Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cine i-a inventat pe terorişti în decembrie 1989

Sabina Fati 26.12.2011 - 19:26

Răzvan Theodorescu, un apropiat al fostului preşedinte Ion Iliescu, a fost o prezenţă activă în zilele Revoluţiei, când a putut vedea o mulţime de lucruri, mai cu seamă că a supravegheat casa lui Ceauşescu din 22 ...

Share

Răzvan Theodorescu, un apropiat al fostului preşedinte Ion Iliescu, a fost o prezenţă activă în zilele Revoluţiei, când a putut vedea o mulţime de lucruri, mai cu seamă că a supravegheat casa lui Ceauşescu din 22 decembrie 1989 până la sfârşitul anului.

Fostul şef al TVR din perioada cea mai tulbure a tranziţiei autohtone povesteşte cum a „contractat o caldă poliţă de recunoştinţă" pentru Ion Iliescu, ce făceau teroriştii şi cine i-a inventat, dar şi cum a fost arestat soţul Zoei Ceauşescu şi apoi uitat la reşedinţa foştilor dictatori.

Este adevărat că aţi văzut în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 o filă pierdută din agenda lui Ion Iliescu, în care acesta îşi programase apariţia la Televiziune încă înainte de fuga cuplului Ceauşescu?

R.T.: Nu este adevărat, mai ales că eu în ziua de 22 decembrie am intrat la TVR şi am vorbit la circa 40 de minute după fuga lui Ceauşescu despre patrimoniu, fiindcă făcea obiectul scrisorilor noastre sub vechiul regim. După aceea am intrat pentru un singur minut la etajul 11 al TVR, acolo unde mai târziu avea să fie biroul meu, şi l-am văzut doar pe Silviu Brucan înconjurat de câţiva colaboratori.

Credeţi că ar fi fost posibil ca Ion Iliescu să-şi fi programat intervenţia la Televiziune ştiind dinainte că Ceauşeştii vor pleca sau vor fi daţi jos?

R.T.: Nu cred, pentru că, din poveştile sale, pe care le ştiu prea bine, el era la Editura Tehnică şi aştepta să dea un telefon în momentul în care eu eram deja la TVR. Eu nu cred că lucrurile erau aranjate, aşa cum sugerează cei care au lansat această informaţie cu fila din agenda lui Ion Iliescu.

Excludeţi ipoteza că Revoluţia din 1989 a fost pregătită?

R.T.: Da. Au existat pregătiri, iar eu chiar i-am reproşat lui Ion Iliescu faptul că nu i-a făcut suficientă publicitate scrisorii celor şase din martie (trimisă la Europa Liberă şi BBC de un grup de foşti lideri comunişti în 1989, aceasta conţinea o critică destul de dură a regimului Ceauşescu - n.red.). Întâlnirile lui Iliescu, Măgureanu şi ceilalţi nu pot fi considerate pregătiri pentru declanşarea Revoluţiei. Ceea ce s-a întâmplat a fost din cauza Timişoarei şi din cauza vremii blânde, iar acest aspect meteorologic pe care îl menţionez îi deranjează pe colegii mei. Sigur că Ceauşescu ar fi căzut până la urmă, dar nu atunci. Eu mi-am dat seama că vremea este caldă în noaptea de 21 spre 22, când am plecat de la Colţea udat de tunurile de apă pe la 3.00 dimineaţa şi nu am îngheţat până acasă.

Cum de aţi ajuns la TVR aproape imediat după fuga dictatorilor?

R.T.: În momentul în care au văzut ce s-a întâmplat, mai mulţi foşti studenţi ai mei au venit la mine - eu stau foarte aproape de TVR - şi pur şi simplu m-au înşfăcat să mergem la Televiziune. Eu eram interzis de 12 ani, după scrisoarea mea legată de Biserica Enei, când Elena Ceauşescu a hotărât să nu mai apar în public. Mai apărusem înainte de 22 decembrie o singură dată, atunci când profesorul meu Emil Condurachi a condiţionat raportul general al Congresului Mondial de Istorie de participarea mea.

Emil Condurachi este tatăl Zoei Petre, aveţi relaţii bune cu ea?

R.T.: Da, chiar ieri am vorbit cu ea fiindcă pregătim împreună centenarul academicianului Condurachi.

Aţi avut mereu relaţii cordiale cu Zoe Petre, chiar şi atunci când eraţi în tabere politice diferite: dvs. la PSD, Zoe Petre - consilier prezidenţial pe lângă Emil Constantinescu?

R.T.: Am fost foarte buni prieteni, dar un deceniu am fost precum câinele cu pisica, când era Ion Iliescu la putere. Nici ea şi nici altcineva nu cunoştea motivul pentru care eu am rămas de partea lui Ion Iliescu. La un moment dat, i-am cerut totuşi voie să pot spune, fiindcă eram mereu întrebat. A fost vorba despre un secret de viaţă pentru mine.

