Dacă pe la începutul anilor ‘90, circula în mediile culturale definiția prostiei ca încremenire în proiect, dedicată de către Gabriel Liiceanu, conducătorilor postdecembriști care nu se despărțeau de comunism, astăzi, nici ereticul discipol al lui Noica, dar nici alți intelectuali umaniști de respirație mai degrabă gâfâită, decât largă, nu remarcă împietrirea în proiectul de țară.
Pentru a înțelege mai bine un lucru e nevoie să ne uităm la opusul lui. În acest fel vom realiza dimensiunea încremenirii în proiectul de țară declarat și neaplicat. Opusul acestei împietriri îl vedem la vecinii noștri maghiari, care sub regimul Orban pot vorbi de proiecte de țară înfăptuite și chiar de acțiune istorică. De fapt, pentru a ajunge la acțiune istorică e nevoie în prealabil de dezvoltare internă. Ortega Y Gasset compara națiunile expansioniste cu un arc, care pentru a arunca săgeata trebuie să se întindă inițial, adică să dezvolte o forță internă. Iar vecinii noștri se întind pentru că arcul lor are forță și elasticitate. Sumele aruncate deasupra Transilvaniei, sute de milioane de euro, în proiecte culturale, sportive, religioase, economice, vorbesc de la sine. De la centre sportive, echipe de fotbal, grădinițe, școli, mass-media, afaceri imobiliare, telecomunicații și biserici, totul e subvenționat de guvernul maghiar care cultivă cu fanatism hungarismul în rândul minorității din Transilvania.
Acest expansionism este posibil în condițiile unui proiect de țară implementat, nu doar mediatizat și a unui guvern care face autostrăzi, ține inflația sub control și încurajează natalitatea. În acest din urmă caz, anul trecut au fost preluate de către guvernul de la Budapesta toate clinicile de fertilizare in vitro, tratamentul devenind gratuit. Această măsură vine în prelungirea celei luate în 2018, când același guvern a hotărât să acorde împrumuturi nerambursabile de 36.000 de euro, cuplurilor care fac trei copii și scutirea de taxe pe viață pentru femeile care fac patru copii.
Ungaria a pierdut un milion de maghiari între 2008 și 2018, iar România a pierdut 3,4 milioane de români. Evident că în cazul nostru cifrele nu sunt sigure, existând posibilitatea de-a fi atins deja pragul de cinci milioane. Un lucru e sigur, tendința nu va fi descrescătoare oricâte tulpini covid ar mai apărea. Statul maghiar nu vrea să-și piardă forța de muncă și de aceea pune în aplicare un proiect de țară care vizează interesul național. Statul român, care nu are nici un interes național își permite să renunțe la tot și să trateze oportunist orice problemă. E mai ușor să primești imigranți și să papagalicești multiculturalismul ca să te dai bine cu Bruxelles-ul, decât să inițiezi politici proprii de stopare a exodului și de susținere a natalității, măsuri ce ar asigura forța de muncă pe viitor. Elita politică românească e proeuropeană nu din convingere, ci pentru că asta o scutește de responsabilitate politică. Sub scutul europenismului, politicianul român își justifică inacțiunea. România nu trece la acțiune istorică pentru că nu vrea, îi convine să se dea pe mâna altora, așa cum același intelectual încremenit în moralism de conferință, o îndemna la un moment dat, nuanțând totuși; ”depinde pe mâna cui ne vom da ca țară”. Acesta e proiectul nostru de țară, să ne vindem, dar nici măcar aici nu dovedim abilități de buni negustori, pentru că ne vindem oricui și pe nimic.
Însă din această vânzare cineva câștigă peste capul nostru mult preaplecat. Aceasta e modalitatea prin care nomenclatura politică își cumpără liniștea, văzându-și de controlul și de parazitarea instituțiilor de stat, după cum s-a confesat recent, fostul director al Poștei Române, Horia Grigorescu: “Voi ați fost cei care mi-ați dat o ocazie unică în viață, aceea de a ocupa poziția de director general al companiei Poșta Română. Vreau să vă spun că în momentul în care am pătruns în acea companie era o companie profund roșie. Dacă erau 20% liberali era bine. Vreau să vă spun acum cu mândrie după un an și șase luni cât am fost parte din acea echipa, că astăzi vorbim de o companie care gândește, vibrează și respiră liberal. Cum? Prin reformele pe care le-am făcut, prin dăruirea și dedicarea zi de zi față de acei oameni.”
Pentru atingerea unor obiective de acest gen suntem bombardați în prag de alegeri cu mesaje care culpabilizează absenteismul. Neparticiparea la vot e văzută de către țoapele activiste ca un atentat la Democrație. În schimb, legitimarea imposturii de partid și de stat reprezintă o îndatorire civică sfântă. Acesta este proiectul de țară al politrucilor conducători care e transformat repede în act consumat deplin, pentru că în cotloanele statului nu încremenește niciun proiect samavolnic. În rest sunt dezgropați morții de astă-toamnă, când virusul trebuia pus la index pentru că atunci contau doar voturile. Probabil că și în toamna aceasta, tulpina indiană va sosi la noi după congresul PNL de la sfârșitul lui septembrie, din respect pentru marea democrație liberală românească. Politicienii noștri încremenesc și zorile dacă vor, darmite virusul, trăind din măsluirea realității ca niște demni urmași ai bolșevismului. Toate s-au falsificat în țara asta, dezinfectanții în spitale, substanțele pentru analizele de sânge, statisticile, procentele electorale. Dacă mai dau și rezervele de sare și litiu, cui trebuie, vor putea tartorii noștri fără teamă să-și falsifice și genurile, același politican putând lua mai multe mandate, unele ca bărbat, altele ca femeie. Unii vor scăpa și de acuzația de traseism, putând trece nestingheriți de la bărbatul liberal la femeia social democrată. Vor face ai noștri ce știu ei mai bine și cu exporturile de ideologie pidosnică. Ei sunt fluizi și versatili, doar proiectul de țară e încremenit.
