Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Interviu. Directoarea Operei Naționale, Beatrice Rancea: Cerem performanță pe niște salarii absolut derizorii

Maria Capelos Actualizat: 15.09.2016 - 07:49

Chiar dacă stagiunea 2016-2017 nu a început încă la Opera Națională București, zguduită de aproape doi ani de diverse scandaluri, noul director al instituției a început în forță cu montarea lui Andrei Șerban, „Văduva veselă“.

Share

Chiar dacă stagiunea 2016-2017 nu a început încă la Opera Națională București, zguduită de aproape doi ani de diverse scandaluri, noul director al instituției a început în forță cu montarea lui Andrei Șerban, „Văduva veselă“.

Am prins-o cu greu pe Beatrice Rancea într-un iureș de ședințe, acte și contracte ce trebuiau rezolvate și telefoane care sunau într-una. Noul director, care a adus de la Opera din Iași, pe care a coordonat-o timp de cinci ani, spectacolul lui Andrei Șerban, a explicat pentru „România liberă“ ce se întâmplă cu Opera Națională din București (ONB), o scenă marcată de conflicte care au dus la blocarea activității.

Cum este să treci de la creație la chestiuni aride precum acte, organizare etc.?

B.R.: M-am obișnuit, având în vedere că este al treilea post de manager pe care îl am în ultimii zece ani. Primul a fost într-adevăr o experiență nouă, trecerea de la regizor, creator de spectacole, la un post în care practic ai o întreagă birocrație de rezolvat, multe hârtii de semnat și o responsabilitate extraordinară, mai ales că funcționăm în acest hățiș le­gislativ foarte greu de ținut sub control. Din păcate, foarte multe legi sunt, vorba lui Caragiale, precum cașcavalul prăjit, depinde de cum sunt interpretate, cine le interpretează și care este intenția de a le interpreta.

În aceste condiții legislative, ce libertate aveți în a aduce artiști din afara Operei?

B.R.: Este din ce în ce mai greu. În primul rând, mai ales în Operă, cerem performanță pe niște salarii absolut derizorii. Este jenant ca un artist mare sau un artist care se pregătește în regim de performanță de la patru-cinci ani, indiferent dacă este balerin, instrumentist, solist vocal sau în cor să aibă sa­lariul pe care îl are. Legislația nu ne permite să plătim ore suplimentare, să plătim pe rol. Foarte puțin sunt motivați oamenii din punct de vedere financiar. Acesta este și motivul pentru care și remunerația colaboratorilor trebuie să o raportăm, cum este normal și de bun simț, la munca oamenilor din țară.

Nu vă e teamă că veți avea probleme în aducerea unor artiști din afară, de genul celor care au condus la conflictul din primăvară de la ONB și, implicit, la venirea dumneavoastră aici?

B.R.: Oamenii nu au fost atât nemulțumiți de contractele domnului Johan Koborg, care au fost patru la număr, și de sumele impresionante cu care a fost plătit el față de ceilalți colaboratori sau angajați, cât, cred eu, de o lipsă de comunicare și o atitudine care probabil a deranjat. Nimeni până acum nu a fost deranjat sau nu s-a interesat de plata celorlalți colaboratori. Am copilărit aici, dacă pot spune așa, de la cinci ani mă aducea mama la “Motanul încălțat”, la “Spărgătorul de nuci”, iar mai apoi, odată cu vârsta, făceam figurație în “Aida”, în “Albă ca zăpada”, în “Spărgătorul de ­nuci”, deci evoluția noastră, a celor mici care am crescut în Operă, m-a făcut să știu foarte bine ce se întâmplă aici. Niciodată, până acum, la acest scandal de care spuneți, cineva nu s-a interesat cu cât a fost plătit un colaborator. Și, slavă Domnului, au fost colaboratori nume mari, importante, chiar și în ultimii ani. Cred că nemulțumirile au fost de altă natură. Credeți că dacă ar da Dumnezeu să vină Mikhail Baryshnikov, ar întreba cineva cu câți bani este plătit? Eu nu cred.

Ce se va întâmpla anul acesta la Opera Națională din București?

B.R.: Anul acesta avem deja doi invitați, două nume importante ale scenei internaționale, Renato Zanella, care va prelua funcția de coordonator balet, un fel de director al baletului, și Marcello Mottadelli, un dirijor important, care va prelua coordonarea muzicală a instituției, un fel de director artistic. Ei vor fi cei care vor deschide stagiunea 2016-2017 cu două gale extraordinare, pe 14, respectiv 16 octombrie, una de operă și una de balet, unde domnul Zanella va fi regizorul. Domnia sa are niște invitați speciali de pe toate scenele importante din Europa și de la New York, atât pe segmentul operă, cât și pe cel de balet. Scenografă va fi Doina Levintza, deci sper că vor fi două momente importante și de debut de stagiune și al nostru ca echipă managerială.

