Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

INTERVIU. Șeful Comandamentului Medical Regional Europa: Fecioara Maria mi-a spus că trebuie să ajut copiii

Petrica Rachita Actualizat: 03.07.2016 - 20:34
Petrica Rachita

Un înalt oficial NATO a ajuns acum șaisprezece ani în Republica Moldova și, impresionat de situația copiilor orfani de acolo, a decis că trebuie să facă ceva concret să îi ajute.

Share

Un înalt oficial NATO a ajuns acum șaisprezece ani în Republica Moldova și, impresionat de situația copiilor orfani de acolo, a decis că trebuie să facă ceva concret să îi ajute.

Mai mult de trei mii de copii be­ne­ficiază anual de sprijinul fundației pe care generalul american Norvell Coots a înființat-o la Chișinău. Între timp, militarul s-a botezat în ritul creștin ortodox, a pus nume moldovenești copiilor săi și a început să trăiască „moldovenește“. Aflat acum la baza NATO din Germania, a povestit, într-un interviu exclusiv pentru „România liberă“, cum a pus la punct Project Moldova.

Cum aţi ajuns în Republica Moldova?

Norvell Coots: În 1999, eram șeful Corpului Medical al Nato din Europa și aveam cu Republi­ca Moldova, la acel moment, un Parteneriat pentru Pace. Am ajuns astfel acolo cu o campanie de imunizare. În timpul acesteia m-au impresionat foarte mult copiii abandonați și am decis că trebuie să fac ceva pentru a-i ajuta. Am văzut atunci mai mult de unsprezece mii de copii din șase orfelinate pe tot teritoriul Repu­blicii Moldova și am decis că ei trebuie ajutați să ducă o viaţă mai bună.

Ce v-a indus concret acest sentiment?

N.C.: Am văzut orfelinate care funcționau după sistemul Uniunii Sovietice, modelul rusesc, orfelinate mari fără electricitate, fără apă curentă; practic, doar un loc unde să stea peste noapte. Deși copiii aveau mâncare şi educație, ei aveau nevoie în aceeaşi măsură de îngrijire, afecţiune și alte lucruri elementare pentru a trăi mai bine. Dorința de a ajuta acei copii să devină adulţi responsabili şi să trăiască o viaţă normală a apărut instant în 1999, dar acțiunea de caritate efectivă a început un an mai târziu, în anul 2000.

Cum a fost începutul și care au fost pașii pe care i-ați făcut?

N.C.: Am început în primul rând să creăm o alternativă în ceea ce privește petrecerea timpului liber pentru acei copii. Să nu mai stea pe stradă și din „băieți răi și fete rele“ să participe la work-shopuri, să învețe tâmplărie, ţesutul covoarelor, croitorie sau diferite activități care îi pot ghida mai târziu în viață. În cadrul proiectului inițial erau incluși peste trei mii de copii în fiecare an. Ei urmau școli tehnice, de asistente sau chiar facultăți, în funcție de cum se adaptau. În ultimii șaisprezece ani, numărul de copii a scăzut, nu datorită dezvoltării economice și asistenței sociale a statului, ci din cauza depopulării Republicii Moldova ca urmare a exodului masiv către Occident și ca urmare a scăderii natalității.Toți cei care au trecut prin program au obținut o certificare a meseriilor pe care le-au învățat, unii au emigrat, alții s-au întors în satele lor și au dezvoltat mici afaceri.

În toți acești șaisprezece ani, ați fost sprijiniți și de autoritățile din Republica Moldova?

N.C.: Noi am recunoscut încă de la început faptul că trebuie să câștigăm încrederea autorităților de la Chișinău pentru a avea succes în ceea ce privește ajutorarea acestor orfani și pentru a ne oferi suportul lor în ceea ce privește integrarea copiilor în cadrul școlilor gimnaziale și am avut noroc că am colaborat cu un ministru secretar de stat de la Ministerul Educației, Dani Anatol, care a rămas tot timpul în guvern, indiferent de culoarea politică a guvernului, fie comunistă sau de dreapta. Am avut tot timpul suportul lui și așa am reușit să punem bazele programelor de reintegrare. Inițial, eu mergeam de două ori pe an în Moldova, stăteam câte două săptămâni și avem un coordonator local care este în permanență, doctorul Angela Curtian. În curând mă voi retrage din activitatea de militar și proiectul va continua poate chiar mai intensiv până acum. Ne-au trebuit cinci ani pentru certificarea acestui proiect, alți cinci pentru recertificare și acum ne gândim la pașii următori. Este clar faptul că Moldova are o influență românească în ceea ce privește transformarea sistemului de asis­tență socială. Și noi trebuie să regândim proiectul în funcție de aceste schimbări. Marile orfeli­na­te devin mai mici, de genul „Casa mea“, după modelul românesc, prin care copiii se integrează mult mai ușor în societate dacă este ținut în mediul normal, nu închis în instituții.