Aţi fost mereu în preajma lui Ion Iliescu, deşi veniţi dintr-o familie înstărită, cu tradiţii liberale, dar înţeleg că din cauza acestui secret, nu neapărat din convingere.

R.T.: În 1959 am fost dat afară din Universitate, după un mic proces organizat, iar în sală erau şi Zoe Petre, şi Emil Constantinescu, şi soţia dumnealui.

Şi nici unul dintre aceşti oameni nu v-a luat apărarea?

R.T.: Erau studenţi, săracii, nu puteau. Erau înspăimântaţi cu toţii - şi profesorii erau înspăimântaţi. Erau acuzaţi şi profesorii mei, iar eu devenisem un duşman după ce profesorii au vorbit despre mine folosind un adjectiv imprudent, care mi-a fost fatal: eminent. Primul secretar al PCR, Florian Dănălache, a cerut să fie dat afară eminentul, au urmat exmatricularea şi trei ani în care am turnat betoane. Am şi dat de altfel în judecată statul român pentru ce s-a întâmplat atunci.

Când aţi intentat proces?

R.T.: În urmă cu şase luni.

Înainte să ajungeţi la Televiziune în ziua de 22 decembrie 1989, nu v-aţi întâlnit niciodată cu Ion Iliescu?

R.T.: Vă spun imediat. În seara zilei de 22 decembrie 1989 m-am întors la Comitetul Central (C.C.) să iau nişte ajutoare pentru a proteja bunurile casei în care locuise Ceauşescu. Maiorul Stancu, aflat deja la casa lui Ceauşescu, îmi dăduse o parolă pe o cutie de chibrituri, în cazul în care nu m-aş fi descurcat, numai că la C.C. erau doar regizori şi actori care făceau şi desfăceau guverne. Totul era destul de comic fiindcă eu, de pildă, discutam strategie cu Sergiu Nicolaescu. Am folosit în cele din urmă parola la telefonul indicat, la o unitate de lângă Bucureşti: am fost întrebat dacă sunt domnul cu chelie care a apărut la televiziune, am fost pus să rostesc mai mult cuvinte cu „r" şi după aceea mi-am dat întâlnire cu această echipă de paraşutişti pe lângă Herăstrău, pe care i-am dus în casa Ceauşescu, unde am stat o săptămână, până pe 30 decembrie.

Între timp fuseserăţi ales rector la Institutul de Arte.

R.T.: Rector interimar. Nu-mi plăcuseră nişte lucruri în casa Ceauşescu: persoane care erau dubioase, dar mai ales arestarea în lipsa mea a Zoei Ceauşescu. Ea venise acolo în timp ce eu eram la facultate.

Vă simţiţi responsabil pentru această arestare?

R.T.: Nu, în nici un fel. În orice caz, pe 30 decembrie 1989 semnam hârtii de bună purtare pentru 200 de oameni: cei care fuseseră în casa Ceauşescu, soldaţi, securişti, gărzi patriotice. Lângă mine era un domn în halat de casă, am crezut că e ofiţer, iar când l-am întrebat cine este mi-a spus că e Mircea Oprean, soţul Zoei Ceauşescu, şi că a fost arestat şi uitat acolo. L-am chemat pe maiorul Stancu şi i-am spus să aibă grijă de el. Deci nu-mi plăcea ce se întâmpla acolo, aşa că m-am retras.

Şi de Ion Iliescu când v-aţi ataşat?

R.T.: Pe 22 decembrie, seara, m-am întâlnit cu un domn care a condus cu exact 50 de ani înainte şedinţa mea de exmatriculare, era activist de partid şi profesor la Facultatea de Istorie, pe numele lui Iulian Cârţână. Cârţână a venit la mine, mi-a dat mâna şi mi-a spus: „Să ştii, dle Theodorescu, că acum 50 de ani sancţiunea pe care ai primit-o a fost mult mai uşoară decât cele care se dădeau în genere şi a fost decisă de Ion Iliescu". Adică eu nu m-am dus în puşcărie, ci doar am fost trimis la munca de jos pentru trei ani.

De ce v-ar fi scăpat Ion Iliescu de puşcărie?

R.T.: În primul rând, nu ştiu dacă a băgat pe cineva în puşcărie. Ceea ce ştiu este că acest Cârţână era şeful lui de cabinet. Ion Iliescu, care era preşedinte al Asociaţiei Studenţilor din România, a considerat că nu eram atât de vinovat şi, ca atare, m-a salvat de închisoare.

Şi aţi rămas lângă Ion Iliescu din recunoştinţă. Cum aţi ajuns preşedintele Televiziunii?

R.T.: La începutul anului 1990, Petre Roman, pe care îl ştiam de mai demult, mi-a propus să preiau conducerea TVR. După ce am acceptat, a urmat întâlnirea cu Ion Iliescu.

Nu-l cunoşteaţi pe Ion Iliescu?