Mai ales după dezămagirea publicului de acum ceva timp, când a izbucnit criza de la Operă, cu spectacolele ­amânate…

B.R.: Este o situație ciudată cu spectacolele care s-au amânat, pentru că tocmai am primit hârtii de la controalele care au fost pentru a stabili cauzele și persoanele care au generat acea situație neplăcută pentru Operă, evident fără precedent și cu pre­judicii pentru instituție.

Apoi, revenind la programul din această stagiune, avem tot o echipă din Italia care va lucra prima premieră, “Bărbierul din Sevilla”, un spectacol la care producția casei are 34 de ani, ­într-o nouă concepție regizorală, dar în care majoritatea inter­preților sunt ai casei și m-am bucurat că le putem da de lucru. Vor fi de fapt două premiere - una cu invitați din străinătate, avem deja niște colaboratori pe care îi păstrăm ca surpriză și una cu cei de-ai casei. Regizorul este Matteo Mazzoni, din Italia, sub bagheta lui Marcello Mottadelli. Apoi, am început deja repetițiile cu coregraful Carlos Vilan, un dansator important de flamenco, care a lucrat cu compania Operei din Madrid și va avea premiere cu “Tricornul” și “Amorul vrăjitor”, în decembrie. Sunt două titluri importante care nu s-au regăsit de foarte mult timp pe scena Operei. Și, o surpriză pentru public - sper să ne iasă -, la “Tricornul” vom primi decorul și costumele lucrate de Pablo Picasso pentru Opera din Viena. Domnul Renato Zanella a fost și a negociat ca să primim aceste daruri minunate pentru premiera noastră. După aceea, îmi doresc foarte tare și sper să realizăm în ianuarie 2017 “Indiile galante” în regia maestrului Andrei Șerban. Este un spectacol de referință care a avut premiera la Opera Garnier și noi l-am preluat la Iași. Toată lumea mă întreba când poate fi văzut și în București iar eu, la momentul acela, nu-mi imaginam când publicul se va putea bucura de acest spectacol grandios, magnific al lui Andrei Șerban. Am primit drepturile de la Marina Drăghici, o creatoare extraordinară de costume și decor, o colaboratoare mai veche a lui Andrei Șerban, de a reproduce identic spectacolul cu costume și decor.

Vor interpreta soliști ai Operei?

B.R.: Totul va fi nou pentru montarea din București. Vom da audiții din toată țara, probabil și din afară, noi neavând o tradiție atât de puternică pentru spectacolele de muzică barocă și atunci probabil că vom apela și la invitați din străinătate.

Apoi, domnul Renato Zanella pregătește un spectacol extraordinar de balet, “Evgheni Oneghin” și așteptăm încă un regizor important cu care vom stabili titlul următoarei premiere, urmând să încheiem stagiunea tot cu un spectacol de Andrei Șerban. Probabil va fi “Italianul în Alger”.

Spectacolele montate de Johan Kobborg se vor mai juca?

B.R.: Vreau să reiau toate spectacolele pe care le-am moștenit. O mare bucurie pentru mine este că în prima săptămână după des­chiderea stagiunii vom relua “O scrisoare pierdută”, un titlu extrordinar al compozitorului Dan Dediu. Reluăm “Lacul le­bedelor”, al lui Gheorghe Iancu. Evident, avem ca titlu progra­mate spectacolele pentru toată stagiunea, rămâne să vedem ce se va întâmpla cu toate aceste contracte făcute într-un mare deserviciu pentru instituție, niște contracte pe care eu nu le-am mai întâlnit până acum, prin care creatorul are dreptul, chiar dacă a fost remunerat, să facă ce vrea cu spectacolul. Nici măcar Andrei Șerban, Silviu Purcărete, Bob Wilson sau alți creatori mari nu au avut o clauză în contract într-un imens detriment al instituției, în care să se prevadă că dacă el nu mai dorește, nu se mai dă spectacolul. În clauzele oricărui contract se prevede că o perioadă de 10-20 de ani Opera poate bene­ficia de acel spectacol. Numai aici, în București, am regăsit aceste contracte păguboase, în defavoarea instituției, în care creatorul poate face ce vrea cu spectacolul, motiv pentru care “La fille mal gardee” și “Giselle” nu se mai pot juca, deoarece domnul Kobborg nu este de acord. Și am înțeles acum că s-a primit o hârtie și pentru “Manon Lescaut”, la care domnul Kobborg, făcând impresariatulal spectacolului, are dreptul să nu mai fie de acord cu jucarea lui. O să vedem juridic cum stăm, pentru că mie, la cât mă pricep eu la legi, nu mi se pare în regulă, dar, evident, nu putem trece peste niște contracte.

