntă cu o criză economică severă, cea mai rea de la colapsul URSS.

Din cauza sancţiunilor internaţionale?

V.M.: Sancţiunile au jucat un rol foarte important. Este pentru prima oară în ultimii 15 ani când forţele independente, neafiliate lui Putin au o şansă de a fi reprezentate în Parlament. Sigur, nu neapărat într-un număr mare, dar există această oportunitate şi vom fi capabili să mutăm agenda noastră, de pe stradă pe coridoarele Puterii. Acesta este scopul şi cred că ar putea fi atins. Sunt mulţumit că s-a ajuns la o înţelegere mai bună a importanţei de a lua parte la alegeri, iar acesta este principalul lucru pe care ne concentrăm.

Dincolo de tragedia umană în sine, în ce fel a fost afectată opoziţia rusă de uciderea lui Boris Nemțov?

V.M.: Ne-a motivat şi mai mult să lucrăm îndeaproape unii cu alţii pentru că mulţi au realizat că gluma s-a terminat. Situaţia e foarte gravă. În special pe fondul războiului din Ucraina şi al agresiunii ruse de acolo, am înţeles că trebuie făcut ceva pentru ca situaţia să se schimbe, ceea ce ne stimulează foarte mult să lăsăm orgoliile şi să lucrăm împreună.

Cum se raportează oamenii obişnuiţi la intervenţiile militare ale Rusiei peste hotare - Georgia, Ucraina, acum şi Orientul Mijlociu?

V.M.: Dacă este să analizăm chiar şi ceea ce spune propaganda de stat, vom vedea o întreagă naraţiune potrivit căreia trebuie să mergem în cutare sau cutare loc şi să-l cucerim, ceea ce este total absurd. Propaganda lui Putin prezintă totul distorsionat: noi suntem în defensivă, iar ţările învecinate sunt atacate de americani şi de fascişti, că Ucraina este capturată de nu ştiu ce tip de fascişti, şi aşa mai departe. Majoritatea ruşilor obişnuiţi sprijină anumite acţiuni ale guvernului duse dincolo de graniţe, dar în mare măsură pentru că ei cred povestea, pentru că ei cred că ne apărăm împotriva unei agresiuni. În rest, sentimentul acesta imperialist, cum că trebuie să pornim la cucerirea altor state, este total absent în societate. Poate că 5-10% din populaţie simte astfel, dar nu mai mult. De altfel, aş spune că ruşii seamănă mult cu americanii. Pur şi simplu nu le pasă de aşa ceva, politica externă nu figurează în vârful listei lor cu priorităţi cotidiene. În schimb, oamenii sunt preocupaţi de problemele socio-economice. Pe de altă parte, mie, în discuţiile cu oamenii de rând, îmi vine uşor să comut de la discuţiile despre „imperialiştii americani“, aducând vorba de China. Îi întreb pur şi simplu: vreţi să devenim colonia Chinei, căci Putin spre aşa ceva ne îndreaptă? În momentul acela, 98% dintre cei întrebaţi îţi vor spune NU. Sunt mai interesaţi de direcţia în care o ia relaţia cu China decât de America. Când pui problema astfel în dezbaterile publice, ajungi la concluzia că oamenii nu sunt chiar atât de preocupaţi de Vest. China, însă, produce o îngrijorare mult mai adâncă, este acel vecin perceput nu neapărat ca o ameninţare directă, cât ca o entitate pe care oamenii nu o pot înţelege pe deplin, nu o plac. Mesajul pe care opoziţia îl transmite oamenilor este că toate antagonismele de pe zona politicii externe a Rusiei sunt o invenţie a regimului pentru a distrage atenţia de la dezastrul de pe plan intern, de la eşecul politicilor sociale şi economice. Asta trebuie să ţinem pe agendă, să discutăm cu oamenii despre ceea ce se întâmplă de fapt în Rusia. Credeţi-mă, tot mai mulţi oameni doresc să privească spre ceea ce este în ţară.

Dar cum vă diseminaţi mesajele în societate? Aparatul de propagandă ecranează aproape tot ce înseamnă mass-media.

V.M.: Suntem în situaţia asta de ani de zile; prin urmare, în timp ne-am dezvoltat tot felul de abilităţi, de tehnici. Nu e nimic senzaţional, în primul rând că ne adresăm oamenilor în mod direct, candidaţii noştri asta fac şi e binevenit acest tip de interacţiune, pentru că oamenii aşteaptă răspunsuri depsre situaţia socio-economică tot mai grea. Aţi amintit de mass-media de largă circulaţie, ei bine, oamenii au început să îşi piardă încrederea în ea pentru că nu acoperă aspectele cu adevărat importante ale vieţii. La televizor vezi peste tot Ucraina, din perspectiva regimului, iar oamenii sunt suprasaturaţi. Revenind, deci, avem acest contact direct cu oamenii, mai ales când sunt alegeri locale sau regionale, iar interesul cetăţenilor creşte. Avantajul nostru este că oamenii guvernului, candidaţii partidului lui Putin nu prea mai au multe de zis. În schimb, noi avem. Desigur, accesul la mass-media federală rămâne o problemă pentru opoziţie, dar există internet, există şi un număr oarecare de media independente, mai curând la nivel regional.

