Interviu cu Cristian Diaconescu: Raptul dintre România și Republica Moldova trebuie să fie reversibil

Sabina Fati Actualizat: 28.03.2016 - 23:07

În ce privește unirea României cu Republica Moldova, fostul diplomat argumentează că nu e îndeplinită principala condiție: ca cele două popoare să-și dorească reunificarea. Lucrurile ar trebui reparate, precizează Cristian Diaconescu, fiindcă “destinul a fost rupt printr-un act politic ilegal și condamnat de toate părțile implicate”. “Este evident că din punct de vedere moral și din punct de vedere juridic, rămâne de văzut dacă și din punct de vedere politic, un astfel de rapt trebuie să fie reversibil”.

Share

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu explică de ce regiunii Sud-Estice, unde e încadrată România, nu i se dă o importanță egală cu cea din Nord, unde se află Polonia și statele baltice: “ești atât de important pe cât reușești să te prezenți”. Diaconescu observă că “lipsește acea voce categorică din Sud-Est care nu doar să genereze atenție în ce privește riscurile de securitate, dar să și propună proiecte”, fiindcă situația din zona Kaliningrad-ului nu e mai periculoasă decât cea din Sud unde se află Crimeea, iar proiecțile de securitate ar trebuie să fie “în oglindă”. În ce privește unirea României cu Republica Moldova, fostul diplomat argumentează că nu e îndeplinită principala condiție: ca cele două popoare să-și dorească reunificarea. Lucrurile ar trebui reparate, precizează Cristian Diaconescu, fiindcă “destinul a fost rupt printr-un act politic ilegal și condamnat de toate părțile implicate”. “Este evident că din punct de vedere moral și din punct de vedere juridic, rămâne de văzut dacă și din punct de vedere politic, un astfel de rapt trebuie să fie reversibil”.

Ambasadorul american la București Hans Klemm a spus acum o lună că SUA “sunt ferm angajate să respecte Articolul 5 al Tratatului de la Washington”  (un atac împotriva unui aliat  va fi considerat un atac împotriva tuturor) și că acest lucru trebuie să-l știe atât aliații, cât și potențialii inamici ai SUA. Există cu adevărat un pericol în această perioadă?

 C.D.: Federația Rusă prin încălcarea dreptului internațional a generat o situație de criză, atât în Vestul Ucrainei, cât și prin alipirea Crimeei, gest care nu a fost recunoscut de comunitatea internațională, atitudine care a fost sancționat în Adunarea Generală a ONU și care a generat instituiea de sancțiuni economice la adresa Moscovei. Pe baza acestor categorii de reacții putem trage concluzia că există o stare de pericol la frontiera NATO și această stare de impredictibilitate trebuia să primească un răspuns din partea Alianței. Există două decizii luate la cel mai înalt nivel prin care statele NATO să-și exprime solidaritatea mai ales pe flancul Sud-Estic al Alianței. La nivelul evaluărilor riscurilor și amenințărilor din această zonă situația e îngrijorătoare.

Adică ar exista posibilitatea ca Rusia să devină agresivă, fiindcă doar Rusia ar putea fi acel eventual inamic la care s-ar referit în subtext ambasadorul american?

 C.D.: Calculul politic nu ne duce la o astfel de concluzie. Pe de altă parte gesturile impredictibile prin care s-a indus o stare de insecuritate în ce privește Ucraina și raportul  forțe stabilit prin intervenția în Siria au generat o stare de alertă la nivelul NATO. Dacă ar fi să luăm atitudinea SUA care și-a mărit de trei ori nivelul alocărilor bugetare în ceea ce privește desfășurarea forțelor armate convenționale în regiunea de Sud-Est a NATO, ne putem imagina că inclusiv în evaluările americane riscurile politico-militare în zonă au sporit într-o proporție corespunzătoare tot de trei ori. Toate aceste semnale ridică nivelul de îngrijorare, dar nu cred că se pune problema unei amenințări directe.

Ce intrese are Rusia în România?

C.D.: Putem discuta în acest caz despre poziționarea României în NATO, începând de la scutul antirachetă, proiect criticat vehement de Moscova, până la o anumită apropiere față de SUA, subliniată negativ în cercurile moscovite, România nu este percepută în Federația Rusă ca fiind un prieten.

Poate deveni?