În lumea artistică orgoliile sunt mai mari. Cum reușiți să gestionați atât orgoliul propriu, cât și pe al celorlalți?

B.R.: Țin cont de orgoliul celorlalți pentru că, fiind mai mult interpret decât manager, înțeleg oamenii. Acest orgoliu îi face să fie buni pe scenă, să se considere unici, să fie performanți, orgoliul este forța care te ajută să depășești emoțiile. Dacă nu ai fost vreodată pe scenă să dansezi sau să cânți, nu poți să-ți imaginezi cum reușești să-ți calmezi acele bătăi de inimă, pulsul foarte mărit... Eu tot timpul am emoții pe scenă, niște emoții îngrozitoare. Șansa mea este că am emoții constructive, sunt persoane care le au distructive. Eu trec peste orice ca să am grijă de oameni, nu am orgoliu. Acesta este probabil și motivul pentru care m-am înțeles bine cu toată lumea pe unde am fost. Sper să se întâmple și aici acest lucru!

Veți participa la concurs ­pentru postul de director plin la Operă, după interimat?

B.R.: În momentul acesta nu știu ce să vă spun, contează foarte mult de cum voi putea să lucrez. Vă mărturisesc sincer că dacă nu ar fi fost Opera din București, nu aș fi venit deoarece problemele erau și sunt cu mult mai grave decât mi-am imaginat. Am răspuns chiar cu bucurie invitației de a veni aici, pentru că mă pricep să pun lucrurile pe picioare. În general, nu antamez lucruri în care cred că nu mă pricep, sunt foarte cinstită, în primul rând față de mine și față de oamenii cu care am un angajament. Sunt curioasă dacă voi putea realiza ce mi-am propus și, evident, mi-aș dori ca Opera să fie acolo unde am cunoscut-o eu cu mulți ani în urmă.

Este în acest moment Opera din București o instituție dificil de condus?

B.R.: În condițiile acestea este un manageriat fără precedent. Să ai o sală a Operetei închisă, cu un colectiv care nu are unde juca, unde repeta.... Opera și Opereta sunt în continuare sub același manageriat. Este o situație ciu­dată, incredibilă, ca după ce s-a deschis Opereta cu atâta fast, să aflăm că a fost închisă deoarece fusese deschisă ilegal. Nu a închis-o ISU, așa cum s-a scris. Am fost la ISU să mă ajute să o deschid și mi-au spus că ea a fost deschisă ilegal, pentru că tot ce este acolo nu respectă normele. Acum am constatat și că există un litigiu pe teren, deci nu se mai poate face nimic până nu se elucidează acest litigiu. Gândiți-vă că s-au băgat mai mult de 11 milioane de euro plus TVA, iar oamenii din această instituție – sunt aproape 300 – nu au unde să joace, să se antreneze. Iar aici este o Operă în care totul a fost început și nimic nu e finalizat, nimic nu funcționează, jumătate din clădire e dezafec­tată, toate atelierele sunt distruse. Pereții au fost dărâmați pentru că se dorea externalizarea serviciilor, ceea ce mie mi se pare o greșeală imensă. Sunt profesii cu tradiție din tată-n fiu, nimeni nu știe să facă poante flexibile, costume de epocă, couture de balet. Trebuie să-i păstrezi pe acești oameni și să-i școlești pe cei care vor veni. Este incredibil de dramatică situația și a Operei, nu numai a Operetei. Am făcut acum o improvizație la scenă ca să poată funcționa trapele, luminile au fost închiriate, stănjile se blocaseră, cortina la fel, aerul condiționat nu funcționa, motiv pentru care au fost interpreți, instrumentiști cărora li s-a făcut rău în fosă în timpul spectacolului, iar doi ani până la venirea mea, aici iarna s-a jucat la 10 grade. Am încercat să fac tot felul de demersuri ca să putem avea căldură pe perioada iernii pentru că nu vreau să încep stagiunea așa.

De unde veți avea bani pentru toate astea?

B.R.: Problema este că banii s-au cam terminat și e foarte dificil de făcut legal rost de alții. Când nici nu-mi trecea prin cap că voi ajunge aici și mi se spunea că ­Opera arată ca după incendiu, nu-mi venea să cred. M-am speriat când multă lume mi-a spus că am avut mult curaj să accept. Nu am crezut că e așa un mare ­dezastru!

CV. Cine este Beatrice Rancea 

După absolvirea Liceului de coregrafie din București, a activat ca balerină pe scena Operei Naționale. În urma unui accident, a întrerupt baletul și a urmat Facultatea de Actorie. A montat spectacole precum „Requiem“, „Romeo și Julieta“, „Don Giovani“, „Traviata“.

2016 - director interimar al Operei Naționale București.

2011 și 2016 - managerul Operei Naționale din Iași.

2005-2007 - director la Teatrul Național din Constanța.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...