Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Harta de ­zgomot şi ­harta de ­linişte ale României

Florin Budescu Actualizat: 16.11.2018 - 11:14
Florin Budescu

Este subcapitol de conformare la normele de mediu ale Uniunii Europene. Hărţile de zgomot ale marilor oraşe constituie o problemă de care nu s-a ocupat nimeni în România.

În urmă cu 13 ani, am încercat să aflu ce face Primăria Capitalei – condusă pe atunci de PDL-istul Adriean Videanu – pentru conformarea Bucureştiului la normele europene în ceea ce priveşte harta de zgomot a oraşului.

Rezultatul a fost sugestiv. La Primărie, am stat de vorbă cu un onorabil domn de la departamentul de specialitate, care mi-a declarat că el se ocupă de chestiune. Şi cam atât. Şi că momentul când se va putea face ceva este foarte, foarte departe.

Avea dreptate. De la momentul acelei discuţii, numărul de maşini înmatriculate în Capitală a crescut enorm. 1,25 milioane de maşini erau înmatriculate în Bucureşti în 2017, adică 18% din totalul celor înmatriculate în România.

Să luăm în calcul şi maşinile din alte judeţe care circulă prin Capitală – nimeni nu poate să spună cu exactitate câte. Ne dăm seama cam care e nivelul de zgomot (şi de noxe).

Situaţia este cu atât mai dramatică, cu cât, indiferent de voinţa autorităţilor, Bucureştiul devine o metropolă care va înghiţi Ploieştiul şi portul Giurgiu deopotrivă, întinzându-se inevitabil şi spre Piteşti, şi spre Ialomiţa, pe cele două cioturi de autostradă.

Soluţia de izolare fonică a locuitorilor de zgomotul traficului intens – mărit şi de tramvaie, autobuze şi troleibuze – este montarea de panouri fonoabsorbante. Bucureştiul are 228 de zone unde zgomotul depăşeşte limita legală.

Aceasta este de 60 dB (decibeli) noaptea şi 70 dB ziua. Sunt 394 de bulevarde care ne poluează sonor. Pentru reducerea zgomotului, spune planul de acţiune bazat pe harta strategică de zgomot a Capitalei, s-au stabilit două soluţii.

Pentru străzile principale ar fi vorba despre „fluidizarea circulației cu ajutorul sistemului de semaforizare sincronizată”, iar pentru străzile secundare despre „reducerea vitezei, cu montarea indicatoarelor şi limitatoarelor de viteză”. Dar aceste soluţii logice presupun alte lucruri.

Oricât fluidizezi circulaţia, dacă numărul de vehicule este cel de acum, ele vor sta „bară la bară” în trafic şi motoarele la relanti vor produce un nivel şi mai ridicat de zgomot. Limitatoarele de viteză ar accentua ambuteiajul.

Pistele de biciclete sunt altă iluzie imposibil de îndeplinit practic. Efectiv, nu ai loc constructiv pentru acestea. Pistele de biciclete care fac la dreapta când dau de un stâlp sunt o glumă.

Există un complex de măsuri care ar trebui luate de autoritatea locală pentru a rezolva aceste probleme. Fluidizarea traficului, spre exemplu, nu poate fi posibilă în intersecţiile dintre două magistrale cu trafic intens decât dacă faci pasaje.

În actuala conformaţie constructivă a bulevardelor bucureştene, acest lucru e aproape imposibil. Fiecare dintre aceste lucrări arhitectonice complexe necesită o profundă reorganizare şi sistematizare a fiecărei intersecţii.

Exemplele concrete abundă. Cum faci asta, de exemplu, la Obor, pe Mihai Bravu cu Şoseaua Colentina, unde pe sub Bd. Mihai Bravu este metroul şi se intersectează două magistrale de tramvai?

Avem capacitatea să punem la punct astfel de sistematizări? Greu de crezut. De exemplu, unde faci breteaua de transfer de la Colentina la Mihai Bravu, pe sensul de mers înspre Lizeanu? Acolo este un bloc de 10 etaje, cu un trotuar de trei metri. Faci breteaua... prin bloc? Imposibil.

Un impediment major este prezenţa maşinilor parcate. Primul lucru care ar trebui făcut ar fi crearea de parkinguri subterane, ori supraterane, ori subteran-supraterane de domiciliu, suficient de multe ca să absoarbă maşinile parcate pe primul sens de mers al arterei şi pe trotuar.

Or, noi, în acest moment, nici nu ştim care ar fi necesarul de locuri de parcare pentru o asemenea întreprindere colosală. De-abia după ce se reuşeşte totuşi această golire de maşini a traseelor rutiere de lângă trotuare pot fi montate panouri fonoabsorbante, care să izoleze locuitorii de zgomotul traficului.

Apoi, municipalitatea se poate preocupa cum poate micşora numărul de maşini aflate zilnic în trafic. În loc să interzică accesul maşinilor în centru sau să mărească taxa de parcare, Primăria Capitalei ar putea să facă aceste lucruri, apoi, natural şi gentil pentru locuitori, definind zone pietonale în Centrul Vechi, ori edificând transportul în comun în tramvaie, troleibuze şi autobuze foarte lungi ş.a.m.d., ca în oraşele occidentale.

Ambuteiajul şi poluarea sonoră, şi nu numai, sunt tarele tuturor marilor metropole. Pentru cine nu a fost, dacă are posibilitatea, îi recomand să admire cum arată un ambuteiaj în München sau Viena.

Faţă de care suntem la o distanţă astronomică.

Comentarii

loading...