Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Generaţia mea poate da lecţii americanilor

Marius Ghilezan Actualizat: 10.11.2020 - 08:30
Marius Ghilezan

Multe generaţii şi-au pus problema, în paradigma lui Omar Khayyam, plagiat de Kennedy, “Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea.” Generaţia mea, a celor născuţi dincolo de Cortina de Fier, e una împlinită. Poate da lecţii americanilor.

Share

Progresismul a învins în SUA, prin vot în 2020, prin incendierea Americii de către trupele parastatale şi convingerea celor mulţi că purgatoriul e o primenire. Exact ca Hitler în 1933, după ce un comunist olandez a aprins Reichstag-ul, partidul său câştigând alegerile. Şi ce a urmat se ştie.

În urmă cu mai bine de o sută de ani, revoluţionarii de profesie, în frunte cu V.I.Lenin, au luat cu asalt Crucişătorul Potemkin şi au instituit, prin foc şi baionete, teroarea roşie peste Rusia.

 

În 1976, conducând diviziile parastatale ale khmerilor roşii, Pol Pot a dat lovitura de stat în Cambogdia, instituind aşa numitul ”comunism al epocii de piatră,” urmărind desfiinţarea oraşelor, banilor şi edificarea unui stat eminamente agrar.

Un trist emul al tiranilor de dinaintea sa, Nicolae Ceauşescu, a rămas ultimul dictator.

Atât V.I. Lenin şi Adolf Hitler, urmaşii lor “revoluţionari” Pol Pot şi Nicolae Ceauşescu, cât şi progresiştii americani au avut tot timpul o constantă: omul nou.

Scriem "Jurnalul extazului"

Dacă Nicolae Steinhardt şi-a intitulat trăirile sacrificiului pentru credinţă “Jurnalul fericirii,” noi, supravieţuitorii unui moment istoric de trecere de la comunism la capitalism, cu o stângă-mprejur americană, de toată frumuseţea, un come back neaşteptat, putem scrie “Jurnalul extazului”. Am supravieţuit în trei regimuri.

Dar pe cine interesează scrierile noastre? Importante pentru mulţime sunt doar împlinirea ideilor. Şi iată cum există şi o revoluţie para-ndărăt. America ne binecuvântează cu o mişcare spectaculoasă, neaşteptată pentru generaţia noastră. A comunismului, învelit cu vicleşug în progres.

Visul american era la noi altfel calibrat

În anii tinereţii desenam hărţi secrete. Pe unde să trecem frontiera. Pe Dunăre sau pe la Cenad. Pe apă sau pe uscat. Ne-a prins revoluţia şi am ratat şansa de a fi eroii necunoscuţi tăiaţi de elicele şalupelor grănicerilor.
Visul american, pentru generaţia noastră, era unul al prosperităţii, al libertăţilor absolute şi al recunoaşterii virtuţilor, născute în om.

Astăzi nu mai e de actualitate. Tinerii au votat pentru schimbări de gen, pentru o lume în care “proprietatea e un moft” (Ion Iliescu a fost chiar vizionar la faza asta n.a.) şi pentru distrugerea valorilor.

Vocile lumii:

Istoricul american Alonzo Hamby descrie progresismul din SUA ca o „mișcare politică care abordează ideile, trăirile și problemele care apar de pe urma modernizarea societății americane”.
În secolul 21, progresiștii continuă să îmbrățișeze concepte precum ecologismul și justiția socială. În timp ce mișcarea progresistă modernă poate fi caracterizată ca fiind în mare parte laică, în contradicţie cu mișcarea progresistă istorică, cea din timpul Renaşterii, care a fost înrădăcinată și însufleţită de religie.
 