 C.D.: Logica de a păstra canalele de comunicare cu Moscova deschise este pozitivă și este corectă. Problema e dacă putem păstra o agendă comună București-Moscova în ceea ce privește temele de interes. Federația Rusă prin diverși purtători de mesaje a transmis o serie de mesaje amenințătoare, fapt fără precedent în ce privește realțiile acestei țări cu statele din UE, dar pe de altă parte există o serie de subiecte, care dacă ar fi abordate bilateral, situația ar deveni mult mai clară și chiar unele preocupări pe care le are Moscova ar putea fi rezolvate. Practic, pe marile teme care privesc regiunea în care ne aflăm, cum ar fi Marea Neagră, Ucraina, Republica Moldova, lipsește dialogul bilateral. Nu știu în ce măsură există disponibilitatea de a rezolva pe baze reciproce problemele bilaterale, fără ca acest dialog bilateral la un nivel corespunzător să fie dezvoltat. În al treilea rând, din punctul de vedere al relațiilor diplomatice statele membre NATO și ale UE au instaurat un regim de sancțiuni împotriva Rusiei. Până la restabilirea situației, România trebuie să respecte ce a convenit împreună cu partenerii săi din NATO și UE, adică păstrarea dialogului la un nivel minim.

Rusia a anunțat că va cheltui cu flota ei de la Marea Neagră 2,4 miliarde de euro. La ce folosesc Moscovei aceste cheltuieli?

 C.D.: Evident la modernizarea flotei

În ce scop?

 C.D.: Mi-aș dori ca vocea României în ce privește bazinul Mării Negre să fie mult mai fermă, mai categorică, iar această zonă să fie prezentată incisiv, ca o zonă complexă a Flancului Estic. Pentru că în Nord, Polonia și Statele Balticie aduc sistematic în fața NATO amenințările și riscurile considerate foarte serioase. În zona de Sud au apărut riscurile generate de criza refugiaților. La un moment dat va exista o reacție NATO privitoare la întărirea și diseminarea preocupărilor de securitate pe acea zonă. Bazinului Mării Negre nu I se dă suficientă atenție. În fond, prin alipirea Crimeei, Federația Rusă s-a aproiat mult de frontierele NATO. Există apoi, o tensiune serioasă între Rusia și Turcia, care se va reflecta și în jocul de interese de la Marea Neagră. Să nu uităm că Marea Neagră desparte Europa de Orientul Mijlociu unde dezvoltările sunt foarte dramatice. România are interesul ca deciziile care se iau la summitul NATO de la Varșovia să aducă Marea Neagră în atenția decidenților Alianței.

Ați spus mai devreme că Occidentul a pus accentul mai mult pe Nordul Europei, acolo unde se află Polonia și statele baltice, mai cu seamă după criza din Ucraina. Estul e mai puțin vulnerabil sau mai puțin important?

 C.D.: Cred că lipsește acea voce categorică din Sud-Est care nu doar să genereze atenție în ce privește riscurile de securitate, dar să și propună proiecte. Nu văd de ce situația din zona Kaliningrad-ului ar fi mai periculoasă decât cea din Sud unde se află Crimeea. Proiecțile de securitate ar trebuie să fie “în oglindă”, deci similare, dar atât statele blatice, cât și Polonia sunt mult mai active atât în ceea ce privește exprimarea riscurilor de securitate, cât și în propunerea unor soluții. Polonia intenționează de altfel să obțină la summit-ul din vară de la Varșovia să obțină chiar o prezență permanentă a trupelor NATO pe teritoriul său. Nu știu dacă reuși, mai ales că e complicat și din persoectiva Acordului NATO-Rusia, dar face parte din așteptările pe care aceste țări din zonele de graniță ale Alianței le au. Când a început criza Crimeei, vicepreședintele american Biden a vizitat această regiune, dar nu a venit și în România

Deci Estul rămâne mai puțin important, chiar dacă e mai vulnerabil?

 C.D.: Ești atât de important pe cât reușești să te prezenți. Ești atât de semnificativ  pe cât reușești să ieși în evidență, să aduci tema țării tale în centrul dezbaterii. Dacă aștepți ca marile puteri să reacționeze primele în legătură cu o anumită categorie de riscuri, s-ar putea să aștepți de pomană.

Recent într-un interviu pentru România liberă, ambasadorul rus la București, Oleg Malghinov a sugerat că Moscova e încă interesată de Europa de Est. Ce se poate schimba în echilibrul de securitate al Europei prin revenirea Rusiei ca mare putere?

