Cristian Pârvulescu: După Băsescu, Antonescu şi Ponta, am fi avut partid unic în Parlament

Cea mai mare anomalie a sistemului actual de vot este apariţia în Parlament a 117 parlamentari în plus faţă de câţi au fost în mandatul prece­dent. Dacă până la alegerile din decembrie numărul lor a fost de 471, acum acesta a ajuns la 588. Politologul Cristian Pârvulescu a explicat, pentru RL, în ce punct a fost gândită prost legea sistemului uninominal cu compensare şi cum ar putea fi modificată pentru a evita, pe viitor, un alt Parlament mastodont.

Avem un megaparlament. Niciunde în Europa nu există diferenţe aşa de mari în compoziţia a două Parlamente succesive. Cum a fost posibil?

Cristian Pârvulescu: La alegerile din 9 decembrie, am avut o ano­malie, o formaţiune politică a câş­ti­gat toate mandatele uninominale în 25 de judeţe, cu 50% plus 1 din voturi, deci şi le-a adjudecat, dar sistemul a rămas pro­porţio­nal, asta înseamnă că mandatele se împart în funcţie de numărul de voturi obţinut de fiecare partid politic. Pentru a se rezolva această problemă se introduce un principiu de compensare, care este luat din legislaţia germană, şi care înseamnă că se adaugă un număr de mandate în plus pentru a men­ţine proporţionalitatea reprezen­tării partidelor. Dacă sistemele de vot propuse succesiv de Traian Băsescu, Crin Antonescu şi Victor Ponta ar fi puse în practică, acum, în Parlament ar fi fost un partid unic. Tocmai pentru a evita o ­asemenea aberaţie, am susţinut sistemele propor­ţionale. Este de preferat să ai un număr mai mare de parlamentari decât să nu mai ai opo­ziţie. Nu mi-am imaginat ca o formaţiune politică să ia 60% din voturi.

Aţi propus în 2007 un sistem mixt de compensare, pe mode­lul german, dar a fost contestat la Curtea Constituţională şi nu a mai fost pus în practică. Ce ­anume, din legea actuală, permite creşterea aşa de mare a numărului de parlamentari?

C.P.: Eu l-am avertizat pe iniţia­torul acestei legi, pesedistul An­ghel Stanciu, că se poate ajunge aici. El a introdus în lege princi­piul obţinerii mandatului de către candidatul care obţine 50% plus 1 din voturi. Varianta ger­mană, dacă ar fi fost adoptată, nu creştea numărul de mandate. Poate cel mult cu câteva mandate, dar astea ar fi fost accidente. De pildă, s-a întâm­plat ca fostul partid comunist din Germania de Est să obţină un număr de mandate, dar să nu obţină pragul de 5% de intrare în Parlament, şi atunci locurile pe care le-au ocupat în Parlament au fost în plus. Dar vorbim de 10 locuri în plus, nu de o sută, cum a fost la noi.

Şi cum se poate modifica anomalia?

C.P.: Se rezolvă problema rămâ­nând pe un sistem mixt, cu compensare, cel care  combină colegiul uninominal cu împărţirea proporţională a mandatelor. Ar trebui să se scoată un articol, cel care spune că se dă mandatul celui care ia peste 50% plus 1 din voturi. Mandatul ar trebui dat pri­mu­lui clasat, indiferent de procentul pe care îl obţine. Iar compensarea se făcea între cei de pe locurile doi şi trei. Compensarea nu s-ar face prin adăugare de parlamentari, ci s-ar face tăind de pe listă pe cei care au intrat suplimentar în colegiile uninominale. Mai exact, dacă am pe par­tea uninominală 35 de câşti­gători, dar partidul are dreptul, în urma votului, la numai 30 de repre­zentanţi în Parlament, atunci tai de pe listă cinci dintre ei.

Orice medicament are un prospect care prevede şi efectele lui secundare. Când s-a făcut această lege s-au luat în calcul şi posibilele malformaţii?

C.P. E de preferat să crească numărul de parlamentari decât să ai în Parlament o singură for­ma­ţiune politică, oricare ar fi ea. Pe de altă parte, în lume  nu prea există o asemenea situaţie, ca o formaţiune politică să câştige cu 60%. Unde mai există un lider politic care să stârnească atâta ură, încât să producă asemenea rezultat la vot? Occidentalii sunt side­raţi de rezultate.

România a mai avut vreodată un Parlament atât de mare?

C.P.: Ultimele alegeri libere din România, înainte de venirea dictaturilor, au fost cele din 1937.  Atunci au fost aleşi 501 parlamentari, în condiţiile în care populaţia României era sub 18 milioane. Iar asta s-a întâmplat pentru că norma de reprezentare era mică, adică numărul de locuitori pe care îi reprezintă un parlamentar.

Este adevărat că Vasile Blaga a reuşit să intre în parlament cu voturile obţinute de Adrian ­Papahagi?

C.P.: Nu e adevărat. Aud tot felul de nebunii. Blaga a candidat pe un colegiu cert, se ştia că intră în Parlament de pe locul doi, chiar de pe locul trei. Din contră, în acel colegiu e preferabil să nu iei prea multe voturi, ci să iei potrivit. Adevărul este că sistemul este unul proporţional şi rămân nişte resturi, nişte voturi, la nivel judeţean. Aceste resturi se iau de la nivelul judeţului şi sunt folosite la nivelul naţional de redistribuire a mandatelor, dar asta este altceva, nu putem spune că s-au luat voturile de la Cluj şi ­s-au calculat direct în Timiş, la Blaga. 

Paradoxul sistemului electoral românesc

În lumea democratică există două sisteme electorale fundamentale – majoritar, sau uninominal şi proporţional, ori pe liste – şi diverse combinaţii dintre cele două, aşa-numitul sistem electoral mixt. Sisteme uninominale „curate” se întâlnesc în statele de tradiţie anglo-saxonă (cu excepţia Australiei), în Marea Britanie, Statele Unite, Cana­da sau India. În sistemul britanic, denumit „câştigătorul ia tot”, un candidat este declarat câştigător dacă în circumscripţia în care a candidat a câştigat cel mai mare număr de vo­turi, indiferent de procentul avut. Toate celelalte voturi „se pierd” în sensul că nu sunt reprezentate. O variantă mai puţin dură de uninominal se întâlneşte în Franţa, unde se votează în două tururi. Pentru a se corecta „nedreptatea” nereprezentării, în unele ţări se aplică sisteme mixte, în care este permis şi votul majoritar şi cel proporţional. În majoritatea ţărilor europene, numărul parlamentarilor este limitat prin lege sau nu poate creşte decât cu creşterea populaţiei. Nicăieri în lume, mandatul de parlamentar nu este dublat sau „triplat” pentru salvarea reprezentării. În plus, sistemul românesc distorsionează votul popular. Potrivit rezultatelor finale, la Camera Deputaţilor, USL a obţinut 58,63%, iar ARD 16,5%, de 3,55 de ori mai mult. În schimb, USL va avea 273 de deputaţi, iar ARD 56, de aproape 4,9 ori mai multe, un bonus electoral care creşte cu cât votul este mai „reprezentativ”.