R.T.: Ne salutam pentru că el era prieten bun cu un vecin de-al meu de bloc. Odată, înainte de un revelion, eu veneam cu sifoanele în plasă şi când l-am văzut chiar i-am spus la ureche: „Să vă vedem preşedinte".

Ştiaţi de planurile lui Ion Iliescu?

R.T.: Nu, dar toată lumea vorbea despre el.

Ca despre un posibil succesor?

R.T.: Se vorbea. Marin Sorescu şi cu mine în 12 decembrie 1989 eram în vizită în casa unui pictor, unde a venit şi Paul Niculescu Mizil, căruia am avut ideea să-i cerem să se solidarizeze cu scrisoarea noastră pe care vroiam să i-o trimitem lui Ceauşescu. Mizil venise însoţit de cineva cunoscut: omul de televiziune Emanoil Valeriu.

Despre care CNSAS a descoperit că era securist.

R.T.: Da. Mizil ne-a răspuns că, deşi are distanţele sale faţă de partid, rămâne totuşi un soldat fidel al PCR şi ne-a refuzat.

Emanoil Valeriu a relatat întâmplarea la Securitate?

R.T.: Nu, dar i-a spus lui Mizil următoarele: „Paulică, ascultă-i pe băieţii ăştia, că dacă nu, o să-ţi putrezească oasele lângă Ceauşescu al tău", ceea ce a cântărit enorm în a-l lua pe Valeriu mai târziu mâna mea dreaptă la TVR, Iliescu spunându-mi că fac o mare greşeală. Iliescu era prieten cu Valeriu şi îl cunoştea bine. Iliescu, atunci când m-a primit în februarie 1990, mi-a spus că mă cunoaşte şi şi-a adus aminte de exmatricularea mea din urmă cu 50 de ani. Pentru mine a contat enorm ce s-a întâmplat atunci, când am pierdut trei ani din viaţă. În orice caz, din acel moment am contractat o poliţă de caldă recunoştinţă faţă de Ion Iliescu.

Nu şi ideologic?

R.T.: Eu sunt un om de stânga, dar nu de tipul Ion Iliescu. De aceea am şi plecat din PSD atunci când Mircea Geoană şi partidul au votat împotriva Guvernului Tăriceanu. Cât am fost în opoziţie, am fost partizanul socio-liberalismului, al unei uniuni între PSD şi PNL.

Visul dvs. s-a împlinit.

R.T.: Lucrul acesta putea fi făcut serios doar cu lideri ca Adrian Năstase, cel mai dotat personaj al stângii, şi Călin Popescu Tăriceanu. Acum, Uniunea s-a făcut cu nişte băieţi de mingi, iar opoziţia nu există în România, fiindcă nu are lideri.

Vă aşteptaţi ca foştii dvs. colegi să piardă alegerile din această cauză?

R.T.: PDL e destul de şmecher, astfel încât va reuşi să câştige. Mai e doar o singură şansă: Sorin Oprescu la Bucureşti. În România, doar doi oameni au ştiut să facă politică în ultimii 20 de ani: Ion Iliescu şi Traian Băsescu.

Aţi fost în centrul evenimentelor acum 22 ani, aţi aflat între timp cine i-a inventat pe terorişti?

R.T.: Am crezut şi eu o vreme că ei chiar existau.

Până când aţi crezut că există terorişti?

R.T.: Până pe 24 spre 25 decembrie, când, fiind în Televiziune, dar pe cale să plec acasă, mi s-a spus: „Atenţie, se trage!". Am traversat în fugă Strada Pangrati, iar ofiţerul care era acolo mi-a strigat: „Cauciuc, cauciuc". N-am înţeles decât mai târziu că era vorba despre gloanţe. Nu-mi dau seama cine a făcut această diversiune, dar sigur nu Securitatea. Eu cred în continuare că ne datorăm libertatea celor doi generali care au făcut puşcărie: lui Victor Atanasie Stănculescu, pentru că a dat ordinul de intrare în cazărmi, şi generalului Iulian Vlad, şeful Securităţii, care a ordonat să se aducă armele în rastel. Din ceea ce am observat, cred că ofiţeri puşi de noua putere împreună cu generalul Militaru au inventat această formulă.

Acest lucru nu ar fi putut funcţiona fără ştirea lui Ion Iliescu.

R.T.: Cred că - la fel ca la procesul lui Ceauşescu şi la mineriadă - nu Ion Iliescu a avut ultimul cuvânt.

CV Răzvan Theodorescu (72 de ani)

1972 - istoric al culturii, doctor în ştiinţe istorice;

1972-1977 - cercetător ştiinţific la Institutul de Istoria Artei al Academiei;

din 1990 - profesor la Universitatea de Arte din Bucureşti;

1990-1992 - director al TVR;

2000-2004 - ministrul Culturii;

2004-2008 - senator;

Februarie 2010 - demisionează din PSD.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...