Recentul Raport de tara al Comisiei de la Bruxelles asupra stadiului Romaniei pe drumul aderarii la Uniunea Europeana reasaza spectaculos problemele integrarii. S-ar putea spune ca, din acest punct de vedere, este pur si simplu o rasturnare de situatie fata de cliseele pe care le ofereau anterioarele rapoarte de tara. Si se mai poate spune ca reasezarea duce spre o ordine fireasca a lucrurilor. Motivul rasturnarii ierarhiei problemelor aderarii nu-l constituie nici progresele Romaniei si nici chiar ritmurile diferite pe domenii in asimilarea regulilor comunitare, ci preluarea controlului axei majore a economiei de catre companii vest-europene.
In plan economic, agenda aderarii, asa cum rezulta din rapoartele de tara de pana acum, era dominata de problemele capitolului concurenta (cu accent pe ajutoarele de stat) si de problemele aflate din punct de vedere tehnic in arealul capitolului privind justitia, dar avand resorturi economice (coruptie, conflicte de interese).
In mod aproape miraculos, Romania trece dintr-o data examenul la capitolul de concurenta, dupa cum reiese din recentul raport de tara. Mai mult, Romania este scoasa de sub amenintarea activarii clauzei de salvgardare la acest capitol.
Sa nu ignoram, desigur, masurile luate in plan legislativ, ca si demersurile Consiliului Concurentei pentru conformarea la cerintele din domeniu ale apartenentei la Uniunea Europeana. Sa mentionam abrogarea reglementarii cu privire la controversatele esalonari la plata obligatiilor catre bugetele publice (esalonari care oricand puteau fi asimilate ajutoarelor de stat), introducerea unui mecanism de notificare si avizare de catre Consiliul Concurentei a ajutoarelor de stat, respingerea de catre aceasta institutie a unor ajutoare de stat si cererile de returnare a fondurilor in cazurile in care acestea au fost acordate fara respectarea normelor europene si alte asemenea masuri.
Dar sa nu ne amagim! Hotaratoare in schimbarea aprecierii din partea Comisiei de la Bruxelles a fost trecerea, prin privatizare, a controlului distributiilor de gaze si electricitate in mainile unor firme vest-europene. Acest transfer a fost considerat fundamental pentru practicarea unor reguli de piata in cel mai important dintre domeniile in care aceste reguli erau in Romania doar o nazuinta, din cauza neplatii consumului de energie de catre intreprinderi de stat si societati private cu acoperire politico-clientelara. Dupa cum a dovedit practica, se parea ca nu se va putea altfel decat prin vanzarea distributiilor catre companii straine sa se puna capat acestor neplati, care constituiau poate cea mai grava distorsionare a relatiilor de piata, a concurentei loiale din Romania. La fel erau considerate creditele sub comanda politica sau potrivit unor aranjamente clientelare acordate de bancile de stat. Preluarea in maini vest-europene a distributiilor de gaze, electricitate si produse petroliere a golit de obiect principalele critici la adresa concurentei neloiale promovate sau parohiate de autoritatile romane si explica de ce capitolul concurenta iese practic de sub monitorizare. Pur si simplu pentru ca nu numai se prezuma ca noii proprietari vest-europeni nu vor mai accepta rau-platnici, in ultima instanta taindu-le aprovizionarea, dar si ca n-ar fi fost tocmai vreun lucru potrivit de a se adresa critici unui domeniu controlat acum de vest-europeni, nu de autoritatile romane.
Soarta capitolului concurenta o va avea, in curand, si capitolul coruptiei, indeosebi in ce priveste marea coruptie. Unde de fapt s-a produs aceasta? In achizitii publice, in privatizari, in banci de stat, prin folosirea unor pozitii publice sau administrative detinute pentru a se devaliza banul public. De acum, bancile de stat au iesit din discutie, caci practic nu mai sunt, iar marile privatizari s-au cam incheiat. Mai raman achizitiile publice. O simpla monitorizare a acestora si Comisia de la Bruxelles poate fi linistita. Totul este sa pazeasca si firmele vest-europene sa nu dea spaga, adica sa nu mai faca ceea ce acestea au facut pana acum!
Iesirea din vizor a capitolului concurenta, ca si disparitia fizica a principalelor obiecte in jurul carora se teseau relatiile de coruptie aduc in prim-planul agendei privind aderarea problemele realmente cele mai grele, pana acum desigur constientizate, dar aflate undeva intr-un con de umbra. Este cazul, inainte de toate, al agriculturii, pe de o parte, si al prezervarii mediului, pe de alta parte, domenii in care handicapul existent al Romaniei este imens, fie dintr-o mostenire istorica greu de inlaturat, cum este in agricultura, fie dintr-un dezinteres fata de problema pana in prezent, cum este cu prezervarea mediului. Sunt domenii in care ceea ce Romania are de facut reprezinta sarcini uriase, mai ales ca pana acum nu prea s-a intreprins mai nimic practic in directia asigurarii macar a unui minim de compatibilitate cu standardele europene.
