A pomeni de Ioan Slavici, cu toata viata lui aventuroasa, poate parea desuet pentru un cotidian central. Altele sunt temele fierbinti pentru societatea noastra: dosariada, intrarea pe sponci in UE, raca intre PD si PNL, Gigi Becali etc. Totusi, Ioan Slavici revine in actualitate, in urma campaniei de semnaturi pentru aducerea la Siria a osemintelor lui de la Panciu. Insusi rectorul Universitatii de Vest “Vasile Goldis”, din Arad, Aurel Ardelean, a solicitat oficial acest lucru. Insa autoritatile de la Panciu nici nu vor sa auda. Refuzul categoric al celor din Panciu s-a manifestat chiar si in anul 1987, cand autoritatile comuniste au intentionat sa stramute osemintele lui Ioan Slavici in cimitirul Bellu.
Am crezut ca e firesc sa se pronunte asupra acestei probleme si unul dintre nepotii directi ai marelui scriitor, prof. arh. Dan Slavici.
Dan Slavici este un intelectual de rasa, cum, din pacate, nu prea mai intalnesti astazi. Nu doar ca nepot direct al unei celebritati este de stimat, ci pentru el insusi, pentru viata exemplara si cultura vasta.
A fost profesor la Arhitectura. Are un aer de familie, facandu-te sa te gandesti indata la neamul Slavici. E fragil, dar mintea ii este lucida, sclipitoare. Am socotit convorbirea cu prof. arh. Dan Slavici un privilegiu, mai rar in profesia de jurnalist.
“Singurul care nu l-a tradat pe Slavici a fost Rebreanu”
– Cu siguranta, cititorii asteapta sa va prezentati.
– Sunt fiul lui Ion Marcel, al treilea copil al lui Ioan si al Eleonorei Slavici, care au avut sase copii. Am fost profesor la Arhitectura. Peste o luna, implinesc 86 de ani.
– Multi inainte, cu sanatate! Ce va amintiti de bunicul dvs.?
– Aveam doar cinci ani cand a murit bunicul meu. Stiu insa multe despre el de la bunica Eleonora, care i-a supravietuit multi ani. Toata viata el i-a spus Eleonora, iar ea lui – Slavici.
– Despre tatal dvs., Marcel, ce doriti sa spuneti?
– Era foarte neastamparat, si, ca sa-l mai domoleasca, Slavici l-a trimis in Belgia, apoi in Elvetia. A fost si la Paris. Arata bine, avea talent, si americanii au vrut sa-l ia la Hollywood. Dar bunicul s-a opus, s-a dus dupa el si l-a adus in tara, ca sa-si faca datoria de ostas al Armatei romane. Si tatal meu a luptat pe front atunci, in primul razboi mondial.
– Iata ca Slavici era un patriot sincer, dincolo de unele erori. Poate ca biografia lui ar trebui rescrisa.
– Da. Nu a fost inteles, cum nu e inteles nici astazi. Nicolae Iorga si Octavian Goga s-au purtat foarte urat cu el, dupa razboi. Singurul care nu l-a tradat a fost Liviu Rebreanu. Marturisea ca l-a avut ca model literar.
“Fuma foarte mult”
– Ce obiceiuri avea Ioan Slavici in viata cotidiana? Ce-i placea mai mult?
– El avea o zicala: “Ridichea sa o dai dimineata dusmanului! Seara, e sanatate curata”. El singur curata ridichile de coaja, le punea sare si untdelemn de masline, si asa le manca. Ii placea si vinul, dar nu in exces.
– Ce preferinte mai avea?
– Fuma foarte mult. Inainte de a muri, i-a spus bunicii: “Eleonoro, nu te supara, te rog, aprinde-mi o tigara!” Si, dupa ce a fumat, nu a trecut mult si a murit. Simtise ca va muri. I-a spus bunicii: “Hai, Eleonoro, sa mergem la Lala!” Lala era fata lui, care locuia la Panciu, matusa mea. Si au plecat acolo. La Panciu, a mai zis: “Daca o sa ma inmormantati aici, inmormantati-ma la Schitul Brazi!”
“Sa nu mai aud de Bucuresti!”
– Asadar, nu a dorit explicit sa fie inmormantat la Panciu. Rugamintea lui a fost conditionala: “Daca o sa ma inmormantati aici…”
– Da, pentru ca nu mai avea pe nimeni la Siria.
– Nu ar fi mai potrivit sa fie mutat la cimitirul Bellu, in randul altor mari scriitori?
– Nu. Slavici a spus limpede: “M-am saturat de Bucuresti!” Locul lui e la Siria.
– Am aflat ca nu mai exista casa in care s-a nascut…
– Nu. Muzeul Memorial e intr-un conac al unui grof, in mijlocul satului. Acest grof a fost coleg de scoala si prieten cu Slavici, si a lasat conacul Siriei. Dna Florea, directoarea Muzeului Memorial de acolo, si-a inchinat viata amintirii lui Ioan Slavici. Muzeul este foarte bun. Toti admiratorii scriitorului, nu numai din Siria, dar si din Arad si din Timisoara, vor ca osemintele lui sa fie aduse acolo. IPS Nicolae Corneanu mi-a spus: “Oricand ai dreptul sa le iei”. Si eu doresc foarte mult acest lucru. La Panciu, mormantul lui Slavici nu este unde trebuie. L-au scos de la Schitul Brazi, care s-a daramat, si acum e aruncat undeva, intr-un cimitir care a fost inundat. Placa memoriala, pusa de Academia Romana, au luat-o tiganii si au pus mamaliga pe ea. Popii din Panciu m-au insultat.
“Nu vreau vrajba”
– Se pare ca Siria si Panciu vor sa se dea reciproc in judecata.
– Da, nici in mormant nu scapa Slavici de justitie. Eu vreau ce vor capetele intelepte. Nu vreau judecata, nu vreau vrajba. Vreau ca amintirea scriitorului sa fie o bucurie pentru toti, in totala intelegere. Nu trebuia sa ma amestec. Am ramas cu o tristete si o amareala. Ma gandesc foarte mult la moarte. Ma consider blestemat. Nu mai pot vedea, scrie, desena. Sunt cel mai batran din neamul acesta. Dar multumesc lui Dumnezeu ca m-a lasat cu mintea intreaga.
– Aveti multe amintire frumoase, impliniri.
– Treizeci si sase de ani le-am vorbit studentilor si prietenilor. Acum glasul mi-e stins. Am trei copii: doi baieti si o fata. Am si un stranepot.
– Sa va traiasca! Asadar, neamul Slavici va dainui.
– Da, va dainui!