Cum supravieţuieşte presa independentă în Rusia?

V.M.: Rusia nu este deloc o ţară uniformă, diferenţele sunt uriaşe de la o regiune la alta. Practic, există democraţii locale aşa cum vedeai în anii ‚90, există unele oaze unde nu se falsifică alegeri, unde un număr semnificativ de canale media – TV sau presă scrisă – permit opoziţiei să se exprime. Unele dintre aceste regiuni au trăit experienţa unor rezultate extraordinare la alegeri, unde primari sau guvernatori de la Partidul Rusia Unită au pierdut. Da, se întâmplă asta în Rusia. După cum există acele regiuni unde e foarte dificil să te implici. De exemplu, nu îţi faci campanie în Cecenia, acolo este 100% totalitarism, în Tatarstan este, iarăşi, extrem de dificil. Dar oraşe precum Ekaterinburg, Novosibirsk sau Irkuțk - unde recent guvernatorul din Partidul Rusia Unită a pierdut în faţa opoziţiei de acolo – arată că poate fi surmontată blocada mediatică. Este extrem de dificil, dar ne-am însuşit în ultimii ani tehnici prin care să ajungem direct la oameni. Şi funcţionează.

Care este principala problemă economică pusă de sancţiunile europene şi americane?

V.M.: Faptul că băncile şi companiile ruseşti au acumulat datorii uriaşe, vârful ajungând în 2014 la aproape de 700 miliarde dolari, ceva fără precedent. De asemenea, aceste datorii urcă foarte repede, de altfel, aşa a fost alimentată creşterea în ultimii ani. Am împrumutat o grămadă de bani din Vest, dar nu a făcut-o statul, direct, ci companiile şi băncile controlate de stat. Prin urmare, după introducerea sancţiunilor, în iulie 2014, Rusia s-a văzut prinsă într-o blocadă internaţională pe creditare. Şi nu e vorba numai de faptul că au fost vizate companiile ruseşti de pe lista neagră, ci şi că aceşti creditori au reconsiderat poziţia faţă de riscul politic al Rusiei. Nu ştii niciodată pe cine va invada Rusia mâine, iar acele companii care azi nu sunt pe lista de sancţiuni poate că vor fi mâine.

De reţinut, aşadar, este că faptul Rusia nu mai poate împrumuta bani din Vest, iar în acelaşi timp companiile şi băncile sunt obligate să facă plăţi, pentru că o bună parte a împrumuturilor au fost pe termen scurt. A fost creată o presiune fără precedent pe rublă, companiile ruseşti având nevoie de tot mai mulţi bani pentru a plăti datorii vechi, iar rubla a intrat în colaps. Practic, valoarea euro sau a dolarului pe piaţa rusească s-a dublat în ultimul an. Oamenii de rând au fost loviţi de acest lanţ de efecte pentru că veniturile lor sunt în ruble, apoi au crescut dramatic preţurile la mărfurile de import. Ce se întâmplă acum nu s-a văzut în ultimii 20 de ani, deci sancţiunile au jucat un rol puternic.

Cât timp îşi mai permit oamenii obişnuiţi acest efort? Pentru că, în final, totul cade pe umerii lor.