Generaţia mea poate livra oricând o şarjă de consultanţi pentru marea resetare. Nu glumesc. Avem ştiinţa de carte, dar şi experienţa unei vieţi în climatul mult visat al deposedărilor de principii, valori şi proprietăţi

 Avem echipă, avem valoare  

SUA se predau pe de-a întregul noului sistem gândit acum peste o sută de ani pe Muntele Adevărului din Elveţia, un marxism diferit de cel clasic, bazat pe dominoul subculturilor, o altfel de faţă a comunismului.  

Într-o lume în care procesele de conştiinţă sunt la fel de nule ca şi procesele comunismului, liberul arbitru redevine mişcarea omului cu zeghe ideologică în ţarc.

La aşa de prea plină libertate, de a fi condus prin aplicaţii, nici nu am fi îndrăznit să ne imaginăm, în vremea când ne construiam visul american.

Socialismul ştiinţific - o platformă pentru progresişti

 

Astăzi, alegătorilor din SUA li s-au urât cu binele. Vor o altă formă de organizare statală. O neoiobăgie corectă politic. Şi iar îmi vine în minte vorba profei de socialism ştiinţific şi de materialism dialectic despre cum se va împlini visul de aur al omenirii, comunismul, când toţi vom fi egali, nu vor mai exista bani şi împovărătoarele proprietăţi, nici taxe, nici dureri de cap legate de existenţă. Noi credeam în visul american. Şi de aici corigenţa repetată. Dar, obligaţi, am participat la toate clasele de îndoctrinare.

Ideologia de azi panamericană nu e o căşunerie nouă, ci doar o reinterpretare a ceea ce am învăţat noi.

În plus faţă de discipolii Şcolii de la Frankfurt, profesori cu rang înalt în universităţile americane, generaţia mea, autodeclarată în “extaz,” e ultra fericită, nu prea fericită.

Dar de ce? Aţi fi tentaţi să întrebaţi?

 

De unde atâta fericire? Chiar entuziasm dus la extaz?

Noi, a contrari profilor americani, am avut pe lângă teorie şi „praftică” multă.

Am disecat cu pensetele vremii compoziţia omului nou. Am făcut nu numai teren, pe ogoarele patriei, pe post de brigadieri, ci şi laboratoare.

De la noi mai mult, de la ei mai puţin

Generaţia mea poate livra oricând o şarjă de consultanţi pentru marea resetare. Nu glumesc. Avem ştiinţa de carte, dar şi experienţa unei vieţi în climatul mult visat al deposedărilor de principii, valori şi proprietăţi.

Doctori suntem în construcţia societăţii multilateral dezvoltate. Putem rândui, cum se cade sau, dacă vreţi altfel, cumsecade, noua orânduire a progresului.
Ştim că nu le place cuvântul comunism. O să lăsăm de la noi şi-l vom porecli progres, deşi în sinea noastră suntem extaziaţi că în sfârşit predicţia lui Glăja, profa de socialism ştiinţific, se adevereşte. Visul de aur al omenirii se împlineşte pe criterii democratice.

Materialismul dialectic al lui Marx reînvie în corectitudinea politică

Suntem în stare să schimbăm coperţile Marxismului ştiinţific şi al materialismului dialectic cu cele ale corectitudinii politice. Dacă suntem bine plătiţi, noi cei care nu numai că am învăţat progresul în idealismul democratic, ci pur şi simplu l-am experimentat. Am trăit. Ne-am instruit. L-am pus în practică. Ne-am pregătit cum scrie la carte. Astăzi, putem da lecţii americanilor despre cum se construieşte noua orânduirea "cea bună şi cea dreaptă".

Aştept o iniţiativă din partea colegilor: cum să-i salvăm americanii! Pentru că nu-i aşa nu e important ce face ţara pentru tine, ci cea ce poţi face tu pentru ea. Şi Statele Unite ale Americii sunt o ţări deschise, gata să primească practicieni, nu numai teoreticieni, ai ideologiei gata făcute. Să îndrăznim să credem în puterea experienţei şi a ştiinţei noastre de carte!  

Avem echipă, avem valoare.