Firmele româneşti contraatacă puternic pe pieţele din Africa

Romulus Cristea 22.12.2011 - 10:49

La o întrunire recentă cu mediul de afaceri, preşedintele Traian Băsescu a recomandat o reorientare a exporturilor şi spre alte pieţe, precum China sau Turcia. Au existat în ultima perioadă semnale din partea ...

Share

La o întrunire recentă cu mediul de afaceri, preşedintele Traian Băsescu a recomandat o reorientare a exporturilor şi spre alte pieţe, precum China sau Turcia. Au existat în ultima perioadă semnale din partea investitorilor pentru extinderea afacerilor spre aceste zone?

 

Ionuţ Costea: După cum deja ştie toată lumea, în acest moment comerţul exterior al României este aproape dependent de zona UE, în condiţiile în care spre această piaţă se îndreaptă aproape 70% din totalul exporturilor româneşti.

Criza economică a demonstrat că, atunci când se produc turbulenţe, această dependenţă a exportatorilor de piaţa europeană poate avea şi consecinţe mai puţin benefice.

De aceea, atenţia exportatorilor români ar trebui să se îndrepte spre diversificarea portofoliului de clienţi astfel încât alături de partenerii europeni să îşi facă loc şi alţii din zone non-UE.

Acest lucru nu este imposibil de realizat.

O parte din clienţii EximBank care derulează activităţi de comerţ exterior au încercat şi au şi reuşit să deruleze tranzacţii cu companii din ţări cu care România avea schimburi comerciale importante înainte de 1989, cum ar fi statele arabe sau africane.

EximBank deţine un portofoliu diversificat de produse pentru exportatorii care îşi doresc să intre şi pe alte pieţe în afara celei europene, dar implicarea noastră nu se rezumă doar la acest lucru. Avem în curs de derulare mai multe acţiuni externe, inclusiv cu Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor, pentru a spijinii promovarea ofertei româneşti în ţări africane, în zona Golfului, în SUA şi alte zone cu potenţial. Uneori companiile autohtone se orientează prea mult la nivelul pieţei locale sau la zona UE, deşi ar putea să-şi extindă orizontul şi implicit să devină mai puternice.

Iar EximBank le poate susţine în acest demers pentru că are produse care acoperă întregul flux de export, din faza de producţie, livrare şi până la asigurarea încasării contravalorii mărfurilor exportate.

Referitor la China, am simţit şi noi o uşoară revigoare a interesului în ultima vreme, reprezentanţi ai EximBank făcând parte din grupurile de lucru şi delegaţiile oficiale care au avut loc în ultima perioadă pe relaţia România-China.


Ce proiecte desfăşoară EximBank şi partenerii pentru extinderea exporturilor în zona extracomunitară?

I.C.: Proiectele sunt numeroase, dar poate cele mai de impact sunt cele pe care încercăm să le derulăm împreună cu Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România. Şi mă refer la deschiderea unor centre de promovare a companiilor româneşti în diverse zone de interes pentru acestea. Au fost inaugurate centre-pilot de promovare a relaţiilor economice ale României, unul cu ţările africane şi două destinate pieţei americane. Prin intermediul acestor centre se va oferi tuturor firmelor româneşti interesate posibilitatea de a-şi face cunoscută oferta către potenţiali parteneri din ţările din vestul Africii (Senegal, Guineea-Bissau, Capul Verde, Gambia, Guineea-Konakry şi Coasta de Fildeş), sau din statele de pe coasta de est şi cea de vest a Americii.

Pentru a nu exista eventuale confuzii, aş vrea să precizez faptul că, în cadrul acestui parteneriat, EximBank va susţine prin instrumentele financiare pe care le deţine - finanţări, garanţii, asigurări - exportatorii români astfel încât aceştia să poată încheia şi derula contracte cu parteneri din zonele menţionate.

Un alt protocol care deja începe să dea rezultate este şi cel încheiat cu Uniunea Camerelor de Comerţ Bilaterale prin care ne concentrăm atenţia tot spre pieţele non-UE.

Creşterea exporturilor şi a absorbţiei fondurilor europene reprezintă principalele motoare care ar putea determina o evoluţie pozitiva a PIB-ului. Ce parghii deţine Eximbank pentru a susţine cele două segmente?