V.M.: Trebuie să înţelegeţi că avem de-a face cu un guvern care recurge la tactici bine alese, un guvern care încă mai deţine unele instrumente capabile să-i asigure supravieţuirea: rezervele valutare, aparatul de propagandă, aparatul de represiune folosit împotriva nemulţumiţilor. De exemplu,
v-am spus şi la începutul discuţiei, una dintre metodele preferate ţine de sădirea în mintea oamenilor a ideii că suntem atacaţi şi că toată lumea trebuie să sufere o vreme ca să ne putem apăra. În plus, Putin este un supravieţuitor, este expert la asta. Deci nu cred că este corect să punem problema din perspectiva aceasta – cât timp va mai suporta poporul. Cred, însă, că trebuie să-i complicăm lui Putin viaţa cât mai mult şi pas cu pas. Să folosim toate ferestrele de oportunitate care ni se ivesc - alegeri locale, regionale, parlamentare şi toate ocaziile mai mici care apar între aceste cicluri electorale. Totul, pentru a-i submina poziţia. Atunci când se discută despre ratele mari de aprobare a măsurilor lui Putin în rândul populaţiei, se omite faptul că un număr însemnat de oameni nu-l percep ca relevant pentru traiul lor cotidian. Mai degrabă îi percep astfel pe guvernatori, pe primari, care sunt tot mai impopulari. Deci, dacă iei în considerare aceste nuanţe, nu ai cum să nu observi că multe elemente ce ţin de Sistem nu sunt nici pe departe atât de populare, iar unele chiar înregistrează rate mari de dezaprobare. Nu ai cum să nu observi o slăbire a poziţiilor guvernatorilor şi primarilor, iar din acest punct de vedere Partidul Rusia Unită a devenit o ţintă confortabilă pentru noi. Oamenii sunt tot mai sătui de acest „brand“ care domină totul de un deceniu. Încă o dată, trebuie să folosim orice oportunitate pentru a-l decupla pe Putin de restul sistemului său. Dar schimbările vin pas cu pas şi nu e cazul să aşteptăm câţiva ani ca să se prăbuşească dintr-o dată, pentru că nu va fi aşa. Mai degrabă sistemul va deveni cu timpul tot mai puţin competitiv, tot mai puţin agresiv, iar asta cu fructificarea fiecărui mic eveniment care poate duce la subminarea poziţiei lui Putin. Per ansamblu, e posibil ca Putin să rămână un jucător dominant încă mult timp, dar va trebui să înceapă să facă concesii. Şi aş zice că asta se va întâmpla destul de repede. La anul vor fi alegeri parlamentare, iar dacă privim la ce se întâmplă în Turcia, unde Erdogan a pierdut majoritatea pentru prima dată în mulţi ani, fiind pus acum într-o situaţie dificilă, aş conchide că pentru Rusia valabil va fi nu scenariul ucrainean, acela în care totul se prăbuşeşte peste noapte şi apare o conducere total nouă şi diferită, ci mai degrabă cel turcesc. Cu un partid dominant care se vede nevoit să negocieze şi să se angajeze în discuţii cu forţe pe care anterior le ignorase total. Iar pe acest fond sistemul începe să devină mai deschis, mai puţin agresiv, mai orientat spre progres. Noi asta încercăm să facem.

Dincolo de efectele lor pe plan intern, au avut sancţiunile reverberaţii şi în politica externă a Kremlinului?

V.M.: Absolut. Cred că tocmai din acest motiv Putin a dat înapoi de la o agresiune militară directă în Ucraina, sancţiunile l-au oprit să meargă încă şi mai departe acolo. Nu a crezut că Vestul va lovi direct marile corporaţii ruseşti şi sectorul bancar, cred că s-a gândit mai mult la un scenariu de tipul Belarus – nişte oficiali care au interdicţie de intrare în unele ţări vestice, nişte conturi blocate o perioadă şi cam atât. În ultimul an s-a născut şi speranţa că ne putem îndrepta spre chinezi, dar chinezii nu ne pot da nimic, pentru că sistemul lor financiar este mic, comparativ cu cel vestic, şi nu a fost proiectat să ofere sprijin extern, ci doar pentru piaţa proprie. China nu a oferit nimic Rusiei, în termeni de împrumut. Sancţiunile s-au dovedit foarte eficiente, iar cei care spun altfel îi pun pe oameni pe o pistă greşită.

Credeţi că preţul actual al petrolului va influenţa politica lui Putin?

V.M.: Da, absolut. Chiar şi atunci când preţul barilului depăşea 100 de dolari noi tot aveam probleme majore în a echilibra bugetul şi a găsi surse de finanţare pentru apetitul guvernului, iar acum cu atât mai mult. Pentru la anul se aşteaptă deficite bugetare mari şi cheltuirea unor sume considerabile pentru finanţarea lor, în plus, preţul scăzut la petrol ar putea rămâne aşa multă vreme, deci Putin va avea dificultăţi în a găsi resurse pentru toate planurile sale. În final, chiar şi unealta de supravieţuire ultimă, anume rezervele Băncii Centrale, va dispărea. Toate acestea vor influenţa evoluţiile sociale, politice şi economice.

Pe de o parte, dacă sancţiunile persistă, iar preţul petrolului rămâne la un nivel redus, posibilităţile Rusiei de a investi în modernizarea infrastructurii energetice se vor diminua constant. Pe de altă parte, în ultimii 15 ani Moscova nu a părut să fie preocupată de dezvoltarea unor alternative la modelul de exploatare a resurselor, moştenit de la URSS. Ce credeţi că va urma?

