Fulminanta ascensiune a verzilor în Germania

Marius Ghilezan Actualizat: 26.04.2021 - 07:37
Marius Ghilezan

După victoria progresiștilor în SUA, ochii planetei se îndreaptă spre alegerile parlamentare din Germania. Verzii sunt, ca niciodată, într-o formă maximă. Au și un candidat caristmatic.

Share

Săptămâna trecută, electorii din CDU-CSU (cele două partide frățești ale Germaniei), de orientare conservatoare, au stabilit prin vot propunerea alianței pentru funcția de cancelar.

Cele patru mandate succesive ale Angelei Merkel au șubrezit prestigiul unui partid ca Uniunea Creștin Democrată, formațiunea care a salvat Germania după dezastrul celui de-al doilea război mondial.

Taciturnul Laschet a fost preferatul energicului Markus Söder

Deși sondajele sugerau că Markus Söder (propunerea Uniunii Social Creștine) este mai popular decât Laschet (desemnatul CDU), în rândul electoratului conservator, alegătorii desemnați de birourile politice ale CSU-CDU au decis să meargă pe mâna taciturnului  Laschet. Perspectiva pierderii alegerilor legislative, care se vor desfășura în toamna acestului an, cu Laschet la conducere, a fost semnalizată de mai multe vreme de către unii liderii CDU. În schimb, conservatorii din formațiunea lui Merkel au susținut că de la CSU n-a venit nicio o ofertă reușită de cancelar, în cei peste 30 de ani de coabitare.

Un sondaj ARD Deutschlandtrend, publicat cu trei zile înainte de desemnarea candidatului, a arătat că 72% dintre alegătorii conservatori din Germania, îl considera pe Markus Söder, în vârstă de 54 de ani, cea mai potrivită soluție de cancelar. Alegătorii interni au spus că merg totuși pe moderatul Laschet.

Pe scară largă, Laschet este văzut ca un candidat care ar continua moștenirea lui Merkel, deși el s-a confruntat cu ea în urma impunerii restricțiilor cauzate de coronavirus, în timp ce Söder a fost de partea cancelarului în timpul pandemiei.  Lupta pentru putere din tabăra conservatoare a Germaniei, în contrast cu opoziția Verzilor, a fost extrem de dură.

Dacă energiile s-au consumat în birourile politice conservatoare, nu același lucru s-a întâmplat în tabăra Verzilor, care lunea trecută, fără lupte interne, și-au desemnat coliderul Annalena Baerbock, ca fiind primul lor candidat de cancelar în istoria de 40 de ani a partidului. 

Parlamentar, avocat, specializat în drept internaţional, familistă convinsă, fostă sportivă de performanţă, Annalena Baerbock se înscrie cu mari șanse în cursa pentru fotoliul lui Merkel.

Conservatorii păstrează un avans relativ în sondajele față de Verzi, notează euroactiv.com.

Progresismul cuprinde și Germania. Totul depinde de votul est-germanilor

desen de Ștefan Popa Popa'S

Tensiunile din cadrul alianței CDU-CSU ar putea dăuna parcursului electoral, în timp ce avântul progresismului din Europa umflă corăbiile Verzilor.

Un sondaj Forsa a relevat declinul alianței conservatoare, care se situa săptămâna trecută, la doar 27%, unul dintre cele mai reduse scoruri electorale din ultimii 50 de ani, în timp ce Verzii sunt cotați, în coastă, cu 23%. 

Aflați într-o prăbușire evidentă, consemnată de mai mulți ani, social-democrații (SPD) l-au propus pe ministrul finanțelor Olaf Scholz, drept candidat pentru funcția de Cancelar al Germaniei, fără nicio șansă.

Președintele noului Bunderstag va propune un nume pentru votul final, din rândul formațiunii care prezintă cea mai reprezentativă componență parlamentară.

În Germania, Cancelarul este ales de Parlament, nu prin votul direct al alegătorilor.

Markus Söder s-a retras din cursa internă pentru poziția de cancelar, anunțând că voturile creștin-socialilor se vor duce spre Laschet. Fără sprijinul formațiunii din Bavaria, CSU, candidatul CDU ar fi ”pa”.

CDU, în picaj

Îngrijorările sunt maxime. Partidul cancelarului Angela Merkel a fost înfrânt în alegerile din două landuri germane, lunea trecută.

Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a obţinut numai 24,1%, respectiv 27,7% în cele două scrutinuri din Baden-Wurttemberg şi Renania-Palatinat, arată rezultatele oficiale preliminare, după numărarea tuturor voturilor, acestea fiind ultimele scrutinuri locale.

După cum se știe Germania are și parlamente locale, fiind unul dintre cele mai puternice state federale din Uniunea Europeană.

 Marea Resetare e mai aproape ca oricând

Analiștii politici consideră că votul obținut în cele două landuri pot fi predictive pentru alegerile parlamentare pentru Bunderstag, care se vor desfășura în septembrie. Până atunci, urmează şi alte alegeri regionale şi la nivel de landuri. În joc este postul de Cancelar, cel care va influența întreaga politică europeană.

În cazul victoriei, Annalena Baerbock, Marea Resetare gândită de bătrânul Schwab de la Davos, o entitate strategică de aplicare a mărețului plan al globalizării, va fi copleșitoare.

Vor urma politicieni servanți ai Marelui Licurici. Iar alegerile vor fi simple forme fără fond.

 PS. La Închiderea ediției tipărite a apărut un nou sondaj care relevă trecerea Verzilor peste conservatori. "Ecologiştii germani îi depăşesc în intenţiile de vot pe conservatorii lui Angela Merkel, după ce şi-au desemnat conducătoarea candidată la Cancelarie în alegerile legislative din toamnă, arată un sondaj de opinie publicat duminică, relatează AFP.

Sondajul, realizat de Institutul Kantar pentru ediţia de duminică a cotidianului Bild, creditează ecologiştii cu 28% în intenţiile de vot, cu şase puncte procentuale mai mult decât ancheta precedentă, în urma desemnării copreşedintei Annalena Baerbock candidată la Cancelarie.

Vocile lumii

Annalena Baerbock

Candidata Verzilor

Născută în 1980 în Saxonia Inferioară, Annalena Baerbock ea a fost sportivă de performanţă în tinereţe. De când a preluat conducerea verzilor, în alianță cu Robert Habeck,

Partidului Verzilor a avansat în preferinţele germanilor, recent fiind cotat cu peste 20 la sută din intenţiile de vot ale electoratului. Ea locuiește în Postdam. Marea provocare a ei este câștigarea simpatiei est-germanilor.