I.C.: Aşa cum am menţionat, EximBank deţine instrumente care acoperă întregul flux de export. Şi aş vrea să mă opresc în special la produsele de asigurare şi garantare pentru că, desigur că pieţele non-UE promit un potenţial mai mare de dezvoltare, dar şi riscurile sunt mult mai mari. În aceste condiţii, având o poliţă de asigurare, un exportator român îşi poate reduce riscurile de neîncasare. Prin aceste produse ne adresăm în special celor care intră pe noi pieţe pentru că, atunci când lucrezi cu un partener de 20 de ani, nu ai nevoie de asigurări. Putem oferi asigurarea riscului de neplată la extern (care oferă siguranţa încasării a 85% din valoarea exportului) sau asigurarea cursului de schimb valutar care protejează încasările din export împotriva fluctuaţiilor nefavorabile ale cursului de schimb. Apoi, avem aşa-numitele garanţii pentru internaţionalizare, concepute special pentru firmele româneşti care vor să se extindă în străinătate.

În ceea ce priveşte fondurile europene, cea mai importantă problemă în acest moment este legată de implementarea proiectelor şi mai puţin de aprobarea lor. Una dintre dificultăţile cele mai frecvente cu care se confruntă solicitanţii o reprezintă lipsa fondurilor de cofinanţare care face ca unii aplicanţi să renunţe la demers deşi proiectele lor erau eligibile şi chiar aprobate.

De aceea, EximBank a lansat un pachet complet de soluţii financiare care include atât credite pentru prefinanţare şi cofinanţare, cât şi garanţii. Avem deja un istoric al proiectelor susţinute care au vizat modernizări de fabrici şi laboratoare de cercetare, construcţii de hale de producţie şi achiziţii de echipamente, realizarea de sisteme eficiente de gestionare a deşeurilor, sau modernizarea fermelor agricole. În ceea ce priveşte modernizarea fermelor, avem în analiză acordarea de facilităţi totale de aproape 31 de milioane de euro pentru un pachet de 15 proiecte de investiţii care urmează să fie derulate cu fonduri europene prin intermediul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), Măsura 121 - Modernizarea exploataţiilor agricole.

Pe lângă soluţiile clasice bancare de susţinere a mediului de afaceri ce alte soluţii complementare mai poate oferi Eximbank?

I.C.: Portofoliul de produse al EximBank include atât produse de finanţare standard, cât şi produse cu caracter de ajutor de stat. În această categorie intră creditele cu dobândă subvenţionată a căror dobândă este cu cinci puncte procentuale sub cea a pieţei. Este o facilitate extrem de importantă atât din punctul de vedere al subvenţiei de dobândă, cât şi prin prisma faptului că această dobândă este fixă pe toată perioada de creditare. În momentul de faţă sunt foarte puţine bănci în piaţă care îşi permit să acorde credite cu dobândă fixă, o facilitate care acoră posibilitatea IMM-urilor să aibă foarte clar cash flow-ul pentru companie. Tot în categoria produselor specifice intră şi compensarea parţială a dobânzii, prin care o societate poate recupera până la 50% din dobânda plătită la creditele de investiţii contractate în lei de la orice bancă comercială.

Dar, cel mai important segment pe care activăm este cel al garanţiilor de stat. În contextul economic actual în care, pe de o parte, riscurile unei afaceri s-au amplificat, iar pe de altă parte, posibilităţile de garantare a facilităţilor de credit au fost afectate de căderea pieţei imobiliare, garanţiile în nume şi cont stat oferite de EximBank au constituit un factor important în accesarea finanţărilor de către agenţii economici. Şi acest lucru se vede în rezultatele pe care le-am înregistrat: volumul garanţiilor acordate a crescut anul acesta cu 68% faţă de finalul anului 2010, fiind în acelaşi timp de aproape 9 ori mai mare faţă de 2008. Desigur că un rol importat l-a avut şi simplificarea procedurilor de acordare a garanţiilor de stat de până la 1,5 milioane de lei, în urma căreia timpul de răspuns a fost redus semnificativ.

 


Citește totul despre:

Comentarii

loading...