Europa a ajutat fără îndoială dezvoltarea economică a României. În cincisprezece ani de la aderarea la UE, PIB-ul țării noastre s-a dublat. Au intrat aproape 55 de miliarde de euro, prin fondurile europene. Contribuția noastră a fost de doar 20 de miliarde. Avem, astfel, într-un deceniu și jumătate, un sold pozitiv de 36 miliarde de euro. Deci, suntem pe plus. Mai vin încă 30 de miliarde în noul exercițiu bugetar.
Dar, totuși, de ce nu sunt românii fericiți? Generațiile actuale par a fi, probabil, cele mai privilegiate din istoria poporului român. De ce există atâta tristețe? Păi să le luăm pe rând.
Ne-am ajuns sau neam pricopsit?
Marele câștig pentru oamenii simpli a fost deschiderea frontierelor. Astfel, bărbații români au luat cu asalt șantierele occidentale. Femeile lor s-au calificat la locurile de muncă, de afară. Copiii multora dintre ei au rămas însă acasă.
Fuga după mia de euro pare asemănătoare cu fuga după aurul din El Dorado-ul american, de acum 150 de ani.
În istoria poporului român nu s-a mai consemnat o asemenea emigrație. Suntem a doua țară din lume, după Siria, la populația din diasporă.
Marchizul de Sade are revenit
Europa cea frumoasă joacă uneori rolul Marchizului de Sade. Punându-și păturica pe cap, marii granguri de la Bruxelles se fac că nu văd traficul de ființe umane, rețelele de prostituție, munca la negru, împovărătoarele munci la care sunt puși căpșunarii, lipsa drepturilor la sănătate a multor lucrători pe plantațiile occidentale și abuzurile asupra minorilor, prin intermediul unor vaste confrerii ale bunului plac.
Dacă a făcut ceva pentru noi, Europa ne-a dat dreptul de a servi. Nu doar pentru că știm să ne purtăm cuviincios cu noii stăpâni, nu pentru că avem genetica vasalității în vintre, ci pentru că ne place să servim boierii cei mari. De aceea ne încadrăm în categoria servitorilor, profesie deloc detestabilă.
desen Ștefan Popa Popa’S
Cum ar arăta o vânătoare nobiliară fără gonaci? Sau mesele regale britanice, fără rețetele lui Baciu Bucovineanu’ din Fundul Moldovei, cel care a rafinat cultura culinară de la Buckingham? Servim, deci suntem servitori. Și asta nu ne mânie, ci ne bucură, pentru că pe mulți dintre noi – supraviețuitori ai comunismului – școala ne-a învățat că “munca înnobilează.” Din păcate, în mintea fiecăruia din diasporă zace bucuria copilului din poemul Moartea căprioarei: ”tată, avem carne!”
Dintr-un alt punct de vedere, istoria migrației economice o dovedește: doar a treia generație va fi împlinită.
Pentru cei care nu știu, Banatul meu, în secolul XVIII, a fost un El Dorado pentru șvabi. Prima migraţie, cea carolină a fost a morții, a doua, tereziană, a adaptării și doar a treia, cunoscută drept, josefină, a devenit cea a îndestulării, a prosperității. Și asta pe parcursul a 80 de ani.
Emigrarea românilor în țările din Uniunea Europeană a servit de minune industriei, construcțiilor și agriculturii vest europene. Aceștia au luat locul celor care nu voiau să muncească în unele profesii de salahori sau de îngrijitori de bătrâni.
Prosperitatea lor se vede cu ochiul liber. Își ridică acasă, noi construcții. Case mari, frumoase, dar goale. Dar neînsuflețite.
Dacă e să reproșăm ceva e doar politrucilor români, guvernelor successive de la aderare, că nu au făcut nimic pentru ca românii să aibă drepturi egale cu cele ale lucrătorilor occidentali.
Foi de parcurs ale datoriilor, niciodată liste de drepturi
Din lungile vizite la Bruxelles, oficialii români se întorc mai mereu cu foi de parcurs ale datoriilor pe care le au românii, niciodată cu listele de drepturi. Poate și de aici întreg necazul și depresia multora dintre semeni.
A sluji nu înseamnă a robii. Doar că vasalitatea nu-ți asigură fericirea. Statul român nu mai are idei de politică externă. Prin politicile interne slujește marile corporații. Vă întrebați de ce a reapărut “aviara?” De ce executivul, prin legea porcilor, a subminat fermele românești? Trebuie să cumpărăm carne de la Kaufland, jucătorul perfid care are un preț la raft și altul pe bonul fiscal, fără ca justiția să considere acest rapt drept un furt.
Nu românii s-au legat de gliile străine, politicienii români i-au îndreptat spre bejenie, prin condițiile austere impuse lucrătorilor de acasă.
Oare de ce executivul trimite în plină pandemie zeci de mii de sparangheliști, în loc să anunțe guvernul federal german că a demarat un program național pentru susținerea cultivatorilor români, care să ofere din pământul roditor de acasă “hrana regilor?”
Servim, deci slujim. Fără români, plantațiile occidentale ar fi dat demult faliment.
Vocile lumii
Dragoș Damian
analist
“Suntem captivi în toate felurile către uniune și probabil țara cu cel mai mare abandon de suveranitate economică dintre toate cele 27”, scria Dragoș Damian, acum cinci ani în “Ziarul financiar”.