 C.D.: Pe termen scurt și mediu, între interesele din regiune ar putea exista un raport de echilibru în condițiile în care statele NATO și UE, în special cele de graniță,  vor înțelege că față de preocupările lor regionale ar trebui să aibă poziții comune. Este evident că aceste state lucrează în mod individual cu Federația Rusă și nu înțeleg utilitatea unor proiecte comune care pot fi discutate inclusiv cu Moscova. De aceea apar diferențe de atitudine și de poziționare, care nu fac bine UE și care pot duce la disoluție. Evident că UE a învățat o lecție cu care nu era obișnuită. Până acum în privința problemelor de securitate s-a creat o dependență față de vecini. UE considera până recent că e suficientă coerența internă și umbrela SUA. Acum lucrurile s-au schimbat și deschiderea spre negociere e absolut necesară.  Și Federația Rusă trebuie să înțeleagă că nu-și poate atinge obiectivele doar prin gesturi brutale și ingerințe. Până și Federația Rusă trebuie să înțeleagă că pe anumite zone e nevoie de compromis și de predictibilitate, fiindcă impredictibilitatea crează suspiciune, iar suspiciunea blochează negocierile.

Recent ministrul Apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru a propus din nou înlocuirea trupelor rusești din Transnistria cu o misiune ONU. Vedeți posibil acest deziderat?

 C.D.: Nu e posibil, pentru că desfășurarea forțelor ONU poate fi făcută ori prin Hotărârea Adunării General ori prin rezoluția Consiliului de Securitate. Ne putem imagine că în Consiliu, Rusia va pune veto, deci o bază legală de acțiune nu poate fi obținută prea ușor. Nu vor fi acceptate acolo niciodată forțe ale NATO, e exemplu, pentru menținerea păcii. Cele trei state performante în Parteneriatul Estic, Ucraina, Moldova, Georgia, au în acest moment pe teritoriile lor conflicte înghețate, ceea ce crează o dificultate enormă pentru parcursul lor european.

Câți ani credeți că i-ar trebui Moldovei pentru a ajunge în UE?

 C.D.: E foarte dificil de spus. Depinde de voința clasei politice din Moldova, dar și despre contextul european. Totul începe, însă, cu ceea ce se întâmplă la Chișinău.

României i-au trebui 10 ani, după ce a început negocierile de aderare.

C.D.: Da, dar a păstrat un ritm consecvent. Proiectul integrării a fost susținut de toată clasa politică de la București și a avut în spate un suport enorm din partea populației, care i-a obligat pe politicieni să meargă în această direcție. Cu Republica Moldova e mai complicat și m-a deranjat că l-am auzit pe șeful Comisiei Europene, Jean Claude Junker care a spus că ucraina nu va putea intra în UE mai devreme de 25 de ani. E un mesaj de demotivare pe care nu-l înțeleg.

Și mai e ceva: Olanda organizează un referendum pe tema Acordului de asociere UE-Ucraina. E o inițiativă în favoarea Rusiei?

C.D.: Evident, Olanda dă senzația că încearcă să găsească un argument public pentru a transmite Kievului că nu trebuie să se mai gândească la integrarea europeană. Nu e normal. E un mesaj cinic și neacceptabil, cu toată deferența pentru culegii olandezi. Astfel de politici, mai devreme sau mai târziu se vor plăti.

Fostul președinte Traian Băsescu spunea că reunificarea României și Republica Moldova este următorul obiectiv major al țării. În ce condiții ar putea avea loc o discuție despre reunificare?

 C.D.: Sub condiția voinței preliminare a celor două popoare. Dacă cele două națiuni consideră că poate fi pus în operă acest obiectiv final, atunci lucrurile pot deveni fezabile. Destinul a fost rupt printr-un act politic ilegal și condamnat de toate părțile implicate. Este evident că și din punct de vedere moral și din punct de vedere juridic, rămâne de văzut dacă și din punct de vedere politic, un astfel de rapt trebuie să fie reversibil. Pe de altă parte, un astfel de proiect nu poate fi avut în vedere în absența voinței clare a majorității populației din ambele țări.

Aveți o perspectivă? Acum câțiva ani, Traian Băsescu spunea într-un interviu pentru România liberă că în 25 ar putea avea loc reunificarea.

C.D.: Se poate întâmpla mult mai repede decât ne-am imagina, se poate întâmpla într-un anumit orizont de timp sau e posibil să nu se întâmple niciodată.

Analistul american, Robert D.Kaplan explica recent că o eventuală unire România-Republica Moldova ar fi un “casus beli” pentru Rusia, deci un motiv de război

C.D.: Azi când vorbim, o astfel de situație ar fi privită cu circumspecție la Moscova, dar deocamdată nu avem premizele esențiale. Dacă aceste premise ar exista, ne-am putea da seama ce opoziții există, ce siutații trebuie depășite etc.

A fost vreodată pe agenda insituțiilor din România acest proiect de unificare?

C.D.: Nu.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...