V.M.: Va urma o perioadă foarte dificilă pentru sistemul energetic patronat de Putin. Eu m-am certat cu aceşti oameni atâţia ani, chiar de acum 15 ani, când lucram în guvern (ca ministru adjunct al Energiei în Cabinetul Kasyanov – n.r.), avertizându-i că trebuie să ne pregătim pentru o piaţă energetică globală mult mai competitivă. La mijlocul anilor 2000, gândirea oficială era total diferită, puteai auzi voci oficiale, precum Alexei Miller, şeful Gazprom, sau alţii, spunând că dependenţa restului lumii faţă de o mână de ţări bogate în petrol ca Rusia sau Venezuela va creşte, că deficitul pe piaţă va creşte, că preţurile vor atinge vârfuri de 150-200 de dolari barilul. Da, Miller a fost în stare să emită asemenea prognoze – 200 de dolari barilul. Aceşti oameni au probleme mari în a înţelege cât de mult s-a schimbat piaţa energetică în aceşti ani. În declaraţii relativ recente îi puteai auzi spunând că preţurile vor reveni, că petrolul şi gazele de şist sunt o bulă. E o prostie, dar aşa gândesc ei. Până în iulie anul acesta, timp de aproape 20 de ani, economistul-şef al Gazprom a fost o femeie în vârstă care pe vremea URSS a ocupat funcţia de şef adjunct al comitetului de reglementare a preţurilor. Ea a fost ideologul care apăra ideea contractelor fixe pe 20-30 de ani etc. Când Medvedev a fost nominalizat preşedinte, în 2009, femeia aceasta a fost cea care a pus în circulaţie documentul intitulat Abordarea Rusiei în ceea ce priveşte Principiile Internaţionale asupra Cooperării Energetice, care vorbea despre predictibilitatea cererii şi obligarea ţărilor consumatoare să garanteze achiziţionarea unor anumite volume de gaz. Este o gândire care ne întoarce în epoca sovietică, aceşti oameni nu înţeleg cum funcţionează lumea.

Energia fost un instrument politic, o unealtă de şantaj pentru politica externă a lui Putin. Deci, într-un fel, se poate spune că abordarea avea sensul ei...

V.M.: A dus la un cu totul alt rezultat. În acest moment, Gazprom produce cu 20% mai puţin gaz decât în 1999. Cei 15 ani de putinism au dus la acest declin, pe fondul prăbuşirii politicilor oficiale de marketing, al inadecvării politicilor în materie de preţuri pe pieţele din Europa, Comunitatea Statelor Independente (CSI). Iar pe plan intern, scăderea cererii se accentuează. Iată, deci, efectul dorinţei de a folosi gazul ca instrument geopolitic, ca unealtă de presiune împotriva unor state. Anumite ţări care înainte cumpărau gaz de la noi acum încetează să o mai facă, inclusiv România, dar şi Belgia, Croaţia. Toţi marii consumatori, cu excepţia Turciei, au redus dramatic volumele pe care le contractau de la Gazprom. Am pierdut aproape complet piaţa CSI, nu mai vindem volume importante statelor ex-sovietice şi nu cred că această tendinţă se va mai inversa. Într-adevăr, pentru o vreme infrastructura de interconectare cu Rusia a fost puternică, Rusia a încercat să obţină diverse avantaje pe termen scurt de pe urma utilizării gazului pe post de levier geopolitic, dar în cele din urmă rezultatele au fost cu totul altele. Şi nu se mai poate folosi de gaz în asemenea scopuri. Ultima regiune dependentă de gazul rusesc, Europa de Est, discută în prezent mai multe proiecte care să stimuleze competiţia: reţele de tranzit, terminale de gaz lichefiat, exploatarea rezervelor din Marea Neagră şi Marea Mediterană. Măcar o parte dintre aceste proiecte dacă ar ajunge să fie implementate, ar fi catastrofal pentru Gazprom.

Vă simţiţi în siguranţă în Rusia?

V.M.: Nu, dar astea sunt regulile jocului. Nu te poţi simţi în siguranţă nici măcar dacă te numeri printre loialii regimului. Chiar în perioada asta face vâlvă cazul primarului adjunct al unei localităţi din regiunea Moscova (Krasnogorsk – n.r.), împuşcat mortal, chiar la el în birou, de către un antreprenor. Iar acesta din urmă nu a fost plasat în arest timp de câteva zile. Mai mult, aceşti tipi sunt şi membri ai Partidului Rusia Unită, aflat la putere. Deci nu te poţi simţi în siguranţă nici măcar dacă nu eşti membru al opoziţiei. Cred, însă, că aceia cărora le-a fost teamă au plecat deja, iar cei care au rămas în Rusia sunt hotărâţi să facă ceva în sensul de a aduce o schimbare.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...