Cum reușiți să susțineți finan­ciar proiectul?

N.C.: Din donații mici ale americanilor, pentru că pe lângă copiii avem acolo douăzeci și șase de persoane care depind de noi. Nu este un proiect foarte scump, avem și sprijinul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Sunt situații în care punem efectiv bani din buzunar.

V-ați confruntat cu problema traficului de persoane, a sclaviei sexuale în toți acești ani în care ați lucrat în Moldova?

N.C.: Știu că există o adevărată industrie acolo, prin care mafia exploatează prin prostituție tinerele care ajung la Moscova, în Turcia sau în alte oraşe şi țări din Europa. Noi am încercat prin această reorientare a copiilor să le deschidem o altă cale, un alt viitor, să îi protejăm. Poate că au existat persoane care nu au reușit, dar majoritatea celor care au trecut prin programul nostru sunt bine acum.

Ce sentiment v-a creat această experiență în Moldova?

N.C.: Pot spune că multe lucruri s-au schimbat o dată cu curgerea acestui proiect. Am devenit creștin ortodox, copiii mei poartă nume moldovenești, Maximilian și Cătălina. Am devenit ortodox pen­­tru a ajuta proiectul, atunci când am mers a doua oară în Moldova , am vizi­tat o mănăstire veche în zona Orhei și atunci am auzit-o pe Fecioara Maria vorbindu-mi și spunându-mi că trebuie să ajut copiii aceia pe care îi vă­zusem. Deja trăiesc și simt moldovenește, sunt membru al societății și împreună cu Biserica Ortodoxă de acolo şi Mitro­po­litul Vladimir, vrem să dezvoltăm multe proiecte. Sunt creștin ortodox moldovean, și deși am fost botezat în ritul rusesc, simt că sunt ortodox român și rus în același timp. Serbez, de exemplu, în familie Paştele şi Crăciunul de două ori, și după ritul românesc, pentru că soția mea este catolică, și după cel rusesc.

Cum vi s-a părut evoluția Republicii Moldova în acești 16 ani?

N.C.: Vorbim despre două culturi diferite, cea română și cea rusă, având în vedere că Moldova a fost un stat sovietic timp de mulți ani. Inițial, am citit într-un ghid că îți trebuie ceva atenții ca să poți obține anumite lucruri, atenții mici constând în țigări și vodcă. Am întâmpinat și refuzul acestor atenții din partea unor oameni care mi-au spus că acest obicei este unul românesc, nu rusesc. Este foarte greu din punct de vedere politic pentru Republica Moldova, având în vedere că interesele Rusiei sunt mari în această țară, la Chișinău fiind cea mai mare ambasa­dă rusă din lume, deși vorbim de o țară mică. În Moldova am observat că există un real progres în ceea ce privește lupta împotriva co­rup­ți­ei. Ar putea deveni membru al NATO sau poate nu, în funcție de cum va evolua situația.

Ați simțit o apropiere a Republicii Moldova de România în ultima perioadă?

N.C.: Am simțit acolo că populatia este împărțită. Cam o treime din populație militează pentru o reunificare a Moldovei cu România, o treime este nostalgică după URSS și ar vrea un parteneriat strategic cu Rusia, și mai există și cealaltă treime căreia nu îi pasă de nimic. În urmă cu zece ani am simțit că era un puternic curent unionist, cu manifestații de stradă pro-România dar care nu s-a materializat și a scăzut în intensitate.Atunci chiar se lucra, cred eu, la acest lucru.

Biografie. Cine este Norvell Coots 

Generalul de brigadă Norvell Coots serveşte în prezent în funcţia de comandant general la Comandamentul Medical Regional Europa, comandant medical pentru Armata SUA în Europa şi Armata a 7-a, cu sediul central în Sembach, Germania. Misiunile sale cele mai recente au inclus: Comandant General Adjunct (suport), Comandant Medical pentru Armata SUA în Europa, Comandant Medical Adjunct General (Proiecţia Forţei) al Armatei. În 2012-2013, a activat pe front ca Surgeon General pentru trupele SUA în Afganistan şi Advisor Medical pentru Comandantul Internaţional de Securitate şi Asistenţă a Comandamentului Comun (NATO).

Citește totul despre:

Comentarii

loading...